Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 13/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 16081/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 67/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Judecător A. G. V.
Judecător M. E. P.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent F. Ș. împotriva sentinței civile nr._ din 13.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I P J D..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr._ din 13.09.2012 Judecătoria C. a respins plângerea contravențională formulata de către petentul F. Ș., in contradictoriu cu intimat IPJ D..
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 22.06.2012, emis de intimatul I. P. J. D., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 140 lei și sancțiunea complementară prin aplicarea a doua puncte de penalizare, reținându-se în sarcina sa că la data de 22.06.2012, ora 17 ,54 în localitatea Ișalnița – DN6, a condus auto L. nr._, fiind înregistrat de aparatul R. ._ cu viteza de 89 km /h in zona de acțiune a indicatorului limitare de viteză 70 Km /h.
Fapta fiind încadrata pe dispozițiile art. 49 OUG 195/2002.
Verificând, in conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OUG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, instanța retine ca a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absoluta care ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța de fond a constatat ca procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/ 22.06.2012, a fost întocmit potrivit modelului prevăzut in anexa nr. 1 D din H. nr.1391/2006.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța de fond a reținut ca deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziție exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare, din economia art. 34 rezulta ca procesul verbal face dovada deplina a situației de fapt si încadrării in drept pana la proba contrara.
Instanța de fond a apreciat ca aplicarea prezumției de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției in prezenta cauza este in acord cu principiile in materie, conturate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cauza A. contra României), menținându-se un raport de proporționalitate intre aplicarea prezumției menționate pe de o parte si gravitatea mizei, respectiv sancțiunea potențial aplicabila –amenda contravențională si dreptul la apărare al contravenientului, pe de alta parte.
Având in vedere ca petentul deși a susținut ca starea de fapt reținuta de agentul constatator nu ar corespunde realității, acesta deși avea obligația conform art. 129 alin .1 c.pr,.civ, sa si dovedească susținerile din plângerea contravențională.
Petentul cu înscrisurile depuse dosarul cauzei, nu a reușit sa răstoarne prezumția de legalitatea și temeinicie a actului sancționator, cu atât mai mult ca cât intimatul a depus la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologica nr._/20.04.2012 și planșele foto.
Foaie de parcurs depusa de petent și certificatul de înmatriculare pentru auto cu nr._, nefiind concludente pentru răsturnarea constării personale a agentului constatator din procesul verbal atacat.
Din coroborarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . NR._/22.06.2012, în cuprinsul căruia fost trecut . cu buletinul de verificare metrologică_/20.04.2012, instanța retine ca au fost respectate prevederile pct. 5.2.1, 5.2.2. din Ordinul nr. 301/ 23.11.2005, privind aprobarea Normei de metrologie legală 02-105,, Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre ) " .
S-a reținut ca in conformitate cu art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, „sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal”.
Astfel, fata de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, raportate la împrejurările concrete in care fapta a fost săvârșită, se constată că organul constatator a făcut o corectă apreciere, pentru fapta reținută în sarcina petentului, a gradului de pericol social în concret.
Față de cele ce preced și reținând că susținerile petentului privind netemeinicia procesului verbal sunt nefondate, constatându-se că procesul verbal . a fost legal întocmit de către agentul constatator, văzând si dispozițiile art.34 din OG 2/2001, instanța de fond a respins plângerea contravențională ca neîntemeiata .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul F. Ș. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii.
În motivare arată că procesul verbal a fost întocmit pe mașina personală și nu pe mașina întreprinderii cum era normal.
Arată că la data de 22.02.2012 când s-a întocmit procesul verbal a dat din greșeală agentului constatator actele autoturismului proprietatea sa când de fapt era cu mașina societății . unde este angajat, consideră că agentul constatator avea obligația de a verifica aceste acte.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recurentul critică modul în care instanța de fond a procedat la individualizarea sancțiunii.
Critica este întemeiată.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și că motivele invocate de petent, prevăzute sub sancțiunea nulității relative, nu sunt întemeiate.
În privința temeiniciei, a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată. A avut în vedere pe de o parte prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege; pe de altă parte, au fost avute în vedere și actele ce au stat la baza emiterii procesului verbal, respectiv planșe foto, foaie parcurs și buletin de verificare metrologică, acte din care reiese cpă auto cu nr. de înmatriculare de_ a circulat cu viteza de 89 km /h in zona de acțiune a indicatorului limitare de viteză 70 Km /h.
Aprecierea probatoriului de către instanța de fond a fost motivată, iar concluzia la care a ajuns instanța se sprijină pe probele administrat și considerate ca fiind relevante.
Apărarea petentului care invocă eroarea cuprinsă în procesul verbal, referitoare la numărul de înmatriculare al autoturismului, deși întemeiată, nu poate conduce la anularea procesului verbal.
Se reține că, într-adevăr, planșele foto se referă la auto cu nr. de înmatriculare de_, însă petentul recunoaște, atât în plângerea introductivă cât și în cererea de recurs, că la momentul constatării faptei conducea acest autoturism.
Prin urmare, vătămarea care s-a produc prin această eroare a fost acoperită de recunoașterea petentului, care a confirmat faptul că planșele foto se referă la autoturismul condus de el.
Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 – care constituie dreptul comun în materie contravențională, articol care coroborat cu art.38 alin.3 din OG 2/2001 permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată – instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligației de a respecta dispozițiile legale.
Opinia instanței are la bază, pe de o parte dispozițiile art.5 alin.5 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite; art.21 alin.3 din același act normativ, potrivit căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și art. 7 alin.3 din același act normativ prin care se prevede că sancțiunea avertismentului se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă și chiar și în situația în care în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu se prevede expres această sancțiune.
În concret, instanța are în vedere că petentul a depășit viteza legală doar cu 19 km/h precum și faptul că a recunoscut că a condus autoturismul la care se referă planșele foto depuse de intimată.
Tocmai aceste aspecte formează convingerea instanței că aplicarea amenzii în cuantumul maxim prevăzut de lege este disproporționat față de fapta comisă.
Având în vedere cele expuse, instanta apreciază proporțional cu gradul de pericol social al faptei, sancționarea petentului cu avertisment, potrivit dispozițiilor art. 5 alin 5 si art.7 alin 2 din O.G.2/2001 și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 7 alin.1 din O.G .2/2001, petentul urmează a fi atenționată asupra pericolului social al faptei săvârșite, atrăgându-i-se atenția asupra respectării dispozițiilor legale.
Față de considerentele expuse anterior, Tribunalul, în temeiul art.312 C.pr.civ, va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite în parte plângerea, și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurent F. Ș. împotriva sentinței civile nr._ din 13.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I P J D..
Modifică sentința, în sensul că admite în parte plângerea și înlocuiește sancțiunea amnezii contravenționale 140 lei cu sancțiunea contravențională" Avertisment".
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Președinte, C. E. I. | Judecător, A. G. V. | Judecător, M. E. P. |
Grefier, M. G. |
Red.C.I/ 1.02.2013 jud fond.V V
Tehn M.G. 2 ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 3533/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 6973/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








