Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 8868/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8868/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 3710/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 58/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Judecător A. G. V.
Judecător M. E. P.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent . împotriva sentinței civile nr.8868 din 08.06.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I.T.M. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av.P. C. pentru recurent - . și consil.jr.T. A. pentru intimat I.T.M. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților asupra recursului.
Av.P. C. pentru recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat
Consil.jr.T. A. pentru intimată solicită respingerea recursului conform motivelor din întâmpinare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând
Prin sentința civilă nr.8868 din 08.06.2012, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de pe petenta . cu în contradictoriu cu intimatul I.T.M. D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 02.02.2012 de către un agent constatator din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă D., petenta . a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei și sancțiunea avertismentului reținându-se că, la data de 30.01.2012, în urma controlului efectuat la punctul de lucru al petentei situat in . de Jos, a fost depistat numitul G. I., care desfășura activitate pentru societatea petentă, fără a avea întocmit contract de muncă în formă scrisă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003, modificată și completată. De asemenea s-a constatat că G. I. nu apare consemnat potrivit Legii 500/2011 în registrul de evidență al salariaților cu elementele prevăzute de art.3.
Conform art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 10.000 de lei unei societăți comerciale) cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 și 19 din O.U.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Potrivit art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 modificată, constituie contravenție „ primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 ali n 1”.
De asemenea, conform art. 16 alin.1 din actul normativ anterior menționat contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revenind angajatorului.
Sub aspectul temeiniciei, din declarația scrisă a numitului G. I. dată in fața agentului constatator, instanța de fond a reținut că acesta desfășura activitate in cadrul societății din data de 30.01.2012, fără a avea încheiat contract individual de muncă in forma scrisă, precizând în cuprinsul declarației că ține locul vânzătoarei.
În ceea ce privește declarația martorului G. I. instanța arată că a fost dată cu intenția vădită de a susține poziția procesuala a petentei, fiind contrazisă chiar de declarația soției sale G. D., motiv pentru care instanța de fond a înlăturat declarația acestuia.
Astfel martorul G. I. a precizat că la data de 02.02.2012, în timp ce venea de la serviciu, a mers la soția sa ce desfășura activitate pentru societatea petentă. A mai arătat că datorită unor probleme de sănătate ale fiicei sale, a înlocuit-o pe aceasta aproximativ o oră, iar anterior nu s-a mai întâmplat acest lucru.
Martora G. D., angajată a societății petente, a precizat că soțul său a înlocuit-o la data de 02.02.2012 o oră sau două, timp în care au venit inspectorii I.. A mai precizat că după control, patronul societății si-a exprimat părerea că ar fi mai bine să-i încheie soțului său un contract de muncă cu o durată de muncă de 2 ore zilnic. De asemenea, martora a mai precizat că soțul său a mai înlocuit-o și cu alte ocazii, în special seara.
Instanța de fond a reținut astfel, din declarația martorului G. D. că soțul său a desfășurat activitate în favoarea societății petente în mod repetat, neputând fi reținută sub acest aspect susținerea petentei în sensul că nu a existat consimțământul persoanei de a se angaja, atâta timp cât textul de lege sancționează fapta de a primi la muncă o persoana fără încheierea unui contract de muncă, cu atât mai mult cu cât acest lucru s-a întâmplat în diverse ocazii de care asociatul societății a avut cunoștință.
Pe cale de consecință, întrucât pe parcursul judecății petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit disp. art. 1169 C.civil și art. 129 alin. 1 teza finală C.p.c., acestuia îi incumbă sarcina acestei probe, și, întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.
În temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001-care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din acest act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipostaza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră că sancțiunea aplicată petentei pentru fapta prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 a fost corect individualizată, în condițiile în care gradul concret de pericol social al faptei exclude posibilitatea aplicării avertismentului și în consecință apreciază că plângerea dedusă judecății în acest dosar este evident neîntemeiată, și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta . criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii.
În motivare arată că societatea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei și sancțiunea avertismentului reținându-se că, la data de 30.01.2012, în urma controlului efectuat la punctul de lucru al petentei situat in . de Jos, a fost depistat numitul G. I., care desfășura activitate pentru societatea petentă, fără a avea întocmit contract de muncă în formă scrisă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003, modificată și completată. Instanța de fond a făcut o greșită apreciere a situației de fapt, în realitate d-nul Gentă I. nu a desfășurat niciodată activității de muncă în cadrul societății, acesta a mers la soția sa ce desfășura activitate pentru societatea petentă și, a înlocuit-o pe aceasta aproximativ o oră.
Susține recurenta că nu se poate susține ipoteza conform căreia dl. G. a fost angajatul societății fără a avea forme legale, atâta timp cât concretizarea unui raport de muncă se caracterizează prin consimțământul liber exprimat al persoanei de a se angaja, adeziune pe care această persoană nu și-a exprimat-o niciodată, și prin durata executării unor acte materiale specifice funcției pe care o ocupă, în cauză durata desfășurării respectivelor activități nefiind mai mare de ½ h- 1h..
Mai susține recurenta că o relație de muncă trebuie să fie caracterizată atât prin durată mai întinsă în timp, cât și prin acte materiale efective ace să determine caracterul activităților întreprinse ca fiind efectuate în scopul exercitării unei profesii sau meserii, neputând fi presupus că, suplinirea pe o perioadă strict limitată de timp (o oră), întrunește cerința duratei raporturilor de muncă, fiind evident că era vorba de o situație specială.
Consideră recurenta că persoana respectivă nu s-a implicat în activitatea societății și nu putea realiza astfel de acte, atâta timp cât în lipsea experiența necesară în acest sens sau o pregătire de specialitate, precum și sub aspectul laturii subiective, intenția de a desfășura astfel de acte în acest scop.
Arată recurenta că lipsea un element esențial în calificarea activităților ca fiind unele desfășurate în exercițiul muncii, așa cum este acesta înțeles de lege, respectiv lipsește voința persoanei de a exercita activitățile în scopul obținerii unei remunerații, respectiv a unui salariu, dl. G. nefâcând altceva decât de a o suplini pe soția sa, care avea o problemă personală.
În drept își întemeiază cererea pe disp. art.304 ind.1 C.p.c.
Intimata I T M D. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.
A reluat intimat susținerile sale din întâmpinarea depusă în fața primei instanțe.
Analizand sentinta atacata prin prisma critricilor formulate si in raport de dispozitiile art.304 1 C.p.civ., tribunalul constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
În privința temeiniciei, a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată
Aprecierea probatoriului de către instanța de fond a fost motivată, iar concluzia la care a ajuns instanța se sprijină pe probele administrat și considerate ca fiind relevante.
Susținerea recurentei că numitul G. I. nu presta muncă în folosul său ci doar a înlocuit-o pe soția sa pentru o scurtă perioadă în ziua controlului, neexistând în consecință raporturi juridice de muncă la momentul efectuării controlului, este contrazisă de probele administrate în fața primei instanțe.
Astfel, în declarația dată de numitul G. I., acesta a consemnat faptul că prestează activitate în folosul recurentei în calitate de vânzător cu normă întreagă de 4 ore/zi, în tura a I-a, de la ora 10-12 și în tura a II a de la ora 16, nu a semnat contract de muncă și nu a negociat salariul.
În aceste condiții, instanța de fond în mod corect a dat relevanță declarației date de numitul G. I. în fața inspectorilor I., declarație extrajudiciară dată fără ca această persoană să aibă posibilitatea de a-și pregăti un răspuns favorabil angajatorului său.
Martorul a indicat clar programul de lucru, 4 ore pe zi, 2 ore dimineața și 2 ore după amiaza, astfel încât indiferent de faptul că negociase sau nu salariul și indiferent de faptul că era sau nu plătit, acesta presta activitate în folosul petentei.
Ori, art 260 alin 1 lit e) din Legea 53/2003 nu impune condiția ca munca prestată să fie și plătită conform unui preț/salariu dinainte stabilit, ci sancționează „primirea la muncă (...) fără încheierea unui contract individual de muncă”.
În aceste condiții sunt lipsite de relevanță pentru întrunirea condițiilor de existență a contravenției prevăzute de art 260 alin 1 lit e) din Legea 53/2003, susținerile recurentei privind lipsa elementului subiectiv, a voinței de a încheia un contract de muncă și a intenției martorului de a lucra pentru petentă, întrucât pentru întrunirea elementelor constitutive ale acestei contravenției este suficientă constatarea și dovedirea laturii obiective, primirea la muncă a unei persoane, fără încheierea unui contract de muncă.
Acest aspect a fost dovedit de intimată prin probele administrate, respectiv declarația extrajudiciară a martorului G. I., și chiar declarațiile date în fața instanței de aceiași martori și martora G. D..
Astfel, martorii au arătat că G. I. a înlocuit-o pentru scurt timp pe martora G. D., datorită unor probleme personale ale acesteia.
Chiar și în cazul în care aceste afirmații ar fi reale, prestarea pentru scurt timp a activității în folosul petentei constituie o prestare de muncă în folosul acesteia, ce este sancționată conform art 260 alin 1 lit e) din Legea 53/2003
Declarația dată în fața agentului constatator are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare care nu poate fi revocată decât pentru eroare de fapt, ce nu a fost dovedită în cauză.
Trebuie observat totodată faptul că martorul G. I. a fost angajat de petentă în funcția de vânzător, cu timp partial 2 ore/zi, începând cu data de 15.03.2012, ceea ce constituie un indiciu că martorul a prestat în permanență muncă în folosul petentei, iar susținerile acesteia conform cărora martorul nu avea calificarea necesară nu sunt întemeiate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, tribunalul apreciază că dat fiind pericolul social al faptei: neîntocmirea formelor legale de angajare reprezintă forme de fraudare a legislației în vigoare în domeniul muncii și protecției sociale, având consecințe extrem de grave asupra fiscalității, funcționării unei economii de piață eficientă și reală și nu în ultimul rând, asupra calității vieții lucrătorului, având în vedere faptul că acesta este lipsit de drepturile elementare care îi revin: asigurări de sănătate, asigurarea de șomaj, asigurarea socială pentru pensie și alte drepturi sociale, se impune aplicarea sancțiunii amenzii, care de altfel, a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege.
În acest sens, instanța va lua în considerare și conduita petentei care nu a recunoscut săvârșirea faptei; astfel, în măsura în care nu s-a manifestat în sensul înțelegerii faptei săvârșite, a recunoașterii acesteia, instanța apreciază că periculozitatea acestuia este ridicată, și nu se impune aplicarea avertismentului.
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 Cod proc. civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent . împotriva sentinței civile nr.8868 din 08.06.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I.T.M. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Președinte, C. E. I. | Judecător, A. G. V. | Judecător, M. E. P. |
Grefier, M. G. |
Red.M.P/ 13.02.2013
Tehn M.G. 2 ex
jud fond.E S
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1694/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 4906/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
