Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 158/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 158/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 3680/120/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Târgoviște, .. 3

Județul Dâmbovița

Dosar nr._

SENTINȚĂ NR. 158

Ședința publică de la data de 31 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

Președinte:

Jud. C. G.

Grefier: B. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe reclamantul N. L. C., CNP:_, domiciliat în Târgoviște, .. 6, ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat D. Marilis C., din Răzvad, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sectorul 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, având ca obiect „refuz soluționare cerere - taxa emisii poluante.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamant, avocat D. C., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, fila nr.6, lipsă fiind reprezentanții pârâților.

procedura de citare legal îndeplinită.

Cerere legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei, chitanța aflată la fila nr. 5 dosar și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare; după care,

Reclamantul prin avocat, învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat, apreciază cauza aflată în stare de judecată.

Tribunalul, declarându-se lămurit asupra tuturor împrejurărilor cauzei, în raport de dispozițiile art. 244 Noul Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea procesului și în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reclamantul prin avocat substituit, solicită admiterea cererii și obligarea pârâților la restituirea sumei de 1011 lei, achitată cu titlul de taxă emisii poluante, cu dobânda legală și cheltuieli de judecată, taxă de timbru și onorariu de avocat, depunând în acest sens chitanța privind onorariu de avocat.

Tribunalul în raport de art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția Comercială și de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._ la data de 24.05.2013, reclamantul N. L. C., CNP:_, domiciliat în Târgoviște, .. 6, ., ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat D. Marilis C., din Răzvad, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sectorul 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, a solicitat obligarea pârâților la restituirea sumei de 1011 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, solicitând totodată ca suma să fie reactualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data plății nedatorate până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul marca F., an de fabricație 2003, dintr-un stat membru UE, însă pentru a procesda la înmatricularea acestui autoturism a fost obligat să achite taxa pentru emisiile poluante respectiv suma de 1011 lei, cu chitanța nr. TS9 nr._/03.12.2012, la Trezoreria Târgoviște, în baza Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/03.12.2012. Deși a solicitat restituirea taxei achitată în vederea înmatriculării, răspunsul primit a fost unul negativ.

Apreciază că taxa pentru emisiile poluante a fost stabilită și prelevată în mod nelegal, prin aplicarea eronată a prevederilor legale stabilite prin Legea nr. 9/2012 coroborată cu dispozițiile OUG nr. 1/2012.

Apreciază că nu se poate considera că prin Legea nr. 9/2012 a fost regândit modul în care sunt taxate autovehiculele și că acest act normativ a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului, atât timp cât alin. 2 al art. 4 a fost suspendat prin OUG nr. 1/2012. Prin urmare, rezultă că urmare a suspendării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din lege, taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.

În consecință, se apreciază că prin Legea nr. 9/2012 coroborată cu OUG nr. 1/_ se menține încălcarea art. 110 TFUE, dispozițiile naționale fiind destinate să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru. D. urmare legiuitorul intern, continuă să ignore dispozițiile Hotărârilor CEJ din 07.04.2011, 07.07.2011 și 13.07.2011, dar mai ales pe cele ale Deciziei nr. 24/14.11.2011 a ICCJ.

Se mai arată că de la data de 01.07.2007, România este stat membru UE, iar conform art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte reglementări comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, or potrivit art. 110 din Tratatul CUE versiunea consolidată se statuează faptul că „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele are se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare „ și „nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.

Nu se poate contesta că reglementarea națională contravine și legislației europene, or potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constituite ale UE, precum și celelalte reglementări comunicare au caracter obligatoriu, au prioritatea față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare. Se mai invocă de către reclamant Decizia în cauza C-402/09 I. T..

Se mai apreciază că nici prevederile Legii nr. 9/2012 nu au reușit să elimine discriminările create, astfel că se impune a fi admisă cererea și obligarea pârâților la restituirea taxei pentru emisii poluante prelevată discriminatoriu și în mod nelegal prin încălcarea art. 110 TFUE, precum și dobânda legală.

A solicitat în dovedire proba cu înscrisuri.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 110 din Tratat, art. 148 alin. 2 Constituția României, dispozițiile Codului fiscal și de procedură fiscală - art. 117 pct. d, art. 124, art. 70 alin. 1; Recursul în interesul legii nr. 24/2011 pronunțat de ICCJ.

În temeiul art. 411 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

S-a depus la dosarul cauzei în dovedirea cererii, următoarele înscrisuri în copii certificate: adresa AFP Târgoviște nr._/27.02.2012 privind refuzul pârâtei la restituirea taxei, chitanța . nr._/03.12.2012 privind dovada achitării taxei pentru emisiile poluante, împuternicire avocațială, decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante nr._/03.12.2012, actele de proveniență ale autoturismului în limba de proveniență și în traducere legalizată din limba germană, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autovehiculului.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei, chitanța aflată la fila nr. 5 dosar și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei.

La data de 27.09.2013, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. Ploiești – AJFP Dâmbovița, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât legislația în vigoare prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, organele fiscale fiind obligate să aplice prevederile dispozițiilor legale.

Se apreciază de pârâți că prin . Legii nr. 9/2012 nu se poate face referire la încălcarea prevederilor art. 110 din TFUE, întrucât obligația de plată a taxei revine poluatorului indiferent unde și când și-a cumpărat autovehiculul.

S-a arătat că din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că Tratatul Comunității Europene nu a fost încălcat prin instituirea acestei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare.

De asemenea prin dispozițiile acestei legi, se asigură un cadrul legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos, deoarece taxa pentru emisiile poluante se stabilește în funcție de anumite criterii ale autovehiculelor pentru poluarea pe care o produc, taxă care sub aspect fiscal este reglementată de dispozițiile art. 35 din Constituția României, iar pe de altă parte din punct de vedere al principiului moral care cere respectarea drepturilor fiecăruia, taxa trebuie plătită de poluator, obligația de plată a taxei fiind instituită de dispozițiile art. 4, iar potrivit art. 6 suma de plată.

Solicită respingerea capătului de cerere referitor la calculul dobânzii legale, având în vedere că sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală, potrivit cărora cererea de acordare a dobânzii se face de către contribuabil la organul fiscal, în temeiul titlului, iar potrivit art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, contribuabilii au dreptul la dobânzi din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70 după caz, prin urmare solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibilă.

Solicită totodată respingerea cererii privind cheltuielile de judecată pe care reclamantul le solicită în această cauză, având în vedere că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 451-453 Cod procedură civilă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 alin. 1 cpt. 2 Cod procedură civilă.

La data de 08-10-2013, pârâții MFP prin AJFP Dâmbovița, au depus la dosarul cauzei o nouă întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, având în vedere că decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule a fost emisă conform OUG nr. 9/2013 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, la data intrării acesteia în vigoare abrogându-se OUG nr. 50/2008 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, reluându-se susținerile din prima întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cerere, reclamantul N. L. C., a chemat în judecată pârâții Statul Român prin MFP, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Târgoviște și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 1011 lei achitată cu titlul de taxă pe emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu dobânda legală și cheltuieli de judecată.

Pe fondul cauzei, tribunalul constată că acțiunea este admisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei:

” (1) Obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;

c) la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7;

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”

Alineatul (2) a fost suspendat prin OUG nr. 1/2012, începând cu data de 31.01.2012 până la data de 01.01.2013. Prin urmare, în prezent, ca urmare a suspendării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din lege, taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate in România și care sunt în circulație.

Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 – forma în vigoare - rezultă că pentru un autoturism produs în România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o nouă înmatriculare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România. Aceeași taxă se percepe însă dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat prima dată în România.

În consecință, instanța reține că Legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față.

Astfel, art. 110 din TFUE vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție ce pot rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.

Chiar dacă taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și cele care provin din alte state membre UE, este evident caracterul său echivalent al unei taxe vamale.

În consecință, instanța apreciază că taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.

În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.

În consecință, întrucât, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, tratatele constitutive ale Uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța constată cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante ca fiind întemeiată.

Pentru repararea integrală a prejudiciului încercat de reclamant prin plata taxei, pârâții vor fi obligați să achite și folosul nerealizat potrivit art. 1489 Cod Civil, constând în dobânda legală calculată potrivit art. 124 coroborat cu art. 70 alin. 1 Cod Procedură Fiscală și a Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1899/2004 privind procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor.

Potrivit art. 453 Noul Cod procedură civilă, pârâții vor fi obligați și la plata sumei de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul N. L. C., CNP:_, domiciliat în Târgoviște, .. 6, ., ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat D. Marilis C., din Răzvad, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sectorul 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A.

Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 1011 lei actualizată cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă, reprezentând taxă emisii poluante, și a sumei de lei 539,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmbovița.

Pronunțată în ședință publică azi, 31 Ianuarie 2014.

Președinte, Grefier,

Jud. C. G. B. S.

Red. /Tehn. C.Gh. /S.B.

Ex. 7/17.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 158/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA