Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 944/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 944/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 1476/201/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2/2013
Ședința publică de la 11 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Judecător M. C. V.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul I. C. L., împotriva sentinței civile nr.944/17.04.2013 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților.
Verificând procedura de citare instanța constată că părțile au fost legal citate și că au cunoștință de termen.
Instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze cauza conform dispozițiilor art. 95 pct.2 coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG NR. 2/2001 și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 944/17.04.2013 Judecătoria Calafat a respins plângerea contravențională formulată de petentul I. C. L., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 11.02.2013 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN cu sediul în București, sector 6, .. 401A.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că la data de 29.08.2012, pe DN 56 Km 80+700m, pe raza localității CALAFAT, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei I. C. L., cu domiciliul .. 81, Jud. D. a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 11.02.2013, a fost întocmit Proces Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și informatică – CESTRIN, prin care în baza art. 8 alin. 1 și 2 din OG 15/2002 a fost sancționată petenta cu 250 lei amendă.
Sub aspectul legalității procesului verbal din punctul de vedere al formei sale, instanța a constatat că au fost respectate dispozițiile OG 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității.
Instanța a reținut că susținerile petentei cum că procesul verbal ar fi nul absolut pentru încălcarea art. 17 din OG 2/2001 întrucât lipsește, în opinia petentei, semnătura olografă agentului constatator, în procesul verbal fiind menționat că acesta a fost semnat electronic, posibilitate care nu este prevăzută de OG 2/2001, nu sunt întemeiate și nu le-a putut reține pentru următoarele considerente:
Astfel, dispozițiile art.17 din OG nr. 2/2001 prevăd întradevăr că lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, însă procesul verbal de contravenție . nr._ din 07.06.2012, poartă mențiunea că a fost generat și semnat electronic conform Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001.
Semnătura electronică este o formă legală de semnătură, ea fiind prevăzută de Legea nr.445/2001 și dacă respectă condițiile prevăzute la art.4 pct.4 din lege, este prefect valabilă.
Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 445/2001 prevăd că "În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."
Instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție comunicat petentei și pe suport de hârtie nu atrage nulitatea actului generat și semnat electronic pentru lipsa semnăturii agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, până la proba contrară, procesul verbal contestat face dovada săvârșirii contravenției de către petent, câtă vreme petenta însuși a recunoscut că la momentul în care a fost depistată în trafic nu avea rovinietă valabilă pentru 29.08.2012, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Aceasta întrucât procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin orice mijloace legale de probă de către contravenient, conform dispozițiilor art.1169 C.civil care reglementează sarcina probei.
Petentul nu a răsturnat prezumția de autenticitate și veridicitate a procesului verbal prin nici un mijloc de probă.
Susținerile petentei cum că este persoană încadrată în grad de handicap din anul 2007 așa cum rezultă din actele medicale anexate și conform dispozițiilor legale beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a drumurilor publice, conform art. 28 din Legea 448/2006 " Persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele care le au în îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare", nu au fost reținute de instanță, pentru următoarele considerente:
Art. 28 din Legea 448/2006 dispune că "beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare, persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului", petenta nefăcând dovada că autovehiculul categoria cu nr. de înmatriculare_ ar fi adaptat în vederea handicapului, deși aceasta a fost citată pentru termenul din 17.04.2013, citația fiind primită de o persoană din familie, I. V., aceasta nu s-a prezentat în fața instanței pentru susținerea plângerii contravenționale.
Mai mult decât, potrivit dispozițiilor art.l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a fi de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Este adevărat că art. 28 din Legea 448/2006 dispune că " Persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele care le au în îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare".
Însă, art. 15 din Hotărârea de Guvern nr. 268/ 14.03.2007 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - prevede următoarele: "în vederea obținerii rovinietei, persoanele care se încadrează în prevederile art. 28 din lege vor depune fie la primăriile din localitatea de domiciliu sau reședință, fie la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, o cerere însoțită de următoarele documente în copie: documentul care atestă încadrarea în grad de handicapat, actul de identitate, certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului."
Prin urmare, coroborând art. 28 din Legea 448/2006 cu art. 15 din Hotărârea de Guvern nr. 268/ 14.03.2007 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, rezultă că sintagma " beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002" nu trebuie interpretată în sensul că cel în situația prevăzută de art. 28 din Legea 448/2006 beneficiază de scutire fără să întreprindă nimic în acest sens, neemițându-se practic o rovignetă pentru folosirea de către acesta a rețelei de drumuri naționale, ci trebuie interpretată în sensul că cel care se află în situația prevăzută de art. 28 din Legea 448/2006 trebuie să depună fie la primăriile din localitatea de domiciliu sau reședință, fie la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, o cerere însoțită de următoarele documente în copie: documentul care atestă încadrarea în grad de handicapat, actul de identitate, certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului.", urmând ca să se emită o rovignietă de către CNADNR pentru autoturismul folosit de acesta în mod gratuit, fără a mai achita tariful de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, în conformitate cu dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 268/ 14.03.2007 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Instanța nu a putut lua în considerare apărările contestatorului, acesta nefăcând dovada formulării unei cereri în conformitate cu art. 15 din Hotărârea de Guvern nr. 268/ 14.03.2007 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța de fond a respins plângerea contravențională.
Împotriva acestei soluții a formulat apel petenta I. C. L. solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței pronunțată de Judecătoria Calafat, în sensul admiterii plângerii, anulării procesului-verbal de contravenție și exonerarea de la plata sancțiunii contravenționale.
În motivarea apelului, s-a învederat faptul că motivarea instanței de fond, cu privire la legalitatea procesului-verbal care poartă o semnătură electronică, este netemeinică deoarece art. 17 din OG nr. 1/2001 prevedere expres acest lucru, ori, din documentele depuse de petent la dosar lipsește semnătura agentului constatator.
De asemenea, apelanta a arătat că temeiul legal invocat de intimată este unul foarte general și fără indicarea precisă a articolului/alineatului care i-ar permite acesteia să semneze electronic un astfel de document, fiind în mod intenționat făcută astfel încât să dea impresia unei aparente legalități.
Apelanta arată că a solicitat instanței de fond să constate că este scutită de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale conform art. 28 din Legea nr. 448/2008 și că, deși a depus documente în acest sens, instanța i-a respins plângerea.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. NCPC.
La data de 17.06.2013 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.
În motivare a arătat că instanța de fond în mod corect a reținut că procesul-verbal R13 nr._ din 11.02.2013 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse de art. 16 din O.G. 2/2001 și că nu există vreo cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din OG 2/2001.
A mai arătat că apelanta nu a administrat nici un mijloc de probă care să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal, sens în care, în mod corect instanța de fond a respins plângerea contravențională.
Învederează că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim, Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA.
La data săvârșirii contravenției, apelanta nu declarase exceptarea de la plata rovinietei la CNADR, fapt pentru care nu a putut fi identificată, ca fiind în legalitate în ceea ce privește plata rovinietei sau scutirea de la plata acesteia, aplicându-i-se astfel minimul amenzii prevăzute de lege pentru contravenția săvârșită.
În concluzie solicită, în temeiul art. 480 NCPC, respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art. 476 alin. 1 și art. 479C.p.civ., instanța apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin plângerea contravențională formulată, apelanta a solicitat anularea Procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.02.2013 încheiat de către agentul constatator din cadrul C.N.A.N.D.R. SA – CESTRIN și exonerarea de la plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire, invocând pe cale de excepție nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție pentru neîndeplinirea prevederilor art. 17 din OG 2/2001 pe considerentul că lipsește semnătura agentului constatator I. G. S., și deși în subsolul Procesului verbal se face referire la faptul că acest document ar fi fost semnat electronic, în tot cuprinsul OG 2/2001 nu există nici o referire la această modalitate de semnătură electronică a proceselor verbale de contravenție.
De asemenea, a mai solicitat să se constate că, în conformitate cu disp. art. 28 din Legea 448/2006 privind persoanele cu handicap, petenta este scutită de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că la data de 29.08.2012, pe DN 56 Km 80+700m, pe raza localității CALAFAT, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei I. C. L., cu domiciliul în .. 81, Jud. D. a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 11.02.2013, a fost întocmit Proces Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și informatică – CESTRIN, prin care în baza art. 8 alin. 1 și 2 din OG 15/2002 a fost sancționată petenta cu 250 lei amendă.
Verificând sub aspectul legalității procesului verbal, din punctul de vedere al formei sale, tribunalul reține că instanța de fond, în mod corect a constatat că au fost respectate dispozițiile OG 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității. Susținerile petentei cum că procesul verbal ar fi nul absolut pentru încălcarea art. 17 din OG 2/2001 întrucât lipsește, în opinia petentei, semnătura olografă a agentului constatator, în procesul verbal fiind menționat că acesta a fost semnat electronic, posibilitate care nu este prevăzută de OG 2/2001, nu sunt întemeiate și nu pot fi reținute, având în vedere următoarele:
Dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 prevăd întradevăr că lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, însă procesul verbal de contravenție . nr._ din 07.06.2012, poartă mențiunea că a fost generat și semnat electronic conform Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001.
Semnătura electronică este o formă legală de semnătură, ea fiind prevăzută de Legea nr. 445/2001 și dacă respectă condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4 din lege, este prefect valabilă.
Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 445/2001 prevăd că "În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."
Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim, Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA.
În consecință, procesul verbal de contravenție comunicat petentei și pe suport de hârtie nu atrage nulitatea actului generat și semnat electronic pentru lipsa semnăturii agentului constatator. Apelanta nu a administrat nici un mijloc de probă care să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal, sens în care, în mod corect instanța de fond a respins plângerea contravențională.
Nici susținerile apelantei că beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a drumurilor publice, conform art. 28 din Legea 448/2006, nu pot fi reținute, având în vedere următoarele considerente: potrivit acestui text de lege, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare, persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului", însă apelanta nu a făcut dovada că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ ar fi adaptat în vederea handicapului, nici în primă instanță, deși aceasta a fost citată pentru termenul din 17.04.2013, citația fiind primită de o persoană din familie, I. V., nici în fața instanței de apel.
Mai mult decât, potrivit dispozițiilor art. l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Este adevărat că art. 28 din Legea 448/2006 dispune că " Persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele care le au în îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare".
Însă, art. 15 din Hotărârea de Guvern nr. 268/ 14.03.2007 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - prevede următoarele: "în vederea obținerii rovinietei, persoanele care se încadrează în prevederile art. 28 din lege vor depune fie la primăriile din localitatea de domiciliu sau reședință, fie la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, o cerere însoțită de următoarele documente în copie: documentul care atestă încadrarea în grad de handicapat, actul de identitate, certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului."
Prin urmare, coroborând art. 28 din Legea 448/2006 cu art. 15 din Hotărârea de Guvern nr. 268/ 14.03.2007 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, rezultă că sintagma " beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002" nu trebuie interpretată în sensul că cel în situația prevăzută de art. 28 din Legea 448/2006 beneficiază de scutire fără să întreprindă nimic în acest sens, neemițându-se practic o rovignetă pentru folosirea de către acesta a rețelei de drumuri naționale, ci trebuie interpretată în sensul că cel care se află în situația prevăzută de art. 28 din Legea 448/2006 trebuie să depună fie la primăriile din localitatea de domiciliu sau reședință, fie la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, o cerere însoțită de următoarele documente în copie: documentul care atestă încadrarea în grad de handicapat, actul de identitate, certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului.", urmând ca să se emită o rovignietă de către CNADNR pentru autoturismul folosit de acesta în mod gratuit, fără a mai achita tariful de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, în conformitate cu dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 268/ 14.03.2007 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Apelanta nu a făcut dovada că la data săvârșirii contravenției, a declarat exceptarea de la plata rovinietei la CNADR, fapt pentru care nu a putut fi identificată, ca fiind în legalitate în ceea ce privește plata rovinietei sau scutirea de la plata acesteia, aplicându-i-se astfel minimul amenzii prevăzute de lege pentru contravenția săvârșită. În acest sens, nu are nici o relevanță împrejurarea că ulterior, aceasta s-a adresat cu o cerere la DGASPC C. de scutire a plății de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge ca nefondat apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 944/17.04.2013 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul I. C. L., împotriva sentinței civile nr. 944/17.04.2013 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CESTRIN.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2013.
Președinte, J. S. | Judecător, M. C. V. | |
Grefier, V. P. |
Red, Jud. J.S.
Jud. fond CNM
4 ex/27.09.2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 6699/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 8058/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








