Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6774/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6774/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 19529/63/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 6774/2013
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind p reclamantul . și pe pârâtul A.N.A.F. - D.G.F.P. D. - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ, având ca obiect. contestație act administrativ fiscal REJUDECARE
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul . prin avocat Z. L. lipsind pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. D. - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, nemaifiind alte cererii de formulat sau probe de administrat s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra fondului.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea contestației anularea deciziei de impunere cât și a raportului de inspecție fiscală. cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 28 octombrie 2011, reclamanta S.C G. CO S.R.L a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. D. - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea parțială a Deciziei de Impunere nr. 157/18.02.2011 - privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite la inspecția fiscală, emisă la data de 18.02.2011 și comunicată la 01.03.2011; a Raportului de inspecție fiscală din data de 18.02.2011 și a Deciziei nr. 105/17.05.2011 (comunicată la data de 20.05.2011) - prin care s-a soluționat contestația împotriva Deciziei de impunere anterior menționate și exonerarea de la plata următoarelor sume: 474 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar; 142 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar; 268 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar; majorările de întârziere aferente sumelor anterior menționate; 319 lei reprezentând TVA suplimentar; 5.096 lei reprezentând penalități calculate la valoarea de 114.000 lei considerată ca fiind TVA nedeductibil fiscal; majorările de întârziere calculate la sumele stabilite suplimentar; 5.192 lei reprezentând majorările de întârziere aferente diferențelor constatate între evidența contabilă și evidența fiscală a sumelor stabilite suplimentar; 353 lei reprezentând CAS angajat suplimentar; 20 lei reprezentând CAS accidente de muncă; 13 lei reprezentând Șomaj angajat; 55 lei reprezentând Sănătate angajat;
65 lei reprezentând impozit salarii; majorările de întârziere calculate la sumele prezentate anterior.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că, în urma controlului fiscal efectuat de D.G.F.P. D. - Activitatea de Inspecție Fiscală s-a întocmit Raportul de Inspecție fiscală din 18.02.2011 iar în baza acestuia s-a emis Decizia de Impunere nr. 157/18.02.2011. Societatea-reclamantă a menționat că, împotriva respectivei Decizii a formulat contestație - înregistrată sub nr._/31.03.2011 -, însă prin Decizia nr. 105/17.05.2011, respectiva contestație a fost respinsă ca neîntemeiată.
Reclamanta a pretins că acele constatări ale organului de inspecție fiscală sunt neîntemeiate întrucât:
Cu privire la suma de 474 lei - impozit profit suplimentar -, s-a reținut că Impozitul pe profit indicat a fost determinat în considerarea faptului că diferența de 2.996 lei - neacceptată ca despăgubire de către Direcția Agricolă -, nu poate fi considerată o cheltuială deductibilă.
Or, potrivit Legii 381/2002 se acordă despăgubiri pentru culturile afectate numai producătorilor agricoli care și-au asigurat culturile și doar atunci când prin H.G. se declară zona ca fiind calamitată (în speță, H.G. 636/20.06.2007).
Potrivit art. 21 alin. 4 lit c) din Codul Fiscal, nu sunt deductibile fiscal „cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate neamputabile pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare precum și TVA aferentă dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor Titlului VI. Nu intră sub incidența acestor prevederi stocurile și mijloacelor fixe amortizabile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră în condițiile stabilite prin norme ".
Normele metodologice de aplicare a Legii 571/003 prevăd la art. 41 „Cheltuielile cu bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă în gestiune sau degradate și neamputabile, inclusiv TVA aferentă după caz pentru care s-au încheiat contracte de asigurare nu intră sub incidența prevederilor art. 21 alin 4 lit c) din Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare".
Potrivit art. 42 din aceste norme metodologice „ în sensul prevederilor art. 21 alin. 4 lit c) din Codul Fiscal, cheltuielile privind stocurile și mijloacele fixe amortizabile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră sunt considerate deductibile la calculul profitului impozabil în măsura în care acestea se găsesc situate în zone declarate potrivit prevederilor legale speciale pentru fiecare domeniu afectate de calamități naturale sau de alte cauze de forță majoră ".
Societatea-reclamantă a precizat că a solicitat despăgubiri de în cuantum de 93.555 lei - pentru cultura de grîu și 94.705 lei pentru cultura de rapiță (în total 188.260 lei), conform Procesului Verbal de constatare și evaluare a pagubelor nr. 116/26.06.2007 și a procesului Verbal de constatare și evaluare a pagubelor nr. 117/26.06.2007, înregistrate la Direcția Agricolă sub nr. 4232/29.06.2007.
Or, sumele reținute de către organul fiscal diferență neacceptată la plată de către Direcția Agricolă și sumele reținute de către organul fiscal ca neacceptate de Direcția Agricolă diferă, astfel încât în mod greșit s-a reținut suma de 2.996 lei ca neacceptată ca despăgubiri (în urma căreia s-a calculat suma de 474 lei impozit profit suplimentar).
Oricum, nici Direcția Agricolă nu a justificat motivul pentru care a acordat ca despăgubiri o sumă mai mică decât cea rezultată din procesele verbale menționate anterior - acestea fiind semnate de o comisie stabilită printr-o Hotărâre a Consiliului Județean D. în conformitate cu Legea. 381/2002.
Referitor la suma de 142 lei - impozit profit suplimentar -, aceasta a fost determinată apreciindu-se că deplasarea administratorului societății-reclamante la Kiev – pentru care s-a achitat un cost al biletului de avion de 876 lei -, nu a condus la încheierea de contracte, cheltuiala fiind nedeductibilă.
Concluziile organului fiscal sunt greșite, deplasarea având ca scop căutarea unor soluții tehnologice fiabile pentru dezvoltarea activității comerciale, respectiv de a cunoaște varianta tehnologică a firmei Tehna din Ucraina - vizită concretizată prin obținerea unei oferte de preț din partea producătorului și prezentarea produsului. Echipamentul de creștere a păsărilor nu poate fi adus de producător la sediul clientului întrucât este vorba de un ansamblu de utilaje care funcționează concomitent, iar flexibilitatea acestuia poate fi demonstrată doar prin prezentarea lui într-o hală de exploatare.
Oricum, legiuitorul a vizat „scopul" producerii de venituri și nu neapărat obținerea de venituri. Din actele anexate rezultă că drumul la Kiev a fost efectuat în scopul achiziționării unor „echipamente de exploatare găini ouătoare" ca urmare a depunerii documentelor privind proiectul de investiții „Diversificarea Producției și Creșterea Competitivității Fermei Agricole – S:C. G. Co S.R.L. Brădești", proiect care în cele din urmă nu a primit aviz favorabil din partea APDRP întrucît s-a apreciat că Autorizația de mediu a fost emisă „cu mai mult de un an înainte", deși această autorizație a fost eliberată pentru o perioadă de valabilitate de 10 ani.
Cât privește suma de 268 lei - impozit profit suplimentar -, s-a reținut că studiul efectuat de S.C. Geo Construct S.R.L. - pentru care reclamanta a achitat suma de 1.681 lei -, nu a fost efectuat în scopul realizării de venituri impozabile..
Reclamanta a pretins că realizarea respectivului studiu a fost făcut exact în scopul edificării unui FNC și a unor celule de stocare, fiind în strânsă legătură cu activitatea societății. S-a efectuat documentația în vederea realizării obiectivului propus, proiect ce se află in derulare și urmează a fi finalizat.
Organul de control a avut în vedere ca temei juridic art. 21 alin 1 din Codul Fiscal, iar în Decizia de respingere a Contestației s-a indicat un alt temei un alt temei juridic - respectiv art. 21 alin. 4 lit. m din Codul Fiscal.
Oricum, există un contract de prestări servicii încheiat cu S.C. Geo Construct S.R.L. iar terenul pe care s-a efectuat acest studiu aparține societății reclamante, conform contractului de vânzare cumpărare anexat.
Cât privește majorările de întârziere aferente sumelor anterior menționate, acestea nu sunt datorate în considerarea faptului că au fost greșit calculate obligațiile fiscale principale
Referitor la suma de 319 lei reprezentând TVA suplimentar, dat fiind că studiul geotehnic efectuat de S.C. Geo Construct S.R.L. a fost realizat pentru dezvoltarea unor activități generatoare de venituri impozabile, în opinia reclamantei organul fiscal a considerat în mod eronat că societatea nu are drept de deducere a acestei sume.
În ceea ce privește suma de 5.096 lei - reprezentând penalități calculate la valoarea de 114.000 lei considerată ca fiind TVA nedeductibil fiscal -, societatea-reclamantă a pretins că în mod eronat respectiva sumă – de 114.000 lei -, a fost apreciată ca fiind TVA nedeductibil fiscal este eronată, având în vedere că facturile nr. 2/15.04.2009 și nr. 18/28.08.2009 au fost legal emise, apoi stornate, astfel că nu există temei legal conform căruia operațiunile pe care le evidențiază nu ar fi taxabile. Mai mult, între S.C. G. CO S.R.L. și S.C. Avicola Brădești nu există nicio relație de afiliere așa cum susține organul fiscal.
Cât privește suma de 5.192 lei - reprezentând majorările de întârziere aferente diferențelor constatate între evidența contabilă și evidența fiscală sumelor stabilite suplimentar -, decizia organului fiscal, în soluționarea contestației, este nemotivată.
Calcularea acestor sume este greșită, întrucât pentru luna iulie 2008 reclamanta figurează cu TVA de recuperat în sumă de 3.844 lei (conform balanței), iar în fișa rol figurează cu TVA de recuperat în sumă de 6.437 lei - întrucât de la data depunerii ultimului decont s-a efectuat o plată de 2.659 lei, sumă pe care organul fiscal a considerat-o drept diferență între TVA colectat din balanță și TVA declarat prin decont, sumă considerată ca nedeclarată (or această sumă este plătită în luna august 2008 ) și trebuia scăzută din soldul de TVA. Deci suma este o plată efectuată și nu o taxă TVA nedeclarată. În mod greșit s-a reținut în actul de control „situația diferită TVA de plată de Fișa rol", soldurile din Declarațiile TVA (plată/ramburs decont) întrucât, conform declarațiilor de plată TVA pentru luna iulie 2008, societatea-reclamantă a declarat TVA în sumă de 10.942 lei, iar organul fiscal a constatat greșit că a declarat 10.490 lei, rezultând o diferență de 572 lei la care a aplicat penalități.
În sfârșit, referitor la suma de 353 lei - reprezentând CAS angajat suplimentar -, reclamanta a precizat că s-a reținut greșit că s-a înregistrat în balanța de verificare la 30.11.2010 un sold la CAS Angajat de 1.328 lei ce nu ar corespunde cu soldul din fișa sintetică de evidență pe plătitor evaluată la 31.12.2010 - de 975 lei -, rezultând o diferență nedeclarată de 353 lei.
Astfel, nu există diferențe între obligațiile fiscale declarate și obligațiile înregistrate în evidența contabilă, ci există o diferență între obligațiile declarate și modul de stingere al acestora prin plată.
Organul de control s-a raportat la data de 30.11.2010 - fără a verifica concordanța dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din evidența contabilă -, și a comparat doar solduri, fără a verifica dacă declarațiile fiscale lunare au fost completate corect și complet, în concordanță cu evidența contabilă.
Cum organul fiscal a calculat majorări și penalități din luna noiembrie 2010, rezultă că suma de 353 lei provine din diferențele declarațiilor aferente lunii noiembrie, pentru că dacă ar fi provenit anterior, atunci s-ar fi calculat de la acea dată.
Or, din Declarația 102 pentru luna noiembrie 2010, balanța lunii noiembrie 2010 și Statul de salarii înregistrat la ITM, rezultă că nu există diferențe între declarații și evidența contabilă.
În mod similar a procedat organul fiscal și pentru CAS accidente de muncă - pentru suma de 20 lei + 2 lei penalități; șomaj angajat - pentru suma de 13 lei + 1 leu penalități; Sănătate angajat - pentru suma de 55 ei + 4 lei penalități; Salarii (impozit) - pentru suma de 65 lei + 4 lei penalități.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și efectuarea unei expertize contabile.
La termenul de judecată din data de 02 octombrie 2012, apărătorul reclamantei a depus o precizare de acțiune, prin care - în raport de concluziile Raportului de expertiză -, se învedera că societatea S.C. G. CO S.R.L. solicită restituirea sumei de 8.034 lei, reprezentând: impozit profit - 884 lei; majorări impozit profit - 847 lei; TVA - 319 lei; majorări TVA – 5.442 lei; contribuții sociale - 506 lei și majorări contribuții sociale - 36 lei.
Reclamanta a arătat că solicită restituirea sumei anterior menționate întrucât obligația de plată instituită ca urmare a actelor contestate s-a stins prin compensare - la data de 27.05.2011 - conform Notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr._.
Au fost depuse la dosar: Deciziei de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 157/18.02.2011, Raportul de Inspecție Fiscală încheiat în data de 18.02.2011 – ambele întocmite de D.G.F.P. D. – Activitatea de Inspecție -, și actele care au stat la baza adoptării acestora; copia contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de Impunere anterior menționate și Decizia nr. 105/17.05.2011 – prin care a fost soluționată respectiva contestație; copii după contractele de vânzare-cumpărare nr. 1/15.04.2009 și nr. 1/28.08.2009; copia contractului nr. . 114/17.09.2009; copii după facturile nr. 2/15.04 2009; nr. 3/01.06.2009, nr. 18/28.08.2009 și nr. 19/01.10.2009; copii după procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole nr. 116/26.06.2007; 117/26.06.2007 și nr. 140/24.08.2007; copia procesului-verbal de constatare definitivă a pagubelor la culturile agricole întocmit în data de 28.06.2007; copii după certificatele de urbanism nr. 32/02.09.2009 nr. 36/25.09.2009; copia unei oferte transmise societății-reclamante de către societatea "Tehna" din Ucraina; copii după facturile nr._/03.02.2009 și nr. 467/17.09.2009; o . notificări și avize sanitare; copia ordinului de deplasare (delegație) nr. 7/03.02.2009; Nota privind compensarea obligațiilor fiscale nr._/27.05.2011, precum și raportul de expertiză tehnică întocmit de consultantul fiscal P. G..
În urma analizei actelor și lucrărilor dosarului, prin sentința nr. 5148 din data de 06 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, așa cum a fost precizată.
S-a desființat în parte Decizia nr. 105/17.05.2011, în sensul că: s-a dispus anularea parțială a Deciziei de Impunere nr. 157/18.02.2011 și a Raportului de Inspecție Fiscală, încheiat în data de 18.02.2011 - ambele întocmite de D.G.F.P. D. - Activitatea de Inspecție Fiscală -, respectiv în ceea ce privește obligarea societății reclamante la plata următoarelor sume:- 142 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar;- 268 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar; - 319 lei, reprezentând TVA stabilită suplimentar;- 5.096 lei, reprezentând penalități calculate la valoarea de 114.000 lei, considerată ca fiind TVA nedeductibilă fiscal;- 506 lei, reprezentând contribuții la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat stabilită suplimentar;- majorări de întârziere aferente tuturor sumelor anterior menționate.
S-a constatat că reclamanta datora suma de 5.006 - și nu 5.192 lei, așa cum au stabilit organele fiscale, cu titlu de majorări de întârziere aferente diferențelor constatate între evidența contabilă și evidența fiscală.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei sumele anterior menționate.
S-au menținut celelalte dispoziții ale Deciziei de Impunere și R.I.F. anterior menționate, iar în baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 2.042 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice D. care prin decizia nr.2194 din 05 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craoiva a fost admis, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 3041 dinC. Pr. Civ., a apreciat că este fondat, însă pentru alte considerente decât cele invocate, expuse în continuare:
Din considerentele hotărârii instanței de fond se observă că analiza efectuată de către aceasta s-a întemeiat în mod exclusiv pe concluziile expertizei, fără a lua în considerare constatările organelor de control și obiecțiunile la expertiză formulate de acestea.
Astfel, prin practicaua încheierii de amânare a pronunțării au fost respinse obiecțiunile formulate de către pârâtă la raportul de expertiză contabilă, cu motivarea că interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale este atributul instanței.
În mod evident raționamentul instanței de fond a fost unul eronat, deoarece obiecțiunile nu vizau interpretarea dispozițiilor legale, ci arătau în mod punctual lipsurile expertizei raportate la dispozițiile legale aplicabile, respectiv art. 11 alin. 1 Cod fiscal, și la împrejurarea că factura pentru avans marfă, în baza căreia a fost dedus T.V.A a fost stornată, iar tranzacția nu a mai avut loc, cu consecințe importante asupra existenței totale sau parțiale a operațiunii generatoare a plății T.V.A și altor elemente, dar și prin faptul că expertul se raportase în mod exclusiv la actele și înregistrările contabile ale reclamantei, care priveau doar operațiunea generatoare, fără a fi avute în vedere constatările organelor de control referitoare la operațiunea de stornare și nici la înregistrările contabile ale reclamantei, referitoare la această din urmă operațiune.
Procedând în acest mod, instanța de fond a soluționat cauza fără a stabili o stare de fapt corectă, raportată la toate susținerile părților, și în absența unui probatoriu complet și concludent cu expertiza tehnică, face imposibilă sarcina instanței superioare în exercitarea controlului judiciar, procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalând cu necercetarea fondului cauzei.
Soluționarea corectă a cauzei impune instanței să respecte dreptul ambelor părți de a furniza toate mijloacele de probă pe care le consideră necesare, în dovedirea, respectiv combaterea acțiunii dedusă judecății.
În aceste condiții Curtea a reținut că instanța de fond nu a administrat probatoriile necesare soluționării cauzei.
Acceptarea raționamentului instanței, nesusținut de un probatoriu clar și neechivoc, ar fi contrară dreptului la un proces echitabil, cu toate garanțiile procesuale pe care o procedura judiciară le antrenează și care implică, între altele, dreptul la apărare, dreptul de a administra probe, exigențe care decurg din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, prima instanța soluționând cauza fără a stabili cu certitudine cadrul procesual în raport de considerentele susmenționate.
Conchizând asupra celor expuse, Curtea a apreciat că această modalitate de soluționare a cauzei echivalează cu o necercetare a fondului acesteia și atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5, dată fiind eludarea dispozițiilor art. 129 alin.6 C.p.civ., implicit a principiului rolului activ care guvernează procesul civil.
Primind cauza spre rejudecare, Tribunalul D. a înregistrat-o sub nr._ la data de 11.04.2013.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 157/18.02.2011 emisă în baza raportului de inspecție fiscală încheiat în data de 18.02.2011, pârâta D.G.F.P. D. – Activitatea de Inspecție fiscală a stabilit că societatea-reclamantă trebuie să achite atât sume reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, cât și sume reprezentând TVA stabilită suplimentar, precum și o . sume reprezentând contribuții suplimentare la asigurările de sănătate, la fondul de șomaj ori impozit pe salarii. Totodată, s-au stabilit și majorări de întârziere pentru fiecare categorie dintre sumele anterior menționate.
Împotriva deciziei de impunere anterior menționate a formulat contestație societatea-reclamantă, prin decizia nr. 105/17.05.2011 contestația fiind respinsă de către pârâtă.
Instanța apreciază ca fiind întemeiată, în parte, contestația formulată, pentru următoarele considerente:
Cu privire la suma de 142 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar, organele fiscale au considerat că acele cheltuieli ocazionate de deplasarea la Kiev a administratorului societății-reclamante – contravaloarea biletului de avion, în cuantum de 876, conform facturii nr._/03.02.2009 -, nu au fost efectuate în scopul obținerii de venituri impozabile și, în consecință, nu sunt deductibile fiscal.
Organele fiscale fiscali au făcut însă aprecieri eronate, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 (Codul Fiscal) din Legea 571/2003 care prevăd că "Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare".
Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale alin. 2 lit. e) și i) ale aceluiași articol, care statuează că "Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri și: ...cheltuielile de transport și de cazare în țară și în străinătate, efectuate pentru salariați și administratori, precum și pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme;... cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii".
Este incontestabil că deplasarea la Kiev a administratorului societății-reclamante a vizat cunoașterea soluțiilor tehnologice ale societății ucrainene Tehna pentru "Echipamentul de creștere a păsărilor" – fiind obținută și o ofertă de preț în acest sens -. Așadar, nu a fost vorba de o deplasare în scopuri personale, ci de o deplasare efectuată în vederea realizării obiectului de activitate al societății S.C G. Co S.R.L., iar împrejurarea că nu a fost încheiat un contract de prestări servicii între reclamantă și societatea Tehna nu prezintă relevanță în aprecierea caracterului deductibil al cheltuielilor efectuate - contravaloarea biletului de avion -, din moment ce legiuitorul nu impune condiția de a fi realizate anumite venituri impozabile, ci doar ca scopul efectuării cheltuielilor să fie acela de a obține astfel de venituri – ceea ce este indubitabil în speță.
De asemenea, cu privire la suma de 268 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar, organele fiscale au procedat în mod greșit atunci când au apreciat că suma de 1.681 lei – achitată de reclamantă societății S.C. Geo Construct S.R.L. pentru realizarea unui studiu geotehnic (fapt certificat de factura nr. 467/17.09.2009) -, nu a fost efectuată în scopul obținerii de venituri impozabile și, în consecință, nu este deductibilă fiscal.
Astfel, analizând contractul nr. 114/17.09.2009 se reține că respectivul studiu geotehnic a fost realizat în vederea construirii unor celule de stocare și înființării unei fabrici de nutrețuri combinate (FNC), or realizarea unor astfel de obiective este în strânsă legătură cu obiectul de activitate al societății reclamante – aceasta fiind, de fapt, o fermă de creștere a păsărilor. La momentul efectuării plății către S.C. Geo Construct S.R.L. exista în derulare un proiect de investiție cu titlul "Diversificarea producției și creșterea competitivității fermei avicole aparținând G. Co S.R.L." - așa cum atestă notificările și avizele aflate la filele 146-147 din dosar și care certifică faptul că, și ulterior întocmirii studiului geotehnic reclamanta și-a continuat demersurile pentru realizarea respectivului proiect de investiții -, iar nefinalizarea acestui proiect – până la momentul efectuării inspecției fiscale -, nu poate conduce la ideea că efectuarea studiului geotehnic reprezintă o cheltuială ce nu are drept scop obținerea de venituri impozabile, dat fiind că, așa cum s-a demonstrat anterior legiuitorul vizează doar scopul efectuării cheltuielilor și nu realizarea efectivă a acestui scop. Mai mult decât atât, contrar celor reținute de organele fiscale, terenul pentru care s-a realizat studiul geotehnic aparține societății-reclamante - fapt demonstrat de certificatele de urbanism nr. 32/02.09.2009 nr. 36/25.09.2009.
Prin urmare, nu se impunea ca reclamanta să achite impozit suplimentar – în valoare de 142 lei -, nici pentru contravaloarea biletului de avion (în cuantum 876 lei) achiziționat în vederea deplasării la Kiev a administratorului societății și nici - în valoare de 268 lei -, pentru studiul geotehnic plătit S.C. Geo Construct S.R.L. ( în sumă de 1.681), astfel încât S.C G. Co S.R.L. este îndreptățită a susține că actele administrativ–fiscale atacate sunt netemeinice – sub acest aspect.
Având în vedere aceleași considerente – prezentate atunci când s-a stabilit că suma de 1.681 achitată de reclamantă societății S.C. Geo Construct S.R.L. pentru realizarea studiului geotehnic trebuie considerată ca fiind deductibilă fiscal -, este evident că organele fiscale au procedat în mod eronat atunci când au apreciat că reclamanta trebuie să achite și suma de 319 lei cu titlu de TVA stabilit suplimentar pentru aceeași tranzacție.
Astfel, art. 145 alin. 2 lit. a) din legea 571/2003 stabilește că "Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: operațiuni taxabile.
În consecință, respectiva achiziție fiind destinată utilizării în folosul unei operațiuni taxabilăe – reclamanta intenționând să construiască celule de stocare și să înființeze o fabrică de nutrețuri combinate, tocmai în scopul de a obține venituri impozabile -, în mod legal societatea S.C G. Co S.R.L putea deduce TVA-ul.
Cât privește penalitățile în cuantum de 5096 lei calculate la valoarea de 114.000 lei considerată ca fiind TVA nedeductibil fiscal -, instanța reține că suma de 114.000 lei reprezintă valoarea însumată a facturilor nr. 2/15.04.2009 (emisă de .. pentru suma de 300.000 lei – din care TVA în valoare de 57.000 lei -, în baza contractului nr. 1/15.04.2009) și nr. 18/28.08.2009 (emisă de S.C. Avicola S.R.L. pentru suma de 300.000 lei – din care TVA în valoare de 57.000 lei -, în baza contractului nr. 1/28.08.2009).
Ambele facturi au fost ulterior stornate – factura nr. 2/15.04.2009 în luna iunie, prin factura nr. 3/01.06.2009, iar factura nr. 18/28.08.2009 în luna octombrie, prin factura nr. 19/01.10.2009 -, inspectorii fiscali apreciind greșit că, întrucât plata facturilor inițiale nu s-a mai realizat, reclamanta nu avea dreptul la deducerea TVA..
Astfel, în cauză au incidență prevederile art. 1342 alin. 2 lit a din Legea nr. 571/2003, care statuează "Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine: la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator" și nu disp. alin. 2 lit. b al aceluiași articol – "la data la care se încasează avansul, pentru plățile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Avansurile reprezintă plata parțială sau integrală a contravalorii bunurilor și serviciilor, efectuată înainte de data livrării ori prestării acestora" -, așa cum a considerat pârâta, acest din urmă text de lege vizând o altă ipoteză, și anume cea în care nici factură nu a fost emisă anterior livrării bunurilor sau prestării serviciilor.
Întrucât facturile nr. 2/15.04.2009 și nr. 18/28.08.2009 conțin toate elementele impuse de art. 155 alin. 5 din Codul fiscal – aspect evidențiat și de consultantul fiscal desemnat -, rezultă că dreptul societății reclamante la deductibilitatea TVA a luat naștere la momentul emiterii facturilor anterior menționate, fiind irelevant faptul că sumele înscrise în cuprinsul respectivelor facturi nu au fost achitate, și că au fost ulterior stornate.
Relativ la contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul de stat, așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză, diferențele dintre evidența contabilă și declarațiile fiscale constau în suma de 28 lei, după cum urmează: în luna ianuarie 2009 – CAS angajat declarat 47 lei, iar în evidența contabilă 19 lei; în luna octombrie 2009 – Contribuții șomaj angajat declarat 59 lei, iar în evidența contabilă 60 lei; în luna octombrie 2009 – Impozit salarii declarat 897 lei, iar în evidența contabilă 896 lei.
Organul fiscal a procedat în mod greșit atunci când a comparat soldurile din evidența contabilă la data de 30.11.2010 cu soldurile din fișa de evidență pe plătitor la data de 31.12.2010 (în aceasta din urmă fiind evidențiată și plata contribuțiilor); dacă s-ar fi procedat în mod corect – prin verificarea concordanței dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din evidența contabilă a contribuabilului, așa cum stabilește art. 94 alin. 3 lit. b) din O.G. 92/2003 (codul de Procedură Fiscală) -, s-ar fi determinat că societatea-reclamantă nu datorează contribuții suplimentare la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul de stat, acestea fiind și concluziile raportului de expertiză.
În ceea ce privește cuantumul majorările de întârziere aferente diferențelor constatate între evidența contabilă și evidența fiscală a sumelor stabilite suplimentar, instanța va avea în vedere conținutul raportului de expertiză întocmit în cauză, consultantul fiscal stabilind că au existat diferențe între valorile TVA din balanțe și TVA declarat din decont.Singurul aspect unde inspectorii fiscali au greșit este cel referitor la cuantumul majorările de întârziere datorate, conform calculelor efectuate de consultantul fiscal – în conformitate cu prevederile art. 120 C.pr.fiscală -, rezultând că totalul acestor majorări de întârziere se ridică la suma de 5.006 lei și nu 5.192 lei, așa cum fusese determinat de către pârâtă.
Se apreciază însă că este neîntemeiată contestația formulată, sens în care vor fi înlăturate și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză cu privire la suma de 474 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar.
Se reține că în anul 2007, reclamanta a solicitat D.A.D.R. D. despăgubiri pentru culturile calamitate de grâu și de rapiță în valoare totală de 133.135 lei – întemeindu-și cererea pe cele constatate prin procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole nr. 116/26.06.2007; 117/26.06.2007 și pe procesul-verbal de constatare definitivă a pagubelor la culturile agricole întocmit în data de 28.06.2007.
Coroborând disp. art. 8 lit. a din Legea nr. 381/2002 (în vigoare la momentul formulării cererii de despăgubire) – "Despăgubirile se acordă producătorilor agricoli, astfel cum aceștia sunt definiți la art. 16, în următoarele condiții: a) pentru culturile agricole și plantațiile afectate de calamități naturale, numai pentru daune ce depășesc 30% din producție, nivelul maxim al despăgubirii fiind de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului"; - cu cele ale art. 21 alin. 4 lit. c din Codul Fiscal - „cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate neamputabile pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare precum și TVA aferentă dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor Titlului VI. Nu intră sub incidența acestor prevederi stocurile și mijloacelor fixe amortizabile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră în condițiile stabilite prin norme " -, și cu prevederile Normelor Metodologice de aplicare a art. anterior menționat - 41 „Cheltuielile cu bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă în gestiune sau degradate și neamputabile, inclusiv TVA aferentă după caz pentru care s-au încheiat contracte de asigurare nu intră sub incidența prevederilor art. 21 alin 4 lit. c) din Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare" și 42 „ în sensul prevederilor art. 21 alin. 4 lit. c) din Codul Fiscal, cheltuielile privind stocurile și mijloacele fixe amortizabile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră sunt considerate deductibile la calculul profitului impozabil în măsura în care acestea se găsesc situate în zone declarate potrivit prevederilor legale speciale pentru fiecare domeniu afectate de calamități naturale sau de alte cauze de forță majoră ", rezultă că sunt deductibile acele cheltuieli efectuate pentru realizarea unor culturi distruse ca urmare a unor calamități naturale.
De altfel, nici inspectorii fiscali nu au contestat aceste aspecte, numai că nu s-au raportat la întreaga suma pretinsă cu titlu de despăgubiri de reclamantă, ci doar la ceea efectiv acordată, de 130.169 lei.
Felul cum au procedat organele fiscale este corect, dat fiind că, art. 13 din Legea nr. 381/2002 "După verificarea documentațiilor de constatare a calamităților Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor aprobă sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe județe, care se transmit direcțiilor generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București, precum și direcțiilor sanitare veterinare județene și a municipiului București".
Așadar, suma stabilită cu titlu de despăgubiri nu este acordată în mod arbitrar, ci după verificarea unor documente, iar stabilirea acestora nici nu este realizată de direcțiilor generale pentru agricultură și industrie alimentară județene – acestea având doar obligația de a respecta destinația acestor sume și repartizarea lor pe producători agricoli, persoane fizice sau juridice, impusă de art. 15 din aceeași lege -, ci de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
Susținerile reclamantei în sensul că "Direcția Agricolă nu a justificat motivul pentru care a acordat ca despăgubiri o sumă mai mică decât cea rezultată din procesele verbale" sunt lipsite de relevanță juridică în cadrul acestui litigiu, instanța nefiind investită a analiza legalitatea și temeinicia celor dispuse - nu de către D.A.D.R., așa cum crede reclamanta, ci de către Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor. Dacă reclamanta era nemulțumită de sumele acordate cu titlu de despăgubiri, putea ataca în justiție actul prin care a fost stabilit cuantumul acestora iar dacă nu a procedat în acest mod, respectivul act-administrativ – ca orice astfel de act – continuă a se bucura de prezumția de legalitate și temeinicie iar cele stabilite sunt presupuse a reflecta adevărul.
Ca atare, în mod legal și temeinic au procedat organele fiscale atunci când au considerat că doar suma de 130.169 lei – efectiv acordată cu titlu de despăgubiri pentru culturile calamitate -reprezintă o cheltuială deductibilă, nu și suma de 2.966 lei – solicitată cu același titlu însă neacordată -, și, prin urmare, au calculat un impozit pe profit suplimentar pentru această din urmă sumă, criticile aduse actelor administrativ–fiscale contestate fiind, sub acest aspect, neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse anterior, va fi admisă în parte acțiunea formulată – așa cum a fost precizată -, și va fi desființată în parte decizia nr. 105/17.05.2011, în sensul că se va dispune anularea parțială a deciziei de Impunere nr. 157/18.02.2011 și a raportului de Inspecție Fiscală, încheiat în data de 18.02.2011 - ambele întocmite de D.G.F.P. D. - Activitatea de Inspecție Fiscală -, respectiv în ceea ce privește obligarea societății reclamante la plata următoarelor sume: 142 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar; 268 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar; 319 lei, reprezentând TVA stabilită suplimentar; 5.096 lei, reprezentând penalități calculate la valoarea de 114.000 lei, considerată ca fiind TVA nedeductibilă fiscal; 506 lei, reprezentând contribuții la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat stabilită suplimentar, precum și majorări de întârziere aferente tuturor sumelor anterior menționate.
Cât privește solicitarea reclamantei de restituire a sumelor anterior menționate, instanța apreciază ca fiind inadmisibilă o asemenea cerere, dat fiind faptul că în contestația adresată organului fiscal nu s-a formulat o asemenea cerere, iar procedura de control a actelor fiscale este o procedură specială –Codul de Procedură Fiscală-derogatorie de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ-legea 554/2004.
Codul de Procedură Fiscală stabilește în titlul IX intitulat "Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale "- procedura contestației, iar conform dispozițiilor din acest titlu, în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie, care se comunică contestatorului, putând fi atacată de acesta la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Rezultă de aici că obiectul acțiunii în contenciosul administrativ îl poate constitui numai decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, iar nu actul fiscal însuși în mod direct, astfel încât parcurgerea procedurii administrative reglementate în titlul IX este obligatorie.
Se reține că reclamanta nu a solicitat restituirea sumelor în cadrul contestației înregistrate sub nr._/31.03.2011-fila 41, soluționate prin decizia nr. 105/17.05.2011, emisă de către D. D.. Această solicitare nu poate fi soluționată direct de instanța de judecată câtă vreme nu a făcut obiectul analizei intimatei D. în pronunțarea deciziei nr. 105/2011.
Așadar, în raport de obiectul contestației administrative (decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal) instanța nu se poate pronunța asupra unor cereri care nu au fost formulate și analizate în cadrul contestației adresate intimatei soluționate prin decizia- obiect al contestației administrative.
Se va constata, totodată, că reclamanta datorează suma de 5.006 și nu 5.192 lei (așa cum au stabilit organele fiscale), cu titlu de majorări de întârziere aferente diferențelor constatate între evidența contabilă și evidența fiscală, și vor fi menținute dispoziții ale Deciziei de Impunere și R.I.F. anterior menționate.
În temeiul art.274 alin. 1 C.pr.civ., va fi obligată pârâta să achite reclamantei suma de 2.042 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru, a timbrului judiciar, onorariul cuvenit consultantului fiscal desemnat, precum și onorariul apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația. de reclamanta S.C. G. Co S.R.L., având sediul în ., Corp 3, jud. D., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D., cu sediul în C., .. 2, județul D..
Anulează în parte decizia 105/17._, decizia de impunere nr. 157/18.02.2011 și raportul de inspecție fiscală, încheiat în data de 18.02.2011, ambele întocmite de D G F P D., Activitatea de Inspecție Fiscală, cu privire la următoarele sume:142 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, 268 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar;, 319 lei reprezentând TVA, stabilită suplimentar; 5096 lei reprezentând penalități calculte la valoarea de 114.000 lei, considerată ca fiind TVA nedeductibilă fiscal; 506 lei reprezentând contribuții la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat stabilită suplimentar; majorări de întârziere aferente tuturor sumelor anterior menționate.
Constată că reclamanta datorează suma de 5.006 și nu 5.192 lei așa cu,m au stabilit organele fiscale, cu titlu de majorări de întârziere aferente diferențelor constate între evidența contabilă și evidența fiscală.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.0422 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2013.
Președinte, A. G. V. | ||
Grefier, L. M. |
Red.A.V.
L.M. 03.07.2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 4811/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 793/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
