Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 233/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 233/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 4615/315/2012*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 233
Ședința publică din: 05.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I.
JUDECĂTOR: B. G.
JUDECĂTOR: P. D. C.
GREFIER: N. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin Centul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C., cu sediul în sector 6, București, .. 401A, împotriva sentinței civile nr. 1754/25.09.2013, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent I. C., domiciliat în C., .. 8, ., ., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 28 din OUG nr. 80/2013, după care:
Tribunalul, din oficiu, după verificare, potrivit art. 1591 (4) Cod procedură civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece cauza în temeiul art. 34 (2) din OG nr. 2/2001.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, având în vedere solicitarea recurentei-intimate privind judecarea cauzei în lipsa, tribunalul constată cauza în stare de judecată, reținând-o spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1754/25.09.2013, Judecătoria Găești a admis plângerea formulată de petentul I. C., în contradictoriu cu intimata C. SA C., dispunând anularea procesului verbal . nr._/10.04.2012.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
La data de 07.11.2011, ora 14.38, autovehiculul categoria A, cu nr.de înmatriculare_ a circulat pe autostrada A1, km 70+460m, pe raza localității P., jud. Dâmbovița. În urma verificărilor în baza de date a intimatei, nu a fost identificată rovinietă valabilă pentru categoria respectivă de vehicul și numărul de înmatriculare menționat.
A fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ din 10.04.2012, prin care a fost constatată săvârșirea contravenției prev.de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, petentul fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.
De asemenea, în temeiul art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, petentul a fost obligat la plata sumei de 28 euro, în echivalent lei, reprezentând tariful de despăgubire.
Situația de fapt reținută rezultă din coroborarea procesului verbal contestat cu planșele foto depuse la dosarul cauzei.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța a reținut că procesul verbal a fost comunicate petentului pe hârtie, nesemnat, acesta purtând mențiunea că a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001.
S-a mai reținut că procesul verbal a fost comunicat contravenientului în copie, potrivit art.25 alin. 1 din OG nr.2/2001, varianta tipărită pe hârtie a acestora, echivalând cu o copie a procesului verbal. Chiar dacă o astfel de comunicare, în copie, răspunde exigenței legale privind comunicarea procesului verbal, instanța nu s-a raportat la această copie pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de legalitate de către procesul verbal.
Potrivit art.17 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța verifică existența semnăturii agentului constatator.
Având în vedere că procesul verbal poartă mențiunea că au fost semnate electronic, s-a mai reținut că acestea puteau fi întocmit exclusiv în formă electronică, potrivit Legii nr. 455/2001. Potrivit art. 4 pct. 3 din Legea 455/2001, semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de autentificare. Potrivit art. 4 pct. 3 coroborat cu art. 5 din Legea 455/2001, instanța reține că în cauză este vorba de o semnătură electronică extinsă.
Cu privire la certificatul digital depus de intimată, s-a reținut că acesta nu face dovada semnării electronice a procesului verbal ; certificatul digital reprezentân un document electronic emis anterior întocmirii procesului verbal, conținând cheia publică necesară verificării semnăturii electronice, potrivit art. 2 alin. 1 lit. d din Normele tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, aprobate prin HG nr. 1259/2001.
S-a apreciat că semnătura electronică extinsă este codul generat pe baza cheii private, deținută și controlată exclusiv de către semnatar, cod care poate fi verificat cu ajutorul cheii publice, conform informațiilor conținute în certificatul digital.
În aceste condiții, s-a constatat că certificatul digital nu face dovada semnării electronice, atât pentru motivele tehnice enunțate anterior, cât și pentru considerentul că un înscris, chiar electronic, emis anterior, nu poate face vreo dovadă cu privire la un fapt juridic ulterior, în speță semnarea efectivă a procesului verbal. Singura concluzie pe care o poate trage instanța din existența certificatului digital este că agentul constatator ar fi putut semna înscrisuri electronice, deținând instrumentele necesare cerute de lege. Împrejurarea că agentul constatator ar fi putut semna înscrisuri electronice nu reprezintă nici măcar un început de dovadă cu privire la faptul că a semnat în mod efectiv procesul verbal.
În cauză nu s-a făcut dovada că înscrisul electronic conținând procesul verbal a fost generat de către agentul constatator, și nici dovada că acest înscris a fost semnat electronic de către agentul constatator.
S-a reținut că în temeiul art. 17 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul verbal fiind nul absolut, în lipsa semnăturii agentului constatator, iar pe cale de consecință, instanța l-a anulat și a exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale stabilită.
Cu privire la tariful de despăgubire, s-a reținut că acesta poate fi imputat contravenientului numai odată cu constatarea și sancționarea legală a unei contravenții și întrucât s-a anulat procesul verbal de contravenție, s-a dispus dispus exonerarea petentului de la plata tarifului de despăgubire.
La data de 11.11.2013, intimata C. SA C. a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta intimată a invocat următoarele:
Instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecații si a schimbat natura ori întelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia ; admițând plângerea contravenționala împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ._ anulandu-1, motivând lipsa semnăturii agentului constatator.
Procesul verbal contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. 15/2002 coroborat cu O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor ; procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Potrivit dispozițiilor art. l alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice.
De asemenea, contravenientului nu i se comunică originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, conform art. 25 alin. 1 din O.G 2/2001 procesul verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie contravenientului.
În plus, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept " ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".
Din interpretarea art. 5 din Legea nr. 455/2001, rezultă că înscrisul care poartă semnătura electronică este asimilat unui înscris sub semnătură privată numai în privința efectelor și condițiilor, nu și sub aspectul naturii juridice a actului astfel semnat Prin urmare, aceste dispoziții nu restrâng domeniul de aplicare al Legii nr. 455/2001 doar la înscrisurile sub semnătură privată, aceasta gâsindu-si incidența deopotrivă în cazul tuturor înscrisurilor în formă electronică asfel cum prevăd și dispozițiile art. 1 din actul normativ mai sus menționat, aplicându-se deci și procesului verbal contestat.
Art. 1 din Legea nr. 455/2001 prevede că dispozițiile actului normativ în discuție se aplică tuturor înscrisurilor încheiate în formă electronică. De vreme ce procesul verbal contestat a fost încheiat în formă electronică potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 2 din OG nr. 15/2002, dispoziții speciale aplicabile în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorii de la dispozițiile OG nr. 2/2001, acestuia îi sunt aplicabile si dispozițiile Legii nr. 455/2001 referitoare la semnătura electronică.
Tribunalul, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
Din considerentele sentinței recurate, rezultă că în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, realizând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 17 din actul normativ menționat, prin sancționarea cu nulitatea absolută a procesului verbal contestat, pentru lipsa unor elemente esențiale ale acestuia, cu referire la lipsa semnăturii agentului constatator.
Contrar susținerilor recurentei expuse în dezvoltarea motivelor din cererea de recurs, tribunalul reține că procesului verbal de contravenție contestat, nu îi sunt aplicabile dispozițiile speciale din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică întrucât, procesul-verbal de contravenție constituie o specie a actului administrativ, fiind astfel un act de drept public cu o evidentă natură de act autentic, acesta neputând fi încheiat decât în condițiile și doar de persoanele strict abilitate de lege.
Dispozițiile art. 1171 si art. 1173 din vechiul cod civil (dispoziții aflate în vigoare până la data de 15.02.2013 potrivit art. 230, lit. a din Legea nr. 71/2011, aplicabile în cauză) diferențiau actul sub semnatură privată de actul autentic, acesta din urmă fiind acel act care s-a făcut cu solemnitățile prevăzute de lege de către un funcționar public abilitat în acest sens (în prezent înscrisul autentic fiind reglementat de disp. art. 269 din N.c.pr.civ.).
Procesul verbal de contravenție are un astfel de caracter de act autentic câtă vreme acesta nu poate fi încheiat decât de către o persoană, agent constatator, care să fie abilitat prin lege și învestit să exercite o astfel de activitate ce implică autoritatea publică a statului, situație ce rezultă din dispozițiile art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cu care „Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori”.
Pe de altă parte, potrivit art. 9, alin. 1, lit. a și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 (actul normativ care prevede și sancționează contravenția reținută în procesul verbal contestat) „(1)Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 8 se fac de catre: a) personalul imputernicit din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A.; (2) Începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.
Aceste prevederi speciale ale O.G. nr. 15/2002 în raport cu reglementarea de drept comun dată de O.G. nr. 2/2001 în materie de contravenții, permit, prin excepție, ca doar constatarea contravențiilor prevăzute și sancționate de O.G. nr. 15/2002 să poată fi realizată și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, situație ce trebuie obligatoriu consemnată în procesul-verbal de constatare a contravenției, nu și întocmirea procesului verbal de contravenție sub forma unui înscris în format electronic ori semnarea electronică a unui astfel de act.
Astfel, prin Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică invocată de către recurentă, respectiv prin prevederile art. 1 din acest act normativ, legiuitorul a stabilit fără echivoc domeniul său de aplicare, statuând că „prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.
Din interpretarea acestui text rezultă în mod evident faptul că prevederile acestei legi se aplică doar înscrisurilor în formă electronică cărora le poate fi atașată sau logic asociată o semnătură electronică.
Prin disp. art. 4 din același act normativ, sunt definite o . concepte, tocmai pentru a conferi actului legii un grad cât mai ridicat de claritate și predictibilitate, avându-se în vedere nivelul tehnic relativ ridicat al acesteia.
Ori procesul-verbal de contravenție contestat, astfel cum a fost comunicatintimatei-petente, nu reprezintă un înscris în format electronic în sensul disp. art. 4, pct. 2 din Legea nr. 455/2001, astfel încât acestuia să-i poată fi atașată sau logic asociată o semnătură electronică.
Nicio dispozitie a Legii nr. 455/2001, a actului sancționator avut în vedere la întocmirea procesului verbal contestat, respectiv O.G. nr. 15/2002, ori a reglementării de drept comun în materie de contravenții, respectiv O.G. nr. 2/2001, nu prevede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare a unei contravenții și nici posibilitatea întocmirii acestui act sub forma unui înscris în formă electronică.
Prin urmare procesului verbal de contravenție nu îi pot fi aplicabile nici dispozițiile art. 6-7 din Legea nr. 455/2001 invocate de recurentă, relative la efectul similar unui act autentic, efect recunoscut doar înscrisului în formă electronică cãruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, semnătură care să fie recunoscută de cãtre cel cãruia i se opune.
Așadar, în mod legal instanța de fond, pentru lipsa olografă a semnăturii agentului constatator, a dispus anularea procesului verbal contestat, consecința fiind aceea a exonerării petentei de plata amenzii contravenționale aplicate și de la obligația de plată a tarifului de despagubire.
Față de cele ce preced, se concluzionează că soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-intimată COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin Centul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C., cu sediul în sector 6, București, .. 401A, împotriva sentinței civile nr. 1754/25.09.2013, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent I. C., domiciliat în C., .. 8, ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
I. C. G. B. D. C. P. L. N.
Judecător fond M. P.
Judecătoria Găești
Dosar nr._
Red.- CI/SEM
2 ex./20.03.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 15/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 637/2014.... → |
|---|








