Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 437/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 437/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 31897/212/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 437/APCA
Ședința publică din data de 18.03.2015
Completul compus din:
Președinte – A. L. N.
Judecător – C. N.
Grefier – M. G.
Pe rol, soluționarea apelului promovat de apelanții intimați A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNE SUD-EST G., cu sediul în G., ., județul G. și C. JUDEȚEAN PENRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C., cu sediul în C., . Bis, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6933/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimată fiind L. DI., cu sediul ales la av. SCA N. N. D. Kingston Peterson din București, .. 1A, ., sector 1.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integranta din prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțării la data de 18.03.2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față reține :
La data de 27.11.2013, petenta L. DI.. a înregistrat pe rolul Judecătoriei C., plângere împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 08.11.2013, de A. Națională pentru Protecția Consumatorilor – C. Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud – Est (G.) – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor C..
Petenta a solicitat, în principal, anularea procesului – verbal ca nelegal și netemeinic, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu cea a avertismentului scris și înlăturarea sancțiunii complementare de oprire temporară de la comercializare a produselor controlate și, de asemenea, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 08.11.2013 a fost încheiat procesul – verbal . nr._, în urma controlului tematic efectuat de intimată la 05.11.2013, la punctul de lucru M. „L.”din C., prin care aceasta a fost sancționată pentru încălcarea dispozițiilor art. 19 din O.G.21/1992, în baza art. 50 litera d) din același act, cu amendă de 2.000 lei. Prin același proces – verbal i s – a aplicat și sancțiunea complementară a opririi temporare de la comercializare a produselor. În cuprinsul plângerii, petenta invocă motive ce privesc, atât nelegalitatea actului contestat, cât și netemeinicia acestuia sub aspectul faptelor reținute.
Astfel, în esență, motivele de nelegalitate ar viza încheierea procesului – verbal cu încălcarea cerințelor de conținut prevăzute de art. 16 din O.G.2/2001, iar netemeinicia procesului – verbal a fost susținută ca urmare a invocării absenței faptei ilicite a petentei. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu avertismentul, motivând caracterul disproporționat al sancțiunii aplicate față de faptele reținute în procesul – verbal.
În drept, petenta a invocat, în susținerea plângerii formulate, dispozițiile O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ale O.G. 21/1992 pentru protecția consumatorilor și cele ale H.G.947/2000 și, respectiv ale H.G.700/2012.
În dovedire, petenta a solicitat proba cu înscrisuri și, în conformitate cu art. 293 Cod Procedură Civilă, obligarea intimatei la producerea probatoriului pe baza căruia a fost încheiat procesul – verbal contestat.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri. Petenta a depus, anexat plângerii formulate, copie a procesului – verbal . nr._, fotografii, procedura cadru de control al conformității produselor și serviciilor destinate consumatorilor, deciziile Curții Constituționale nr. 785/2010 și, respectiv nr. 1096/2009, jurisprudență a instanțelor naționale. Instanța a încuviințat cererea petentei referitoare la documentația ce a stat la baza încheierii procesului - verbal contestat. De asemenea, instanța a apreciat necesar a se depune la dosarul cauzei transcrierea mecanică a acestui act. În consecință, s-a dispus ca intimata să trimită la dosarul cauzei, înscrisurile menționate.
Pentru termenul din data de 11.06.2014, intimata a depus transcrierea mecanică a procesului – verbal, iar cu titlu de documentație ce a stat la baza actului contestat, a depus adresa nr.4561/27.09.2013 – indicată drept tematica ANPC în cuprinsul adresei de înaintare.
Prin Sentința civilă 6933/18.06.2014, Judecătoria C. a dispus în sensul admiterii plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal contestat.
Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță următoarele:
Prin procesul – verbal . nr._, încheiat de intimată la data de 08.11.2013, în sarcina petentei s-a constatat lipsa informării consumatorilor privind prețul per kg la două sortimente de pâine, pentru această faptă fiind reținută încălcarea dispozițiilor art. 19 din O.G. 21/1992 pentru protecția consumatorilor, aceasta fiind sancționată, în baza art. 50 alineat 1 litera d) din același act, cu amendă în sumă de 2.000 lei și oprirea temporară de la comercializare a produselor în discuție.
Petenta, a reținut instanța,contestă acest proces – verbal, sub mai multe aspecte: nelegalitate, netemeinicie, dar și lipsa de proporționalitate a sancțiunilor aplicate de intimată cu faptele reținute.
În conformitate cu art. 34 din O.G. 2/2001, instanța a procedat, în primul rând, la analiza legalității și temeiniciei procesului - verbal.
În cadrul acesteia, instanța a dat eficiență celor statuate deja în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza A. împotriva României) și în deciziile Curții Constituționale. Astfel, materia dreptului contravențional intră în sfera aplicabilității prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, persoana ce are calitate de contravenient beneficiind de toate garanțiile unui proces echitabil. În acest sens, în legătură cu forța probantă a procesului – verbal, acest act se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie. În situația formulării unei plângeri împotriva acestuia, prezumția este contestată și, ca urmare, instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei actului, pe baza probelor administrate. În același context al aplicării art. 6 din Convenție, contravenientul beneficiază de prezumția de nevinovăție, sarcina probei nefiind astfel răsturnată.
În cauză, în baza materialului probator administrat, instanța a apreciat că procesul – verbal contestat nu îndeplinește condițiile de legalitate și temeinicie, astfel încât va dispune anularea sa, reținând în sprijinul acestei soluții următoarele considerații:
Analiza de legalitate:
Art. 16 din O.G.2/2001 stabilește cerințele de conținut ale procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției. Printre acestea, se numără și cea referitoare la descrierea faptei contravenționale, cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube.
Art. 17 din O.G.2/2001 sancționează cu nulitatea absolută procesul – verbal pentru lipsa mențiunii privind fapta constatată și sancționată.
În ceea ce privește faptele constatate în procesul – verbal în discuție, instanța a observat că procesul – verbal cuprinde următoarele mențiuni – inserate la rubrica „descrierea faptelor constatate”:
- lipsa informării consumatorilor privind prețul per kg la 2 sortimente de pâine comercializată prin magazinul L. 3 C., organul constatator reținând pentru această faptă încălcarea art. 19 din O.G.21/1992,
- „indicația” ca informația cu privire la durata valabilității minimale a produselor din sectorul panificație sa fie afișată în câmpul vizual al consumatorilor,
- mențiuni referitoare la alte produse, precum, cafea vidată și carne.
Instanța a apreciat că descrierea faptei, așa cum a fost realizată de organul constatator, este incompletă, incoerentă, necorelată cu norma de drept pretins încălcată, nefiind îndeplinita cerința prevăzută de art. 16 din O.G. 2/2001.
În ceea ce privește fapta descrisă ca lipsa informării consumatorilor privind prețul per kg la 2 sortimente de pâine:
Aceasta a fost încadrată de organul constatator în contravenția prevăzută de dispozițiile art. 19 din O.G.21/1992.
Textul indicat cuprinde următoarele dispoziții:
„Informarea consumatorilor despre produsele și serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare și caracterizare ale acestora, care se înscriu în mod vizibil, lizibil, ușor de înțeles, într-o formă care să nu permită ștergerea și să nu fie inscripționate în locuri obscure, să nu fie întrerupte prin desen sau imagini, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, contract, instrucțiunile de folosire sau altele asemenea, ce însoțesc produsul sau serviciul, în funcție de natura acestuia.”
Instanța a reținut că norma citată impune ca informarea consumatorilor să se efectueze prin elemente identificare și caracterizare ale produselor sau serviciilor comercializate, care trebuie să îndeplinească anumite condiții – să fie înscrise într-un anumit mod, într-o anumită formă și în anumite locuri.
Se constată astfel, că textul menționat nu enumeră în mod specific elementele de identificare și de caracterizare, ci impun modul, forma și locul de inscripționare a acestor elemente.
Deci, a apreciat instanța, nerespectarea modului, formei și locului de inscripționare a elementelor de identificare și caracterizare atrage răspunderea contravențională pentru încălcarea art. 19 din O.G.21/1992.
Or, în cauză, instanța a remarcat faptul că organul constatator nu reține nici un aspect de natura celor care să se înscrie în coordonatele mai sus arătate, adică nerespectarea modului, formei și locului de inscripționare a elementelor de identificare, ci, de fapt, lipsa unui element concret, prețul pe unitate de măsură.
Ceea ce se reproșează petentei este lipsa inscripționării a două sortimente de pâine cu prețul per kg. Prețul pe unitatea de măsură este definit prin HG 947/2000 privind modalitatea de indicare a prețurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare. Acest act are o arie de reglementare specifică. Astfel, prin art. 4 – 7, art. 10 și art. 11 din HG 947 sunt prevăzute, pe de o parte, produsele pentru care se impune obligația indicării prețului de vânzare sau a prețului pe unitate de măsură, iar pe de altă parte, condițiile de formă și loc pentru indicarea acestor prețuri, responsabilitatea indicării lor și categoriile de produse care sunt exceptate de la această obligație. Prin art. 12 din aceeași hotărâre, se stabilește că: „neindicarea prețului pe unitatea de măsură, potrivit art. 4 – 7, art. 10 și 11 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 2.500 lei.”
Deci, a reținut instanța, lipsa indicării prețului pe unitatea de măsură pentru produsele pentru care este impusă o asemenea obligație, reprezintă contravenție, însă aceasta este prevăzută și sancționată distinct de cea stabilită prin art. 19 din O.G. 21/1992.
Petentei nu i se reține în sarcină contravenția prevăzută de art. 12 din HG 947/2000, citat mai sus, ci cea din O.G. 21/1992.
Din acest punct de vedere, instanța a constatat că în procesul – verbal atacat nu s-a realizat o corelare între fapta reținută și norma de drept pretins nerespectată, întrucât descrierea faptei analizate nu se încadrează în textul de lege indicat de organul constatator ca fiind cel încălcat de petentă.
Următoarea mențiune cuprinsă în secțiunea rezervată descrierii faptei, are, de fapt, reține instanța, caracterul unei indicații date de organul constatator petentei. Nu se precizează care ar fi fapta concretă săvârșită de petentă și actul normativ ce prevede calificarea și sancționarea ei ca faptă contravențională.
Ultimele mențiuni, pe lângă faptul că au un caracter greu descifrabil (nefiind cuprinse, de altfel, nici în transcrierea mecanică a procesului – verbal efectuată și depusă la dosarul cauzei de către intimat), se referă la unele produse, (cafea vidată, carne), fără a indica fapta ce ar fi fost săvârșită în legătură cu aceste produse.
Instanța a apreciat că o asemenea „descriere” a faptei încalcă nu numai prevederile art. 16 din O.G.2/2001, dar ea echivalează cu o lipsă a mențiunilor privind fapta reținută, aceasta având drept consecință nulitatea absolută a procesului – verbal, în condițiile art. 17 din același act normativ.
A sancționa contravențional o persoană fără a indica în mod concret și coerent fapta ce i-ar fi pusă în sarcină, de care s-ar face vinovată, trebuie sancționată cu desființarea procesului – verbal,a apreciat instanța. Din acest punct de vedere, inclusiv încadrarea juridică a faptei prezintă o deosebită importanță, pentru că în lipsa normei de drept pretins încălcată sau prin necorelarea acesteia cu fapta reținută, persoanei sancționate îi este încălcat dreptul la apărare, ce presupune, în primul rând formularea unei acuzații clare. Echivocul în această privință nu poate fi interpretat decât în favoarea persoanei sancționate. Exercitarea atribuțiilor de control și sancționare trebuie să se realizeze cu respectarea legii și a drepturilor fundamentale pe care le justifică persoana care este supusă verificării, întrucât o situație contrară ar genera arbitrariu și abuz de putere, cu consecința deturnării scopului legii sau a imposibilității de atingere a acestuia. În această ultimă ipoteză, inclusiv statul și ordinea de drept ar avea de suferit, legea devenind nefuncțională.
În legătură cu temeinicia procesului – verbal, instanța a constatat, de asemenea, că prezumția de adevăr a acestuia a fost înfrântă, reținând absența unei fapte ilicite a petentei.
Astfel, prin procesul – verbal s-a reținut încălcarea de către aceasta a art. 19 din O.G.21/1992, prin lipsa informării consumatorilor privind prețul per kg la 2 sortimente de pâine comercializată prin magazinul L. 3 C..
Ca documentație în baza căreia s-a încheiat procesul – verbal, intimatul a înțeles să depună o adresă cu titlu de tematică ANPC. Adresa respectivă stabilește cadrul legal de inițiere și desfășurare a controlului efectuat de intimată.
Din perspectiva temeiniciei faptelor reținute în sarcina petentei prin procesul – verbal, instanța a reținut că intimata nu a depus la dosar nicio dovadă care să susțină la nivel probator cele constatate și sancționate.
Deci, se reține,pe de o parte, există procesul – verbal cuprinzând constatările personale ale agentului constatator, iar pe de altă parte, planșele foto depuse de petentă, cuprinzând imagini cu etichetele afișate de aceasta la produsele de panificație, inclusiv la produsele franzelă și chiflă.
Analizând aceste planșe foto, instanța a reținut că petenta a realizat o informare a consumatorilor pentru produsele de panificație, conformă cu obligațiile impuse de art. 19 din O.G.21/1992, prin elemente de identificare și caracterizare ale acestora, înscrise vizibil, lizibil, ușor de înțeles și într-o formă care nu permite ștergerea. De asemenea, inscripționarea s-a făcut în loc vizibil, iar aceasta nu este întreruptă prin desene sau imagini.
În raport de acest probatoriu, instanța reține că prezumția de temeinicie a procesului – verbal a fost înfrântă, astfel încât și acest aspect justifică admiterea plângerii, cu consecința desființării actului atacat.
În ceea ce privește caracterul disproporționat al sancțiunii aplicate, invocat de petentă în plângere, instanța a observat că acesta este motiv subsidiar față de cele vizând nelegalitatea și netemeinicia procesului – verbal, fiind, de altfel, și formulat ca atare, pentru ipoteza în care instanța ar fi reținut legalitatea și temeinicia actului ce face obiect al plângerii. Or, în contextul soluției de anulare a actului de constatare și sancționare a contravenției, pe care instanța o reține, analiza caracterului sancțiunii aplicate devine superfluă.
În ceea ce privește cererea petentei, de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art. 453 Cod Procedură Civilă și soluția de admitere a plângerii, instanța a admis această cerere. În legătură cu cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța va face aplicarea normei cuprinse în art. 451 Cod Procedură Civilă și, din oficiu, va dispune reducerea părții din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat solicitat de petentă, de la suma de 12.122,69 lei, la jumătate, adică, la suma de 6.061 lei. Această soluție este motivată de caracterul disproporționat al valorii onorariului solicitat, în raport de complexitatea relativ redusă a cauzei, ce este apreciată de instanță în considerarea următoarelor elemente: obiectul cauzei – plângere contravențională îndreptată împotriva unui proces – verbal prin care petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 2.000 lei și oprirea temporară de la comercializare a unor produse, aspectele de fapt și de drept puse în discuție, probatoriul administrat, constând numai în proba cu înscrisuri, și soluționarea cauzei după patru termene de judecată, dintre care două, fiind acordate exclusiv în vederea depunerii documentației aferente procesului – verbal contestat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel intimata, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 10.12.2014
În susținerea apelului nu au fost invocate critici privind nelegalitatea sau netemeinicia sentinței apelate.
Intimata petentă, legal citată a precizat poziția procesuală asupra apelului prin concluziile formulate în fața instanței.
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. Art. 476 al.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul – verbal . nr._, încheiat de intimată la data de 08.11.2013, în sarcina petentei s-a constatat lipsa informării consumatorilor privind prețul per kg la două sortimente de pâine, pentru această faptă fiind reținută încălcarea dispozițiilor art. 19 din O.G. 21/1992 pentru protecția consumatorilor, aceasta fiind sancționată, în baza art. 50 alineat 1 litera d) din același act, cu amendă în sumă de 2.000 lei și oprirea temporară de la comercializare a produselor în discuție.
Asupra legalității procesului verbal contestat, instanța apreciază că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Sub aspectul menționat, Tribunalul constată că în mod corect prima instanța a apreciat asupra probelor administrate în cauză, care au reliefat o situație diferită față de cea reținută în cuprinsul procesul verbal.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Se apreciază astfel că in speță este incident principiul menționat neimpunându-se ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care din materialul probator analizat și cum de altfel a reținut prima instanță, organul constatator nu reține în sarcina petentei un aspect de natură a se înscrie în coordonatele dispozițiilor art. 19 din OG 21/1992, implicit omisiunea petentei de a se conforma obligațiilor impuse de dispozițiile legale în temeiul cărora sancțiunea a fost aplicată.
Analizând cererea privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător, prin prisma ansamblului probator existent la dosar și a dispozițiilor art. 453 c.proc civ, potrivit cu care „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, Tribunalul o apreciază ca întemeiată.
Principiul care rezultă din aceste dispoziții, la baza cărora stă culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, precum și unicitatea procesului civil, impun ca aceste cheltuieli să cuprindă toate cheltuielile efectuate cu procesul, în toate fazele sale, cu condiția ca partea ce le solicită să fi obținut câștig de cauză.
Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții se observă că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Presupunând finalizarea unui proces, cheltuielile de judecată apar pe de o parte ca fiind prejudiciul material suferit de partea care a câștigat procesul, iar pe de altă parte, ca fiind despăgubirile acordate, sumele încuviințate de instanță a fi returnate părții care a câștigat procesul. Față de cele reținute, natura juridică a cheltuielilor de judecată apare ca fiind una bivalentă, cheltuielile de judecată reprezentând prejudiciul cauzat de culpa procesuală și totodată despăgubirile pe care partea care a căzut în pretenții trebuie să le plătească celeilalte părți.
Cu ocazia soluționării cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța este chemată să aprecieze asupra caracterului justificat al acestora, funcție de criteriile stabilite de disp. art. 451 c.proc.civ .
Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență (Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotărârea din 23 februarie 2006 în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007, Hotărârea din 19 octombrie 2006 în Cauza R. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 597 din 29 august 2007, Hotărârea din 27 iunie 2006 în Cauza P. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 591 din 28 august 2007 etc.), se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 453 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.
Se reține în speță că asupra caracterului necesar al efectuării cheltuielilor aferente cererii a apreciat petenta, iar aceste cheltuieli au fost în mod real efectuate, după cum atestă documentele justificative atașate la dosar. În referire la cuantumul onorariului de apărător, instanța apreciază în raport de volumul și complexitatea activității desfășurate în cauză asupra incidenței art. 451 al.2 c.proc.civ
Deși se poate considera că în raport de disp. art. 36 al.1 din legea 51/1995 contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect de niciun organ al statului în cauză nu poate reține că instanța intervine în mandatul dat de client apărătorului său, ci doar cuantifică prestația acestuia în raport de onorariul achitat și munca depusă ,aspect permis de dispozițiile anterior menționate
În considerarea celor reținute mai sus și raportat la dispozițiile legale evocate, instanța va dispune reducerea cuantumului onorariului de avocat la 1000 lei, apreciat ca rezonabil în raport cu munca depusă, apărările efectuate și complexitatea dosarului.
Față de aceste considerente în temeiul art. 480 al.2 c.pr.civ., Tribunalul va admite apelul dedus judecății, cu consecința modificării în parte a sentinței apelate, urmând a reține în sarcina intimatului obligația de plată a cheltuielilor de judecată aferente soluționării cauzei în cuantum redus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul promovat de apelanții intimați A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNE SUD-EST G., cu sediul în G., ., județul G. și C. JUDEȚEAN PENRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C., cu sediul în C., . Bis, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6933/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimată fiind L. DI., cu sediul ales la av. SCA N. N. D. Kingston Peterson din București, .. 1A, ., sector 1
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Obligă intimata la plata sumei de 1.020 lei cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2015.
P., JUDECATOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.L.I.P.
Tehnoredact.jud.C.N./2 ex/24.04.2015
Emis 3 .>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 98/2015. Tribunalul... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 704/2015.... → |
|---|
