Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 17/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 16635/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 828/2013
Ședința publică de la 10 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S.
Judecător A. M. M.
Judecător E. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta M. A. C. împotriva sentinței civile nr._ din 17.09.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I P J D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constatând cauza în stare de judecată, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cererii de față:
Constată că prin sentința civilă nr._ din 17.09.2012, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petenta M. A. C. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, în contradictoriu cu intimatul I. P. J. D..
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal AP nr._/6 iunie 2012, petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 R, constând în aceea că în timp ce se afla în curtea interioară a imobilului său situat în C., .. 18 B, a purtat discuții neprincipiale cu vecinul său, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Analizând legalitatea procesului verbal raportat la prev. art. 17 din O. G. 2/2001 instanța de fond a constatat că nu există motive de nulitate absolută care să conducă la anularea acestuia.
Analizând temeinicia procesului verbal, instanța de fond a constatat că starea de fapt reținută de agentul constatator este corectă întrucât din declarațiile depuse la dosar rezultă săvârșirea contravenției de către petentă .
Față de cele menționate, instanța de fond a respins plângerea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta M. A. C. criticând-o ca netemeinică și nelegală.
La data de 12.02.2013 recurenta a depus la dosarul cauzei cererea prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art.8 alin.2 din Legea nr.61/1991 .
Prin încheierea din data de 05 martie 2013, tribunalul a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta M. A. C. și dispus sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr.61/1991, față de dispozițiile art. 20, art. 53, art. 124 alin. 2 și art. 129 din Constituția României.
Prin decizia nr.287 din 23 mai 2013, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița în dosarul nr._ al Tribunalului Ialomița și de numita A. C. M. în dosarul nr._ al Tribunalului D. - Secția contencios administrativ și fiscal. Decizie definitivă și general obligatorie.
S-a retinut ca prin Decizia nr. 174 din 28 martie 2013*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării deciziei 287/2013, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 sunt neconstituționale.
Prin urmare, recursul formulat de recurenta este admisibil, avand in vedere neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța constată că recurentul critică soluția instanței de fond, susținând că nu cuprinde argumentele pentru care au fost înlăturate motivele de nulitate invocate prin cererea introductivă, și că nu răspunde tuturor solicitărilor petentului.
Critica este întemeiată.
Se constată că prin plângerea introductivă, astfel cum a fost precizată, petentul a invocat mai multe motive de nulitate, respectiv nerespectarea dispozițiilor art. 19 din OG 2/2001, precum si motive de netemeinicie.
Analizând legalitatea procesului verbal, prima instanță a reținut că este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, doar prin prisma dispozițiilor art.17 din OG 2/2001.
Considerentele nu analizează toate motivele invocate de petent.
De asemenea, prin cererea introductivă, petentul a solicitat proba cu martori, indicand numele si domuciliul martorului și, în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art.7 și 5 din OG 2/2001, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii.
Cu toate acestea, proba solicitată nu a fost discutată în ședință publică iar instanța nu s-a pronunțat asupra cererii petentului de individualizare a sancțiunii.
Mai mult, potrivit art.33 alin.1 din OG 2/2001, "Judecătoria va fixa termen de judecata, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei".
Prin urmare, dispoziția legală obligă la audierea tuturor persoanelor în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
Este adevărat că procesul verbal de contravenție beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, însă această prezumție nu scutește instanța de administrarea tuturor probelor solicitate de parti, cu respectarea dispozitiilor legale.
Nepronunțarea asupra tuturor cererilor și motivelor invocate, în lipsa administrării unui probatoriu complet, echivalează cu necercetarea fondului, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.7 C.pr.civ, va admite recursul și, casând sentința, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta M. A. C. împotriva sentinței civile nr._ din 17.09.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I P J D..
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2013.
Președinte, A. M. S. | Judecător, A. M. M. | Judecător, E. S. |
Grefier, C. A. |
Red.AMS/23.09.2013
Tehn.C.A. /2 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1942/2013. Tribunalul DOLJ | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








