Anulare act administrativ. Sentința nr. 5156/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5156/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 6275/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 5156/2013
Ședința publică de la 09 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe intervenienta în nume propriu S.C. G. F. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C., având ca obiect anulare act administrativ Disjungere din dosarul nr_/63/2012 - anulare Dispozitie nr.1789/04.10.2012 emisă de P. Mun C..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat G. C. pentru intervenient și cons. jur. M. O. pentru pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat G. C., pentru intervenient, la interpelarea instanței, precizează oral că domiciliul procedural pentru intervenient este ales la sediul Cabinetului de Avocatură C. G. și Asociații, persona însărcinată cu primirea actelor de procedură fiind susnumitul - Av. G. C.. În dovedirea cererii solicită încuviințarea efectuării unei expertize având ca obiectiv stabilirea faptului că jumătate din clădire nu era construită cu titlu provizoriu, ci definitivă, iar demolarea trebuia făcută altfel.
Cons. jur. M. O., pentru pârât, solicită respingerea probei cu expertiză solicitată de apărătorul intervenientei, considerând că nu este utilă, pertinentă și nici concludentă pentru soluționarea cauzei.
Instanța respinge proba cu expertiză solicită de intervenientă prin apărător apreciind că nu este utilă, pertinentă și nici concludentă pentru soluționarea cauzei, după care constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de intervenție formulată.
Apărătorul intervenientei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, anularea dispoziției contestate nr.1789/2012, susținând că o parte din construcție este definitivă și nu poate fi suspusă aceleași procedurii privind demolarea ca și a unei construcții cu titlu provizoriu. De asemenea, menționează că s-a achitat impozit pentru această clădire, însă nu s-a achitat chiria, fiind refuzată plată deoarece nu s-a mai prelungit contractul de închiriere. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii, susținând că chiria nu a mai fost achitată din anul 2000, iar suprafața clădirii s-a estins de la 160 mp la 230 mp fără acordul autorității locale. Mai mult, învederează că obiectul contractului d e închiriere îl constituie terenul închiriat pentru Piața Sărări și nu pentru locația din .>
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, reține:
Prin cererea de intervenție formulată la data de 12.10.2012, intervenienta . a solicitat admiterea acțiunii principale și anularea dispozițiilor emise de pârât.
Cererea de intervenție a fost formulată în cadrul dosarului nr._/63/2012, având ca obiect cererea prin care reclamantul Instituția Prefectului D. solicitase, în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C., constatarea nulității absolute a dispozițiilor emise de pârât sub nr. 1523 - 1550, nr.1665 – 1667 și nr.1728 – 1830.
În motivarea în fapt a cererii principale, s-a arătat că dispozițiile emise au ca obiect desființarea unor construcții provizorii amplasate pe terenuri ce aparțin municipiului C..
A susținut reclamantul că actele au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că P. și-a depășit atribuțiile ce reies din cuprinsul legii nr.215/2001 și ale legii 50/1991, dispoziții care stabilesc aceste atribuții în competența Consiliului Local.
În acest sens, s-a arătat că dispozițiile art.36 din legea 215/2001 prevăd că Consiliul Local are atribuții privind administrarea domeniului public; de asemenea, același articol stabilește, în competența Consiliului Local, darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii; și tot Consiliul Local hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii.
A menționat că dispozițiile invocate de pârât nu susțin legalitatea actelor emise, în condițiile în care din cuprinsul dispozițiilor art.33 din legea 50/1991, invocate de pârât, nu reiese că primarului îi revine ca atribut desființarea construcțiilor provizorii.
A concluzionat reclamantul că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.33 din legea 50/1991 și art.36 din legea 215/2001, reiese fără putință de tăgadă că desființarea construcțiilor intră în atribuțiile Consiliului Local.
În motivarea în fapt a cererii de intervenție, s-a arătat că printre dispozițiile emise de pârât este și cea cu nr.1789/4.10.2012 prin care s-a dispus desființarea construcției provizorii, având suprafața de 310 mp, deținută de către ., și amplasată pe terenul proprietate a municipiului C., în . legale, nedeținând contract cu autoritatea locală.
A arătat intervenienta că dispoziția emisă nu poate produce efecte în lipsa comunicării și că simpla afișare a actului pe ușa construcției nu echivalează cu o comunicare valabilă.
A mai precizat că s-au efectuat demersuri pentru prelungirea contractului de închiriere; că intervenienta a efectuat în timp numeroase îmbunătățiri care au condus la transformarea spațiului din structuri ușoare în construcții greu de demolat și că demolarea ar cauza serioase prejudicii. A invocat tacita relocațiune. A mai apreciat că somația cu termen de o zi este abuzivă, dat fiind faptul că pârâtul nu are în vedere vreun proiect urbanistic ce urmează fie derulat în zona respectivă.
Cererea de intervenție formulată de . a fost încuviințată în principiu prin încheierea de ședință din 13 noiembrie 2012, după ce, în prealabil, a fost calificată drept o cerere de intervenție principală.
În ședința publică din 4.12.2012 s-a dispus disjungerea cererii principale și a celei de intervenție având ca obiect anularea Dispozițiilor nr.1809/4.10.2012 și nr.1789/4.10.2012 emise de pârât, formându-se un nou dosar care a fost înregistrat sub nr._/63/2012 cu termen la 15.01.2013.
La data de 4.02.2013, reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecata cauzei, cerere de care s-a luat act în ședința publică din 5.02.2013.
La același termen, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive și a interesului;
Cum intervenienta nu a avut niciodată încheiat contract de închiriere pentru terenul respective, nu se justifică legitimitatea procesuală în promovarea prezentei acțiuni.
Pe fondul cauzei, a arătat că dispoziția contestată este emisă cu respectarea legii; s-a arătat, pe de o parte, că măsura desființării construcțiilor este atributul Primarului; că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.33 din legea 50/1991, potrivit cu care construcțiile edificate fără autorizație de construire pe teren ce aparține domeniului public sau privat al municipiului pot fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice competente, fără sesizarea instanței judecătorești.
Excepțiile invocate, au fost respinse în ședința publică din 19.02.2013.
La același termen a fost încuviințată, pentru intervenientă, proba cu înscrisuri.
În ședința publică din 19 martie 2013, după depunerea înscrisurilor, s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect anularea Dispoziției nr.1789/4.10.2012, și formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr._ cu termen la 9 aprilie 2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin Dispoziția nr.1789/4.10.2012 s-a dispus desființarea construcției provizorii, având suprafața de 310 mp, deținută de către ., și amplasată pe terenul proprietate a municipiului C., în . 153B, fără forme legale, nedeținând contract cu autoritatea locală.
La baza emiterii dispoziției au stat raportul nr._/3.10.2012 întocmit de Serviciul Disciplină în Construcții și Control Comercial, din cadrul Poliției Locale C. și adresa nr._/3.10.2012 a Primăriei – Direcția Patrimoniu prin care se propune demolarea acestei construcții.
Dispoziția a fost emisă în baza art.33 din legea 50/1991, potrivit cu care "(1) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.
(2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declanșa din oficiu de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparținând domeniului public sau privat al statului.
(4) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, orașelor ori comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice competente, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului".
În aplicarea acestor dispoziții, constatându-se că terenul este ocupat de construcție fără niciun titlu legal și că construcția era provizorie și neautorizată, pârâtul a emis dispoziția contestată, dispunând demolarea.
Dispoziția a fost emisă de către autoritatea administrației publice competente, respectiv P., această competență fiind reglementată prin legea 50/1991.
Astfel, Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, prin art.7 alin.12 prevede că autorizațiile de construire/desființare se emit numai pe baza unei documentații complete în conformitate cu conținutul cadru prevăzut în anexa 1.
Tot astfel prin art.8 alin.1 si 2 din același act normativ se prevede că demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea parțială sau totală a construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor, instalațiilor și utilajelor tehnologice inclusiv elemente de construcții de substituire a acestora precum și a oricăror amenajări se face numai pe baza autorizației de desființare obtinuțe în prealabil de la autoritățile prevăzute la art.4, iar autorizația de desființare se emite în aceleasi condiții ca și autorizația de construire.
Potrivit art.4 alin.1 lit.b din actul normativ menționat autorizațiile de construire se emit de primarii municipiilor pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ.
Din normele enunțate reiese că autoritatea administrației publice competentă să hotărască asupra desființării este primarul municipiului.
Chiar dacă legea nu prevede în mod expres autoritatea competentă să hotărască asupra desființării în cazul de excepție prevăzut de art.33, prin interpretarea sistematică a textului (ținând seama de întreg conținutul legii 50/1991) și interpretarea logică (folosind argumentul de analogie), pentru identitate de rațiune se impune concluzia că măsura desființării construcțiilor se stabilește de către Primar, ca autoritate a administrației publice locale.
În consecință, circumstanțele speței nu evidențiază niciun motiv de nelegalitate al dispoziției contestate, în ceea ce privește competența emitentului.
Apărările intervenientei nu nu prezintă relevanță în ceea ce privește legalitatea dispoziției.
A susținut intrevenienta că dispoziția nu poate produce efecte în lipsa comunicării.
Este adevărat că actul administrativ, pentru a produce efecte, trebuie comunicat destinatarului, însă art.68 din legea 215/2001 la care face referire intervenienta impune obligația comunicării, fără a preciza modalitatea în care trebuie făcută comunicarea.
Comunicarea, având drept scop aducerea la cunoștința celui interesat a unui act administrativ, poate fi realizată pe orice cale care permite atingerea acestui scop, cu condiția ca autoritatea administrativă să facă dovada respectării acestei obligații.
În speță, se constată că intervenienta însăși a recunoscut îndeplinirea acestei obligații de către pârât, menționând că dispoziția a fost comunicată, prin afișare pe ușa construcției.
Mai mult, este clar că dispoziția a fost comunicată petentei, de vreme ce aceasta a avut posibilitatea să o conteste, inițial pe cale administrativă, la data de 8.10.2012.
În ceea ce privește starea de fapt, probată cu actele depuse, se reține că:
Prin contractul nr.122/1990 numita R. G. a închiria de la Primăria C. un teren în suprafață de 120 mp, în zona Piața Gării, pe durată nedeterminată; terenul a fost închiriat sub condiția suspensivă a obținerii autorizației de construire în vederea amplasării unor construcții provizorii sau semipermanente; prin același contract, chiriașul s-a obligat să nu facă nicio amenajare, fără consimțământul titularului dreptului de administrare.
Ulterior, între . și Primăria municipiului C. s-a încheiat contractul nr.37/1998, cu valabilitate un an, prin care a fost transmis în folosință intervenientei terenul de 160 mp, din C., . B; ala expirarea contractului, chiriașul s-a obligat să restituie terenul în starea inițială.
La expirarea acestui contract s-a încheiat cel cu nr.19/1999, pe durata unui an, având același obiect. Cum dovada prelungirii acestui contract nu a fost depusă la dosar, rezultă că la data de 1.07.2000, prevăzută expres în contractul nr.19, raporturile contractuale dintre părți au încetat.
Demersuri ale intervenientei în vederea prelungirii contractului au fost făcute în decursul timpului, răspunsul autorității locale fiind mereu același: documentația tehnică întocmită în vederea autorizării construcției a fost respinsă, cu motivarea că construcția, ca dimensiuni, este incompatibilă cu zona respectivă (privea suprafața de 310 mp); i s-a comunicat că se pot face construcții provizorii în urma obținerii certificatului de urbanism și autorizației de construire numai în perimetrele special amenajate și că amplasamentul solicitat nu face parte din perimetrele aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local și deci nu se poate autoriza amplasarea de construcții provizorii (adresele 633/1998,_/1997); i s-a mai adus la cunoștință că concesionarea terenului se poate face doar prin licitație publică; adresa 1725/1997 menționează că terenul de 160 mp din Piața Gării este ocupat în mod abuziv de construcția numitei R. G.;
De asemenea, în raportul de inspecție fiscală se precizează că intervenienta nu a prezentat niciun document care să ateste modul de dobândire al construcției(contract de vânzare cumpărare, autorizație de construcție); se mai arată că terenul folosit are suprafața de 310 mp, din care 203 mp sunt ocupați de construcție.
Din cele menționate reiese că intervenienta a avut încheiat contract de închiriere pentru un teren de 160 mp, o perioadă de timp limitată; contractul nr.122/1990, pe durată nedeterminată, a fost încheiat sub condiția suspensivă a obținerii autorizației de construire în vederea amplasării unor construcții provizorii sau semipermanent, condiție care nu s-a îndeplinit, deci contractul nu a început să producă efecte; prin același contract, chiriașul s-a obligat să nu facă nicio amenajare, fără consimțământul titularului dreptului de administrare.
Mai mult, deși contractele încheiate se referă la o suparafață de 120 mp, ulterior 160 mp, în prezent intervenienta folosea suprafața de 310 mp, construcția amplasată având o suprafață de 203 mp.
În ceea ce privește construcția, probele administarte concluzionează că intervenienta nu a obținut nicuiodată vreo autorizație de construcție, deși i s-a pus în vedere prin chiar contractul din 1990.
Tacita relocațiune invocată de pârâtă poate interveni în condițiile în care nu este interzisă prin contract; însă, în toate contractele încheiate, și care au produs efecte, s-a stipulat obligația acesteia ca, la încetarea contractului, să restituie terenul în starea inițială.
Oricum, tacita relocațiune presupune lipsa vreunei împotriviri din partea locatorului și îndeplinirea obligațiilor de către locatar, condiții care nu sunt îndeplinite, în acest sens fiind și sentința din 2002, depusă de intervenientă.
În ceea ce privește cauza Hamer contra Belgiei, invocată de intervenientă, Curtea Europeană constatat că măsura în litigiu (era vorba de demolarea unei case de vacanță la inițiativa autorităților interne) era prevăzută de lege și avea drept scop reglementarea utilizării bunurilor conform interesului general, deoarece era vorba de integrarea bunului într-un plan de amenajare dintr-o zonă forestieră, non-construibilă; în legătură cu proporționalitatea măsurii, a constatat că dreptul intern nu prevedea sub nici o formă . unei construcții situate într-o astfel de zonă forestieră; că, în afară de repunerea în starea anterioară, nici o altă măsură nu părea a fi potrivită, motivat de atingerea incontestabilă adusă integrității unei zone forestiere neconstruibile; că, dincolo de problemele cauzate de consimțământul implicit al autorităților, în speță este vorba despre o casă construită fără autorizația autorităților. Din acest motiv, ingerința nu era disproporționată. S-a concluzionat în unanimitate că nu a fost încălcat art.1 din Protolul nr.1 CEDO.
Celelalte apărări ale petentei, referitoare la îmbunătățirile pe care le-a făcut și care au condus la transformarea spațiului din structuri ușoare în construcții greu de demolat și la prejudiciile suferite prin demolare nu conduc la nelegalitatea dispoziției emise, dimpotrivă confirmă reaua credință a acesteia care a edificat construcția fără autorizație, deși s-a obligat prin chiar contractul din 1990 să nu facă nicio amenajare, fără consimțământul titularului dreptului de administrare.
În raport de cele reținute, instanța constată că construcția amplasată pe terenul proprietate a municipiului C., având suprafața de 310 mp, amplasată pe terenul proprietate a municipiului C., în . 153B, ocupă terenul fără niciun tilu legal și în lipsa unei autorizații de construire valabile, motiv pentru sunt incidente dispozițiile art.33 din legea 50/1991.
În consecință, dispoziția de desființare a construcției este dată cu respectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care va fi respinsă cererea intervenientei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de intervenienta în nume propriu S.C. G. F. S.R.L., cu dom. ales în C., la sediul Cabinetului de Avocatură C. G. și Asociații, din C., ..15, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C., cu sediul în C., ., nr.7, jud. D..
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2013
Președinte, C. E. I. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 4 ex./15 Aprilie 2013
C.I./M.M.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3632/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 5699/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
