Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 466/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 466/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 64/232/2014
Dosar nr._ apel pl. contraventionala
R O MA N I A
TRIBUNALULDAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 466
Ședința publică din data de 3 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – A.-M. G.
Judecător –A. L. B.
Grefier - Antuaneta B.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul in mun. Targoviste, ., nr. 64, judet Dambovita împotriva sentinței civile nr.1529/3.11.2014, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă S.C. A. G. TRANS S.R.L., cu sediul în comuna Cobia, ., județul Dâmbovița.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 36 din OG nr. 2/2001 așa cum a fost modificat prin art.53 din OUG nr. 80/2013 și art.1 alin.3 coroborate cu art.30 alin.1 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, se referă faptul că apelul este scutit de plata taxei de timbru, că în procedura de regularizare a cererii a fost depusă la dosar întâmpinare formulată de intimata petentă și răspuns la întâmpinare formulat de apelantul intimat I. Dâmbovița, după care:
Tribunalul, efectuând verificările necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin.1din Noul Cod procedură civilă raportat la art. 95 pct. 2 NCPC, văzând că obiectul prezentului apel vizează o hotărâre pronunțată de Judecătoria Găești stabilește că este competent general, material și teritorial să judece apelul.
Tribunalul în temeiul art.482 raportat la art. 478, art. 254 și art. 258 Cod procedură civilă, urmează a soluționa cauza pe baza probelor administrate în fața primei instanțe.
Instanța, considerându-se lămurită asupra împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 N.C.P.C., închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 1529/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, instanța de fond a admis în parte plângerea formulată de petenta S.C. A. G. TRANS S.R.L., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI DAMBOVITA.
Prin aceeași sentință, instanța de fond a dispus modificarea procesului verbal de contravenție . nr._/12.12._, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii aplicate, cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2250 lei, deoarece la data, sus menționată, în jurul orelor 16,15, pe DN71, înaintea Spitalului Găești petenta a pus în circulație autobuzul marca Steyr, cu nr. de înmatriculare_, pe DN7 în orașul Găești, fără a avea rovinieta achitată în momentul controlului când a fost efectuată verificarea on-line, în baza de date CNADNR cu dispozitivul PDA din dotarea Serviciului rutier Dâmbovița.
Situația de fapt reținută rezultă din coroborarea procesului verbal contestat cu raportul agentului constatator, raportul ofițerului de poliție care îl însoțea, confirmare de primire proces verbal..
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța de fond a reținut:
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța reține că fapta petentei este de o gravitate redusă, acesta conformându-se dispozițiilor legale, la scurt timp după sancționare, conștientizând consecințele ce decurg din aceasta.
Potrivit art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001, în cazul faptelor cu gravitate redusă sancțiunea aplicabilă este avertismentul, care se poate stabili chiar și atunci când actul normativ sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, potrivit art.7 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Instanța de fond a admis în parte cererea formulată de petentă și a dispus modificarea procesului verbal contestat, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În temeiul prevederilor art. 466 Cod procedură civilă, la data de 27 ianuarie 2015, intimata Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, reprezentată legal, a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, depuse în scris la dosarul cauzei, apelanta intimată învederează următoarele argumente:
reclamanta a fost sancționată, deoarece în data de 12.12.2014, în jurul orelor 16:15, DN 7 - Găești, km 71, înaintea Spitalului Găești, societatea a pus în circulație autobuzul marca STEYR, cu numărul de înmatriculare_, pe DN 7, în orașul Găești, fără a avea rovinieta achitată în momentul controlului când a fost efectuată verificarea on-line, în baza de date CNADNR cu dispozitivul PDA din dotarea Serviciului Rutier Dâmbovița, autobuzul STEYR, cu numărul de înmatriculare_, condus de B. V., care transporta călătorii angajați ai ., pe ruta Găești - Cobia, în baza licenței de traseu ._, emisă de Consiliul Județean Dâmbovița, cursă regulat specială efectuată zilnic cu acest autobuz, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 8 alin. 1 rap. art. 8 alin. 2 din OG nr.15/2002.
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de fond a reținut că fapta intimatei reclamante este de o gravitate redusă, aceasta conformându-se dispozițiilor legale, la scurt timp după sancționare, conștientizând consecințele ce decurg din aceasta.
De asemenea, se poate observa faptul ca motivarea instanței cu privire la necesitatea reindividualizării sancțiunii contravenționale este una generică, fara arătarea în concret a motivelor ce justifica înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul.
In urma controalelor efectuate s-a constatat faptul că este o practică a operatorului de transport . SRL, de a nu-și achita rovinieta pentru autobuzele pe care le deține, fiind sancționată de mai multe ori de către lucrătorii de poliție pentru neîndeplinirea acestei obligații.
Așa de bine a conștientizat reclamanta consecințele faptei sale că în ziua următoare 13.12.2013 a fost din nou sancționată, deoarece a efectuat transport de persoane cu autobuzul cu numărul de înmatriculare_, condus de numitul C. L., pe traseul Găești(Arctic)- B. fără a deține rovinieta valabilă, cursa fiind efectuată prin servicii regulat speciale, verificarea facându-se on-line cu PDA din dotare. In acest sens, depune la dosarul cauzei procesul verbal de sancționare a contravenției . nr._ din data de 13.12.2014.
Se mai învederează faptul că, la data de 10.05.2013, . a fost, de asemenea, sancționată deoarece a efectuat transport de persoane cu autobuzul cu numărul_, pe DN 61- I., pe traseul Morteni-Găești, prin servicii regulat speciale, condus de L. N., fără a deține rovinieta valabilă. În cererea de chemare în judecată a avut aceeași motivație pentru faptul că nu a plătit rovinieta și anume: plata rovinietei se făcea în fiecare zi la momentul plecării în cursă la Stația Peco Petrom, iar datorită faptului că autobuzul a fost oprit chiar înaintea singurului punct unde se putea plăti rovinieta nu a putut s-o cumpere anterior momentului controlului. De asemenea, și atunci reclamanta a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul (dosar civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Găești).
În data de 16.05.2013, în jurul orelor 06:30, DN 7-Găești, km 74, a efectuat transport rutier public de persoane cu autobuzul, cu numărul de înmatriculare_, condus de numitul M. Nicușor, fara a deține rovinieta valabilă, verificarea facându-se on-line în evidențele CNADNR cu PDA din dotare, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 8 alin. 1 rap. art.8 alin. 2 din OG nr.15/2002. (dosar civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Găești).
Totodată, în data de 13.12.2013, reclamanta a fost sancționată, deoarece a efectuat transport de persoane cu autobuzul cu numărul de înmatriculare_, condus de numitul C. L., pe traseul Găești(Arctic)-B. fară a deține rovinieta valabilă, cursa a fost efectuată prin servicii regulat speciale, verificarea facându-se on-line cu PDA din dotare, (dosar civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Găești).
În aceste condiții, nu se justifică aplicarea sancțiunii contravenționale a avertismentului, deoarece reclamanta nu are de gând să achite rovinieta, ci doar să inducă în eroare instanța și să nu plătească rovinieta sau amenda aplicată de organele de poliție ; solicitând ca reclamanta să facă dovada pentru câte zile din săptămâna 12-18.05.2014 au achitat rovinieta pentru autobuzul cu numărul_ .
În continuare, apelanta precizează că, reprezentantul reclamantei trebuia să se preocupe din timp de îndeplinirea obligației de a achiziționa rovinieta, totdeauna înainte de a se pleca în cursă, aceasta putând fi achitată "Online". Reclamantul putea să plătească rovinieta cu o zi înainte pentru ziua următoarei, astfel încât ca în fiecare zi și pentru oricare cursă să facă dovada achitării rovinietei.
Achiziționarea ulterioară a rovinietei nu poate însă justifica nici anularea proceselor verbale contestate, nici înlocuirea amenzii cu avertismentul, deoarece a ar
încuraja o practică incorectă, aceea de a circula fără rovinieta, realizându-se astfel eludarea dispozițiilor legale. De remarcat și faptul că societatea reclamantă desfășoară activități de transport de călători, astfel că nu poate fi primită justificarea că se achiziționa rovinieta doar în anumite zile.
Se solicită ca reclamanta să facă dovada pentru câte zile din săptămâna 12-18.05.2014 au achitat rovinieta pentru autobuzul cu numărul_ .
Totodată, din cererea de chemare în judecată, reiese că intimata-reclamanta nu regretă fapta comisă și că intenționează numai să inducă în eroare instanța, în scopul exonerării de răspunderea contravențională ; în aceste condiții, fiind evident că scopul preventiv și educativ urmărit de legiuitor nu ar fi atins, în schimb i s-ar crea convingerea că poate încălca legea fara a primi sancțiuni ce o pot afecta în mod real.
Aceasta nu a ținut cont faptul că reclamanta a solicitat, în principal, anularea procesului verbal de contravenție (pe care a susținut-o, în cererea de chemare în judecată) și, doar în subsidiar, a cerut înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentul.
Pentru considerentele expuse, apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului nu este suficientă pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al normelor incidente.
Se solicită admiterea apelului astfel formulat, schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii în fond a plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal ca fiind legal și temeinic.
A fost depus, în copie, procesul verbal de contravenție . nr._/13.12.2013.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 223 alin. 3, art. 466 Cod procedura civila.
La data de 06.03.2015, petenta . SRL – reprezentată legal, solicită respingerea apelului, cât și menținerea sentinței instanței de fond.
Prin întâmpinarea formulată, petenta învederează:
prin procesul-verbal contestat a fost amendată pentru fapta prevăzută de art. 8 alin.1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și sancționat conform art. 8 alin. 2 din același act normativ.
în procesul verbal contestat s-a reținut că în data de 12.12.2013, ora 16,15, locul DN 7 I Găești, km 71 (în fața Spitalului Găești) societatea petentă a pus în circulație autobuzul cu nr. de înmatriculare_, fără a deține rovineta ; verificarea efectuându-se on-line.
Autobuzul era condus de B. V. din Cobia, care transporta angajați ai ., pe ruta Găești-Cobia, în baza licenței de traseu.
prin sentința civilă nr. 1529/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, a fost admisă în parte plângerea contravențională și înlocuită amenda contravențională aplicată prin procesul verbal de contravenție cu sancțiunea avertismentului.
Se precizează că locul menționat în procesul-verbal de contravenție și anume ( în fața Spitalului Găești) unde conducătorul auto a fost oprit - se află pe .. 170 și nu pe DN 7, așa cum a dorit agentul constatator să consemneze, acest imobil nu se află pe un drum național, ci pe o ..
De asemenea, menționează că, rovinieta se achiziționează atunci când este nevoie, iar, singurul loc de unde se poate achiziționa rovineta este Stația Peco, însă dată fiind împrejurarea că ar fi fost opriți și controlați ; chiar înaintea primului punct de unde se poate achiziționa aceasta, nu au putut-o cumpăra anterior controlului.
Într-adevăr, societatea a fost sancționată de mai multe ori, dar aceasta se afla la început de activitate, iar până la lămurirea situatei, câștigarea licitației cu privire la traseul stabilit, rovinieta se achiziționa doar atunci când aceasta avea de efectuat diverse curse.
Față de considerentele expuse, solicită respingerea apelului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC.
În temeiul art. 471 alin. 6 Cod procedură civilă, apelanta, I.P.J. Dâmbovița – reprezentată legal, a formulat răspuns la întâmpinare.
Apelanta – intimată învederează ca argumente:
Din procesul verbal de contravenție rezultă că reclamanta a efectuat transport public de persoane pe DN 7-Găești, la km 71, înaintea Spitalului orășenesc Găești.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Ordinul nr. 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România: „ Tariful de utilizare se aplică utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele deținute de aceștia, înmatriculate temporar sau definitiv, care circulă pe rețeaua de drumuri naționale din România."
Totodată, potrivit art. 1, alin. 3 din același act normativ: „Prin excepție de la prevederile alin. (2), tariful de utilizare nu se aplică pentru sectoarele de drumuri naționale aflate în interiorul reședințelor de județe și al municipiilor, între indicatoarele rutiere de intrare/ieșire în/din acestea. »
Așadar, din cele expuse rezultă că utilizatorii de autovehicule care circulă pe rețeaua de drumuri naționale din România au obligația să plătească taxa de utilizare a infrastructurii rutiere pentru drumurile naționale(rovinieta) cu excepția situației în care acestea drumuri trec prin interiorul reședințelor de județ sau municipiilor. Deci reclamanta circulând - efectuând transport public de persoane în interiorul orașului Găești, pe de DN 7 avea obligația de a achita rovinieta ; arătând că .. 170 din Găești este situată pe DN 7.
De asemenea, nu poate fi primită apărarea reclamantei că datorită faptului că au fost opriți și controlați
chiar înaintea primului punct de unde se putea achiziționa rovinieta nu a putut plăti rovinieta, deoarece această susținere este făcută cu intenția frauduloasa de a induce în eroare instanță.
Autobuzul reclamantei a fost depistat circulând din direcția Găești către Cobia, la ora 16.15 ; având în vedere faptul că atât operatorul de transport, precum și conducătorul auto au sediu social, respectiv domiciliul în . mult decât probabil că pentru a ajunge la
sediul . a efectua cursa, autobuzul a trecut pe lângă stația Peco, unde se poate achita rovinieta.
Apelanta mai precizează pentru instanța de control judiciar că stația Peco unde se poate plăti rovinieta este aflată pe DN 7, la ., dinspre Pitești, iar . parte a orașului, tot pe DN 7, la .>
Mai mult, în ziua de 12.12.2014, la orele 07.00, 08.00, 15.00 au fost efectuate și alte curse pe traseul Găești - Cobia pentru a fi transportați de la domiciliul la locul de muncă și retur angajații .>
Totodată, reprezentantul reclamantei trebuia să se preocupe din timp de îndeplinirea obligației de a achiziționa rovinieta, totdeauna înainte de a se pleca în cursă, aceasta putând fi achitată "Online" ; reclamantul putea să plătească rovinieta cu o zi înainte pentru ziua următoare, astfel încât ca în fiecare zi și pentru oricare cursă să facă dovada achitării rovinietei.
Este de notorietate faptul că, dacă se plătește rovinieta pentru fiecare cursă în parte, per total, se plătește o sumă mai mare decât dacă s-ar fi plătit rovinieta pe o perioadă mai lungă de timp.
Faptul că reclamanta se afla la început de activitate nu justifică, în nicio condiție, neplătirea rovinietei.
Pentru considerentele învederate, solicită admiterea apelului astfel formulat, schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii în fond a plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal ca fiind legal și temeinic.
Au fost invocate prevederile art. 223 al. 3 din Codul de procedură civilă.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
Prima instanță, făcând aplicarea art. 34 din OG 2/2001, a găsit că procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.12.2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI DAMBOVITA a fost legal și temeinici întocmit, însă a admis în parte plângerea contravențională formulată de contravenient, înlocuind sancțiunea amenzii aplicate cu avertismentul, întrucât a apreciat că fapta sancționată a avut o gravitate redusă.
Argumentul apelantului intimat pentru a obține admiterea apelului și modificarea sentinței, în sensul respingerii plângerii contravenționale, constă în aceea că A. G. Trans SRL are o adevărată practică de a nu-și achita rovinieta pentru autobuzele pe care le deține, fiind sancționată în numeroase rânduri pentru neîndeplinirea acestei obligații.
În acest sens există la dosar dovezi, atât la dosarul primei instanțe, respectiv istoricul de abateri al societății A. Trans Group SRL (depus la dosar după pronunțarea instanței), cât și recunoașterea judiciară prezentă în cuprinsul întâmpinării la cererea de apel, unde se arată că „într-adevăr societatea a fost sancționată de mai multe ori, dar aceasta se află la început de activitate, iar până la lămurirea situației, câștigarea licenței cu privire la traseul stabilit, rovinieta se achiziționa doar atunci când aceasta avea de efectuat diverse curse”.
Instanța de apel nu găsește ca justificată această explicație a apelantei, dat fiind că fapta contravențională de a circula fără achitarea tariful de utilizare care conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A nu prevede excepții de la această regulă.
În plus, faptul că agentul constatator a aplicat pentru această faptă amenda contravențională nu poate fi găsit ca lipsit de proporționalitate cu gravitatea faptei contravenționale, astfel cum s-a reținut și de către instanța de fond, dată fiind dovada cu înscrisuri efectuată de apelant în sensul unui comportament de durată al apelantei petente în sensul încălcării art. 8 al. 1 din OG 15/2002.
Pentru toate aceste motive tribunalul va admite în temeiul art. 480 al.2 NCpc, apelul promovat de apelantul intimat I. Dâmbovița, urmând a modifica sentința apelată în sensul că respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. G. TRANS S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul in mun. Targoviste, ., nr. 64, judet Dambovita împotriva sentinței civile nr.1529/3.11.2014, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă S.C. A. G. TRANS S.R.L., cu sediul în comuna Cobia, ., județul Dâmbovița.
Anulează sentința apelată în sensul că respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. G. TRANS S.R.L., cu sediul în comuna Cobia, ., județul Dâmbovița, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.12.2013, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI DAMBOVITA, cu sediul în Targoviste, ..64, județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2015.
Președinte,Judecător,
A.- M. G. A. L. B.
Grefier,
Antuaneta B.
PROCES -VERBAL
Pentru doamna judecător B. L. A., aflată în concediu de odihnă, conform art.426 alin.4 Cod procedura civila
Semnează: Președinte complet
G. A. M.
Red. GAM
Tehnored ȘEM/GAM
5ex/ 10.07.2015
Dosar nr._
Judecătoria Găești
Judecator fond – Mihela P.
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 13-07-2015, Tribunalul... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 311/2015. Tribunalul... → |
|---|








