Pretentii. Sentința nr. 8788/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8788/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 10449/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8788/2013
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta V. C.-M., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat V. H. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Ținând seama de dispozițiile art. 23 alin. 5 din H.G. 520/2013, pârâta A.F.P. C. va fi conceptată cu noua denumire, aceea de Administrația Județeană a Finanțelor Publice D..
Apărătorul reclamantei depune la dosar înscrisul solicitat la termenul anterior. Învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici nu solicită administrarea altor probe – în dovedirea acțiunii -, cu excepția actelor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul asupra fondului.
Avocat V. H., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată - în sensul obligării pârâților la restituirea taxei de poluare și a dobânzii legale aferente, de la data achitării respectivei taxe -, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariul apărătorului ales – sens în care depune chitanța de plată a respectivului onorariu.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 11.06.2013 reclamanta V. C.-M. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați să-i restituie contravaloarea taxei de poluare - în cuantum de 1.288 lei -, să-i achite dobânda aferentă - calculată conform dispozițiilor art. 70 și 124 Cod pr. Fiscală, până la data plății efective -, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că, în anul 2010, a achiziționat un autoturism second-hand marca Opel Astra – din Germania - iar, in vederea înmatriculării acestuia in România, a fost obligat să plătească taxa de poluare anterior menționată – stabilită conform Deciziei de calcul al taxei întocmită de A.F.P. C. -, în data de 08.01.2010.
Reclamanta a menționat că faptul că a solicitat - cererea fiind înregistrată sub nr._/26.03.2013 -, Administrației Finanțelor Publice C. sa-i fie restituita taxa de poluare, însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
Reclamanta a pretins că taxa de poluare instituită prin O.U.G. 50/2008 încalcă în mod clar dispozițiile Tratatului Comunității Europene, așa cum s-a stabilit de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cazurile T. și N..
Astfel, conform art. 110 din Tratul CE, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare - obiectivul reglementării comunitare fiind asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Prioritatea dreptului comunitar in fata celui național rezultă din prevederile art. 11 și 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, precum și din Legea nr. 157/2005 – de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană -, prin care România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
D. fiind că taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România - cu ocazia vânzării și înmatriculării ulterioare -, fiind percepută exclusiv pentru vehiculele înmatriculate în alte state comunitare și reînmatriculate în România, respectiva taxă are un evident caracter discriminatoriu, neputând fi considerată o excepție justificată privind restricțiile de ordin cantitativ prevăzute de art. 30 din Tratat.
Or, după aderareaRomâniei la UE, nu este admisibilă favorizarea vânzării autoturismelor noi fabricate în România sau a celor second-hand deja înmatriculate în statul român, normă fiscală națională diminuând sau fiind susceptibilă să diminueze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
Prin urmare, fiind încasată în mod nelegal, taxa de poluare trebuie restituită, reclamantul considerându-se îndreptățit a i se achita și dobânda legală – în conformitate cu prevederile art. 124 coroborat cu art. 70 C.pr.fiscală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 din Legea 554/2004; art. 117 și 124 Cod procedură fiscală; Ordinul MFP nr. 1899/22.12.2004; art. 148 din Constituția României; Legea nr. 157/2005; O.U.G. 50/2008; Legea 554/2004 și art. 21 și 117 Cod procedură fiscală; art. 148 din Constituția României; art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Directiva Consiliului nr. 92/12/CEE din 25.02.1992.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Deși legal citați, pârâții nu au înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare – înregistrată la A.F.P. C. sub nr._/26.03.2013 -, și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule; copia chitanței ., nr._/12.01.2010; copia adresei nr._/19.03.2013 – întocmită de Instituția Prefectului Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în adresa nr._/19.03.2013 - trimisă reclamantei de Instituția Prefectului Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor -, reclamanta a prezentat – anterior înmatriculării -, documente care atestă faptul că a dobândit în proprietate un autovehicul marca Opel, având nr. de identificare W0L0TGF_, înmatriculat pentru prima oară în Germania, în data de 09.10.2001.
Din cuprinsul aceleiași adrese rezultă faptul că autoturismul anterior menționat a fost înmatriculat în România la data de 20.01.2010 - fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_ -, în timp ce chitanța ., nr._/12.01.2010 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamanta a achitat taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008, în cuantum de 1.288 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr._/26.03.2013, reclamanta a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă respectiva instituție i-a transmis că este îndreptățită a i se restitui doar eventuala diferență între cuantumul taxei calculată conform prin aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012 și taxa achitată anterior – determinată în raport de disp. O.U.G. 50/2008.
O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu șiMinisterul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și în respectiva reglementare – în vigoare la data de 12.01.2010, momentul când reclamanta a achitat taxa de poluare -, art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în această formă textul de lege anterior menționat stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și actuala formă a O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderareaRomâniei la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Germania -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, Tribunalul remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
În consecință, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4 din O.U.G. 50/2008, care contravin reglementărilor comunitare.
Date fiind cele expuse anterior, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamantă o taxă de poluare, astfel încât aceasta este îndreptățită să solicite a-i fi restituită.
În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă acțiunea și vor fi obligați pârâții A.J.F.P. D. (fosta denumire fiind A.F.P. C.) și A.F.M – în solidar -, să restituie reclamantei suma încasată cu titlu de taxă de poluare, în cuantum de 1.288 lei.
Cu privire la solicitarea reclamantei de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz.. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor"
Ca atare, în baza prevederilor legale anterior menționate, reclamanta este îndrituită de a pretinde și dobânzi la sumele achitate și care urmează a-i fi restituite, nivelul dobânzii urmând a fi stabilit în conformitate cu disp. art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, de la data plății și până la momentul restituirii efective.
Totodată, instanța va da eficiență și disp. art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ., și va obliga pârâții A.J.F.P. D. (fosta denumire fiind A.F.P. C.) și A.F.M, în solidar, să achite reclamantei suma de 342 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar, precum și onorariul apărătorului ales.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta V. C.-M., domiciliată în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. (fosta denumire fiind Administrația Finanțelor Publice C.), având sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantei suma de 1.288 lei - reprezentând taxă poluare pentru autovehicule -, precum și dobânda legală prevăzută de art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, de la data plății și până la momentul restituirii efective.
În baza art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ., obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantei suma de 342 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 03 decembrie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./06.01.2014/5 ex/
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 4906/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 3938/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








