Anulare act administrativ. Sentința nr. 6962/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6962/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 552/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 6962/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei privind pe reclamanta S.C. T. L. IFN S.A., în contradictoriu cu pârâta P. M. C. - reprezentată de Primarul localității -, având ca obiect anulare act administrativ - REJUDECARE.
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din data respectivă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
La data de 12.01.2012, reclamanta S.C. T. L. IFN S.A., a chemat în judecată pe pârâta P. M. C. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea:
- Deciziei de Impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr._/17.03.2011 emisa de Direcția Impozite si Taxe Locale C. și primita in data de 23.03.2011;
- Deciziei de impunere nr._.14547J/23.02.2011;
- Dispoziției nr._, având număr intern_/07.07.2011.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că, în data de 23.02.2011, i-a fost comunicata decizia de impunere nr._, prin care i se solicita achitarea sumei de 15.359 lei reprezentând impozitul pe clădiri pentru anul 2011 - aplicând o cota de 12%.
Ulterior, in data de 17.03 2011 i s-a fost comunicat o a doua decizie de impune - nr._ -, prin care reclamantei i se solicita achitarea sumei de 4.678,91 lei reprezentând impozitul pe clădiri pentru anul 2011 - menționând ca s-ar fi aplicat o cota de 1,8%.
Insa, in decizia de impune_ sunt aplicate cote de impozitare diferite – pentru luna ianuarie cota de 12%, iar pentru celelalte luni 1,8%. -, astfel încât societatea TB1 L. este obligata la plata sumei de 4678,91 lei .
Potrivit art. 253 alin. 6 din Codul Fiscal „In cazul unei clădiri care nu a fost reevaluata in ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referința, cota impozitului pe clădiri se stabilește de ^ consiliul local intre 5 - 10% si se aplica la valoarea de inventar a clădirii [...]."
Organul emitent, prin dispoziția nr._ a considerat ca se face aplicarea acestei cote majorate si nu a cotei normale stabilita - care poate fi cuprinsa intre 0,25% si 1,50% potrivit Consiliului Local sau a dispozițiilor art. 253 alin. 2 din Codul Fiscal -, întrucât nu s-ar fi reevaluat clădirea in ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referința.
Reclamanta a menționat că a transmis, in data de 24.02.2011 - conform adresei de înaintare nr. 6609 -, raportul de evaluare nr. 1622/18.02.2011 pentru imobilul situat în C., întocmit in termenul prevăzut de dispozițiile legale in vigoare.
Astfel, reclamanta, în calitate de instituție financiar nebancara, nu are obligația de a efectua reevaluările imobilelor ce fac obiectul contractelor de leasing in vigoare.
Intre T. L. IFN SA si . a fost încheiat contractul de leasing financiar nr. 8502/12.12.2005 prin care s-a acordat finanțarea pentru achiziționarea in sistem leasing de către . a imobilului situat in C., . C. nr.6, ., .> In acest contract de leasing, reclamanta are calitatea de Finanțator/Locator si . are calitatea de Utilizator/Locatar și, potrivit dispozițiilor art. 25 din Codul Fiscal "(1) în cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operațional, locatorul are această calitate.
Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar, și de către locator, în cazul leasingului operațional, cheltuielile fiind deductibile, potrivit art. 24.
(2) în cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operațional locatarul deduce chiria (rata de leasing)."
Aceste prevederi se conciliază de altfel si cu obligativitatea plații impozitului pe clădiri de către locatar atat timp cat respectivul contract de leasing este in vigoare, astfel cum reiese din art. 253 alin. 7 din Codul Fiscal, care statuează că "în cazul unei clădiri care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe clădiri se datorează de locatar;
b)valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea din contract a clădirii, așa cum este ea înregistrată în contabilitatea locatorului sau a locatarului, conform prevederilor legale în vigoare;
c) în cazul în care contractul de leasing încetează altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe clădiri este datorat de locator Societăților de leasing le sunt aplicabile Persoanele juridice care sunt obligate sa tina o evidenta contabila au obligația ca la sfârșitul exercițiului financiar sa reevalueze imobilele si care in evidentele contabile figurează in imobilizări corporale".
Maniera de evidențiere contabila a operațiunilor desfășurate de către societățile de leasing, este reglementata de o norma legala speciala - si anume Ordinul nr. 13 din 19 decembrie 2008 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituțiilor de credit, instituțiilor financiare nebancare și Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.
Potrivit acestui ordin, Locatorii (finanțatorii, cum este T. L.) recunosc in contabilitate bunurile ce fac obiectul contractelor de leasing financiar, drept creanțe.
Art. 320 alin. 7 din Ordinul 13/2008 stabilește că "Locatorii trebuie să recunoască în contabilitate bunurile date în regim de leasing financiar drept creanțe, la o valoare egală cu valoarea bunurilor date în regim de leasing. Reflectarea în contabilitate a creanțelor aferente bunurilor date în regim de leasing financiar se efectuează cu ajutorul contului "Creanțe din operațiuni de leasing financiar", iar dobânzile de primit (calculate și neajunse la scadență) corespunzătoare creanțelor din operațiuni de leasing financiar, aferente exercițiului în curs, se înregistrează în contabilitate periodic (obligatoriu lunar) sau Ia scadența operațiunilor, dacă fondurile aferente au termen de restituire în cursul lunii, cu ajutorul contului de "Creanțe atașate" corespunzător, în contrapartida contului de venituri".
Pe perioada derulării contractului de leasing, societatea de leasing nu deține bunul printre activele sale, acesta aflându-se in posesia utilizatorului, Finanțatorul rămânând doar cu nuda proprietate, iar dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectului contractului de leasing nu este decât o consecința a încheierii contractului de leasing.
In ipoteza in care contractul de leasing încetează si se realizează si reposesia bunului, societatea de leasing dobândește si atributul posesiei (care fusese cedat Utilizatorului atât timp cat contractul de leasing era in vigoare) fiind întregit astfel întregul drept de proprietate.
Din acest moment, pe baza procesului verbal de predare primire, bunul este înregistrat in evidentele contabile ale T. L. IFN S.A., si numai din acest moment se considera ca societatea de leasing are acest imobil in patrimoniul sau.
Pe baza procesului verbal de predare primire, bunul este recunoscut contabil ca un activ de natura stocurilor deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității.
Bunurile recuperate in urma rezilierii contractelor de leasing financiar sunt înregistrate la valoarea creanței de leasing ramase de încasat de la data recuperării bunului.
Ulterior recunoașterii inițiale, stocurile sunt evaluate la cea mai mica valoarea dintre valoarea de intrare si valoarea justa (valoarea justa reprezentând suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie intre parti aflate in cunoștință de cauza, in cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv).
În conformitate cu prevederile Ordinului 13/19.12.2008 - emis de Banca Naționala a României din si publicat in Monitorul Oficial, Partea I 879 bis din 24.12.2008 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituțiilor de credit, instituțiilor financiare nebancare și Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar -, la Secțiunea a 6-a Principii Contabile Generale se menționează:
„74. Principiul prudenței. Evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă, si in special: a) poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanțului;[..]"
De asemenea, la Secțiunea a 7-a Reguli de Evaluare, se menționează:
„127. La evaluarea activelor de natura stocurilor, creanțelor, obligațiunilor si altor titluri cu venit fix, precum si a acțiunilor si altor titluri cu venit variabil care nu sunt deținute ca imobilizări financiare, vor fi avute in vedere următoarele aspecte:
b)Valoarea activelor de natura stocurilor, a creanțelor, precum si a obligațiunilor si a altor titluri cu venit fix, a acțiunilor si a altor titluri cu venit variabil care nu sunt deținute ca imobilizări financiare, înregistrate in contabilitate, va fi egala cu costul de achiziție sau costul de producție, dupa caz, cu respectarea prevederilor lit.c) de mai jos.
c)Ajustările de valoare se fac pentru elementele de activ menționate mai sus, in vederea prezentării acestora la cea mai mica valoare de piața sau, in circumstanțe speciale, la o alta valoare minima atribuibila acestora la data bilanțului. [..]"
Creșterea valorii unui bun destinat vânzării (inclusiv pentru un imobil) in baza unui raport de evaluare înseamnă înregistrarea unui venit nerealizat (realizarea unui venit are loc doar la momentul vânzării).
Imobilul din C., . C. nr. 6, . in categoria imobilizărilor corporale, prin urmare, prevederile contabile legate de reevaluarea imobilizărilor corporale nu sunt aplicabile acestui activ.
Prin urmare, în opinia reclamantei, nu sunt îndeplinite premisele art. 253 alin. 6 din Codul Fiscal pentru aplicarea cotei de 12% asupra bazei de impozitare - si anume nedepunerea timp de 3 ani a rapoartelor de reevaluare.
Prin Sentința nr. 1684, pronunțată în data de 19 aprilie 2012, Tribunalul D. a respins acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. T. L. IFN S.A., iar Curtea de Apel C., prin Decizia nr._/11.12.2012, a admis recursul și a casat Sentința pronunțată de Tribunalul D., trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea acestei Decizii s-a menționat faptul că instanța de fond nu a lămurit pe deplin cauza dedusă judecății.
Astfel, prin actele contestate, s-a stabilit în sarcina reclamantei un impozit mai mare pentru imobil pe considerentul că imobilul nu a fost reevaluat în ultimii 3 ani.
Acest imobil a făcut obiectul unui contract de leasing și astfel dispozițiile legale aplicabile diferă după cum contractul de leasing mai este sau nu în ființă, precum și în raport de motivele încetării contractului.
În această situație, trebuia lămurit cu certitudine când a fost evaluat inițial imobilul, la ce dată a fost reziliat contractul de leasing, care sunt motivele rezilierii, când a reintrat imobilul în patrimoniul reclamantei și dacă, în perioada anterioară rezilierii contractului, sarcina evaluării și reevaluării imobilului revenea utilizatorului sau societății de leasing.
De asemenea, instanța de control a precizat că, la rejudecare, se vor administra orice probatorii pe care instanța de fond le va considera necesare, inclusiv o expertiză financiar contabilă pentru lămurirea pe deplin a cauzei.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului D. – Secția C.-Administrativ și Fiscal sub nr._, în data de 21.01.2013.
Ca urmare a solicitării instanței, reclamanta a depus la dosar Contractul de leasing financiar nr. 8502/12.12.2005; declarația de reziliere nr. 1122/02.04.2009, precum și procesul-verbal de evacuare întocmit în data de 03.08.2011.
Instanța a trimis, de asemenea, adrese ambelor părți – prin care li se solicita să-și precizeze punctul de vedere referitor la necesitatea efectuării în cauză a unei expertize financiar-contabile -, iar, pentru termenul de judecată din data de 18.06.2013, atât societatea-reclamantă cât și pârâta au comunicat faptul că nu solicită administrarea unei astfel de probe.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia de Impunere nr._.14547J/23.02.2011, P. M. C. - Direcția Impozite si Taxe Locale a stabilit că societatea-reclamantă trebuie să achite – pentru imobilul situat în C., ., nr. 6, ., . -, un impozit de 15.359 lei pentru anul 2011. În cuprinsul respectivei Decizii se menționează că data ultimei evaluări a imobilului a fost de 22.12.2005 și că impozitul a fost determinat prin aplicarea unei cote de 12%
Prin Decizia de Impunere nr._/17.03.2011, P. M. C. - Direcția Impozite si Taxe Locale a stabilit că societatea-reclamantă trebuie să achite – pentru același imobil situat în C., ., nr. 6, . -, un impozit de 4.678,91 lei pentru anul 2011. În cuprinsul respectivei Decizii se menționează că data ultimei evaluări a imobilului a fost de 31.12.2010 și că impozitul a fost determinat prin aplicarea unei cote de 1,8%
Reclamanta a formulat Contestație împotriva Deciziilor anterior menționate însă, prin Dispoziția nr._/01.07.2011, Primarul mun. C. a dispus respingerea respectivei contestații.
Prin Contractul de leasing financiar nr. 8502/12.12.2005, societatea-reclamantă – în calitate de finanțator -, a transmis .. – denumită utilizator -, dreptul de folosință și posesie asupra apartamentului situat în C., ., nr. 6, . – pentru o perioadă de 120 luni -, în schimbul plății unei rate de leasing denumită redevență, cu posibilitatea de cumpărare de către utilizator a bunului imobil, la expirarea duratei contractului de leasing.
Prin declarația de reziliere nr. 1122/02.04.2009, reclamanta a notificat pe utilizatorul .. că, întrucât nu a achitat două rate consecutive de leasing la scadență, contractul de leasing financiar nr. 8502/12.12.2005 urmează a fi reziliat, în conformitate cu prevederile art. 9.5 alin. a) din respectivul contract.
Așadar, contract de leasing financiar nu a ajuns la scadență – respectivul termen s-ar fi împlinit în data de 12.12.2015 – ci a fost reziliat pentru neplata ratelor or, în aceste circumstanțe devin incidente art. 253 alin. 7 lit. c din Legea 571/2003 (Codul Fiscal), care statuează că "În cazul unei clădiri care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:... în cazul în care contractul de leasing încetează altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe clădiri este datorat de locator"
Prin urmare, contrar susținerilor reclamantei, de la momentul 02.04.2009, aceasta datora impozit pentru apartamentul situat în C., ., nr. 6, ., . - întrucât, de la data respectivă, .. nu mai putea fi considerată locatar și, în consecință, nu mai putea fi tratată, din punct de vedere fiscal, drept proprietar al imobilului, în conformitate cu disp. art. 25 din Legea 571/2003.
Susținerile reclamantei că, numai în urma întocmirii procesului-verbal de predare-primire înregistrează bunul în evidențele contabile – un proces-verbal de evacuare fiind întocmit în data de 03.08.2011 -, și doar de la momentul respectiv se poate considera că are bunul imobil în patrimoniul său nu pot fi primite. Aspectele referitoare la predarea-primirea unui imobil ce a făcut obiectul unui contrat de leasing financiar vizează încetarea respectivului contract și privesc în mod exclusiv raporturile între părțile semnatare ale actului, neavând nicio relevanță în ceea ce privește obligațiile de plată a impozitelor stabilite de Codul fiscal. De altfel, dacă s-ar accepta logică reclamantei, s-ar ajunge la concluzia că, în perioada 02.04._11, imobilul situat în C., ., nr. 6, ., . nu a fost în proprietatea nimănui și, în consecință, nu puteau fi percepute impozite pentru respectiva clădire, lucru evident inadmisibil.
În altă ordine de idei, în data de 24.02.2011 – așadar anterior întocmirii proces-verbal de evacuare -, reclamanta a transmis pârâtei raportul de evaluare nr. 1622/18.02.2011, așadar reclamanta realiza faptul că este proprietarul imobilului anterior menționat și îi incumbă obligația de plată a impozitelor aferente, chiar dacă nu reintrase încă în posesia efectivă a bunului, în urma rezilierii contractului de leasing financiar nr. 8502/12.12.2005 încheiat cu ..
Ca atare – dat fiind că raportul de evaluare anterior menționat menționează că evaluarea imobilului se realizase la data de 31.12.2010, în contextul în care Decizia de Impunere nr._.14547J/23.02.2011 face referire la evaluarea clădirii în data de 22.12.2005 -, au aplicabilitate în cauză prevederile art. 253 alin. 6 din Codul Fiscal "În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al M. București între 5 % și 10 % și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. Fac excepție clădirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul cărora cota impozitului pe clădiri este cea prevăzută la alin. (2)".
Prin urmare, la întocmirea Deciziei de Impunere nr._/17.03.2011 au fost respectate prevederile legale – în sensul că, așa cum a detaliat reclamanta, pârâta neevidențiind în concret modul de calcul, pentru luna ianuarie s-a stabilit cota de 12% la valoarea de inventar a clădirii, iar pentru celelalte luni ale anului 2011 (ulterior depunerii raportul de evaluare nr. 1622/18.02.2011) cota de 1,8% -, neexistând nici un motiv pentru desființarea acesteia.
Însă, în mod logic, Deciziei de Impunere nr._.14547J/23.02.2011 – care stabilea o cotă de 12% pentru întreg anul 2011 -, nu era întocmită în mod legal și, probabil, acest lucru l-a sesizat și pârâta, pentru că altfel nu exista nicio rațiune pentru emiterea – după aproximativ o lună -, a unei alte Decizii de impunere, purtând nr. nr._/17.03.2011.
Însă, atunci când a emis această din urmă Decizie, pârâta trebuia să dispună și anularea Deciziei de Impunere nr._.14547J/23.02.2011 pentru că, în caz contrar, respectivul act rămânând în ființă, s-ar ajunge la situația ca pârâta să-și constituie două titluri executorii cu privire la impozitul pe clădiri datorat de reclamantă pentru anul 2011, lucru inadmisibil.
În mod similar, atunci când a soluționat Contestația formulată de societatea-reclamantă, Primarul mun. C. ar fi trebuit să o admită în parte și să dispună anularea Deciziei de Impunere nr._.14547J/23.02.2011 însă, deși reclamanta a specificat în mod clar că atacă ambele Decizii, Primarul mun. C. face abstracție de Contestația îndreptată împotriva Deciziei de Impunere anterior menționată și analizează doar legalitatea și temeinicia Deciziei de Impunere nr._/17.03.2011 și respinge contestația îndreptată împotriva acesteia.
Pentru considerentele expuse anterior, va fi admisă în parte acțiunea formulată, cu consecința desființării în parte a Dispoziției nr._/01.07.2011 - în sensul că se va dispune anularea Deciziei de Impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, pentru anul 2011, în cazul persoanele juridice nr._._ J/23.02.2011. De asemenea, va fi respinsă cererea de anulare a Deciziei de Impunere nr._/17.03.2011 - pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, pentru anul 2011, în cazul contribuabililor persoane juridice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. T. L. IFN S.A., având sediul în București, ., nr. 8-12, P+., în contradictoriu cu pârâta P. municipiului C., cu sediul în C., ., nr. 7, jud. D., având ca obiect anulare act administrativ-fiscal.
Desființează în parte Dispoziția nr._/01.07.2011, în sensul că:
Dispune anularea Deciziei de Impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, pentru anul 2011, în cazul persoanele juridice nr._._ J/23.02.2011.
Respinge cererea de anulare a Deciziei de Impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, pentru anul 2011, în cazul contribuabililor persoane juridice, nr._/17.03.2011.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 25 iunie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./05.07.2013/4 ex/
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 4770/2013. Tribunalul DOLJ | Anulare act administrativ. Sentința nr. 8570/2013. Tribunalul... → |
|---|
