Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 18-10-2013, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 28906/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1060/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Judecător G. P.
Judecător M. D. I.
Grefier M. M.-S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de către recurentul II I. C. împotriva sentinței civile nr. 6365/17.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata A. - D.G.F.P. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic F. C. pentru intimată – care depune delegație de reprezentare, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata a depus la dosar întâmpinare.
Ținând seama de dispozițiile art. 23 alin. 1 din H.G. 520/2013, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D. va fi conceptată cu noua denumire, aceea de Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice C..
Reprezentantul intimatei învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici înscrisuri de depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic F. C., pentru intimată, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr._ , Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petentul II I. C., în contradictoriu cu intimata A. - D.G.F.P. D..
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de contravenție ./200 nr._ întocmit la data de 17.10 .2012 de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală –Direcția Generală D., petentul I.I. I. C. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 11 alin.1 lit. b din OG nr.28/1999 republicată cu amendă contravențională în cuantum de 8000 lei.
Prin același proces verbal s-a aplicat și măsura complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni în baza art. 14 alin.2 din OG nr. 28/1999.
Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut că petentul la solicitarea organelor de control a prezentat raportul sumar scurt pentru perioada 01.07._12 acesta având o valoare de încasări de 87,5 lei, iar în nota explicativă dată în fața organelor de control a menționat că volumul încasărilor pentru perioada 01.07._12 a fost de aproximativ 10.000 LEI, iar pentru diferența dintre registrul final de încasări și plăți și cele din aparatul de marcat fiscal au fost întocmite monetare.
Procesul verbal a fost semnat de către petent, iar la rubrica alte mențiuni s-a consemnat ” nu am obiecțoini".
Plângerea a fost formulată în termenul legal.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, că acesta este legal întocmit.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
Neîntemeiate sunt susținerile petentului în sensul că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât în cuprinsul acestuia nu este descrisă fapta, din moment ce agentul constatator a detaliat și arătat fapta de care se face vinovat petentul.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a incadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezunțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de indeplinit, și respectarea dreptului la apărare al perosanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 li. B din OG nr. 28/1999 constituie contraventii urmatoarele fapte, daca potrivit legii penale nu sunt considerate infractiuni:
b)livrarea de bunuri sau prestarea de servicii fara emiterea bonului fiscal, cu exceptia situatiei prevazute la art. 1 alin. (5);
În speță, instanța de fond a constatat că petentul cu ocazia controlului a recunoscut faptul că pentru perioada 01.07._12 a avut încasări mai mari, respectiv de 10.000 lei, iar produsele pentru care s-au eliberat bon fiscal au fost în valoare de 87,5 lei.
Apărarea petentului în sensul că pentru diferență au fost întocmite monetar și toate intrările și ieșirile de produse din magazin au fost înregistrate în raportul de gestiune zilnică, nu îl absolvă pe acesta de obligația de a elibera bon fiscal clienților pentru toate produsele vândute, așa cum impune textul de lege menționat mai sus, care prevede o singură excepție de la eliberarea bonului fiscal numai în situația în care aparatul de marcat este defectat, ori în speță petentul nu a fost o asemenea dovadă.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța de fond a apreciat că în mod temeinic acesta a fost sancționat contravențional.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, in raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a reținut că amenda contravențională aplicată este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinând seama de imprejurările in care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia, iar măsura complementară a suspendării activității pe o perioada de 3 luni reprezintă o măsură care are la bază o prezumție de vinovăție a petentului, având caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public economic față de riscul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor aferente .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare arată că instanța de fond în mod greșit a respins excepția de nulitate cu motivarea greșită că agentul constatator a arătat și detaliat fapta de care se face vinovat.
Totodată, instanța de fond nu s-a pronunțat pe nulitatea absolută a procesului verbal, ce rezultă din faptul că agentul constatator nu a completat rubrica destinată, textul legal în baza căruia s-a aplicat sancțiunea contravențională, fără a preciza dacă cele susținute sunt adevărate și care este sancțiunea procesului-verbal, în situația în care se confirmă susținerile acesteia și dacă există vreo sancțiune.
De asemenea a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins solicitarea de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertisment.
Mai mult decât atât deși a solicitat înlăturarea măsurii complementare de suspendare a activității dispusă pe o perioadă de 3 luni, cu motivare că produsele care se valorifică sunt în majoritate perisabile, astfel că prin aplicarea respectivei sancțiuni ar fi imposibilă reluare activității, instanța de fond respingând în mod greșit și această solicitare.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
În cuprinsul acesteia arată că nu se poate aprecia că există un motiv de nulitate a procesului verbal de contravenție pentru că actul constatator nu ar cuprinde scrierea faptei. La această rubrică se descrie contravenția, fiind menționat faptul că agentul constatator i-a solicitat contravenientului raportul fiscal scurt precum și faptul, consemnat în nota explicativă, că au fost emise bonuri, doar pentru încasările în sumă de 87,5 lei, pentru diferența de sumă până la 10.000 lei, nefiind folosită casa de marcat fiscal.
Cu privire la înlocuirea cu sancțiunea avertismentului arată că necesitatea protejării intereselor privind respectarea legislației fiscale și înlăturarea fenomenului de evaziune fiscală justifică sancționarea contravențională a petentei.
În drept a invocat dispozițiile art. 115-118 C..
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul invocă nulitatea procesului verbal pe considerentul că fapta nu a fost descrisă precum și faptul că nu s-a menționat textul în baza căruia s-a aplicat sancțiunea. Susținerile recurentului sunt eronate întrucât analizând conținutul procesului verbal se constată că s-a menționat că fapta săvârșită se sancționează potrivit art 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 și de asemenea descrierea faptei, respectiv că volumul încasărilor în perioada 07._12 a fost de_ lei însă s-au emis bonuri fiscale pentru 87,5 lei.
În primul rând, este de remarcat că, în ciuda susținerilor petentei, situația de fapt reținută de instanța de fond – menționată și în cuprinsul actului de contravenție -, nu a fost infirmată de probele administrate în cauză, fiind conformă realității., în mod corect fiind reținut în sarcina societății-recurente săvârșirea contravenției reglementate de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 - neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate -, neputându-se susține că „nu ar exista vinovăția recurentei în săvârșirea faptei”. Se va avea în vedere că petentul cu ocazia controlului a recunoscut faptul că pentru perioada 01.07._12 a avut încasări mai mari, respectiv de 10.000 lei, iar produsele pentru care s-au eliberat bon fiscal au fost în valoare de 87,5 lei., iar apărarea că pentru diferență au fost întocmite monetar și toate intrările și ieșirile de produse din magazin au fost înregistrate în raportul de gestiune zilnică, nu înlătură obligația de a elibera bon fiscal clienților pentru toate produsele vândute .
Ca atare, în mod just prima instanță a considerat că nu a fost răsturnată prezumția de validitate a actului de contravenție și că nu există nici un motiv pentru anularea procesului-verbal.
Referitor la cererea de înlocuire a sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertisment, nici aceasta nu poate fi primită. În privința sancțiunii, în concret, instanța apreciază ca fapta comisă de petentă prezintă un grad de pericol social care justifică aplicarea amenzii avându-se în vedere circumstanțele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de săvârșire, dar mai ales justificarea incriminării faptei, respectiv imperativul protejării interesului social și al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală..
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de către recurentul II I. C. împotriva sentinței civile nr. 6365/17.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.10.2013.
Președinte, C. M. G. | Judecător, G. P. | Judecător, M. D. I. |
Grefier, M. M.-S. |
Red. MI/19.11.2013 /2 ex/
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 795/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1133/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
