Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 535/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 535/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 492/232/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR, 535
Ședința publică din 10.09.2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE – F. E.
JUDECĂTORI – E. I.
- G. A. M.
GREFIER R. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 454/25.03.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent C. C. I., domiciliat în ., județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, art. 15 (1) lit. i din Legea nr. 147/1997 și art. 1 (2) din OG nr. 32/1995.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat soluționarea cauzei conform art, 242 cod. pr. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 454/25.03.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, instanța de fond a admis în parte plângerea formulată de petentul C. C. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, iar pe cale de consecință a dispus anularea procesului verbal contestat . nr._/ 30.01.2013 - în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG nr.1391/2006, precum și exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei aplicate prin procesul verbal contestat pentru contravenția prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006.
Prin aceeași sentință, instanța de fond a dispus înlăturarea sancțiunii complementare constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, dar a menținut procesul verbal contestat pentru contravenția prevăzută de art. 147 alin. 1 din HG nr. 1391/2006.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.01.2013, s-au aplicat petentului sancțiuni contravenționale principale s-au dispus măsuri tehnico-administrative pentru săvârșirea a două contravenții, după cum urmează: în baza art. 121 alin. 1 din H.G. nr.1391/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, raportat la art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002, a fost sancționat petentul cu amendă contravențională în sumă de 630 lei și 9 puncte amendă și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice ; în baza art. 147 alin. 1 din H.G. 1391/2006, raportat la art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. 195/2002, a fost sancționat cu avertisment.
Faptele reținute în sarcina petentului constau în aceea că: la data de 30.01.2013, în jurul orelor 16,59, pe DN 7 Crângurile, acesta a condus auto marca VW cu numărul_, din direcția Găești către Pitești, în localitate, cu viteza de 101 km/h, înregistrată de aparatul radar Python II ._ montat pe MAI_. De asemenea, nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare și asigurarea de răspundere civilă obligatorie.
Petentul a fost de față la încheierea procesului-verbal de contravenție și a semnat acest act cu obiecțiuni.
A reținut judecătorul fondului incidența prevederilor art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 de aprobare a regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a art. 102 alin. 3 lit. e), 101 alin. 1 pct. 18, art. 98 alin. 4 lit. d) și 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și a prev. art. 3.5.1 . și 3.1.1. lit. c) din Norma de metrologie legală NML 021 – 05/2005 aprobate prin Ordinul 301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală.
Astfel, potrivit art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.
Conform art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002, „constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile (…) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Conform art. 98 alin. 4 lit.d) din O.U.G. 195/2002, „clasele de sancțiuni sunt următoarele (…) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă”.
În baza art. 109 alin. 2 din O.U.G nr. 195/2002, „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 121 alin. 2 din H.G. 1391/2006, „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”. În același sens sunt și dispozițiile art. 181 alin. 1 din H.G. 1391/2006, care prevede că „în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul”.
Pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML, „înregistrările efectuate trebuie sa cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”.
De asemenea, în ceea ce privește contravenția constând în neprezentarea documentelor solicitate, art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. 195/2002 stabilește: constituie contravenții și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: (…) nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. O.G. 2/2001 - acestea fiind documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege. Conform art. 98 alin. 4 lit. c din O.U.G. 195/2002, clasele de sancțiuni sunt următoarele: (…) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă.
Instanța de fond a luat act că la ultimul termen de judecată petentul,prin apărătorul său, a declarat că înțelege să conteste ambele contravenții reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat (încheierea din data de 13.03.2014), astfel că a analizat ambele contravenții menționate în procesul verbal contestat.
Examinând cuprinsul procesului-verbal de contravenție, cu prioritate sub aspectul legalității sale conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate expresă care să poată fi invocate de instanță din oficiu.
În ceea ce privește apărarea petentului în sensul că nu i s-a permis să facă obiecțiuni, instanța a reținut că, și dacă s-ar fi întâmplat așa (ceea ce nu s-a dovedit), nulitatea prevăzută de art. 16 alin. 7 din O.G. 2/2001 nu este nicidecum o nulitate absolută, ci una relativă, după cum s-a stabilit și prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din moment ce petentul nu face dovada unei vătămări care i s-a cauzat și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, instanța nu a reținut existența acestui motiv de nulitate. Susținerea petentului în sensul că i s-ar fi luat procesul verbal din mână de agentul constatator pentru a nu consemna obiecțiunile în mod corespunzător a fost apreciată de instanță ca nesinceră, din moment ce acest proces verbal este semnat de petent. Oricare ar fi fost situația, petentul a avut posibilitatea de a-și formula nemulțumirile în fața instanței, de aceea dreptul său la apărare nu a fost în niciun fel încălcat.
Cu aceeași argumentație a fost înlăturată și apărarea privind neutilizarea folosit modelul prevăzut în anexa nr. 1D, așa cum stabilește art. 181 alin. 1 din H.G. 1391/2006.
În privința descrierii faptei contravenționale, judecătorul fondului a apreciat că nemenționarea numărului imobilului în dreptul căruia a fost măsurată viteza nu are relevanță, fiind important doar a se stabili dacă limita de viteză a fost încălcată în localitate sau în afara localității.
S-a apreciat a fi lipsită de relevanță declarația martorului propus de petent sub aspectul săvârșirii acestei prime contravenții constând în depășirea vitezei legale, deoarece un martor nu poate contrazice un mijloc tehnic care are la bază o documentație valabilă.
Instanța a mai reținut că deși nu în toate fotografiile se poate distinge numărul de înmatriculare al autoturismului, aceasta se datorează faptului că aparatul radar înregistrează la o distanță mai mare, astfel încât în prima poză este dificil să se vadă numărul de înmatriculare al vehiculului vizat, însă din celelalte fotografii se poate observa clar că este vorba de aceeași înregistrare și același autovehicul, imaginile trebuind interpretate corelat, nu trunchiat, astfel încât orice dubiu este înlăturat. Chiar dacă în ultimele poze în care se vede clar numărul de înmatriculare al autoturismului apare în dreptul mențiunii T (Target) viteza de 89, respectiv 86 km/h, aceasta este pentru că în momentul în care conducătorii auto remarcă echipajul de poliție, reduc brusc viteza.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța a reținut că săvârșirea primei fapte a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. 195/2002, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
Potrivit dispozițiilor pct. 3.1.1 lit. c) din Norma de metrologie legală NML 021-05/23.11.2005, aprobată prin Ordinul 301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, „pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de: (...) în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de: ± 4 km/h pentru viteze până la 100 km/h; ± 4 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h”.
A motivat instanța de fond că intimatul nu a făcut nicio dovadă din care să rezulte că la măsurarea vitezei autovehiculului petentului s-a avut în vedere eroarea maximă tolerată precizată anterior, pe cale de consecință, a apreciat că măsurarea vitezei autovehiculului petentului face dovada absolută până la limita minimă de la care încep erorile de măsurare, respectiv până la 96,96 km/h (101 valoarea măsurată – 4 % din valoarea măsurată). Ca urmare, raportat la această viteză, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat petentul (cea prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002), întrucât nu s-a făcut dovada unei depășiri cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, ci doar depășirea cu 46,96 km/h a vitezei maxime admise, faptă care întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din O.U.G. 195/2002.
Însă, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, neavând posibilitatea de a schimba încadrarea juridică și de a stabili o altă sancțiune. În temeiul acestor considerente, instanța a constatat că plângerea petentului este întemeiată, astfel încât urmează a admis-o, în conformitate cu dispozițiile art. 31-34 din O.G. 2/2001 și a anulat procesul verbal contestat, ca netemeinic și nelegal.
Cu privire la cea de-a doua contravenție, instanța a constatat că săvârșirea faptei prev. de art.147 alin.1 din HG nr. 1391/2006, rap. la art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002 a fost constatată în mod direct, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Petentul a solicitat în instanță proba cu un martor pentru a dovedi netemeinicia procesului verbal contestat, instanța încuviințând această probă, fiind audiat martorul propus de petent. Conținutul declarației a fost apreciat nerelevant în stabilirea situației reale, deoarece martorul a afirmat că nu știe dacă petentului i s-au cerut certificatul de înmatriculare și polița RCA, deoarece a stat în spate.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, obligația de a dovedi săvârșirea faptei imputate petentului incumbă autorităților statului, însă respectarea principiilor fundamentale care se desprind din cuprinsul Convenției Europene a Drepturilor Omului presupune să nu se ajungă la impunerea unor condiții exagerate, imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Din aceasta perspectivă, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. Această observație nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar putea perturba în mod grav funcționarea autorităților statului, deoarece ar face extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, precum cea din prezenta cauză. Astfel, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor sale ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.
D. urmare, în ceea ce privește cea de-a doua contravenție, instanța a ținut seama și de prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat. Motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent, autoritatea (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. În acest sens, Curtea Europeană a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept. Convenția nu le împiedică în principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare (cauza Salabiaku împotriva Franței). Prin raportare la prezenta cauză, instanța consideră că aplicarea prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal atacat nu depășește limitele rezonabile mai sus arătate.
Față de cele mai sus precizate, instanța a motivat că s-a dovedit săvârșirea contravenției prev. de art.147 alin.1 din HG 1391/2006, rap. la art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002 de către petent petent, pentru care sancțiunea a fost corect individualizată în raport de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001.
Cu privire la faptul că instanța a menționat în minută „admite plângerea”, judecătorul fondului a apreciat că aceasta este o eroare materială pe care o poate îndrepta din oficiu, conform art. 281 Cod procedură civilă, sens în care a menționat că se impune a face corecția necesară în sensul de a se menționa că „admite în parte plângerea”.
Împotriva sentinței instanței de fond intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, depuse în scris la dosarul cauzei, recurentul intimat a invocat faptul că petentul a fost sancționat pentru încălcarea a doua norme de circulație, respectiv conducerea unui autovehicul cu o viteza peste limita admisa și pentru ca nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare si asigurarea de răspundere civilă obligatorie.
Instanța de fond a menținut procesul verbal de contravenție in ceea ce privește acesta ultima contravenție, însa a anulat amenda aplicata pentru încălcarea limitei legale de viteza .
Prin efectuarea unor calcule neprevăzute de vreun act normativ, instanța de fond a aplicat eroarea de măsurare tolerata la verificarea metrologica la valoarea reala măsurata de cinemometru in trafic.
Acea eroare tolerata care este prevăzuta de pct. 3.1.1 din Norma NML 021-05 aprobată prin Ordinul BRML nr. 301/2005 se aplica strict la momentul efectuării verificării metrologice si nu ulterior la punerea in funcțiune, respectiv la utilizarea cinemometrului.
Acest aspect rezulta inclusiv din adresa nr. 6032/16.10.2013 unde se mai menționează ca o valoare indicata de un mijloc de măsurare legal nu se corectează cu eroarea tolerata prevăzuta de NML. Aceeași instituție mai precizează ca interpretarea rezultatelor măsurătorilor efectuate cu mijloace de măsurare legale nu face obiectul prevederilor NML.
Așadar, calculele efectuate de instanța sunt in afara legii, motiv pentru care sentința pronunțata de aceasta este deopotrivă nelegala si netemeinica.
Pentru considerentele expuse, se solicită admiterea recursului astfel formulat, modificarea in parte a sentinței recurate in ceea ce privește sancțiunea aplicata pentru încălcarea dispozițiilor art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006, cu consecința menținerii procesului-verbal ca fiind legal și temeinic.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 si art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Tribunalul, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
Din lecturarea procesului verbal . nr._/31.01.2013 ( fila 10 dosar fond ), rezultă că petentul a semnat procesul verbal, consemnând la rubrica „ alte mențiuni” precizarea „ nu am ”, tribunalul prezumând că lipsa obiecțiunilor nu reprezintă altceva decât o recunoaștere a vitezei pe care cinemometrul a înregistrat-o la momentul controlului în trafic, viteză dovedită cu toate celelalte înscrisuri pe care agentul constatator le-a depus pentru a proba săvârșirea faptei.
Cu privire la acest aspect, tribunalul urmează a observa că depoziția martorului I. G. V. aflată la fila 91 a dosarului de fond nu este de natură să răstoarne această prezumție, întrucât martorul nu a fost prezent în mod efectiv la momentul la care petentul a semnat procesul verbal de contravenție, stând în spatele mașinii, împrejurarea că petentul nu ar fi putut să-și consemneze obiecțiunile fiind expusă de acesta din urmă și nu constatată personal de martor.
În contextul în care petentul nu a avut obiecțiuni cu privire la viteza consemnată în procesul verbal de contravenție și nici cu privire la faptul că nu a deținut asupra sa certificatul de înmatriculare și dovada asigurării de răspundere civilă obligatorie, instanța de fond nu a avut nicio justificare să pună la îndoială corectitudinea măsurătorilor efectuate cu cinemometrul, cu atât mai mult cu cât agentul constatator a depus la dosar dovada verificării metrologice valabilă la momentul utilizării mijlocului tehnic omologat.
Prin urmare, nu se impunea o recalculare a vitezei în raport de prevederile art. 3.1.1 lit. c) din Norma de metrologie legală 021 – 05/2005, aprobată prin Ordinul Biroului de Metrologie Legală nr. 301/2005, așa cum a procedat judecătorul fondului, sentința pronunțată astfel fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
De altfel, din copia adresei nr. 6032/16.10.2013 a INM ( fila 6 dosar recurs ) rezultă că . . . erorile maxime tolerate stabilite în NML 021 – 05 se aplică la efectuarea controlului metrologic legal prin aprobare de model, verificare metrologică inițială, verificare metrologică periodică, verificare metrologică după reparare, tribunalul neexcluzând posibilitatea ca la verificarea individuală a fiecărui cinemometru erorile efective să se situeze sub cele maxime prevăzute de instituția abilitată cu verificarea.
Raportat la considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., tribunalul va admite recursul, în sensul că va modifica sentința recurată și pe fond va respinge plângerea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 454/25.03.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent C. C. I., domiciliat în ., județul Dâmbovița și în consecință:
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge plângerea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
F. E. G. A. M. E. I.
GREFIER,
R. MOCANESCU
Judecător fond M. M.
Judecătoria Găești
Dosar nr._
Red.- IE/SEM
3 ex./22.09.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 150/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 718/2014.... → |
|---|
