Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 03-05-2013, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-05-2013 în dosarul nr. 9894/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 500/2013
Ședința publică de la 03 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Judecător M. D. I.
Judecător G. P.
Grefier M. G.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta S.C. D. M. S.R.L., împotriva sentinței civile nr._/08.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE D. și A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că intimații DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE D. și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE, au depus întâmpinare la dosar.
Constatând recursul în stare de judecată, instanța îl reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursului deliberând:
Prin sentința civilă nr._/08.11.2012, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de reclamanta S.C. D. M. S.R.L., împotriva procesului verbal de contravenție ./200 nr._ din 18.04.2012.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./200 nr._ /18.04.2012 (fila 4), petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2213 alin. 2 lit. b din Legea 571/2003, reținându-se că în urma controlului inopinat din data de 18.04.2012 la magazinul aparținând acesteia a fost găsită cantitatea de 16 pachete de țigarete tutun de diverse mărci, fără marcaje fiscale legale,acestea fiind într-o pungă în spatele magazinului..
Împotriva procesului verbal contestat, petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității, instanța constată că acesta îndeplinește cerințele impuse de art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând mențiunile stipulate sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
Referitor la procesul-verbal contestat, instanța a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța a încuviințat petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială.
Potrivit art. 2213 alin. 2 lit. b din Legea 571/2003, „deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute de art. 2061 alin. 1 lit. l din titlul IX” constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 la 100.000, precum și cu confiscarea produselor (alin. 3 lit. a al aceluiași articol). De asemenea, conform art. 20621 alin. 10 din Legea 571/2003 „este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută”, iar potrivit art. 20661 alin. 3 „produsele accizabile (printre care și tutun prelucrat) pot fi eliberate pentru consum sau pot fi importate pe teritoriul României numai dacă acestea sunt marcate conform prevederilor prezentei secțiuni”.
Din probele administrate în cauză, instanța constată că cele reținute în cuprinsul procesului verbal contestat corespund realității, anume faptul că petenta a deținut 16 pachete țigarete de diverse mărci fără ca acestea să aibă marcaje fiscale legale. Această stare de fapt reiese din ansamblul probator de la dosar, respectiv procesul verbal de contravenție,adeverința de reținere a bunurilor,nota de relații dată de administratorul petentei,probe care se coroborează și cu depozițiile martorilor audiați.
Dealtfel nici petenta nu contestă situația de fapt reținută în procesul verbal ,dar apreciază că este incident în cauză un motiv de înlăturare a răspunderii contravenționale,respectiv eroarea de fapt,întrucît țigările nu erau destinate comercializării ,ci pentru consumul unor lucrători.
Această apărare nu poate fi avută în vedere de instanță în analiza temeiniciei procesului-verbal, întrucât textele legale mai sus evocate indică în mod clar că se sancționează deținerea sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, fără ca acestea să fie marcate, legea nefăcând distincție în ce scop se realizează acțiunea de deținere (scop comercial sau consum propriu).
Întrucât în cauză s-a păstrat proporționalitatea între prezumția de nevinovăție și prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, petentul având posibilitatea administrării oricărei dovezi în susținerea plângerii sale, soluția valorificării procesului verbal este, față de probele petentului care nu au reușit să contureze o altă situație de fapt decât cea reținută de autoritățile vamale, compatibilă cu jurisprudența Curții în materie contravențională.
În consecință, instanța constată că prezumția de temeinicie și legalitate a procesului verbal întocmit de agentul constatator nu a fost răsturnată.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 lei cu fapta săvârșită, se constată că petentului i s-a aplicat minimul prevăzut de textul legal incident, sancțiunea fiind corect individualizată raportat la dispozițiile art. 5 alin. 5 și ale art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, pericolul social abstract al faptei este unul sporit și se deduce din cuantumul ridicat al amenzii stabilite de lege, care se justifică prin scopul urmărit, respectiv prevenirea săvârșirii faptelor de contrabandă cu țigări.
Instanța a mai reținut că, similar pedepselor penale, sancțiunile contravenționale au nu doar o funcție represivă, ci și una educativă constând în procesul de antrenare a individului să respecte anumite norme de comportament, și alta preventivă care pornește de la ideea că amenințarea cu o sancțiune poate determina persoanele să nu mai încalce dispozițiile legale.
În raport de criteriile prev. de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, în lumina considerentelor menționate anterior, instanța a constatat că sancțiunea aplicată la minimul special este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, constituind modalitatea adecvată de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunii contravenționale.
Pentru aceste motive instanța, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, a respins plângerea contravențională formulată ca neîntemeiată și a menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, ca fiind legal și temeinic.
Împotriva acestei sentințe a fost declarat recurs de către S.C. D. M. S.R.L., care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție ./200, nr._/18.04.2012, cu consecința exonerării de răspundere administrativ, respectiv de plata amenzii în valoare de 20.000 lei. Recurenta a învederat faptul că instanța de fond a reținut că prezumția de temeinicie și legalitate a procesului verbal întocmit de agentul constatator nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauză cu ocazia dezbaterii fondului. Precizează că instanța de fond a expus materialul probator în cauză, fără a arăta în concret modalitatea în care probele aflate la dosarul cauzei au format convingerea instanței, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii; probele au fost analizate trunchiat, fără a analiza în concret declarațiile martorilor audiați în cauză, procesul verbal, nota de relații dată de administratorul societății cu ocazia efectuării controlului. În ceea ce privește starea de fapt, menționează că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că pachetele de țigări au fost deținute de recurentă, aceste pachete nefiind găsite de agenții constatatori în incinta magazinului, ci în spatele acestuia. Se arată ce instanța de fond în mod greșit a dedus că pachetele de țigări erau deținute de către recurentă în vederea comercializării.
Recurenta învederează că instanța de fond a respins motivul de nulitate prevăzut de art. 11 alin. 1 din OG 2/2001, cu motivarea că dispozițiile legale în materie sancționează deținerea sau comercializarea, iar din probele administrate arată că nu rezultă că țigările erau deținute de ea, din declarațiile martorilor rezultând faptul că pachetele de țigări erau depozitate în curtea casei care se construia în spate și care aparțineau muncitorilor aflați la lucru în acel moment.
La data de 30.04.2013, intimații DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE D. și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE au depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic și nelegal.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și potrivit art. 3041 cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul nu este fondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică, făcând o corectă apreciere a situației de fapt, a încadrării în drept și a gradului de pericol social al faptei.
Procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însa este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient .
Fapta descrisă sancționată și denumită prin acte normative drept contravenție este întotdeauna contravenție. In acest context, însuși legiuitorul stabilește caracterul de infracțiune sau contravenție al unei fapte care contravine ordinii sociale, stabilirea naturii răspunderii juridice si calificarea faptei, nefiind lăsate la aprecierea agentului constatator. De altfel, prima fraza din art.1 al O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, introdusă prin legea nr.180/2002 consacră ferm această distincție între domeniul contravențional și domeniul penal „Legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penala”, cuvântul „Lege” fiind folosit în sens larg, de act normativ.
Față de această prevedere a legii speciale care reglementează regimul juridic al contravențiilor, au rămas lipsite de semnificație juridică, fiind căzute în desuetudine dispozițiile cuprinse în actele normative care stabilesc și sancționează contravențiile, potrivit cărora fapta descrisă constituie contravenție dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții, încât să fie considerată infracțiune, potrivit legii penale.
Prezumția relativă de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil. După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței și A. c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificat în unele situații materia contravențională prin raportare la C.E.D.O.), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În cauză, atât miza litigiului, cât și posibilitatea petentului/recurent de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Prin urmare, recurentului i s-a dat posibilitatea de a proba o stare de fapt contrară celei reținute în procesul verbal contestat, probă pe care însă nu a făcut-o și, deci, prezumția relativă de temeinicie a acestuia nu a fost răsturnată.
Recurenta invocă nemotivarea hotărârii însă din analiza sentinței recurate se constată că instanța de fond a detaliat motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează soluția pronunțată.
Astfel, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./200 nr._ /18.04.2012 (fila 4), petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2213 alin. 2 lit. b din Legea 571/2003, reținându-se că în urma controlului inopinat din data de 18.04.2012 la magazinul aparținând acesteia a fost găsită cantitatea de 16 pachete de țigarete tutun de diverse mărci, fără marcaje fiscale legale,acestea fiind într-o pungă în spatele magazinului..
În primul rând, trebuie avut în vedere prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege;
Sub aspectul temeiniciei, până la proba contrară, procesul verbal contestat face dovada face dovada săvârșirii contravenției de către petent, tocmai prin aplicarea acestei prezumții.
Chiar dacă procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate, organul constatator trebuie să facă dovada săvârșirii faptei și a persoanei făptuitorului; or aceste dovezi rezultă din materialul probator administrat: astfel, din procesul verbal reiese foarte clar țigărilor depozitate într-o pungă în spatele magazinului.
Mai mult, prin obiecțiunile formulate, petenta a arătat că " țigările nu erau pentru vânzare ci pentru muncitorii pe care îi am la construcția unei case".
De vreme ce art.221 ind.3 alin.2 lit.b din Legea nr.571/2003 interzice deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false . Este interzisă astfel deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute, dovada plății accizei constituind-o timbrul fiscal românesc pe care mărfurile găsite nu îl aveau aplicat, iar dispozițiile legale sancționează și deținerea de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate.
Deținerea este dovedită prin chiar faptul descoperirii țigărilor depozitate într-o pungă în spatele magazinului fiind evidentă deținerea în fapt a acestora, pentru existența contravenției neavând relevanță scopul pentru care erau deținute mărfurile, astfel încât susținerea petentului că ele erau destinate consumului propriu nu înlătură răspunderea contravențională a acestuia.
Deci, atât fapta (deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător cât și persoana făptuitorului (petenta la al cărui sediu au fost găsite produsele nemarcate) au fost dovedite de agentul constatator.Săvârșirea faptei este confirmată și prin nota de relație –fila 21 și adeverința de reținere a bunurilor-fila 20, de asemenea semnată de reprezentanta petentei, în care se regăsesc bunurile găsite și confiscate.
Această prezumție de legalitate nu împiedică însă petentul, care se bucură de prezumția de nevinovăție, să facă dovada contrară.
Petentul a susținut că nu se face vinovat de fapta săvârșită, arătând că țigările nu au fost găsite în magazin, însă probele asupra netemeiniciei procesului verbal de contravenție, astfel cum au fost reținute de prima instanță, se coroborează cu înscrisurile întocmite în etapa constatării contravenției și care fundamentează starea de fapt descrisă în actul sancționator.
Dealtfel nici petenta nu contestă situația de fapt reținută în procesul verbal ,dar apreciază că este incident în cauză un motiv de înlăturare a răspunderii contravenționale,respectiv eroarea de fapt,întrucît țigările nu erau destinate comercializării ,ci pentru consumul unor lucrători.
Această apărare nu poate fi avută în vedere de instanță, întrucât textele legale mai sus evocate indică în mod clar că se sancționează deținerea sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, fără ca acestea să fie marcate, legea nefăcând distincție în ce scop se realizează acțiunea de deținere (scop comercial sau consum propriu).
Cum petenta nu a putut justifica faptul găsirii, la punctul de lucru, a produselor nemarcate, rezultă că starea de fapt reținută este cea reală, caz în care, în mod corect, s-a dispus sancționarea petentei.
Mai mult, susținerile petentei în sensul că bunurile erau destinate consumului propriu, nu prezintă relevanță întrucât fapta pentru care a fost sancționat constă nu numai în comercializare dar și în deținerea, în afara antrepozitului fiscal, a a produselor accizabile, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător .
Așadar, simpla deținere a produselor accizabile, fără a fi marcate, reprezintă contravenție
fiind sancționată conform dispozițiilor art.221³ alin.2 lit.b din Legea nr.571/2003
Față de toate aceste considerente, tribunalul constată că instanța de fond a soluționat în mod judicios cauza dedusă judecății și a făcut o corectă apreciere a gradului de pericol social al faptei contravenționale săvârșite, astfel încât recursul declarat de către recurent nu este fondat, urmând a fi respins în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta S.C. D. M. S.R.L., împotriva sentinței civile nr._/08.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE D. și A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Mai 2013.
Președinte, C. M. G. | Judecător, M. D. I. | Judecător, G. P. |
Grefier, M. G. |
Red. M. I.04.06.2013 / Jud. Fond M. M.
Teh. M.G. 2 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 7147/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 5225/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
