Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 772/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 772/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 27953/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 772
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR: E. C.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelurilor în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție CT_, formulate de apelanta petentă S. A. D. PARTICULARI SPADA SECURITY GUARD & E., cu sediul în C., ., cam. 11, jud. C., și de apelantul intimat I. T. DE munca CONSTANTA, cu sediul în C., ., J. C., îndreptate împotriva sentinței civile nr. 6176/03.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru apelanta petentă avocat B. F., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind apelantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Reprezentantul apelantei petente arată că nu au reușit să printeze înscrisul la care a făcut referire la termenul anterior, cu toate că apare pe calculator.
La interpelarea instanței, reprezentantul apelantei petente arată că nu mai are cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat.
În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentantul apelantei petente solicită admiterea propriului apel și respingerea apelului formulat de ITM C.. În susținere apreciază că primează apelul formulat de apelanta petentă prin care se solicită anularea în totalitate a procesului verbal de contravenție, inclusiv a măsurii înlocuirii amenzii cu avertisment pentru două dintre persoane. În acest sens arată că pentru cele două persoane pentru care instanța de fond a dispus înlocuirea era de o singură zi, fapt de frizează chiar absurdul întrucât a fost încheiat contract de muncă, s-a trimit de către societate către Revisal în ziua respectivă, astfel cum s-a procedat pentru toți cei aproximativ 150 de angajați, numai că din motive neimputabile apelantei petente și pe care nu le-a putut înțelege, contractele încheiate în data de 7.08 s-au înregistrat în data de 8.08 la ITM C., dată la care în contract scria că se începe activitatea. În concluzie arată că pentru această unică zi de întârziere societatea petentă a fost amendată pentru doi dintre angajați cu amendă în cuantum de 10.000 lei, ceea ce consideră că este o sancțiune disproporționată.
Reprezentantul apelantei petente mai arată că instanța de fond a considerat că fapta există, însă opinează că această faptă nu există deoarece nu se fac vinovați de săvârșirea acesteia, nefiind îndeplinită condiția vinovăției pentru existența unei fapte contravenționale, petenta trimițând contractul deîndată ce l-a încheiat, însă din cauza soft-ului s-a transmis cu întârziere. În susținere arată că mai există o dovadă de transmitere în luna octombrie, înregistrarea fiind făcută în mod inexplicabil la ora 12 noaptea sau a doua zi la ora 2 noaptea. În consecință arată că nici acordarea avertismentului nu era îndreptățită întrucât fapta contravențională nu există.
În ceea ce privește cealaltă persoană angajată pentru care instanța de fond a menținut sancțiunea amenzii de 10.000 lei, reprezentantul apelantei petente arată că diferența de zile este mai mare, însă principiul și lipsa vinovăției sunt aceiași. În acest sens arată că a fost încheiat contract de muncă în data de 2.05 și s-a înregistrat la ITM pe 22.05, munca începând în ziua următoare încheierii contractului, fiind de asemenea înregistrat la ITM cu dificultate.
Reprezentantul apelantei petente subliniază faptul că societatea nu a prejudiciat cu nimic bugetul statului, nefiind vorba de persoane care să lucreze „la negru”, pentru care să nu se plătească taxe și impozite. De asemenea arată că angajații și-au început munca în ziua imediat următoare încheierii contractului de muncă, în susținere fiind declarațiile de la fondul cauzei prin care s-a arătat că au fost și plătiți în mod corespunzător, fapte ce rezultă și din confirmările ITM-ului și din înscrisurile contabile. Totodată învederează faptul că societatea nu avea nici un interes să înregistreze cu tardivitate contractele de muncă, respectivul control fiind efectuat în luna octombrie, cu mult după lunile mai și august. În susținerea poziției procesuale arată că ar fi fost ilogic să înregistreze cu întârziere aceste contracte, din acest motiv și amenda în cuantum de 10.000 lei pentru fiecare persoană nu este legală. Totodată învederează faptul că se solicită acordarea cheltuielilor de judecată în măsura în care sunt dovedite.
Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelurilor.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.08.2011 sub nr._//212/2013, petenta ASOCIAȚIA D. PARTICULARI SPADA SECURITY GUARD & E. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/09.10.2013 încheiat de către intimatul I. T. DE MUNCĂ C..
În motivare, arată petenta că în urma unor verificări efectuate de către inspectorii ITM C., la data de 09.10.2013, a fost întocmit procesul-verbal contestat, prin care a fost sancționată, în baza art.4 alin.1 lit.a din HG 500/2011 privind întocmirea și completarea registrului general de evidență a salariaților, reținându-se că, în calitate de angajator, nu a respectat termenul legal de comunicare a modificărilor survenite în Registrul general de evidență a salariaților astfel:
- pentru Candoi I. data începerii activității 08.08.2013 transmis la data de 08.08.2013 pentru L. S. data începerii activității 01.05.2013 transmis la 22.05.2013
- pentru S. C. L. data începerii activității 08.08.2013 transmis la 08.08.2013.
Arată petenta că cele trei persoane au devenit angajați din ziua următoare semnării contractelor de muncă, deci din ziua următoare transmiterii datelor către ITM și nu se poate reține în sarcina petentei că înregistrările au apărut în Revisal cu date eronate de transmitere. Apreciază petenta că cele reținute în sarcina sa sunt netemeinice, având în vedere că nu poate fi asimilată înregistrarea tardivă a acestor contracte cu prestarea muncii fără a exista contracte individuale de muncă. A mai invocat petenta existența unor erori de înregistrare în sistemul Revisal și în cazuri anterioare.
În susținere au fost atașate, în copie, înscrisuri
Intimatul organ constatator a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, arătând că procesul-verbal de control nu a fost contestat de către petentă în procedura contenciosului administrativ, actul sancționator fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.
În susținere, au fost atașate, în copie, fișa de identificare, extras Revisal, proces-verbal de control, anexa de constatare în domeniul relațiilor de muncă, plan de măsuri.
Prin sentinta civila nr. 6176/03.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisa în parte plângerea contravențională formulată de petenta ASOCIAȚIA DECETIVILOR PARTICULARI SPADA SECURITY GUARD & E.., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C., s-a dispus înlocuirea amenzilor în cuantum de 20.000 lei aplicate prin procesul-verbal . nr._/09.10.2013 cu sancțiunea „avertisment” pentru faptele contravenționale referitoare la netransmiterea contractelor individuale de muncă pentru Candoi I. și S. C. L., atragand atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și recomandă acestuia respectarea pe viitor a dispozițiilor legale încălcate, mentinand sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei aplicată pentru fapta de netransmitere a contractului individual de muncă pentru L. S..
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:
„Prin procesul verbal atacat petenta a fost sancționată, în baza art.4 alin.1 lit.a din HG 50/2011, reținându-se în sarcina sa că „nu a respectat termenul legal de comunicare a modificărilor survenite în Registrul general de evidență a salariaților astfel:
- pentru Candoi I. data începerii activității 08.08.2013 transmis la data de 08.08.2013 pentru L. S. data începerii activității 01.05.2013 transmis la 22.05.2013
- pentru S. C. L. data începerii activității 08.08.2013 transmis la 08.08.2013.
Cât privește legalitatea procesului-verbal, instanța apreciază că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță.
Așadar, analizând din punct de vedere formal procesul-verbal contestat, instanța consideră că acesta întrunește condițiile obligatorii prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenției, condiții a căror omisiune ar fi putut determina nulitatea absolută a actului contestat.
Pe fondul cauzei, se constată, din analiza coroborată a probelor administrate, că petenta a săvârșit fapta reținută în sarcina, respectiv că nu a comunicat, în termen legal, la ITM C., documentele menționate în procesul-verbal, în formă electronică.
Așadar, conform prevederilor art. 4 alin. (1) lit a) din H.G. nr. 500/2011, „Completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2), și transmiterea registrului se fac după cum urmează: a) la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză”.
Potrivit art. 9 din același act normativ „(1) Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de angajatori, persoane fizice sau juridice: a) netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)- g), cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză”.
Raportat la susținerile petentei din plângerea formulată, instanța constată că fapta descrisă în procesul verbal de contravenție este săvârșită de către acesta cum corect s-a reținut de către agentul constatator, însă, la individualizarea sancțiunii va avea în vedere, atât disp.art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, în care se arată că, sancțiunea stabilită de organul sancționator trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, cât și prevederile art. 21 alin. 3 din același act normativ, potrivit cărora, sancțiunea ce se aplică contravenientului trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
În ceea ce privește fapta care îl vizează pe angajatul L. S., deși data începerii activității a fost 01.05.2013, contractul a fost transmis la 22.05.2013, neputând fi reținută decât atitudinea culpabilă a petentei față de înregistrarea cu întârziere a contractului, aspect față de care sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Totodată, instanța apreciază că, raportat la modul și mijloacele de săvârșire, la faptul că petenta nu a urmărit un scop anume, contravenția astfel săvârșită neavând nici o urmare, denotă un pericol social concret de o importanță scăzută, în ceea ce privește faptele referitoare la Candoi I. și S. C. L.. În acest sens, la individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere si faptul că sancțiunea juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este necesar ca în toate cazurile să fie aplicată sancțiunea amenzii, sancțiunile juridice constituind mijloace de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite, de educare a persoanelor vinovate.
În consecință, instanța consideră că se impune aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de către petentă în ceea ce privește faptele referitoare la Candoi I. și S. C. L., astfel că urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea amenzilor în cuantum de 20.000 lei aplicate prin procesul-verbal . nr._/09.10.2013 cu sancțiunea „avertisment” pentru faptele contravenționale referitoare la netransmiterea contractelor individuale de muncă pentru Candoi I. și S. C. L. și să mențină sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei aplicată pentru fapta de netransmitere a contractului individual de muncă pentru L. S.”.
Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal.
In dezvoltarea motivelor de apel, a aratat apelantul ca instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca fapta contraventionala de netransmitere a datelor catre Revisal nu a fost savarsita de catre petenta, deoarece aceasta a transmis catre Revisal inregistrarile respective, iar faptul ca acestea nu au aparut in baza de date cu data inregistrarii lor, nu este imputabil petentei. Legiuitorul a inteles sa sanctioneze neinregistrarea in Revisal, ceea ce echivaleaza cu lipsa contractului individual de munca si nu erorile de inregistrare care nu apartin persoanei care are obligatia de a opera asemenea inregistrari, ci sunt generate de sistem. Astfel, toate cele 3 contracte au data de inregistrare in Revisal 08.08.2013, 22.05.2013, anterior datei efectuarii controlului, 09.10.2013. In atare situatie, inregistrarea in Revisal nu a fost consecinta masurilor dispuse de catre organele de control ale intimatei, ci inregistrarea a fost efectuata de care petenta tocmai in vederea conformarii dispozitiilor legale ce reglementeaza raporturile de munca. De asemenea, instanta de fond a retinut in mod gresit ca petenta este vinovata de savarsirea faptei contraventionale retinute in sarcina acesteia, neexistand cel putin vinovatia petentei in acest sens. Astfel, la data semnarii fiecaruia dintre cele trei contracte de munca, petenta a completat registru de evidenta a salariatilor, transmitandu-l catre ITM, toti cei 3 salariati devenind angajati ai societatii petente din ziua urmatoare semnarii contractelor individuale de munca, deci din ziua urmatoare transmiterii datelor catre ITM. A mai aratat ca instanta de fond nu a tinut seama de marturia numitei Candea V., care a relatat ca a efectuat transmiterea datelor in ziua in care au fost incheiate cele trei contracte de munca. A mai aratat ca presupusa fapta contraventionala retinuta in sarcina petentei nu a produs efecte juridice in ceea ce o priveste pe petenta si nici in ceea ce priveste raporturile juridice dintre societate si terti, toate cele trei contracte individuale de munca producand efecte juridice din ziua urmatoare incheierii lor, niciunul dintre anagajati nereclamand faptul ca nu ar fi fost platit, din verificarea evidentelor contabile, rezultand ca s-au achitat si catre stat toate contributiile aferente drepturilor salariale acordate acestora, care reveneau petentei, in calitate de angajator. S-a mai aratat ca nu se poate asimila inregistrarea tardiva a contractelor individuale de munca in Revisal, cu prestarea de munca, fara sa existe contracte individuale de munca, incheiate cu persoanele respective. In subsidiar, instanta de fond ar fi trebuit sa dispuna inlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment si pentru inregistrarea avand ca obiect pe numitul L. S., pentru aceleasi considerente pentru care a dispus inlocuirea amenzii cu avertisment si pentru faptele referitoate la numitii Candoi I. si S. C. L.. A mai aratat ca simpla eroare din sistemul Revisal nu poate atrage o sanctiune atat de aspra ca amenda de_ lei/persoana, in sarcina petentei.
Intimatul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul respingerii plangerii si mentinerii procesului verbal.
In dezvoltarea motivelor de apel, a aratat apelantul ca din actele depuse la dosar a rezultat fara echivoc faptul ca sunt indeplinite conditiile raspunderii contraventionale, atitudinea apelantei petente de a eluda dispozitiile legale prin netransmiterea contractelor individuale de munca in Revisal, in detrimentul salariatilor, reprezentand si o forma a evaziunii fiscale in detrimentul statului, petenta purtand intreaga raspundere pentru datele transmise. Atat prin prisma aspectului punitiv, cat si prin trimitere la caracterul preventiv al acesteia, sanctiunea a fost corect individualizata prin procesul-verbal de contraventie, in raport de gravitarea faptei si de imprejurarile in care aceasta a fost savarsita, iar scopul poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, asigurandu-se, astfel, atat preventia generala, cat si cea speciala.
Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul formulat de Asociația D. Particulari Spada Security Guard and E. este fondat, iar apelul formulat de catre ITM este nefondat, din urmatoarele considerente:
Prin procesul verbal atacat petenta a fost sancționată, în baza art.4 alin.1 lit. a din HG 500/2011, reținându-se în sarcina sa că „nu a respectat termenul legal de comunicare a modificărilor survenite în Registrul general de evidență a salariaților astfel:
- pentru Candoi I. data începerii activității 08.08.2013 transmis la data de 08.08.2013 pentru L. S. data începerii activității 01.05.2013 transmis la 22.05.2013
- pentru S. C. L. data începerii activității 08.08.2013 transmis la 08.08.2013.
Conform prevederilor art. 4 alin. (1) lit a) din H.G. nr. 500/2011, „Completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2), și transmiterea registrului se fac după cum urmează: a) la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză”.
Potrivit art. 9 din același act normativ „(1) Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de angajatori, persoane fizice sau juridice: a) netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)- g), cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză”. Insa, instanta de fond nu a retinut in speta ca, in ceea ce priveste sanctionarea petentei apelante pentru fapta prevazuta de art. 4 alin. 1 lit. a din HG 500/2011, amenda aplicata este . aplicat.
Astfel, conf. disp. art. 4 alin. (1) din HG 500/2011 „Completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2) se face după cum urmează: ../../../../../Documents and Settings/L..O./sintact 4.0/cache/Legislatie/temp397638/_.HTM - #a) la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)- g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză”.
HG 500/2011: Art. 9 alin. (1) „Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de angajatori, persoane fizice sau juridice: ../../../../../Documents and Settings/L..O./sintact 4.0/cache/Legislatie/temp397638/_.HTM - #c) necompletarea elementelor contractului individual de muncă conform art. 3, respectiv netransmiterea registrului în termenele prevăzute la art. 4; alin. (2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează: ../../../../../Documents and Settings/L..O./sintact 4.0/cache/Legislatie/temp397638/_.HTM - #b) cele prevăzute la lit. b)- c), cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei.”
Or, in speta, organul constatator, desi a retinut incalcarea dispozitiilor art. 4 alin. 1 lit. a din HG 500/2011, a aplicat amenda in cuantum de_ lei (cate_ lei pentru fiecare persoana, amenda care se aplica pentru incalcarea disp. art. 16 alin. 1 din Legea 53/2003), in conditiile in care, pentru textul de lege incalcat, amenda este intre 5000 si 8000 lei, procesul-verbal de contravenție fiind lovit in parte de un viciu de legalitate, respectiv s-au încălcat prevederile privind aplicarea si individualizarea sancțiunilor, asa cum s-a mentionat anterior.
De asemenea, se retine ca instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca fapta contraventionala de netransmitere a datelor catre Revisal nu a fost savarsita de catre petenta, deoarece aceasta a transmis catre Revisal inregistrarile respective, iar faptul ca acestea nu au aparut in baza de date cu data inregistrarii lor, nu este imputabil petentei.
Astfel, legiuitorul a inteles sa sanctioneze neinregistrarea in Revisal, ceea ce echivaleaza cu lipsa contractului individual de munca si nu erorile de inregistrare care nu apartin persoanei care are obligatia de a opera asemenea inregistrari, ci sunt generate de sistem.
Astfel, toate cele 3 contracte au data de inregistrare in Revisal 08.08.2013, 22.05.2013, anterior datei efectuarii controlului, 09.10.2013, situatie in care inregistrarea in Revisal nu a fost consecinta masurilor dispuse de catre organele de control ale intimatei, ci inregistrarea a fost efectuata de care petenta tocmai in vederea conformarii dispozitiilor legale ce reglementeaza raporturile de munca.
Se retine ca, la data semnarii fiecaruia dintre cele trei contracte de munca, petenta a completat registru de evidenta a salariatilor, transmitandu-l catre ITM, toti cei 3 salariati devenind angajati ai societatii petente din ziua urmatoare semnarii contractelor individuale de munca, deci din ziua urmatoare transmiterii datelor catre ITM.
Esentiala in stabilirea situatiei de fapt este marturia numitei Candea V. - instanta de fond nu a tinut seama - care a relatat ca a efectuat transmiterea datelor in ziua in care au fost incheiate cele trei contracte de munca.
De asemenea, presupusa fapta contraventionala retinuta in sarcina petentei nu a produs efecte juridice in ceea ce o priveste pe petenta si nici in ceea ce priveste raporturile juridice dintre societate si terti, toate cele trei contracte individuale de munca producand efecte juridice din ziua urmatoare incheierii lor, niciunul dintre anagajati nereclamand faptul ca nu ar fi fost platit, din verificarea evidentelor contabile, rezultand ca s-au achitat si catre stat toate contributiile aferente drepturilor salariale acordate acestora, care reveneau petentei, in calitate de angajator.
Instanta de control judiciar retine ca nu se poate asimila inregistrarea tardiva a contractelor individuale de munca in Revisal, cu prestarea de munca, fara sa existe contracte individuale de munca, incheiate cu persoanele respective, simpla eroare din sistemul Revisal neputand atrage o sanctiune atat de aspra ca amenda de_ lei/persoana, in sarcina petentei.
Asadar, verificând din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, sub aspectul legalității, acesta este lovit de nulitate relativa, vatamarea produsa petentei rezultand din cuantumul amenzii, determinat de incadrarea gresita a faptei, vatamare ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea procesului-verbal.
Contraventia este netransmiterea registrului în termenele prevăzute la art. 4, si nu lipsa contractului de munca sau netransmiterea deloc a acestuia, fiind contraventii distincte, ce comporta sanctiuni distincte, al caror cuantum este substantial diferit, confuzia facuta de catre organul constatator fiind evidenta.
În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este nelegal și netemeinic, instanta de control judiciar constata ca prima instanta nu a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare nelegala si netemeinica, astfel ca, dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va admite apelul formulat de Asociația D. Particulari Spada Security Guard and E., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6176/03.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, va schimba in tot sentința apelată, va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal . nr._ din 9.10.2013, va respinge ca nefondat apelul formulat de ITM C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6176/03.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
In baza disp. art. 453 NCPC, instanta va obliga intimata ITM C. la plata cheltuielilor de judecată către petentă în valoare de 1360 lei reprezentând onorariu avocat fond și apel și taxe judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de Asociația D. Particulari Spada Security Guard and E., cu sediul în C., ., cam. 11, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6176/03.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința apelată.
Admite plângerea contravențională.
Anulează procesul verbal . nr._ din 9.10.2013.
Respinge ca nefondat apelul formulat de ITM C., cu sediul în C., ., J. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6176/03.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Obligă intimata ITM C. la plata cheltuielilor de judecată către petentă în valoare de 1360 lei reprezentând onorariu avocat fond și apel și taxe judiciare de timbru.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2015.
PREȘEDINTE, PENTRU JUDECĂTOR,
I.-L. O.-D. E. C.
Aflată în CO semnează
potrivit art. 426 alin. 4 NCPC
PRESEDINTELE COMPLETULUI,
I.-L. O.-D.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. M. Timoașcă
Tehnored.jud.decizie: I.-L. O.-D./4 ex./23.06.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 653/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Pretentii. Sentința nr. 1081/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








