Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 07/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 14180/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 391/2013
Ședința publică de la 12 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. M. G.
Judecător M. D. I.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul B. D.-M. împotriva sentinței civile nr._/07.11.2012, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. P. D. pentru recurent - care depune la dosar împuternicire avocațială -, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul recurentului precizează că nu are alte cereri de formulat și nici înscrisuri de depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Av. P. D., pentru recurent, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea Sentnței pronunțate de instanța de fond, în sensul admiterii plângerii și anulării actului de contravenție. Menționează că prima instanță nu a ținut seama de depoziția martorului audiat.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr._/07.11.2012, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petentul B. D.-M. împotriva procesul-verbal de contravenție ., nr._/14.05.2012 - în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. -, ca fiind neîntemeiată.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că,prin procesul verbal anterior menționat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 de lei, pentru încălcarea prevederilor art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002. S-a reținut în sarcina sa faptul că, în data de 24.05.2012, orele 1100, a circulat cu autoturismul cu nr._ pe . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare pe marcajul pietonal.
De asemenea, petentului i-a fost aplicată și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Petentul a semnat procesul-verbal, la rubrica "alte mențiuni" consemnându-se că nu este de acord cu măsura luată.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Analizând legalitatea formală a procesului-verbal contestat, prima instanță a reținut că acesta întrunește toate cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, de art. 17 din OG nr. 2/2001 și pe care instanța este ținută a le analiza din oficiu, iar petentul nu a invocat alte neregularități formale.
Cât privește temeinicia actului, s-a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, ca orice act administrativ, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Petentul a susținut, în esență, că pietonul se afla pe trotuarul stâng al sensului de mers - pe . -, fiind stradă cu sens unic, și că vorbea la telefonul mobil, neavând intenția de a traversa la trecerea de pietoni din fața Postului de Poliție TF. Ca atare, în momentul în care petentul a trecut de trecerea de pietoni, nu era niciun pieton angajat în traversare căruia să-i acorde prioritate.
Martorul P. L. – M. - audiat în cauză și cu privire la care petentul a susținut că se afla în autoturismul său -, a declarat că pietonul s-a angajat în traversare în momentul în care autoturismul petentului era deja pe trecerea de pietoni, susținând imposibilitatea petentului de a acorda prioritate, după ce în prealabil a susținut apărarea petentului privind lipsa intenției de traversare a străzii.
Judecătoria C. a apreciat ca fiind neîntemeiată susținerea petentului cu privire la lipsa intenției pietonului de a traversa . traversare a străzii deducându-se prin simplul fapt al staționării unei persoane lângă trecerea de pietoni. Este logic că pietonul nu se putea angaja în traversarea străzii câtă vreme petentul și-a continuat deplasarea, fără a reduce viteza în mod corespunzător la apropierea de trecerea de pietoni.
Intenția de traversare a străzii apare cu atât mai evidentă cu cât pietonul, potrivit depozitiei martorului, s-ar fi angajat în traversarea străzii în timp ce petentul își continua deplasarea, iar imposibilitatea de a mai acorda prioritate pietonului prin oprirea autoturismului este consecința propriei fapte a petentului, constând în nereducerea vitezei la apropierea de trecerea de pietoni, astfel încât să-i permită respectivei persoane să traverseze în sigurantă . nu poate accepta teza petentului susținută de martor, întrucât apare de neînțeles comportamentul petentului care, în loc să reducă viteza (întrucât potrivit susținerilor petentului pietonul se deplasa din partea stângă a sensului de mers pe . continuat deplasarea în condițiile în care o persoană se află angajată în traversare pe trecerea de pietoni, acceptând posibilitatea accidentării acesteia.
Pentru aceste motive, instanța de fond a considerat că nu are temeiuri suficiente pentru a considera că agentul constatator a reținut greșit situatia de fapt, iar procesul-verbal ar fi netemeinic, motiv pentru care a respins plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul B. D.-M., solicitând casarea Sentinței pronunțate de prima instanță și, rejudecând pe fond, să fie admisă plângerea și să se dispună anularea actului de contravenție.
În motivarea recursului s-a învederat faptul că Judecătoria C. nu a avut în vedere probatoriile administrate în cauză - respectiv depozițiile martorilor audiați nemijlocit, care au relatat că recurentul nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, situația de fapt descrisă în procesul verbal nefiind conformă realității.
Astfel, martorul Parachivescu L. M. a confirmat faptul că, în ziua de 24.05.2012 în jurul orelor 1110,în timp ce recurentul conducea autoturismul cu nr._ pe . oprit de un agent constatator după trecerea de pietoni care i-a solicitat actele, aducându-i la cunoștință că va fi sancționat pentru că nu a acordat prioritate de trecere pietonului aflat pe trotuar. Deși recurentul a învederat respectivul agent că nu este adevărat - că pietonul nu se afla pe trecere -, acesta l-a sancționat în mod netemeinic.
Prin urmare, din moment ce declarația martorului anterior menționat constituie proba contrară celor descrise de agentul constatator – fiind infirmată situația de fapt reținută în procesul-verbal -, a fost răsturnată prezumția de valabilitate a actului de contravenție.
De asemenea, recurentul a invocat faptul că este singurul întreținător al familiei – care mai cuprinde soția și doi copii minori -, permisul de conducere fiindu-i absolut necesar pentru a-și asigura mijloacele de subzistență.
În drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304 C.pr.civ. și ale O.G. 2/2001.
Pentru termenul de judecată din data de 28.02.2013, intimatul I.P.J. D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor recurentului-petent, Tribunalul consideră că depoziția martorului Parachivescu L. M. nu este de natură a determina concluzia că situația de fapt reținută în cuprinsul actului de contravenție nu este conformă realității, iar agentul constatator ar fi întocmit procesul verbal în mod netemeinic.
Respectiva declarație – în cuprinsul căreia, în esență, se relata despre faptul că pietonul s-a angajat în traversare în momentul în care autoturismul petentului era deja pe trecerea de pietoni, astfel încât recurentul-petent era în imposibilitate de a acorda prioritate -, a fost analizată în mod detaliat de prima instanță, care a considerat – în mod justificat -, că nu este de natură să infirme cele descrise de agentul constatator în cuprinsul actului de contravenție.
Astfel, chiar recurentul-petent a recunoscut – în cuprinsul plângerii contravenționale -, că a observat un pieton care se afla pe trotuarul stâng al sensului de mers - pe . - însă, dat fiind că acesta vorbea la telefonul mobil, a dedus că nu avea intenția de a traversa la trecerea de pietoni din fața Postului de Poliție TF.
Or, această intenție de traversare a străzii era atestată de simplul fapt al staționării unei persoane lângă trecerea de pietoni, fiind confirmată de altfel, prin faptul că pietonul s-a și angajat în traversarea străzii în momentul în care autovehiculul condus de recurent se afla pe trecerea de pietoni.
Rezultă așadar că, din cauza faptului că recurentul-petent, deși a observat un pieton lângă marcajul "trecere de pietoni" nu a redus viteza de deplasare și ulterior, nu a oprit automobilul – pentru a-și manifesta disponibilitatea de a acorda prioritate de trecere -, respectivul pieton a început deplasarea în timp ce vehiculul condus de petent se afla pe respectiva trecere. Prin urmare, așa-zisa "imposibilitate" de a mai opri autoturismului este consecința încălcării regulilor de circulație de către recurent, astfel încât – pe bună dreptate -, agentul constatator a considerat că recurentul-ptent se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, astfel încât se impune sancționarea contravențională a acestuia.
Referitor la împrejurarea că recurentul-petent ar fi singurul întreținător al familiei (care mai cuprinde soția și doi copii minori), permisul de conducere fiindu-i absolut necesar pentru a-și asigura mijloacele de subzistență – așa cum a susținut în cuprinsul cererii de recurs, fără a aduce însă și probe care să confirme aceste afirmații -, această susținere, prin ea însăși, nu are nicio relevanță cu privire la valabilitatea actului de contravenție ci doar, eventual, cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate.
Însă, ținând seama de gradul de pericol social relativ ridicat al faptei săvârșite – neacordarea priorității de trecere pietonilor putând conduce la producerea de accidente rutiere, cu consecința vătămării integrității corporale a persoanelor sau chiar a punerii în pericol a vieții acestora - și luând în considerare faptul că a fost aplicată sancțiunea minimă pentru fapta săvârșită – 4 puncte amendă, în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002 -, Tribunalul apreciază că agentul constatator a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 la individualizarea sancțiunii.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul B. D.-M. împotriva sentinței civile nr._/07.11.2012, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 Aprilie 2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. M. G. | Judecător, M. D. I. |
Grefier, M. G. |
Red. C.G./14.05.2013/Jud. fond F-C. M.
Tehnored. M.G./2 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 3117/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 6265/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
