Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3810/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3810/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 17410/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1047/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. M. G.
Judecător M. D. I.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul F. M. împotriva sentinței numărul 3810/11.03._, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. M. pentru recurent, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului învederează că nu mai au alte cereri de formulat și nici înscrisuri de depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat M. M., pentru recurent, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 3810/11.03._, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petentul F. M., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 02.07.2012 de I. D., Biroul Rutier, petentul F. M. a fost sancționat contravențional cu avertisment, luându-se față de acesta măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conucere pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.121, alin.1 din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, republicată și sancționate de dispozițiile art.102, alin.3, lit.e din OUG 195/2002, republicată.
S-a reținut în sarcina petentului că, în data de 02.07.2012, a condus autoturismul marca BMW, cu număr de înmatriculare_ pe Bulevardul D. din C. direcția . . de 117 km/h înregistrată pe sector de drum cu limitare de 50 km/h de aparatul radar ._ montat pe auto MAI_, caseta nr.79.
Procesul verbal a fost semnat de agentul constatator, de martorul-asistent O. Ș. si de contravenient, acesta din urmă cu obiecțiuni.
Constatând ca plângerea a fost formulata în termenul legal prevazut de art.118 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, instanța de fond a verificat legalitatea si temeinicia procesului verbal contestat, conform prevederilor art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Verificând actul constatator sub aspectul legalității, instanța de fond a reținut că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art.17, alin.1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petent în sensul că agentul constatator a aplicat eronat sancțiunea reținută în procesul-verbal, respectiv a aplicat măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce în condițiile în care a aplicat ca și măsură principală avertismentul și nu puncte amendă instanța de fond a l-a respins.
Potrivit art.95, alin.1 din OUG 195/2002, republicată încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2).
Potrivit art.96, alin.2 din OUG 195/2002, republicată sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
De asemenea, potrivit art.7, alin.3 din O.G. 2/2001 avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
În cauză, instanța de fond a constatat că agentul constatator a reținut faptul că petentul a săvârșit contravenția prevăzută de art.121, alin.1 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 republicată și sancționată de dispozițiile art.102, alin.3, lit.e din OUG 195/2002, republicată, situație în care, potrivit concluziei desprinse din interpretarea coroborată a tuturor prevederilor legale enunțate anterior, aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o durata de 90 de zile, alături de cea principală a amenzii sau avertismentului, este obligatorie.
Ca atare sancțiunea complementară a fost corect aplicată de către agentul constatator și nu poate fi înlocuită cu cea a avertismentului, așa cum solicită petentul care este una dintre sanctiunile principale prevazute de legea generala în materia contravențiilor (O.G. nr.2/2001) și de legea specială (OUG nr. 195/2002), aceasta neputând fi înlaturata sau înlocuită pentru aceea că sancțiunea principală este cea a avertismentului, întrucât la art. 95 si 96 din OUG nr. 195/2002 se prevede expres ca aceasta se aplica obligatoriu si în cazul stabilirii sanctiunii principale a avertismentului.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Potrivit art.121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006, conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare, iar potrivit art. 108, alin.3, lit.e din OUG 195/2002, republicată, constituie contraventie și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Instanța de fond a constatat că, fapta reținută în sarcina petentului în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este dovedită prin planșele fotografice depuse la dosar (filele 10-13) și realizate cu aparatul radar, care fac suficientă dovadă a faptului că, petentul, la data de 02.07.2012, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 117 km/h în localitate, unde potrivit art.49, alin.1 din OUG 195/2012, republicată limita maximă de viteză este de 50 km/h.
Astfel, analizând planșele foto depuse la dosar se observă că în toate aceste planșe a fost filmat un singur autoturism, iar autoturismul filmat în acest interval de timp a avut o viteza de 117 km/h, în ultimele planșe foto distingându-se în mod clar numărul de înmatriculare al autoturismului, respectiv_ .
Având în vedere succesiunea rapidă a acestor înregistrări, precum și faptul că aceste înregistrări au fost făcute cu un aparat tehnic verificat metrologic, instanța de fond a apreciat că autoturismul ce se deplasa cu viteza de 117 km/h, este autoturismul cu nr. de înmatriculare_, ce aparține petentului F. M..
Instanța de fond a mai aratat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 1.1 și 1.2 din Norma de Metrologie Legală nr. 021/23.11.2005 privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre), pentru a fi utilizate în măsurările de interes public, cinemometrele folosite de poliția rutieră la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, trebuie să respecte cerințele metrologice și tehnice din prezenta normă, iar pentru ca acestea să poată constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere, trebuiesc îndeplinite cerințele privind utilizarea cinemometrelor prevăzute de 5.2.1 din acest act.
Potrivit dispozițiilor art.5.2.1 din Norma de Metrologie Legală nr. 021/23.11.2005, cinemometrele pot fi utilizate numai dacă au fost verificate metrologic, marcate și sigilate, fiind necesar să existe buletine de verificate metrologică în termen de valabilitate.
Astfel, instanța de fond a reținut faptul că cinemometrul la care se face referire expresă în cadrul descrierii faptei, aparatul radar ._, montat pe autoturismul MAI_ era verificat metrologic la data constatării faptei, 02.07.2012, potrivit mențiunilor buletinului de verificare metrologică nr._/19.08.2011, valabil până la 19.08.2012 (fila 6). Existența dovezii verificării metrologice prezumă implicit că aparatul radar este omologat potrivit legii, intimata neavând obligația, potrivit normelor arătate, de a face dovada omologării acestuia separat de cea a verificării metrologice.
Instanța de fond a înlăturat susținerea petentului în sensul că înregistrările trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați, având în vedere că prin Ordinul nr.187/2009 emis de către Biroul Român de Metrologie a fost abrogate pct.4 din N.M.L. nr.021-05 astfel că măsurătorile și înregistrările cu aparatul radar pot fi efectuate și de către polițisți care nu au calitatea de operatori calificați.
Instanța de fond nu mai reținut și faptul că dispozițiile art.3.8.2 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 invocate în cauză de către petent au fost abrogate la data de 06.08.2009 prin Ordinul nr. 187/2009 emis de Biroul Român de Metrologie.
În ceea ce privește susținerea petentului, în sensul că în procesul-verbal s-a omis să se menționeze dacă aparatul radar funcționează numai în regim staționar sau funcționează și în regim staționar și în regim de deplasare, instanța de fond a apreciat ca aceasta nu are relevanță, întrucât aceste aspecte pot fi verificate de către instanță pe baza actelor înainte de către intimat, respectiv buletinul de verificare metrologică din care rezultă că aparatul radar cu care a fost înregistrată viteza de deplasare a autoturismului condus de petent măsoară atât în regim staționar cât și în regim de deplasare.
Instanța de fond a înlăturat și depoziția martorului T. A. M. având în vedere că aprecierea martorului în sensul că petentul nu se putea deplasa cu o viteză mai mare de 70-80 km/h nu este concludentă, în condițiile în care viteza de deplasare a autoturismului a fost înregistrată cu un mijloc tehnic omologat și verificate metrologic
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că procesul-verbal este temeinic încheiat, faptele reținute fiind dovedite prin probele de la dosar, astfel cum acestea au fost interpretate anterior.
În ceea ce privește cererea formulată de către reclamant privind înlocuirea măsurilor dispuse cu sancțiunea avertismentului, instanța de fond a apreciat că în ceea ce privește sancțiunea principală aceasta este neîntemeiată având în vedere că în procesul-verbal de contravenție a fost deja aplicată sancțiunea avertismentului, iar în ceea ce privește măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, așa cum rezultă și din considerentele expuse la analizarea motivelor de nelegalitate invocate de petent, aceasta nu poate fi înlocuită cu cea a avertismentului, care este una dintre sancțiunile principale prevăzute de legea generala în materia contravențiilor (O.G. nr. 2/2001) și de legea specială (OUG nr. 195/2002), aceasta neputând fi înlăturata sau înlocuită pentru aceea că sancțiunea principală este cea a avertismentului, întrucât la art. 95 si 96 din OUG nr. 195/2002 se prevede expres ca aceasta se aplica obligatoriu si în cazul stabilirii sancțiunii principale a avertismentului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul, criticând sentința pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare arată că având în vedere dispozițiile legale, pentru ca agentul constatator să dispună aplicarea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, trebuia să se aplice puncte amendă în număr între 9-20 raportat la fapta reținută de aceasta, a cărei sancțiune este prevăzută în clasa IV de sancțiuni ce atrage după sine aplicarea acestei măsuri complementare.
În cazul de față, agentul constatator aplicând ca măsura principală avertismentul, puncte de penalizare, fără a indica numărul acestora și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Totodată instanța de fond nu a avut în vedere apărările privind invocarea NML 021-05, aceasta având în vedere doar parțial aceste norme. Or în cauza de față, locul unde s-a constata de agentul constatator contravenția reținută în procesul-verbal există linii electrice de înaltă tensiune atât de la iluminatul stradal cât și de la tramvai, astfel că nu are certitudinea că valoarea măsurătorii cinemometrului este cea reală.
Un alt motiv ar fi acela că în cuprinsul procesului-verbal apare un martor asistent, respectiv numitul O. Ș., însă acesta nu se afla în momentul întocmirii procesului verbal cu atât mai mult cu cât s-a deplasat pe lângă agentul constatator, mai mult decât a semnat procesul-verbal de contravenție.
În drept acțiunea este întemeiată în baza dispozițiilor art. 7 din OG 2/2001.
În data de 17.07.2013 intimatul I.P.J. D. a formulat și depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
În cuprinsul cesteia arată că din probele depuse la dosar rezultă vinovăția reclamantului în săvârșirea contravenției, din planșele foto rezultând că acesta a circulat cu viteza de 117 km/h.
Tribunalul apreciaza ca instanta de fond a constatat in mod corect legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie
Analizând legalitatea procesului verbal raportat la prev. art. 17 din OG 2/2001 instanța de fond a constatat, în mod corect că nu există motive de nulitate absolută care să conducă la anularea acestuia.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a apreciat temeinicia procesului verbal
Tribunalul constata ca instanta de fond a raspuns argumentat la toate criticile invocate de recurent, facand o completa analiza a fondului cauzei
Motivele invocate de recurent sunt nefondate aceste aspecte fiind analizate in mod corect si legal si de catre instanta de fond
În mod corect, instanta de fond, a respins motivul de nelegalitate invocat de petent în sensul că agentul constatator a aplicat eronat sancțiunea reținută în procesul-verbal, respectiv a aplicat măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce în condițiile în care a aplicat ca și măsură principală avertismentul și nu puncte amendă retinand ca:
Potrivit art.95, alin.1 din OUG 195/2002, republicată încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2).
Potrivit art.96, alin.2 din OUG 195/2002, republicată sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
De asemenea, potrivit art.7, alin.3 din O.G. 2/2001 avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Astfel ca, in mod corect, instanța de fond a constatat că agentul constatator a reținut faptul că petentul a săvârșit contravenția prevăzută de art.121, alin.1 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 republicată și sancționată de dispozițiile art.102, alin.3, lit.e din OUG 195/2002, republicată, situație în care, potrivit concluziei desprinse din interpretarea coroborată a tuturor prevederilor legale enunțate anterior, aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o durata de 90 de zile, alături de cea principală a amenzii sau avertismentului, este obligatorie.
Ca atare sancțiunea complementară a fost corect aplicată de către agentul constatator și nu poate fi înlocuită cu cea a avertismentului, așa cum solicită petentul care este una dintre sanctiunile principale prevazute de legea generala în materia contravențiilor (O.G. nr.2/2001) și de legea specială (OUG nr. 195/2002), aceasta neputând fi înlaturata sau înlocuită pentru aceea că sancțiunea principală este cea a avertismentului, întrucât la art. 95 si 96 din OUG nr. 195/2002 se prevede expres ca aceasta se aplica obligatoriu si în cazul stabilirii sanctiunii principale a avertismentului.
De asemenea in mod corect instanta de fond a retinut urmatoarele:
Potrivit art.121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006, conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare, iar potrivit art. 108, alin.3, lit.e din OUG 195/2002, republicată, constituie contraventie și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Instanța de fond a constatat in mod corect că, fapta reținută în sarcina petentului în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este dovedită prin planșele fotografice depuse la dosar (filele 10-13) și realizate cu aparatul radar, care fac suficientă dovadă a faptului că, petentul, la data de 02.07.2012, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 117 km/h în localitate, unde potrivit art.49, alin.1 din OUG 195/2012, republicată limita maximă de viteză este de 50 km/h.
Astfel, analizând planșele foto depuse la dosar Tribunalul observă că în toate aceste planșe a fost filmat un singur autoturism, iar autoturismul filmat în acest interval de timp a avut o viteza de 117 km/h, în ultimele planșe foto distingându-se în mod clar numărul de înmatriculare al autoturismului, respectiv_ .
Având în vedere succesiunea rapidă a acestor înregistrări, precum și faptul că aceste înregistrări au fost făcute cu un aparat tehnic verificat metrologic, instanța de fond a apreciat, in mod corect că autoturismul ce se deplasa cu viteza de 117 km/h, este autoturismul cu nr. de înmatriculare_, ce aparține petentului F. M..
Instanța de fond corect a retinut faptul că, potrivit dispozițiilor art. 1.1 și 1.2 din Norma de Metrologie Legală nr. 021/23.11.2005 privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre), pentru a fi utilizate în măsurările de interes public, cinemometrele folosite de poliția rutieră la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, trebuie să respecte cerințele metrologice și tehnice din prezenta normă, iar pentru ca acestea să poată constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere, trebuiesc îndeplinite cerințele privind utilizarea cinemometrelor prevăzute de 5.2.1 din acest act.
Potrivit dispozițiilor art.5.2.1 din Norma de Metrologie Legală nr. 021/23.11.2005, cinemometrele pot fi utilizate numai dacă au fost verificate metrologic, marcate și sigilate, fiind necesar să existe buletine de verificate metrologică în termen de valabilitate.
Astfel, instanța de fond a reținut, in mod corect faptul că cinemometrul la care se face referire expresă în cadrul descrierii faptei, aparatul radar ._, montat pe autoturismul MAI_ era verificat metrologic la data constatării faptei, 02.07.2012, potrivit mențiunilor buletinului de verificare metrologică nr._/19.08.2011, valabil până la 19.08.2012 (fila 6). Existența dovezii verificării metrologice prezumă implicit că aparatul radar este omologat potrivit legii, intimata neavând obligația, potrivit normelor arătate, de a face dovada omologării acestuia separat de cea a verificării metrologice.
In mod corect instanța de fond a înlăturat susținerea petentului în sensul că înregistrările trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați, având în vedere că prin Ordinul nr.187/2009 emis de către Biroul Român de Metrologie a fost abrogate pct.4 din N.M.L. nr.021-05 astfel că măsurătorile și înregistrările cu aparatul radar pot fi efectuate și de către polițisți care nu au calitatea de operatori calificați.
În ceea ce privește susținerea petentului, în sensul că în procesul-verbal s-a omis să se menționeze dacă aparatul radar funcționează numai în regim staționar sau funcționează și în regim staționar și în regim de deplasare, instanța de fond in mod corect a apreciat ca aceasta nu are relevanță, întrucât aceste aspecte pot fi verificate de către instanță pe baza actelor înainte de către intimat, respectiv buletinul de verificare metrologică din care rezultă că aparatul radar cu care a fost înregistrată viteza de deplasare a autoturismului condus de petent măsoară atât în regim staționar cât și în regim de deplasare.
Instanța de fond, in mod corect a înlăturat și depoziția martorului T. A. M. având în vedere că aprecierea martorului în sensul că petentul nu se putea deplasa cu o viteză mai mare de 70-80 km/h nu este concludentă, în condițiile în care viteza de deplasare a autoturismului a fost înregistrată cu un mijloc tehnic omologat și verificate metrologic
În ceea ce privește cererea formulată de către reclamant privind înlocuirea măsurilor dispuse cu sancțiunea avertismentului, instanța de fond in mod corect a apreciat că în ceea ce privește sancțiunea principală aceasta este neîntemeiată având în vedere că în procesul-verbal de contravenție a fost deja aplicată sancțiunea avertismentului, iar în ceea ce privește măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, așa cum rezultă și din considerentele expuse la analizarea motivelor de nelegalitate invocate de petent, aceasta nu poate fi înlocuită cu cea a avertismentului, care este una dintre sancțiunile principale prevăzute de legea generala în materia contravențiilor (O.G. nr. 2/2001) și de legea specială (OUG nr. 195/2002), aceasta neputând fi înlăturata sau înlocuită pentru aceea că sancțiunea principală este cea a avertismentului, întrucât la art. 95 si 96 din OUG nr. 195/2002 se prevede expres ca aceasta se aplica obligatoriu si în cazul stabilirii sancțiunii principale a avertismentului.
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurentul F. M. împotriva sentinței numărul 3810/11.03._, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.10.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. M. G. | Judecător, M. D. I. |
Grefier, M. M.-S. |
Red. GP/ /2 ex/15.11.2013.
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 5187/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 8180/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
