Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 29-11-2013, Tribunalul DOLJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 21769/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1253/2013

Ședința publică de la de la 29 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D. I.

Judecător C. M. G.

Judecător G. P.

Grefier M. M.-S.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul I.P.J. D. împotriva sentinței civile nr._/12.07.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul B. G. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimatul a depus la dosar concluzii scrise.

În baza art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.

Considerând recursul în stare de judecată, instanța îl reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr._/12.07.2013, Judecătoria C. a admis plângerea contravențională formulată de petentul B. G. A. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. și a dispus anularea procesul verbal de contravenție ., nr._/17.08.2012, exonerarea petentului de plata amenzii și restituirea permisului de conducere.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că,prin procesul verbal anterior menționat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei, reținându-se în sarcina sa faptul că, în data de 17.08.2012, pe DN 56 KM 19, în timp ce conducea autoturismul Skoda cu nr._, a efectuat depășirea altui autoturism în mișcare în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă" și a fost depistat de aparatul radar cu viteza de 102 km/h în zona de limitare " 40 km/h", viteză înregistrată cu aparatul radar . 210.

Analizând procesul verbal din punct de vedere al legalității, prima instanță a considerat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 17 din OG 2/2001 care prevede cazurile de nulitate absolută, iar petentul nu a invocat expres alte motive de nelegalitate (deși a menționat în plângere prevederile art. 109 alin. 2 din OG 195/2002, art. 181 alin. 1 din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, pct. 3.5.1, 4.2-4.4 din Normele de metrologie legală 021-05 NML, nu a indicat expres că aceste dispoziții au fost încălcate).

În ceea ce privește temeinicia actului de contravenție, s-a reținut că, din planșele foto depuse de către intimat rezultă că în zonă marcajul longitudinal era evidențiat printr-o linie discontinuă și nu se evidențiază alte semne care să reglementeze circulația în zonă. (fila 12)

Martorul propus de petent a învederat că circula cu un autoturism de culoare albă în spatele petentului, dinspre C. spre Calafat. Petentul a fost oprit într-o pădure lângă Radovan, iar în zonă nu erau semne care să interzică depășirea sau să limiteze viteza și nici nu se efectuau lucrări în zonă, ci la câțiva km după locul unde a fost oprit.

Martorul a mai precizat că, neînțelegând motivul pentru care a fost oprit, s-a întors împreună cu petentul și au efectuat fotografii în zonă, întrucât nu erau indicatoare. (fila 47)

. a comunicat inițial că pe DN 56 se executau lucrări de reabilitare a sectorului de drum 0+400 – KM 47 C. - Galicea M. iar viteza de circulație în zona lucrărilor era de 40 km/h, pe drum exista marcaj longitudinal iar sectorul de drum era semnalizat conform schemei de semnalizare B 1 din Normele Metodologice (fila 31). Ulterior, a învederat că în data de 17.08.2012, în zona km 19, era marcaj rutier longitudinal linie discontinuă, dar la data respectivă în acea zonă se executau lucrări de reabilitare iar schema de semnalizare a punctului de lucru era conform schemei B 1 din Normele metodologice emise de CNADNR și IGPR, în componența căreia există indicator cu depășirea interzisă iar viteza de deplasare în zona lucrărilor era de 40 km/h. (filele 40)

Analizând probele administrate în acest sens, Judecătoria C. a considerat că nu există certitudinea că locul în care petentul a efectuat manevra de depășire și a circulat cu viteza de 102 km/h era sub incidența normelor restrictive privind aceste acțiuni.

Astfel, martorul a relatat că în zonă nu erau astfel de semne chiar s-a întors a doua zi și a efectuat fotografii, din planșele foto depuse de intimat rezultă că circulația se putea efectua pe 2 sensuri simultan și nu există alte indicii privind existența semnelor de interzicere a depășirii și limitare a vitezei, care au caracter de excepție, în condițiile în care schița atașată de . SRL (fila 41) cuprinde o distanță redusă a zonei afectată de lucrări în care acționează restricțiile respective.

Comparând elementele care susțin temeinicia procesului verbal, respectiv constatarea personală a agentului și comunicarea societății care efectua lucrări iar, pe de altă parte, relatarea martorului și imaginile din fotografii, instanța de fond a apreciat că nu există certitudinea privind comiterea faptei în zona de acțiune a indicatoarelor respective, situație care profită petentului.

Pentru aceste considerente, plângerea a fost admisă.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs I.P.J. D., solicitând modificarea Sentinței pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului verbal ca fiind temeinic și legal întocmit.

În motivarea recursului s-a învederat faptul că, prin mijloacele de probă depuse la dosar a fost adusă dovada vinovăției petentului în săvârșirea contravenției, însă Judecătoria C., în mod eronat, a apreciat că, deși din planșele foto rezultă că acesta a circulat cu viteza de 102 km/h, prin depoziția martorului audiat prezumția de temeinicie a procesului verbal a fost răsturnată.

Recurenta a menționat că declarația respectivului martor trebuia înlăturată, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate, și este contrazisă de planșele foto depuse la dosar din care se observa clar, fără niciun dubiu, viteza cu care circula petentul - respectiv 102 km/h -, și că în zonă era amplasat indicatorul rutier "baliza care semnalizează un drum în lucru".

Mai mult, declarația martorului audiat este contrazisă și de răspunsul ., care confirmă că, în data de 17.08.2012, în zona km 19, se executau lucrări de reabilitare iar schema de semnalizare a punctului de lucru era conform schemei B 1 din Normele metodologice emise de CNADNR și IGPR, în componența căreia există indicator cu depășirea interzisă iar viteza de deplasare în zona lucrărilor era de 40 km/h.

De asemenea, recurenta a invocat faptul că planșele foto evidențiată toate elementele pe care trebuie să le cuprindă înregistrările radar – menționate de punctul 3.5.1 din Ordinul nr. 187/14.07.2009 privind modificarea și completarea Normei de Metrologie Legală NML 021-05.

Recurenta a pretins că, dat fiind numărul mare de accidente cu consecințe grave produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, a permite conducătorilor auto să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale nu face decât să încurajeze o atitudine de nerespectare a regulilor de circulație

În drept, au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă și ale O.G. 2/2001.

Analizând recursul formulat, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:

Contrar celor reținute de instanța de fond, Tribunalul apreciază că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a actului de contravenție. Astfel, în ceea ce privește săvârșirea faptei prevăzută de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002 - depășirea vitezei legale cu 62 km/h -, viteza cu care a circulat autoturismul condus de intimatul-petent este indubitabilă, fiind constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice.

În acest sens, fotografiile radar aflate la fila 12 din dosarul primei instanțe certifică faptul că autovehiculul condus de petent a rulat cu o viteză de 102 Km/h în data de 17.08.2012, pe DN 56, km 19, în timp ce buletinul de verificare metrologică nr._/20.04.2012 – aflat la fila 11 din dosarul Judecătoriei C. -, atestă faptul că acel cinemometru de control rutier tip R. Autovision, montat pe autoturismul marca Dacia L. având nr. de înmatriculare_, fusese verificat metrologic în data de 20.04.2012 și funcționa la parametrii optimi, rezultatul verificării fiind valabil un an.

De asemenea, în cuprinsul acelorași planșe foto se poate observa în mod clar indicatorul rutier care semnalizează un drum în lucru, iar adresa trimisă instanței de fond de către S.C. DELTA ACM 93 – aflată la fila 31 din dosarul primei instanțe -, certifică faptul că, în data de 17.08.2012, în zona km 19, se executau lucrări de reabilitare, viteza de deplasare în zona lucrărilor fiind de 40 km/h. Cât privește afirmațiile martorei Țacu M.-R. - în sensul că "nu erau semne care să interzică depășirea și nici semne care să limiteze viteza și nici nu se efectuau lucrări în zonă" -, acestea sunt infirmate de fotografiile radar și de adresa întocmită de S.C. DELTA ACM 93. Totodată, analizând fotografiile depuse la dosar de către intimatul-petent, nu există nicio certitudine că acestea au fost efectuate în aceeași zonă ca și fotografiile radar și nici nu este menționată data când au fost realizate.

Prin urmare, nu există nicio incertitudine cu privire la săvârșirea faptei prevăzută de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 – fiind incontestabil că autovehiculul condus de petent a circulat cu o viteză de 102 Km/h, într-o zonă în care (dat fiind că se efectuau lucrări de reabilitare a carosabilului) viteza de deplasare era limitată la 40 km/h.

Referitor la contravenția reglementată de art. 120 alin. 1 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 – depășirea unui alt autovehicul în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisa" -, manevra de depășire efectuată de autoturismul condus de intimatul-petent (marca Skoda, având nr. de înmatriculare_ ) se observă în mod clar în fotografiile radar iar adresa trimisă Judecătoriei C. de către S.C. DELTA ACM 93 specifică în mod explicit faptul că "sectorul de drum în lucru era semnalizat conform schemei B 1 din Normele metodologice" analiza respectivei scheme evidențiind și existența indicatorului "Depășirea interzisa". F. că exista marcaj rutier longitudinal linie discontinuă nu are nicio relevanță în speță, din moment ce intimatul-petent nu a fost sancționat pentru că ar fi depășit marcajul continuu care desparte sensurile de mers – o astfel de faptă fiind prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. i din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 -, ci pentru efectuarea manevrei de depășire în raza de acțiune a indicatorului care interzicea o astfel de manevră

Ca atare, nici în privința acestei contravenții nu planează vreun dubiu care să profite intimatului-petent, astfel încât instanța de fond a procedat în mod eronat atunci când a considerat că se impune anularea actului de contravenție.

Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul va proceda în conformitate cu disp. art. 3041 și art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., va admite recursul și va modifica sentința civilă nr._/12.07.2013 pronunțată de Judecătoria C., în sensul că va fi respinsă plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/17.08.2012, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite recursul declarat de recurentul I.P.J D. împotriva sentinței civile nr._/12.07.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul B. G. A..

Modifică Sentința anterior menționată, în sensul că:

Respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal ., nr._/17.08.2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 29 Noiembrie 2013.

Președinte,

M. D. I.

Judecător,

C. M. G.

Judecător,

G. P.

Grefier,

M. M.-S.

Red. C.G/18.12.2013/Jud. fond. D-R. C.

Tehnored. M.G./2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 29-11-2013, Tribunalul DOLJ