Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 901/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 901/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 5242/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 901/2013
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Judecător A. G. V.
Judecător J. S.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea recursului privind pe recurentul S. N. și pe intimatul POLIȚIA L. MUNICIPIUL C., formulat împotriva sentinței civile nr. 3469 din 5 martie 2013 pronunțată de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în baza art. 242 c.pr.civ. s-a solicitat judecata și în lipsă, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursului declarat, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3469 din 5 martie 2013 pronunțată de Judecătoria C. s-a respins plângerea formulată de S. N..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii . nr._ încheiat la data de 01.02.2013, petentul S. Nicușor a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 150 lei pentru săvârșirea contravenției constând în faptul că a oprit voluntar autovehiculul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ în stația destinată mijloacelor de transport persoane R., faptă prevăzută de art. 99 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 din OUG 195/2002.
Verificând, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța de fond a apreciat că motivul de nulitate invocat de petent privind lipsa mențiunii calității agentului constatator este neîntemeiat întrucât se menționează în cuprinsul procesului verbal că acesta face parte din Poliția L. a Municipiului C., fiind polițist local.
Descrierea faptei este corectă și completă, suficientă pentru aprecierea temeiniciei, fiind indicat atât locul săvârșirii faptei (stația R. de pe . datele de identificare ale autovehiculului, precum și actul normativ, respectiv art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 care permite polițiștilor locali să constate anumite contravenții prevăzute de OUG nr. 195/2002, cum este și cea în cauză. De altfel, petentul nu a negat că ar fi oprit într-o stație R. destinată mijloacelor de transport de persoane în comun.
Totodată, fapta de a opri într-un loc nepermis este corect încadrată juridic, în cuprinsul procesului verbal de contravenție fiind indicate textele de lege din OUG nr. 195/2002 care o prevăd și sancționează.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Petentul beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal, iar instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Petentul a susținut în prezenta cauză că a oprit pentru că unui călător i s-ar fi făcut rău, petentul transportând persoane prin curse regulate pe traseul Duțulești - Șimnicu de Sus-C..
Chiar dacă petentul efectua transport de persoane, instanța constată că oprirea în stațiile R. din C. este permisă doar pentru autovehiculele care efectuează transport local în C., iar nu și celor care efectuează transport între localități, pentru acestea fiind stabilite anumite stații pentru îmbarcarea și coborârea călătorilor, în locurile de plecare și pe traseu.
Cum petentul efectua această ultimă formă de transport, rezultă că nu avea dreptul de a opri în stațiile R. destinate anumitor mijloace de transport în care nu se încadrează și cel condus de petent.
Prin urmare, este irelevant că petentul efectua transport de persoane, cât timp nu efectua acel tip de transport care să îi permită oprirea în aceste stații.
În ce privește susținerea petentului că a fost nevoit să oprească, invocând deci o stare de necesitate, instanța reține că nu a făcut nicio probă a cauzei invocate.
Din probele administrate, ținând cont și de mențiunea scrisă și semnată de petent în cuprinsul procesului verbal conform căreia nu are obiecții, instanța reține că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, astfel că procesul verbal este legal și temeinic întocmit.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, în raport de gradul de pericol social al faptei, de urmarea ce s-ar fi putut produce prin oprirea într-un loc nepermis, împiedicând mijloacele locale de transport persoane să oprească în stațiile destinate lor și astfel, afectând traficul în zonă, având în vedere și ora de trafic intens la care a fost săvârșită fapta, instanța de fond a apreciat că fapta petentului constituie un pericol pentru siguranța circulației, viața și integritatea fizică a celorlalți participanți la trafic, iar aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a respins plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/01.02.2013, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs S. N., susținând că instanța de fond în mod nelegal a apreciat că se impune respingerea întrucât "se menționează în cuprinsul procesului-verbal că agentul constatator face parte din Poliția L. a municipiului C., fiind polițist local. Nu orice polițist local poate constata contravenții și aplica sancțiuni în baza actelor normative ce reglementează circulația pe drumurile publice
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, consideră că instanța de fond a apreciat în mod eronat asupra gradului de pericol social al faptei săvârșite atunci când a respins solicitarea sa de a fi înlocuită sancțiunea pecuniară cu avertismentul.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate și în conformitate cu disp. art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin motivele de recurs, recurentul-petent a invocat faptul că nu sunt îndeplinite dispozițiile referitoare la calitatea specială a polițistului local de a constata contravenții, având în vedere că în cadrul Poliției Locale a Municipiului C. sunt organizate mai multe servicii. A mai arătat că, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța de fond a apreciat în mod eronat asupra gradului de pericol social al faptei săvârșite atunci când a respins solicitarea sa de a fi înlocuită sancțiunea pecuniară cu avertismentul.
Referitor la primul motiv invocat, Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond, verificând, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Motivul de nulitate invocat de recurent privind lipsa mențiunii calității agentului constatator este neîntemeiat întrucât se menționează în cuprinsul procesului verbal că acesta face parte din Poliția L. a Municipiului C., fiind polițist local abilitat să constate și să aplice amenzi contravenționale.
Descrierea faptei este corectă și completă, suficientă pentru aprecierea temeiniciei, fiind indicat atât locul săvârșirii faptei (stația R. de pe . datele de identificare ale autovehiculului, precum și actul normativ, respectiv art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 care permite polițiștilor locali să constate anumite contravenții prevăzute de OUG nr. 195/2002, cum este și cea în cauză. De altfel, petentul nu a negat că ar fi oprit într-o stație R. destinată mijloacelor de transport de persoane în comun.
Totodată, fapta de a opri într-un loc nepermis este corect încadrată juridic, în cuprinsul procesului verbal de contravenție fiind indicate textele de lege din OUG nr. 195/2002 care o prevăd și sancționează.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, în raport de gradul de pericol social al faptei, de urmarea ce s-ar fi putut produce prin oprirea într-un loc nepermis, împiedicând mijloacele locale de transport persoane să oprească în stațiile destinate lor și astfel, afectând traficul în zonă, având în vedere și ora de trafic intens la care a fost săvârșită fapta, instanța de fond a apreciat în mod corect că fapta petentului constituie un pericol pentru siguranța circulației, viața și integritatea fizică a celorlalți participanți la trafic, iar aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul privind recurentul S. N. și pe intimatul POLIȚIA L. MUNICIPIUL C., formulat împotriva sentinței civile nr. 3469 din 5 martie 2013 pronunțată de Judecătoria C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2013.
Președinte, C. E. I. | Judecător, A. G. V. | Judecător, J. S. |
Grefier, C. P. |
Red. 2 ex
JS/C.P.
Octombrie 2013
Jud. fond C.M. B.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1696/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 4706/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
