Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 1037/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1037/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 17818/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 1037/2013

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. S.

Grefier A. G. G.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul TUREȚCHI A. O., în contradictoriu cu pârâtul C. G. AL GĂRZII FINANCIARE, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta prin consilier juridic D. Teotoașe D., lipsind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul pârâtului învederează instanței că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul pârâtului, având cuvântul, solicită instanței respingerea acțiunii și să se constate faptul că informațiile solicitate de către reclamant au fost comunicate prin adrese.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 27 iunie 2012 pe rolul Curții de Apel C. – Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul Turețchi A. O. a chemat în judecată pârâtul C. G. al Gărzii Financiare, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că informațiile solicitate sunt de interes public și să dispună obligarea pârâtei la comunicarea prin adresa de e-mail fișierul electronic „Preaviz. Doc. transmis prin e-mail în data de 23.06.2011 de către C. G. al Gărzii Financiare, de la adresa de e-mail G. M., prin poșta electronică către Garda Financiară D., fișier anexat ca atașament la e-mailul menționat, transmis în format electronic pe data de 23.06.2011 și să dispună fixarea unui termen până la care pârâta să îi comunice aceste informații.

În motivarea cererii a arătat că la data de 06.06.2012 în baza Legii nr. 544/2001 a solicitat prin cererea trimisă prin e-mail, Comisariatului G. al Gărzii Financiare București să îi comunice la adresa de e-mail fișierul electronic„Preaviz. Doc „transmis prin e-mail în data de 23.06.2011 de către C. G. al Gărzii Financiare, de la adresa de e-mail G. M., prin poșta electronică către Garda Financiară D., fișier anexat ca atașament la e-mailul menționat, transmis în format electronic pe data de 23.06.2011, ora 19.17.

La data de 22.06.2012, Comisariatului G. al Gărzii Financiare București a comunicat răspunsul menționat, adresa_/13.06.2012, nefurnizând informația solicitată.

Având în vedere că nu au fost comunicate cele solicitate, pe data de 22.06.2012, reclamantul a adresat Comisariatului G. al Gărzii Financiare București, reclamația administrativă, cerând comunicarea informațiilor., iar la reclamația administrativă nu a primit nici un răspuns.

Refuzul de a se comunica cele solicitate este nejustificat și nelegal, încălcând prevederile din Legea nr. 544/2001 actualizată deoarece informațiile solicitate sunt de interes public, întrucât se referă și rezultă din activitatea unei autorități publice conform art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001 actualizată și nu se încadrează în excepțiile stabilite de art. 12 din Legea nr. 544/2001 actualizată aducând astfel vătămare dreptului de acces liber la informare.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 544/2001.

La data de 10 septembrie 2012, pârâta Garda Financiară – C. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. ca fiind rămasă fără obiect, întrucât și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea nr. 544/2001

Prin sentința nr. 841/19.09.2012, Curtea de Apel C. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D. - Secția C. Administrativ si Fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, fiind acordat termen de judecată la 30.01.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că reclamantul a formulat plângere in temeiul Legii 544/2001, împotriva refuzului instituției pârâte de a comunica informațiile solicitate prin cererea formulata pe cale administrativa.

Astfel, la data de 06.06.2012, petentul a solicitat prin cererea trimisă prin e-mail, Comisariatului G. al Gărzii Financiare București să îi comunice la adresa de e-mail fișierul electronic„Preaviz. Doc „transmis prin e-mail în data de 23.06.2011 de către C. G. al Gărzii Financiare, de la adresa de e-mail G. M., prin poșta electronică către Garda Financiară D., fișier anexat ca atașament la e-mailul menționat, transmis în format electronic pe data de 23.06.2011, ora 19.17.

Potrivit art. 1 din Legea 544/2001 "Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României".

Potrivit art. 2 lit b din lege "prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației".

Instituția pârâta a răspuns cererii reclamantului prin adresa_/13.06.2012, în sensul că documentele la care face referire au fost documente de lucru adresate conducerii Gărzii Financiare – Secția Județeană D., care au suferit modificări ulterioare și care nu au fost salvate sau arhivate ca fișiere în calculatorul de pe care au fost transmise, acest lucru datorându-se depășirii memoriei de stocare a echipamentelor informatice din dotare.

În drept, potrivit art. 1 raportat la art. 6 din Legea 544/2001 ,,orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public".

Potrivit art. 22 din legea 544/2001, pe dispozițiile căreia reclamantul și-a întemeiat prezentul demers judiciar, în cazul în care persoana se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității sau instituției publice;

Instanța poate obliga autoritatea pârâtă să furnizeze informația de interes public și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.

Iar art. 21 din aceeași lege prevede că doar refuzul explicit sau tacit în aplicarea prevederilor legii constituie abaterea și atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.

Din interpretarea rațională a legii, se desprinde concluzia că doar refuzul nejustificat, care se întemeiază pe exces de putere, poate fi sancționat de lege.

Raportând aceste dispoziții legale la starea de fapt reținută, instanța constată că pârâta a răspuns cererii reclamantului.

Pârâta se apără, prin întâmpinare, arătând că în perioada reorganizării, C. G. a transmis (prin email) secțiilor județene o . documente constând în modele pentru preavize și state de funcții, aceste înscrisuri având caracterul unor documente în lucru care, ulterior, au suferit modificări; a mai comunicat pârâta, inclusiv reclamantului, că aceste documente nu au fost salvate sau arhivate în forma inițială, din cauza depășirii memoriei de stocare a echipamentelor informatice, și că doar documentele, astfel cum au fost modificate, sunt disponibile și constituie informații de interes public.

Prin urmare, refuzul de a comunica acele documente de lucru este justificat de pârâtă, prin faptul că acele documente nu au fost salvate.

Se constată astfel, că pârâta a răspuns cererii reclamantului și că refuzul comunicării informațiilor solicitate este justificat de aspectul reținut, acela că documente solicitat reprezintă documente de lucru ce nu au fost salvate.

În consecință, instanța apreciază că nu există un refuz nejustificat al pârâtei de comunicare a informațiilor solicitate, motiv pentru care va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de pe reclamantul TUREȚCHI A. O., domiciliat în C., .. T 15, ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. G. AL GĂRZII FINANCIARE, cu sediul în București, . nr. 6, . 3.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2013.

Președinte,

E. S.

Grefier,

A. G. G.

E. S. /28.02.2013

A.G. 04 Februarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 1037/2013. Tribunalul DOLJ