Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 6686/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6686/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 8734/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA Nr. 6686/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Grefier L. D. B.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant . și pe pârât D.G.F.P. D., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta reprezentată de av. P. și pârâta prin cj. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus cauțiunea dispusă în cauză.
Av. P. apărătorul reclamantei depune dovada achitării cauțiunii, si în copie și în original și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Reprezentantul pârâtei nu se opune.
Avand cuvantul pe cererea de suspendare reprezentantul reclamantei solicita admiterea acesteia sustinand oral motivarea indicata in cererea de suspendare
Cj Georgesu pentru parata solicita respingerea cererii ca neintemeiata nefiind indeplinite conditiile cumulativ prev de art 14 din Legea 554/2004
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
La data de 26.04.2013 reclamanta ., a chemat în judecată pârâta DGFP D., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, înregistrată sub nr. F-DJ 192/28.03.2013, act emis de către DGFP D. - Activitatea de Inspecție Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond.
In motivare,reclamanta a arătat că, urmare a întocmirii deciziei de impunere nr. F-DJ 192/28.03.2013, a fost stabilită în sarcina societății obligația de plată a sumei de 118.055 lei reprezentând TVA și impozit pe profit stabilit suplimentar, cu accesorii.
Potrivit art.14 din Legea nr.554/2004, " in cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.".
Pentru ca instanța să dispună în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ, este deci necesar să facem dovada (1) sesizării organului administrativ in condițiile art.7, (2) existenței unui caz bine justificat și (3) a iminenței producerii unei pagube în dauna societății, cu precizarea că, potrivit practicii constante a instanțelor de contencios administrativ și fiscal ( a se vedea sentința Curții de Apel C. nr. 157/30.04.2009, pronunțată în dosarul nr._ ) cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii pagubei iminente determină cazul bine justificat.
(1) Sesizarea, în condițiile art. 7 din Legea nr.554/2004, a autorității publice care a emis actul
Asa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar, în data de 18.04.2013 a formulat contestație împotriva actelor administrative emise de către Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului D., respectiv a raportului de inspecție si a deciziei de impunere, contestație înregistrata la aceasta instituție sub nr._/18.04.2013 si la care, pana la aceasta data, nu a primit nici un răspuns.
Arată că, prin cererea formulata, a criticat legalitatea masurilor dispuse de către parata, apreciind ca sumele reprezentând TVA și impozit pe profit au fost stabilite fara a fi indicate înscrisurile care să justifice impunerea suplimentară, precum și faptul că suma suplimentară de plată este rezultatul nerespectării unor texte din Codul Fiscal precum și a unor principii de drept comunitar.
Cu privire la existenta unui caz bine justificat, precizează că asa cum a dovedit in contestația depusa la organul fiscal, constatările din raportul de inspecție fiscala si din decizia de impunere au la baza fie interpretări juridice greșite fie aprecieri eronate ale stării de fapt prin neluarea in considerare a unor documente depuse in timpul controlului fiscal.
Este evident faptul ca instanța, in soluționarea prezentei cereri, nu analizează fondul, insa cred ca se impune o privire generala asupra acestor motive tocmai pentru a da posibilitatea formulării unei apărări pe fondul cauzei înainte de finalizarea executării silite.
Invoca in susținerea punctului de vedere decizia nr. 3015/23.09.2008 a înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția de C. Administrativ si Fiscal, potrivit căreia "existenta cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidenta, caci o asemenea cerința si interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei", fiind suficienta prezentarea unor argumente juridice "sumar probate, aparent valabile, de natura a crea insa o indoiala in ceea ce privește actele contestate (...) si a căror legalitate nu a fost inca pe deplin confirmata".
Principalul argument de vădită netemeinicie a actului administrativ, care trebuie să conducă instanța la constatarea existenței unui caz bine justificat și la pronunțarea unei hotărâri de suspendare a executării deciziei de impunere, este acela că facturile emise de furnizori despre care DGFP D. susține că au fost declarați inactivi anterior livrării de mărfuri nu sunt individualizate nicăieri în cuprinsul actului administrativ.
În mod evident afirmațiile din act potrivit cărora în perioada verificată au existat livrări de la societăți inactive trebuiau susținute de indicarea cu exactitate a fiecărei facturi la care se face vorbire, a datelor la care aceste facturi au fost emise, a valorii acestor facturi și a taxei aferente fiecărei facturi în parte.
Mai mult, era obligatoriu a fi anexate actului administrativ dovezile declarării ca inactivi a furnizorilor noștri, numai astfel putându-se face dovada că dacă într-o anume dată un anume furnizor a emis către noi o factură aceasta nu ar putea fi calificată ca și document justificativ, iar în lipsa acestor minime informații, este evident că nu se poate vorbi despre certitudinea impunerii, din punctul nostru de vedere actul administrativ în această formă fiind anulabil (măcar în aparentă) datorită lipsei motivării.
Mai învederează faptul că la momentul emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii pe care o anexează, prejudiciul estimat din analiza tuturor facturilor emise de furnizorii era de 81.000 lei, iar impunerea finală este de 118.055 lei, diferența nefiind în nici un fel justificată. Este evident faptul că numai când DGFP D. va indica, eventual, care sunt facturile analizate, suma impusă va fi justificată, până la acel moment actul administrativ, neînsotit de documentele ce ar trebui să probeze impunerea, trebuind a fi prezumat nelegal.
Mai arată că în actul a cărui suspendare o solicită sunt înlăturate de la deducere facturi emise de către societăți care nu au depus declarații la organul fiscal, sau despre care s-a indicat în actul administrativ că nu funcționează la sediul declarat, situații care nu sunt prevăzute în cuprinsul art.11 alin. 1 ind. 1 din Codul Fiscal (text de lege care este însă indicat ca și temei al impunerii suplimentare) în măsura în care acești furnizori aveau calitatea de persoane impozabile înregistrate in scopuri de TVA la data emiterii facturilor, aceasta calitate nefiindu-le retrasa de către organul fiscal teritorial, iar răspunderea pentru depunerea declarațiilor le revine în totalitate, nu poate fi reținută nici o culpă a noastră care să conducă la impunere suplimentară.
Precizează că un alt argument de vădită netemeinicie a actului administrativ, care trebuie să conducă instanța la constatarea existenței unui caz bine justificat și la pronunțarea unei hotărâri de suspendare a executării deciziei de impunere, este acela că impunerea s-a făcut ca urmare a neanalizării cu atenție a stării de fapt, obligarea la plata sumelor suplimentare fiind în contradicție cu hotărâri ale CJUE pronunțate în spețe similare.
Așa cum reține Curtea (argument de nelegalitate a deciziei de impunere) simpla apreciere ca fiind nedeductibilă taxa aferentă prestațiilor făcute de un terț declarat formal ca inactiv, în măsura în care prestația este reală, conduce la încălcarea principiului neutralității TVA afirmat atât în Directiva a Vl-a cât și în Codul Fiscal.
Subliniază faptul că realitatea livrărilor nu a fost pusă niciodată la îndoială de către DGFP D., iar facturile fiscale întocmite de furnizorul bunurilor și serviciilor întrunesc toate condițiile legale pentru a fi apreciate ca documente justificative.
Consideră că dovedesc cu înscrisurile contabile anexate și cu situațiile întocmite de societatea, toate mărfurile achiziționate de la contribuabili despre care se susține că ar fi fost inactivi au fost înregistrate, atât ca intrări cât și ca ieșiri, iar veniturile au fost avute în vedere la calculul profitului impozabil (conform declarațiilor recapitulative 101 pentru anii 2010-2012).
Consideră, totodată, că suspendarea executării actului administrativ fiscal este necesara pentru prevenirea unei pagube iminente.
Paguba iminenta este, asa cum a fost definita de art.2 alin.1 lit.s din Legea nr.554/2004 "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Învederează instanței faptul că anterior emiterii actului contestat a fost emisă de către DGFP D. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.4/28.01.2013, fiind instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile în valoare de 96.955 lei aparținând societății noastre.
Astfel, o eventuală decizie de suspendare a executării nu prejudiciază pârâta, aceasta in condițiile in care pe durata suspendării executării actelor administrative DGFP D. beneficiază de dobânzi si penalități de intarziere. Aceste bunuri nu pot fi înstrăinate, dar o eventuală întoarcere a executării, în măsura în care vor fi vândute la licitație, nu poate repara prejudiciul ce li s-ar crea raportat la condițiile pieții actuale.
Precizează faptul că singurul motiv pentru care nu a fost efectiv demarată procedura de vânzare la licitație a acestor bunuri este faptul că numai în data de 5 mai titlul de creanță va deveni executoriu, ulterior acestei date fiind numai o formalitate vânzarea.
Mai mult, dat fiind si cuantumul sumei stabilite suplimentar de plata (care depășește atât valoarea întregului stoc de marfă, dar și suma totală a profitului realizat de societate în întreaga perioadă verificată), susține faptul ca începerea executării silite de către organul fiscal ar prejudicia chiar bugetul de stat întrucât prin executarea celor două autoturisme cu care transportă marfa nu vor mai desfășura activitate economică, deci nu vor mai obține venituri pentru a achita obligațiile curente.
Arată că așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, societatea are furnizori neachitați înregistrați în balanță (cont 401) în sumă de 93.336 lei în situația în care conturile vor fi poprite, nu vor putea achita furnizorii, nu vor putea achiziționa marfă, și pe cale de consecință vorfi in imposibilitatea de a desfășura activitate economică în conformitate cu obiectul de activitate declarat (vânzare cu amănuntul).
Învederează instanței faptul ca are bunuri mobile a căror valoare este suficienta pentru a acoperi creanța stabilita suplimentar in situația in care obligația de plata devine certa prin confirmarea de către instanța competenta in soluționarea fondului (prin suspendarea temporara a executării organul fiscal nefiind prejudiciat), ceea ce susține fiind insa faptul ca aceste bunuri sunt strict necesare continuării activității curente, activitate in urma căreia plăteste salarii (și contribuții) pentru 4 persoane angajate cu contract de munca, la fel cum sunt necesare veniturile obținute din activitatea desfășurata pentru a achiziționa marfă si pentru plata furnizorilor și a obligațiilor bugetare curente.
Reclamanta invocă recomandarea nr.R/89/8/13.03.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdictionala provizorie in materie adminsitrativa.
Asa cum s-a arătat si in recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie sa tina cont de drepturile si interesele persoanelor particulare,Mai mult, in recomandarea R/89/8 a Comitetului de Miniștri este chemata autoritatea jurisdictionala competenta, in speța instanța judecătoreasca, atunci cand executarea unei decizii administrative este de natura sa provoace daune grave particularilor cărora li se aplica decizia, sa ia masuri provizorii corespunzătoare.
Mai arată că, acesta este si punctul de vedere al Curții de Apel C. (decizia nr.373/18.12.2008 pronunțata in dosarul nr._ ), ca soluția suspendării executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, fara ca astfel sa se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o . obligații.
Suspendarea pronunțata de către instanța nu afectează in nici un fel principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai il confima, caci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul pana la finalizarea tuturor procedurilor jurisdictionale, respectiv pana cand instanța stabilește ca sumele reținute in actul fiscal sunt datorate.
În concluzie, solicită admiterea acțiunii, suspendarea executării deciziei de impunere_privind obligațiile fiscale suplimentare de plata nr.F-DJ 192/28.03.2013, act emis de către DGFP D. - Activitatea de Inspecție Fiscala, pana la pronunțarea instanței de fond.
In drept, își întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004.
Reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri:
-Contestație înregistrata sub nr._/18.04.2013 împotriva obligațiilor suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala prin Decizia de Impunere înregistrata la DGFP D. sub nr. F-DJ 192/28.03.2013.
-Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala inregistrata sub nr. F-DJ 192/28.03.2013.
-Raport de inspecție fiscala înregistrat sub nr. F-DJ 163/28.03.2013 Decizie de instituire a masurilor asigurătorii nr. 4/28.01.2013.
-Proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/05.02.2013.
-Referatul justificativ al masurilor asigurătorii nr._/28.01.2013.
-Proces-verbal nr. 75/ 28.01.2013.
-Aviz de inspecție fiscala nr. F-DJ 19/15.02.2013.
-Balanța de verificare din 31.12.2012.
-Balanța mijloace fixe din Decembrie 2012.
-Stat plata lichidare Martie 2013.
-Foaie de varsamant din 25.04.2013.
-Balanța furnizori din Decembrie 2012.
-Declarație 101 privind impozitul pe profit din 2011.
-Balanța de verificare din 31.12.2011.
-Declarație 101 privind impozitul pe profit din 2012.
-Balanța de verificare din 31.12.2012.
-Declarație 101 privind impozitul pe profit din 2010.
-Situația achizițiilor de mărfuri de la societăți care isi desfășoară activitatea in magazinele situate in zona comerciala Dragonul R..
La data de 08 mai 2013 pârâta DGFP D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată de către . .
În motivare, prin cererea formulată reclamanta solicită suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-DJ 192/28.03.2013, privind obligațiile fiscale suplimentare, până la pronunțarea instanței de fond.
Învederează instanței că reclamanta va trebui să îndeplinească obligația legală prevăzută de art.215, alin. (2) Cod procedură fiscală, republicat. Instanța competenta poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate."
Menționează că, suma stabilită prin actul administrativ - fiscal a cărui suspendare se solicită este de 99.449 lei, iar reclamanta a înțeles să conteste legalitatea stabilirii întregii sume de 118.055 lei ce reprezintă TVA suplimentar și majorări de întârziere aferente TVA
Raportat la suma constatată prin actele administrativ - fiscale, cuantumul cauțiunii stabilite de instanța de judecată nu trebuie să fie derizoriu.
Prin consemnarea unei sume derizorii, în nici un caz nu poate fi atins scopul instituirii cauțiunii, de a acoperi o parte importantă din prejudiciul produs bugetului de stat.
Având în vedere practica judiciară în materie a Î.C.C.J., consideră că se impune stabilirea unei cauțiuni de cel puțin 10% din cuantumul sumei datorate, iar în cauze similare, Î.C.C.J. a dispus astfel: în dosarul nr._, in care reclamanta a fost obligata la plata unei cauțiuni de 10% din cuantumul creanței bugetare, în dosarul nr._, reclamanții, persoane fizice, au fost obligați la plata unei cauțiuni de 172.063 lei.
În ceea ce privește fondul cererii, arată că reclamanta nu dovedește îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prezumția de legalitate si de veridicitate de care se bucură actul administrativ - fiscal determină executarea acestuia din oficiu, actul devenind titlu executoriu și, în consecință, suspendarea executării actelor administrativ - fiscale constituie o situație de excepție care intervine când legea o prevede în mod expres, dar cu îndeplinirea condițiilor anume reglementate de aceasta.
Instanța trebuie să analizeze eventuale împrejurări legate de efectele actului, deci in cererea de suspendare nu se pot retine aspecte legate de legalitatea actului contestat.
Suspendarea este o situație de excepție ce poate fi acordată de către instanța cu respectarea condițiilor legale.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ fiscal trebuie întrunite cumulativ două condiții: existența unui caz bine justificat, în sensul existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și, de asemenea, suspendarea executării actului este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004.
Este evident că aceste condiții se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii unei pagube și invers, despre iminența pagubei, în absența caracterului bine justificat al cazului.
Cu privire la cazul bine justificat solicită instantei să observe că reclamanta își
întemeiază îndeplinirea acestei condiții pe simple afirmații ce fac referire la existența unui
presupus prejudiciu și la o interpretare eronată a situației de fapt reținută în raportul de inspecție fiscală întocmit cu ocazia realizării inspecției fiscale.
Cazul bine justificat presupune că, pe baza pagubei iminente, reclamanta trebuia să dovedească împrejurări legate de efectele actului contestat, imprejurări care să fie dovedite.
Consideră că, reclamanta nu dovedește îndeplinirea acestei condiții.
Împrejurările invocate cu privire la faptul că nu ar fi indicate facturile emise de furnizori inactivi și la faptul că la realizarea impunerii nu s-ar fi ținut cont de dispoziții ale unor hotărâri CJUE, nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat.
Învederează instanței că în perioada verificată reclamanta a dedus TVA aferentă achizițiilor efectuate de la diverși furnizori, în sumă totală de 118.055 lei, debit și accesorii aferente.
În mod întemeiat s-a stabilit că respectivele facturi emise de furnizori inactivi nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi considerate documente justificative, iar TVA - ul aferent facturilor emise de furnizori declarați inactivi nu îndeplinește condițiile legale de deductibilitate.
În ceea ce privește declararea ca inactivi a furnizorilor respectivi nu a fost făcută pur formal, ci cu respectarea condițiilor legale, fiind respectate și dispozițiile legale care stabilesc modalitatea de publicare a listei contribuabililor declarați inactivi.
În consecință, reclamanta nu poate aduce argumente de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat, acesta nefiind analizat nici în procedura prealabilă.
Analizarea eventualelor acte de executare ce ar fi comunicate reclamantei, cum este decizia de măsuri asigurătorii, nu intră în competența materială a instanței de contencios administrativ.
Aplicarea unor forme de executare silită pentru recuperarea creanțelor bugetare nu poate determina admiterea unei cereri de suspendare.
De asemenea, nu s-a făcut dovada nici a îndeplinirii celei de-a doua condiții, a pagubei iminente, la care ar fi fost supusă reclamanta.
Arată că reclamanta susține fără temei că paguba ar rezulta din paguba materială în curs de a se produce printr-o presupusă blocare a activității sale ce ar conduce la desființarea societății reclamante și imposibilitatea valorificării bunurilor edificate. .
Aceste afirmații nu sunt suficiente pentru a dovedi îndeplinirea condiției impusă de lege, nefiind încălcat dreptul reclamantei de a-și desfășura activitatea în continuare, prejudiciul nefiind previzibil în mod evident.
În legătura cu noțiunea de paguba iminenta, chiar Legea nr.554/2004, la art.2, lit.ș o definește ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil, ceea ce in speța nu este dovedit.
Arată că, din actele depuse la dosarul cauzei nu rezulta nici prejudiciul efectiv, cu atât mai mult perturbarea activității contribuabilului respectiv.
Apreciază că reclamanta nu poate demonstra producerea unui prejudiciu în patrimoniul ei prin simpla înșiruire a unor etape parcurse de organele fiscale in încercarea de a recupera prejudiciul produs bugetului, nu face dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții, respectiv cazul bine justificat si paguba iminenta, limitându-se la a indica presupuse "scenarii" in care executarea silită ar bloca activitatea societății, fapt ce ar determina imposibilitatea achitării obligațiilor bugetare.
Instanța are posibilitatea să verifice situația concretă a reclamantei și efectele pe care le-ar putea produce punerea în executare silită a actului administrativ, împotriva acestora .
Dar, această verificare nu se poate face decât pe baza probelor existente la dosarul cauzei, ori la dosar nu au fost prezentate documente care să permită analizarea situației de fapt referitoare la prejudiciu .
În consecința, simpla afirmație ca, prin punerea în executare a actelor administrative, reclamanta ar fi grav prejudiciată, nu poate conduce la îndeplinirea celor doua condiții .
Neîndeplinirea măsurilor dispuse și ulterior stabilirea obligațiilor de plată scadente, conduce la concluzia ca singurul prejudiciat este bugetul.
În sensul respingerii cererilor de suspendare a unor acte administrativ - fiscale s-a pronunțat si înalta Curte de Casație si Justiție prin Deciziile nr. 5191/27.10.2005, nr. 419/07.02.2006, nr. 343/17.10.2006, nr. 3781/22.09.2010, nr. 3655/16.09.2010, nr. 1651/ 23.03.2010, nr. 3414/10.06.2011 și altele.
În concluzie, solicită respingerea cererii de suspendare ca netemeinică și nelegală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin decizia de impunere nr. F-DJ 192/28.03.2013 a fost stabilită în sarcina societății obligația de plată a sumei de 118.055 lei, reprezentând TVA si impozit pe profit cu accesorii.
Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.
În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
În plan intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 ,,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul; existența unui caz bine justificat, în sensul unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și, de asemenea, soluția suspendării trebuie dispusă pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit.t) și ș).
În speță, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite aceste condiții;
În privința cazului justificat, instanța observă (din raportul de inspecție fiscală și decizia întocmită) că sumele imputate contestatoarei au fost apreciate de organul fiscal ca nedeductibile, față de dispozițiile art.21 alin.4 lit.f din legea 571/2003, reținând că sunt înregistrate în contabilitate fără a avea la bază document justificativ.
Instanta apreciaza ca in mod întemeiat s-a stabilit de organul fiscal că respectivele facturi emise de furnizori inactivi nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi considerate documente justificative, iar TVA - ul aferent facturilor emise de furnizori declarați inactivi nu îndeplinește condițiile legale de deductibilitate
Astfel in decizia de impunere organul fiscal a retinut ca unii dintre furnizori aveau activitatea suspendata, sau au fost declarati contribuabili inactivi, sau nu sunt inregistrati in scopuri de TVA sunt in dizolvare sau lichidare judiciara, furnizorii nu au avut comportamentul unei persoane impozabile, nu au depus declaratii fiscale si situatii financiare anuale sau au fost depuse declaratii fiscale cu date in zero iar situatiile financiare anuale cu venituri in zero.
Sustinerea contestatoarei ca facturile emise de furnizori despre care DGFP D. sustine ca au fost declarati inactivi anterior livrarii de marfuri nu sunt individualizate, astfel ca nu se poate face dovada ca dacă într-o anumită perioada un anume furnizor a emis catre contestatoare o factura aceasta nu ar putea fi calificata ca si document justificativ este neintemeiata avand in vedere urmatoarele:
Din decizia de impunere reiese ca perioada verificata a fost 01.01._12, iar din enumerarea furnizorilor declarati inactivi conform OPANAF, o mare parte dintre acestia au fost declarati inactivi inainte de 01.01.2010, astfel ca orice factura emisa de acestia in perioada verificata nu poate fi considerata document justificativ in sensul art 11 din Legea 571/2003.
Pe de alta parte instanta apreciaza ca verificarea facturilor întocmite de acesti furnizori este atributul instantei care va solutiona litigiul pe fondul cauzei, neindicarea concreta a acestora in actul contestat nu conduce la concluzia ca exista o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, care se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu
Instanta apreciaza ca in decizia contestata se mentioneaza de catre organul fiscal punctual pentru fiecare furnizor în parte, OPANAF prin care a fost declarat inactiv, ceea ce presupune ca organul fiscal a verificat veridicitatea celor consemnate în actele întocmite. A pleca de la premisa ca aceste atestări nu corespund realitatii deoarece nu sunt anexate in acest sens actele doveditoare, inseamna a suprima ab initio prezumtia de legalitate a actului. Revine instantei care va analiza fondul contestatiei sa verifice probele si contraprobele expuse in fata sa si aprecieze asupra legalitatii actului administrativ
Sustinerea contestatoarei ca au fost inlăturate de la deducere facturi emise de catre societati care nu au depus declaratii la organul fiscal sau despre care s-a indicat ca nu functioneaza la sediul declarat, situatii care nu sunt prev de art 11 alin 1 ind 1 din codul Fiscal, si ca nu poate fi retinuta nicio culpă a societatii care sa conduca la impunere suplimentara este neintemeiata.
Potrivit art 21 alin 4 lit f din Legea 571/2003 ( text care este si el indicat in actul contestat ca temei al impunerii pe langa art 11 alin 1 ind 1 din legea 571/2003) nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;
Potrivit prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, documentele justificative trebuie sa cuprindă următoarele elemente principale: denumirea documentului; denumirea si sediul unității patrimoniale care întocmește documentul (când este cazul);numărul documentului si data întocmirii acestuia; menționarea părților care participa la efectuarea operației economice si financiare (când este cazul); conținutul operației economice si financiare, iar atunci când este necesar si temeiul legal al efectuării ei; datele cantitative si valorice aferente operației economice si financiare efectuate; numele si prenumele, precum si semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operației economice si financiare patrimoniale, ale persoanelor cu atribuții de control financiar preventiv si ale persoanelor in drept sa aprobe operațiile respective, după caz; alte elemente menite sa asigure consemnarea completa a operațiilor in documente justificative
Înscrisurile care stau la baza înregistrărilor in contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informațiile prevăzute în normele legale în vigoare.
Or, din actul contestat reiese clar ca in facturile emise de unii furnizori datele de identificare nu sunt corecte (cod de înregistrare fiscala, denumire ex . urma verificarilor s-a constatat ca sediul unor furnizori este fictiv( ex .), unele societati au activitatea suspendata anterior datei in care figureaza ca au desfasurat relatii comerciale cu ., deci datele de identificare inscrise in facturile de achizitie nu sunt corecte
Mai mult instanta constata ca organul fiscal a retinut ca pentru achizitiile de marfuri inregistrate de . de la societati radiate sau care aveau activitatea suspendata, societatea nu a prezentat pe timpul inspectiei documente si informatii relevante care pot certifica realitatea acestor operatiuni, -fila 20, aspecte fata de care administratorul societatii contestatoare a declarat ca nu are obiectiuni si nu formuleaza punct de vedere cu privire la constatarile inspectiei fiscale( discutia finala cu contribuabilul cap VI raport de inspectie fiscala –fila 46)
În aceste conditii nu se poate considera ca exista o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ care sa justifice suspendarea executarii acestuia.
În ceea ce priveste al treilea argument privind vadita netemeinicie a actului, invocat de contestatoare, in sensul ca CJUE a apreciat ca simpla apreciere ca fiind nedeductibila taxa aferenta prestatiilor facute de un tert declarat formal ca inactiv, in masura in care prestatia este reala, conduce la incalcarea principiului neutralitatii TVA instanta apreciaza ca este neintemaiata .
Astfel, pe de o parte din decizia de impunere reiese ca declararea ca inactivi a furnizorilor respectivi nu a fost făcută pur formal, ci cu respectarea condițiilor legale, fiind respectate și dispozițiile legale care stabilesc modalitatea de publicare a listei contribuabililor declarați inactivi, iar pe de alta parte societatea nu a prezentat pe timpul inspectiei documente si informatii relevante care pot certifica realitatea acestor operatiuni, -fila 20, aspecte fata de care administratorul societatii contestatoare a declarat ca nu are obiectiuni si nu formuleaza punct de vedere cu privire la constatarile inspectiei fiscale( discutia finala cu contribuabilul cap VI raport de inspectie fiscala –fila 46)
În consecință, reclamanta nu poate aduce argumente de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat
Cât privește ,,paguba iminentă", instanta apreciaza ca aceasta conditie nici nu se mai impune a fi analizata in conditiile inexistentei unui caz bine justificat si in considerarea faptului ca numai indeplinirea cumulativa a celor doua conditii prev de art 14 alin 1 din legea 554/2004 poate conduce la suspendarea executarii actului administrativ.
Totusi instanta analizand sustinerile reclamantei respectiv ca suspendarea executarii actului nu prejudiciaza parata deoarece acesata si-a luat masuri asiguratorii prin instituirea asigurător, ca prin executarea celor doua autoturisme ar fi prejudiciat chiar bugetul statului deoarece societatea nu va mai obtine venituri si nu va mai putea achita obligatiile curente, precum si faptul ca societatea are de achitat si alti furnizori, considerea ca sunt neintemeiate
Paguba iminenta este definita de Legea nr.554/2004, la art.2, lit.ș ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil, ceea ce in speța nu este dovedit
Analizarea eventualelor acte de executare ce ar fi comunicate reclamantei, cum este decizia de măsuri asigurătorii, nu intră în competența materială a instanței de contencios administrativ.
Aplicarea unor forme de executare silită pentru recuperarea creanțelor bugetare nu poate determina admiterea unei cereri de suspendare.
Faptul ca reclamanta are de achitat si alti furnizori nu trebuie sa conduca la concluzia ca statul trebuie sa astepte in recuperarea unei creante deoarece debitorul are mai multi creditori, iar din actele depuse in probatiune instanta nu poate concluziona că prin executarea deciziei de impunere s-ar produce blocarea activității reclamantei
F. de cele expuse,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta ., cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta DGFP D., cu sediul în C., ..2, jud. D. ca neîntemeiata
Cu recurs în 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013.
Președinte, G. P. | ||
Grefier, L. D. B. |
Red GP/30.05.2013
4 ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 6973/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2050/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
