Refuz soluţionare cerere. Hotărâre din 25-02-2014, Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 6510/120/2013
Dosar nr._ restit. taxă poluare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
S E N T I N T A nr. 353
Ședința publică din data de 25 februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - I. C.
GREFIER – L. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul V. P. L., având CNP_, cu domiciliul în Târgoviște, ., ., și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Avocat A. G. cu sediul în Târgoviște, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții S. R. prinMinisterul Finanțelor Publice cu sediul în București, sector 5, ., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județul Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294 Corp A, sector 6, prin care se solicitată obligarea pârâților la restituirea sumei de 5.466 lei, reprezentând timbru de mediu pentru autovehicule, actualizată cu dobânda legală fiscală calculată de la data plății până la data restituirii efective.
Cererea timbrată cu suma de 50+250 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanțelor . nr._(88)/22.11.2013 și nr._(77)/19.12.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat A. G. pentru reclamantul V. P. L., lipsă fiind pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, DGRFP Ploiești, AJFP Dâmbovița și AFM.
Procedura de citare îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând care este obiectul pricinii, stadiul judecății cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare, învederându-se instanței că prin întâmpinarea depusă la dosar de Administrația F. pentru Mediu s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar la data de 24.01.2014 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, după care:
Tribunalul, din oficiu, după verificare, potrivit art. 131 alin. 1 NCPC, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
In baza art. 219 alin. 1 NCPC, tribunalul identifică reprezentantul reclamantului, respectiv avocat A. G. cu împuternicire avocațială, depusă la dosarul cauzei.
Tribunalul, față obiectul cauzei dedus judecății, având în vedere dispozițiile art.238 NCPC, tribunalul estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o zi și, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. 1 NCPC, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Administrația F. pentru Mediu.
Avocat A. G..pentru reclamant, solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.
Față de excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Administrația F. pentru Mediu, tribunalul urmează a o respinge, întrucât potrivit disp.art.30 alin. 1 Cod pr.civilă, oricine are pretenție împotriva unei alte persoane, are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente, accesul liber la justiție fiind garantat și de disp.art. 21 din Constituția României.
Tribunalul, după ascultarea părților în temeiul art. 238 alin. 1 NCPC, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, apreciază că pricina se poate judeca la prezentul termen de judecată, iar în temeiul art. 392 NCPC, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul .
Avocat A. Gh. pentru reclamant, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâților la restituirea sumei plătită cu titlu de timbru de mediu, actualizată cu dobânda legală fiscală până la data plății efective; fără cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi solicitate pe cale separată.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 NCPC, declară dezbaterile închise, învederează părților că după închiderea dezbaterilor nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._ / 27.11.2013, reclamantul V. petre L., a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, DGRFP Ploiești, AJFP Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 5.466 lei, reprezentând timbru de mediu pentru autovehicule, actualizată cu dobânda legală calculată de la data plății până la data restituirii efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat din Uniunea Europeană, un autoturism marca Skoda provenit din Spania înmatriculat pentru prima dată în UE la data de 29.11.2007 cu număr de identificare TMBCC63U_ a plătit suma de 5.466 lei, cu chitanța . nr._/19.09.2013 cu titlu de timbru de mediu pentru autovehicule, conform calcului Administrației Finanțelor Publice din decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule.
Apreciază reclamantul că suma plătită cu titlu de timbru de mediu, intră în contradicție cu dispozițiile normelor dreptului comunitar european, iar prin plata acestei sume s-a produs o îmbogățire fără just temei.
Reclamantul a precizat că a formulat cerere de restituire a taxei de poluare la Administrația Finanțelor Publice care i-a fost respinsă.
În dovedirea cererii, reclamantul a anexat, în copie chitanța privind plata taxei pe poluare, cererea de restituire, decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, documentele de identificare și proveniență ale autoturismului.
În drept, a invocat dispozițiile art.117 lit.d ,art.124 coroborat cu art.120 alin. 7 din OG nr.92/2003, art.25, 28, 90 din Tratatul CE, art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 1645 Noul Cod Civil.
În temeiul art. 205 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă, Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Ploiești – AJFP Dâmbovița, a formulat întâmpinare a data de 10.01.2014, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât legislația în vigoare prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, organele fiscale fiind obligate să aplice prevederile dispozițiilor legale.
S-a arătat că din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că Tratatul Comunității Europene nu a fost încălcat prin instituirea acestei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare.
De asemenea prin dispozițiile acestei legi, se asigură un cadrul legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos, deoarece taxa pentru emisiile poluante se stabilește în funcție de anumite criterii ale autovehiculelor pentru poluarea pe care o produs, taxă care sub aspect fiscal este reglementată de dispozițiile art. 35 din Constituția României, iar pe de altă parte din punct de vedere al principiului moral care cere respectarea drepturilor fiecăruia, taxa trebuie plătită de poluator, obligația de plată a taxei fiind instituită de dispozițiile art. 4, iar potrivit art. 6 suma de plată.
Solicită respingerea capătului de cerere referitor la calculul dobânzii legale, având în vedere că sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală, potrivit cărora cererea de acordare a dobânzii se face de către contribuabil la organul fiscal, în temeiul titlului, iar potrivit art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, contribuabilii au dreptul la dobânzi din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70 după caz, prin urmare solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibilă.
Solicită totodată respingerea cererii privind cheltuielile de judecată pe care reclamantul le solicită în această cauză, având în vedere că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 451-453 Cod procedură civilă.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 ,206 Cod procedură civilă.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, în temeiul art. 223 (3) NCPC.
La data de 14.01.2014 Administrația F. pentru Mediu a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală și netemeinică, invocându-se și excepția inadmisibilității acțiunii.
În întâmpinare, pârâta precizează că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta își argumentează demersul printr-o pretinsă neconformitate a prevederilor OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule cu normele europene și, implicit, printr-o pretinsă neconstituționalitate a acesteia. Astfel, spus, vătămarea dreptului sau interesului său legitim s-ar datora în exclusivitate stării de nelegalitate și neconstituționalitate a OUG nr. 9/2003 privind timbru de mediu pentru autovehicule, ceea ce conduce la concluzia că este vorba despre o situație tipică art. 9 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ.
Se arată în întâmpinare că organul fiscal nu este emitentul OUG nr. 9/2013, nu are căderea de a examina legalitatea taxei în raport de prevederile dreptului comunitar și nici de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziții fără a ține cont de legislația internă.
Mai mult, apreciază că admisibilitatea acțiunii este condiționată de răsturnarea prezumției de constituționalitate a ordonanței Guvernului pretins vătămătoare: în cazul în care ordonanța de urgență sau dispoziția din ordonanța de urgență ce se consideră vătămătoare nu a fost declarată neconstituțională, acțiunea în contencios administrativ este admisibilă numai împreună cu excepția de neconstituționalitate, astfel că în cazul în care acțiunea ce vizează ordonanța de urgență nu este însoțită de excepția de neconstituționalitate, acțiunea în contencios administrativ se respinge ca inadmisibilă.
Totodată, chiar și în situația în care reclamanta s-ar fi aflat într-o confuzie în ceea ce privește atribuțiile și obligațiile legale ce revin organului fiscal în raport cu aplicarea prevederilor OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, trebuia parcursă procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, plângerea prealabilă trebuia introdusă la autoritatea publică emitentă sau la cea ierarhic superioară, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.
Pe fondul cauzei, se apreciază că taxa pe poluare a fost legal încasată, OUG nr. 9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative.
Se arată că prin actuala lege s-a înlăturat taxarea discriminatorie, obligația fiscală având în vedere principiul „poluatorul plătește”, fiind taxate primordial emisiile generate de mașină.
Mai mult, chiar din preambulul OUG nr. 9/2013 se arată că „prin adoptarea actului normativ se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2.
De asemenea, precizează, contrar susținerilor reclamantei, că OUG nr. 9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
Se apreciază că nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei potrivit cărora prin instituirea timbrului de mediu s-ar aduce atingere dreptului de proprietate, aceasta nefăcând vreo dovadă că prin achitarea timbrului de mediu s-ar fi încălcat dreptul de proprietate al acesteia, nu s-a făcut proba existenței unei legături directe de cauzalitate între fapta achitării taxei și o eventuală încălcare a dreptului de proprietate suferită de partea lezată.
Pentru a se putea antrena răspunderea statului, trebuie verificat dacă pretinsa încălcare a dreptului de proprietate rezultă în mod direct din achitarea timbrului de mediu instituit prin OUG nr. 9/2013.
Se mai arată de către pârâtă că din sumele colectate cu titlu de timbru de mediu se finanțează programe pentru protecția mediului, în baza OUG nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În temeiul art. 411 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 24.01.2014 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de AJFP Dâmbovița.
Examinând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la jurisprudența națională privind restituirea taxei de primă înmatriculare, taxei pe poluare sau pentru emisii poluante, astfel cum acestea au fost reglementate succesiv de Codul fiscal, OUG nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 9/2012 și la hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. vs. S. R. (7 aprilie 2011) și N. vs. S. R. ( 7 iulie 2011), tribunalul reține următoarele:
În considerentele celor două hotărâri ale CJE (T. vs. S. R. și N. vs. S. R.), Curtea, în considerentele expuse, a reținut că toate modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.24 din 14 noiembrie 2011 privind recursul în interesul legii referitor la aplicarea art.4, art.7 și art.10 alin.1 din OUG nr.50/2008, a admis recursurile în interesul legii și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art.7 din OUG nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei că efectul în timp al hotărârilor preliminare este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la ..
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, contravine prevederilor art. 110 din Tratat, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), rezultă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european. Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Având în vedere argumentele de mai sus, instanțele naționale au dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, pe poluare sau pentru emisii poluante, percepute de organele fiscale, în vederea înmatriculării autovehiculelor în România.
Prin noul act normativ ce reglementează timbrul de mediu pentru autovehicule – OUG nr. 9/2013, act normativ avut în vedere la impunerea timbrului de mediu în vederea înmatriculării autovehiculului de către reclamant, legiuitorul român a ținut seama de normele de drept comunitar aplicabil atât în domeniul protecției mediului și îmbunătățirea calității aerului cât și de cele ale Tratatului Uniunii Europene privind înlăturarea discriminării în ceea ce privește libera circulație a bunurilor.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și a atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Din conținutul acestei norme, rezultă că timbrul de mediu se percepe pentru toate tipurile de autovehicule înscrise în circulație pentru prima dată în România, sintagma „înscrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicule de către primul proprietar din România” acoperind toate situațiile, fie că este vorba de autovehicule noi sau rulate, fie că este vorba de autovehicule provenite din țară, dintr-un stat membru al UE sau din afara UE.
Prin urmare, nu se mai poate vorbi de o reglementare națională care să aibă ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre al UE care să contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E.
Dispărând regimul discriminatoriu în privința autovehiculelor supuse timbrului de mediu, prin aceea că indiferent de țara de proveniență și indiferent de starea vehiculului ( nou sau rulat), timbrul de mediu se percepe cu ocazia primei înscrieri a dreptului de proprietate de către primul proprietar din România, nu se poate reține că reglementarea națională încalcă dreptul comunitar.
Așa fiind, apreciind că încasarea timbrului de mediu de la reclamant s-a realizat conform dispoziției legale în vigoare la data cererii de înscrieri a autovehiculului în circulație, iar reclamantul nu a invocat alte încălcări ale OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule ori încadrarea în vreuna din situațiile de scutire la plată prev. de art. 8 din Ordonanță, tribunalul va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul V. P. L., având CNP_, cu domiciliul în Târgoviște, ., .,., județul Dâmbovița, și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Avocat A. G. cu sediul în Târgoviște, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții S. R. prinMinisterul Finanțelor Publice cu sediul în București, sector 5, ., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județul Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294 Corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. C. L. M.
Red. IC./tehnored. ML
7 ex. /20.03.2014
.>
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 60/2014. Tribunalul... | Refuz soluţionare cerere. Hotărâre din 25-02-2014, Tribunalul... → |
|---|
