Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 7483/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7483/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 2952/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 7483/2013
Ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier A. F.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtele P. ORAȘULUI D.-SERVICIUL TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE și P. ORAȘULUI D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal REJUDECARE.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.09.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 09.03.2012 sub nr._, reclamanta . a formulat contestație împotriva: Dispoziției nr. 158/10.02.2012 emisa de care P. orașului Dabuleni prin care s-a respins plângerea formulata de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 1101/23.12.2011, Dispoziției nr. 159/10.02.2012 emisa de care P. orașului Dabuleni prin care s-a respins plângerea formulata de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 1098/22.12.2011, prin care solicită: Anularea Dispozițiilor nr. 158 si 159 din data de 10.02.2012, ambele emise de P. Orașului Dabuleni, precum si anularea Deciziei de impunere nr. 1101/23.12.2011 prin care P. Orașului Dabuleni - Serviciul Taxe si Impozite Locale a stabilit in sarcina reclamantei o obligație de plata in suma de 6.970 lei reprezentând impozit pe teren (Livezi pe rod extravilan) pentru perioada 01.01._07, anularea Deciziei de impunere nr. 1098/22.12.2011 prin care P. Orașului Dabuleni - Serviciul Taxe si Impozite Locale a stabilit in sarcina reclamantei o obligație de plata in suma de 80.877 lei reprezentând impozit pe teren (arabil extravilan) pentru perioada 01.01._11
În motivare, reclamanta a arătat că prin respingerea ca neîntemeiata a plângerii prealabile formulata împotriva celor doua decizii de impunere respectiv nr. 1101/23.12.2011 si nr. 1098/22.12.2011, prin Dispozițiile nr. 158 si 159 din 10.02.2012, P. Orașului Dabuleni menține o situație de fapt si de drept care nu are un suport legal.
Reclamanta precizează că așa cum a arătat si in contestația (plângerea prealabila) depusa la autoritatea emitenta in data de 13.01.2012, înregistrata sub nr. 36 cele doua decizii de impunere sunt nule, întrucât debitul nu a fost corect stabilit, iar reclamanta, in perioada pentru care s-a reținut in cele doua decizii ca ar datora impozit pe terenuri, nu avea calitatea de titular al obligației de plata.
Se învederează că prin Decizia de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren in cazul persoanelor juridice, înregistrata sub nr. 1098 din data de 22.12.2011 autoritatea emitenta a reținut ca reclamanta ar datora, pentru perioada 01.01._07, pentru suprafața de 205,52 ha, teren de sub livada pomi fructiferi, un impozit pe teren, in valoare de 6.970 lei. Scadenta pentru acest impozit, menționata in aceeași decizie, este data de 31.03.2007.
Insa, reclamanta societate a devenit titulara dreptului de concesiune si in consecința i-a revenit obligația de plata a impozitului pe teren, abia la data de 20.04.2007, data la care s-a încheiat contractul in cauza. Prin urmare, in mod logic si legal nu putea datora impozit pe teren pentru perioada in care nu a avut calitatea de concesionar al terenului, respectiv 01.01._07. In consecința, un eventual impozit pe teren, l-ar datora din data de 20.04.2007, si nicidecum din data de 01.01.2007, cum greșit a stabilit P. Dabuleni.
Inclusiv P. Dabuleni a recunoscut ca reclamanta nu are nici un debit restant, reprezentând taxe si impozite la bugetul local, emițând Certificatul de Atestare Fiscala pentru persoane juridice nr. 12.188 din 15.11.2010, din care rezulta ca reclamanta, la data de 01.11.2010, nu figura in evidentele Primăriei Dabuleni cu nici un debit restant.
Arată că respingând plângerea sa împotriva deciziei de impunere, P. Dabuleni a respins argumentele sale așa cum au iterate, pentru motivul ca .. a devenit proprietara suprafeței de teren, de 205,52 ha, pe care se afla plantația de pomi fructiferi, încă din anul 2005, in temeiul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul D. sub nr. 13.15.09.2005. Insa, prin contractul anterior amintit, reclamanta a cumpărat doar livada propriu zisa, alcătuita din ansamblul pomilor fructiferi, nicidecum terenul de sub livada, asupra căruia nu i-a fost conferit, pana la data contractului de concesiune, nici un drept de folosința.
Arată că acest lucru rezulta din încheierea nr. 13 din 15 septembrie 2005, pronunțata de Tribunalul D. prin care se dispun următoarele: "se autentifica contractul de vânzare-cumpărare încheiat intre avocat Baloi G., in calitate de lichidator judiciar al debitoarei ..A. si .. privind următoarele bunuri situate in .> (...) 205 ha plantație pomi".
Așadar, ceea ce a cumpărat atunci, prin licitație publica, au fost pomii fructiferi, si nu terenul care, oricum nu ar fi putut fi înstrăinat, întrucât aparținea Statului R..
Ulterior, arată că i s-a transmis si folosința terenului aferent plantației de pomi fructiferi, prin contractul de concesiune nr. 3 din 20.04.2007.
De la data concesiunii, a achitat si impozit pe teren si a solicitat si atribuirea de subvenții de la APIA.
Astfel, arată că dacă ar fi dobândit proprietatea terenului pe care se găsea livada, nu ar mai fi existat temei juridic pentru încheierea la data de 20.04.2007 a Contractului de concesiune - atribuire directa - nr. 3, având ca obiect "transmiterea ....dreptului si a obligației de exploatare a terenului agricol in suprafața totala de 205,52 ha, categorie de folosința teren de sub livada, aflat in perimetrul localității Dabuleni, jud. D...."
Menționează ca pana la data de 20.04.2007, data la care a dobândit un drept de exploatare asupra terenului in baza Contractului de concesiune, nu a fost in posesia vreunui document care sa-i confere dreptul de folosința sau vreun alt drept real asupra terenului pe care se afla livada.
In ce privește adresa nr. 1984/10.02.2012, transmisa de Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura D. din care reiese ca a primit in anul 2007, subvenții acordate conform legii, pentru suprafața de teren in suprafața de 205.52 ha, arată că aceasta adresa nu are niciun fel de relevanta in cauza. Acordarea de subvenții de către APIA nu conferă vreun drept de concesiune sau un alt drept real asupra terenului astfel încât sa se nască, in sarcina sa, vreo obligație fiscala suplimentara.
Reclamanta a invocat motive de nulitate a Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren, pentru perioada 01.01._11, in cazul persoanelor juridice, înregistrata sub nr. 1098 din data de 22.12.2011 precum si motive de netemeinicie si nelegalitate a Dispoziției nr. 159/10.02.2012 emisa de care P. Orașului Dabuleni arătând că a avut calitatea de asociat secund in cadrul Contractului de Asociere in Participație nr. 108 din data de 26.08.2004, perfectat cu Agenția Domeniilor Statului.
Obiectul acestui contract l-a constituit "asocierea intre asociatul prim si asociatul secund in vederea exploatării in condiții de eficienta, conservării si îmbunătățirii calității terenului agricol, satisfacerii interesului public si asigurării protecției mediului pe suprafața de 249,62 ha, teren agricol (...) situate in perimetrul administrative Dabuleni, proprietate de stat, aflat in administrarea asociatului prim".
Contractul de asociere sus menționat a încetat la data de 14.01.2010, data la care ..A. a devenit concesionarul respectivului teren.
Arată că decizia de impunere sus menționata este nula absolut, pentru următoarele motive:
Obligația de plata a impozitului pe teren nu este in sarcina reclamantei, asociat secund, in cadrul unui contract de asociere in participație, întrucât reclamanta societate nu a avut calitatea de titular al vreunuia din drepturile enumerate de art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Susținerea cuprinsa in Dispoziția Primarului Orașului Dabuleni cum ca s-ar afla in ipoteza reglementata de art. 256 alin 3 din Codul fiscal și că datorează impozit pe teren pentru perioada cat a fost in vigoare Asocierea in participațiune, arată că este total nefondata.
Potrivit art. 256 alin. 3 din Codul fiscal sunt obligați sa plătească impozit pe terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, persoanele care au închiriat, concesionat, au primit in administrare ori in folosința aceste terenuri. Prin urmare, obligația fiscala este in sarcina concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, respectiv a acelor persoane care au dobândit un drept real asupra terenului.
Arată că natura juridica a contractului de asociere in participațiune este una speciala, instituția fiind un acord comercial in care o parte numita asociat principal convine cu cealaltă parteasociat secund) sa efectueze împreuna o anumita operațiune comerciala, împărțind beneficiile si pierderile. Caracteristica principala a acestui contract este faptul ca fiecare parte vine cu un aport in scopul obținerii de beneficii, insa nu se transfera niciun fel de drepturi asupra aporturilor aduse si nu se creează o persoana juridica distincta.
Aportul, in asociere, adus de către asociatul prim, A.D.S., potrivit art. 4.1. din Contract, consta in: Punerea la dispoziția asociatului secund a terenului care face obiectul contractului in baza unui protocol de predare; Consultanta de specialitate pentru asociatul secund.
Aportul asociatului secund, potrivit art. 4.2. din Contract, consta in: Lichidități bănești pentru înființarea, întreținerea si recoltarea suprafeței de 249,62 ha; Mijloace materiale ca: semințe, îngrășăminte, pesticide, carburanți etc. Utilaje agricole.
De asemenea, învederează că părțile au convenit întocmirea unei evidente contabile si financiare a asocierii, distincta de orice activitate a pârtilor implicate. Responsabilitate Întocmirii evidentei contabile a asocierii a revenit reclamantei societăți.
Potrivit art. 4.4. din Contract, toate hotărârile legate de strategia de activitate a asocierii, vor fi luate de comun acord, intre reprezentantul asociatului prim si asociatului secund, pe baza de proces verbal semnat de către ambele părți.
Rezulta, in mod evident ca, Agenția Domeniilor Statului, in calitate de asociat prim nu a transmis către asociatul secund niciun fel de drepturi terenului, a cărui exploatare a constituit APORT IN ASOCIERE. Astfel, reclamanta societate nu a dobândit nici calitatea de concesionar, nici de locatar si nici pe aceea de titular al dreptului de administrare sau de folosința al respectivului teren, proprietate de stat.
Mai mult decât atât, solicită instanței să rețină faptul ca respectivul contract de asociere in participație a fost perfectat in temeiul art. 78 din HG nr. 626/2001 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001. Respectivul text legal reglementa faptul ca ADS, pana la data concesionarii terenurilor aflate in administrarea sa, le putea da in orice forma de exploatare persoanelor interesate. Așadar, textul menționat in contractul de asociere in participație se refera la modalitatea de exploatare a terenului asupra cărora ADS este titulara unui drept real de administrare.
De asemenea, chiar la art. 2.3. din Contractul de Asociere in Participație, se menționează ca terenul in cauza este proprietate de stat, aflându-se in administrarea asociatului prim (ADS).
Contractul de asociere in participație urma sa înceteze (si chiar așa s-a si întâmplat), la data la care terenul era concesionat unei persoane de drept privat, așadar la momentul constituirii unui drept real de folosința asupra respectivei suprafețe de teren.
Cel care a dobândit dreptul de concesiune asupra acestei suprafețe de teren nu a fost ., ci o alta societate comerciala, . S.A.
Tot in susținerea faptului ca art. 256 din Codul fiscal nu sunt aplicabile in speța de fata, ., nefiind titulara vreunuia din drepturile subiective reglementate de acest articol de lege, precizează următoarele:
Potrivit art. 256 alin 3 din Codul fiscal, "pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren".
Terenul in cauza era dat in administrarea Agenției pentru Domeniile Statului (ADS).
.. nu a fost niciodată titulara vreunuia din drepturile menționate la art. 256 alin 3 din Codul fiscal.
Dreptul de folosința, dreptul de administrare, dreptul de concesiune sau de închiriere, enumerate limitativ, de legiuitor, in actul normativ sus menționat, au un regim juridic particular, reglementat de Legea nr. 213/1998 (Legea privind bunurile proprietate publica).
Astfel, respectivele drepturi sunt distincte de dreptul de exploatare ce revine asociatului secund in cadrul unui contract de asociere in participație.
In accepțiunea Legii nr. 213/1998, in forma in vigoare la data perfectării contractului de concesiune, dezmembrămintele dreptului de proprietate publica sunt: Dreptul de administrare al regiilor autonome si instituțiilor publice; Dreptul de concesiune; Dreptul de folosința; Dreptul de închiriere.
Aceste drepturi au un regim juridic distinct, așa cum se poate observa din actul normativ mai sus menționat, neputând fi asimilate dreptului de exploatare al asociatului secund, . asociere in participație.
De exemplu, potrivit art. 12, in ceea ce privește dreptul de administrare:
(1)Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local.
(2) Darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local.
(3) Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-și exercită drepturile și nu-și execută obligațiile născute din actul de transmitere.
In ceea ce privește dreptul de folosința, art. 17 din Legea nr. 213/1998, îl definește astfel: "Statul și unitățile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosință gratuită,
pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice".
In accepțiunea Codul fiscal, sarcina fiscala a plații impozitului pe teren, aparține proprietarului (art. 256 alin. 1 din Codul fiscal).
In mod excepțional, daca terenul aparține statului, același act normativ, la alin. 3, instituie aceasta sarcina fiscal către concesionar, locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosință.
Or, excepția este de stricta interpretare si aplicare si nu trebuie extinsa la alte situații. Enumerarea legiuitorului este limitativa, dreptul de creanța al administratorului secund privind exploatarea terenului, căruia ii corespunde si obligația împărțirii beneficiilor cu asociatul prim, nefiind inclusa in categoria excepțiilor de la regula.
Precizează că obiectul contractului de asociere in participație, se face referire la titularul dreptului de administrare asupra terenului care este Agenția Domeniilor Statului, nicidecum ..
Apărarea Primăriei Orașului Dabuleni conform căreia arată că a beneficiat de subvenții acordate de APIA pentru suprafața de teren de 249,62 m.p. si prin urmare suntem subiect activ al obligației de plata a impozitului pe teren este lipsita de fundament legal.
Reclamanta arată că a depus cererea in vederea obținerii subvențiilor, in perioada in care era parte in asocierea in participațiune. Acordarea subvenției agricole nu i-a conferit vreun drept real de folosința asupra terenului pe care a înființat culturi agricole, in temeiul contractului de asociere in participație. Cum aportul .. a constat si in mijloace materiale ca: semințe, îngrășăminte, pesticide, carburanți etc., pentru acest aport, Statul R. a acordat o subvenție constând in decontarea acestor cheltuieli pe care s-a obligat sa le facă, in temeiul contractului de asociere in participație.
De asemenea, reclamanta a invocat ca motive comune de nulitate a celor doua decizii de impunere neîndeplinirea rolului activ de către P. Dabuleni, încălcarea principilor neutralității fiscale, certitudinii impunerii, al echității si eficientei impunerii fiscal.
In perioada 01.01.2007 pana in prezent, arată că nu a primit nicio notificare privind obligația de a declara si plați impozitele reflectate prin deciziile de impunere contestate. Mai mult decât atât, P. Dabuleni a emis in noiembrie 2010 un certificat din care rezulta ca .. nu are debite restante la bugetul local.
P. Dabuleni nu a respectat astfel prevederile art. 7 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata care stipulează: „Organul fiscal înștiințează contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce îi revin în desfășurarea procedurii potrivit legii fiscale."
Așadar, arată că nu se poate retine vreo culpa din partea reclamantei societate in executarea obligațiilor fiscale. Având in vedere ca nu exista culpa din partea reclamantei, nu se impune nicidecum calculul de majorări si penalități.
Mai mult, o retroactivitate din punct de vedere fiscal, in temeiul unor dispoziții legale ce nu răspund exigentelor de previzibilitate si claritate, de natura a asigura posibilitatea de conformare si adaptare a comportamentului fiscal al unui contribuabil cu cerința legii, nu este justificata.
Arată că organul de impunere este total confuz asupra întinderii obligației de plata. Suma stabilita cu titlu de impozit/taxa asupra terenului din Dispoziția nr. 159/10.02.2012 a Primarului Orașului Dabuleni nu coincide cu suma cuprinsa in actul pe care-si întemeiază decizia, respectiv Certificatul de atestare fiscala nr. 5233/11.01.2012. Astfel, conform Deciziei obligația de plata este in suma de 46.429,16 lei, iar conform Certificatului de atestare fiscala nr. 5233/11.01.2012 avem de plata un Impozit pe teren extravilan in suma de 45.180, 46 lei cu titlu de rămășiță la care se adaugă majorări de 60.217, 84 lei, total 113.617 lei.
Concluzia se impune si din perspectiva analizei consecințelor fiscale complexe ce ar fi generate prin aceasta impunere retroactiva: o răsturnare a ordinii de drept.
In consecința, retroactivitatea nu respecta nici unul din principiile fiscale prevăzute de art. 3 Cod fiscal: neutralitatea masurilor fiscale, certitudinea impunerii, echitatea si eficienta impunerii fiscale.
Pentru argumentele de mai sus contestă orice debit accesoriu te tipul majorărilor sau penalităților pe care parata P. DABULENI îl retine ca fiind in sarcina sa.
Reclamanta a mai arătat că sumele de plata nu sunt corect calculate de P. Dabuleni.
Prin Dispoziția nr. 159 privind respingerea contestației formulata de . la Decizia de impunere nr. 1098/22.12.2011 se retine ca are o obligație de plata in cuantum de 46.429.16 lei, conform cu Certificatul de atestare fiscala nr. 5233/11.01.2012. Insa, din analiza simpla a celor doua acte, rezulta ca sumele nu sunt nici pe departe identifice.
Astfel, conform Certificatul de atestare fiscala pentru persoane juridice nr. 5233/11.01.2012, pe care P. Orașului Dabuleni își întemeiază Dispoziția, obligația de plata, pentru aceeași perioada fiscala este de 45.180,46 lei cu titlu de ramasita, la care se adaugă majorări de întârziere in valoare de 60.217,84 lei, rezultând un total de 113.617 lei.
De asemenea, solicită instanței să observe ca pentru aceeași suprafața de teren, prin Decizia de impunere nr. 1098 din data de 22.12.2011 se instituie un debit principal in cuantum de 80.877 lei, si nici o obligație de plata accesorie, iar Titlul executoriu nr. 4427 din 29.12.2011 emis pentru punerea in executare a deciziei de impunere, stabilește o alta suma, respectiv debit principal de 49.376,96 lei plus accesoriile in cuantum de 50.599,32 lei, total debit 99.878 lei.
Toate aceste sume creează confuzie si incertitudine asupra unei posibile obligații de plata si pune un mare semn de îndoiala asupra corectitudinii modului de calcul al impozitului de către P. Orașului Dabuleni â - Serviciul Taxe si Impozite Locale.
Mai mult decât atât, se invoca de către P. Orașului Dabuleni culpa societății reclamante in stabilirea greșita a impozitului, întrucât administratorul societății ar fi refuzat sa depună actele de încetare a contractului de asociere in participațiune la data de 14.01.2010. Nimic P. Dabulenia a avut cunoștința de încheierea procesului verbal de predare primire din data de 28.01.2010, încheiat intre ADS si ..A., proces verbal care a fost înregistrat inclusiv la OCPI D.. De altfel, P. Dabuleni nu i-a solicitata niciodată un document in acest sens, ca sa se poată spune ca a refuzat sa-l predea, iar reclamanta a considerat ca nu se regăsește printre contribuabili menționați expres de art. 256 Cod fiscal si obligați sa plătească impozit pe terenul agricol.
Pentru toate aceste considerente, solicită instanței admiterea cererii, constatarea netemeiniciei si nelegalitatii Dispozițiilor nr. 158 si nr. 159, ambele emise in data de 10.02.2012 de P. Orașului Dabuleni precum si anularea: Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren, pentru perioada 01.01._07, in cazul persoanelor juridice, "înregistrata sub nr. 1101 din data de 23.12.2011 si a Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren, pentru perioada 01.01._11, in cazul persoanelor juridice, înregistrata sub nr. 1098 din data de 22.12.2011, cu consecința exonerării reclamantei de la plata debitului statuat prin deciziile contestate si a accesoriilor aferente.
În drept, își întemeiază contestația pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 - Legea
contenciosului administrativ.
P. orașului Dabuleni, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației formulată de ..
În motivare a arătat că Serviciul impozite și taxe locale din cadrul Primăriei orașului Dabuleni a emis Decizia de impunere nr._11, prin care a stabilit că .. datorează Primăriei orașului Dabuleni impozit în sumă de 6.970 lei pentru terenul în suprafață de 205,52 ha. plantație pomi pe care această societate l-a avut în folosință conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08.09.2005, prin care S.C. AGRICOLA Dabuleni S.A. 1-a vândut prin lichidator av. G. B. către S.C. S., S.R.L.. contract autentificat la Tribunalul D. cu nr. 13 din 15.09.2005.
De asemenea Serviciul impozite și taxe locale din cadrul Primăriei orașului Dabuleni a emis Decizia de impunere nr. 1098/22.12.2011, prin care a stabilit că .. datorează Primăriei orașului Dabuleni suma de 80.877 lei, reprezentând impozitul pentru terenul agricol în suprafață de 249,62 ha., conform contractului de asociere în participațiune nr. 108/26.08.2004, încheiat între Agenția Domeniilor Statului și .., impozit calculat începând cu data de 01.01.2007 până la 22.12.2011.
Astfel pentru cele două Decizii de impunere nr. 1101/23.12.2011 și nr. 1098/22.12.2011 s-au aplicat prevederile art. 256 alin.(3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în care se menționează că: "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz în condiții similare impozitului pe teren ".
După emiterea celor două Decizii de impunere respectiv: nr. 1101/23.12.2011 și 1098/22.12.2011, societatea .. a depus la sediul Primăriei orașului Dabuleni, contestația nr. 36/13.01.2012, împotriva celor două Decizii de impunere.
Având în vedere cele menționate mai sus și luând în considerare referatul de specialitate nr. 1081/30.01.2012, întocmit de dl. Boboșatu D., inspector de specialitate în cadrul biroului executări silite prin care a propus respingerea contestației nr. 36/13.01.2012, formulată de .., împotriva celor două Decizii de impunere nr. 1101/23.12.2011 și nr. 1098/22.12.2011, în conformitate cu art. 209 alin.(4), art. 210-211, art. 213, art. 216 și art. 218 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare și în temeiul art. 63 alin.(l) lit. e) și art. 68 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată (rl), cu modificările și completările ulterioare s-au emis cele două Dispoziții, respectiv: nr. 158 și 159 din 10.02.2012.
Astfel prin Dispoziția nr. 158/10.02.2012, s-a respins contestația formulată de .. împotriva Deciziei de impunere nr. 1101/23.12.2011.
În contestația nr. 36/13.01.2012, înregistrată la sediul Primăriei orașului Dabuleni, .. susține în mod eronat faptul că la data de 01.01.2007 nu avea calitatea de concesionar al suprafeței de 205,52 ha., întrucât contractul de concesiune nr. 3 a fost încheiat între Agenția Domeniilor Statului și .. începând cu data de 20.04.2007.
P. orașului Dabuleni a stabilit impozitul în sumă de 6.970 lei conform contractului de vânzare-cumpărare și nu conform contractului de concesiune, luând în considerare și adresa nr. 1984/10.02.2012, transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură D., din care reiese că societatea a primit în anul 2007 subvenție de la stat pentru suprafața totală de 205,52 ha.
Astfel ca titulară a dreptului de proprietate asupra plantației și folosința asupra terenului, societatea avea obligația, în temeiul art. 259 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, să depună o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, de la data achiziției terenului.
In ceea ce privește modalitatea de plată:" Impozitul/taxa pe teren se stabilește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv conform art. 260 alin (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit Dispoziției nr. 159/10.02.2012, privind respingerea contestației nr. 36/13.01.2012, formulată de .. la Decizia de impunere nr. 1098/22.12.2011, pentru terenul în suprafață de 249,62 ha, impozitul a fost stabilit inițial în sumă de 80.877 lei, începând cu data de la 01.01.2007 până la data de 22.12.2011.
Deoarece administratorul societății a refuzat să colaboreze cu Serviciul impozite și taxe locale din cadrul Primăriei orașului Dabuleni, ulterior s-a constatat că la data de 14.01.2010, contractul de concesiune a încetat, suprafața de 249,62 ha. fiind concesionată de către S.C. METRPOLIS&PARTENAIRES S.A., în baza contractului de concesiune nr. 2/14.01.2010.
Așadar, ca urmare a celor constatate, a fost necesară recalcularea impozitului pe terenul în suprafață de 249,62 ha. pentru perioada 01.01._10, stabilindu-se ca impozit real datorat de .. suma de 46.429,16 lei.
Menționează faptul că în cele două Decizii de impunere nr. 1101/23.12.2011 și nr. 1098/22.12.2011, sunt incluse doar debitele, iar conform Certificatului de atestare fiscală nr. 5233/11.01.2012, emis de Serviciul impozite și taxe locale din care reiese suma de 113.617,00 lei, precizăm faptul că sunt calculate atât debitele din cele două Decizii de impunere cât și majorările care au început să curgă de la 31.03.2007.
În ceea ce privește afirmația societății conform căreia din perioada 01.01.2007 și până în prezent nu a primit nici o notificare cu privire la impozitul datorat, conform art. 82 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii sunt cei care au obligația de a depune la registratura organului fiscal competent declarațiile fiscale. Ținând cont și de adresa nr. 2033/31.01.2012, transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din care reiese că societatea a încasat în perioada 01.01._10, subvenție pentru terenul de 249,62 ha. avut în exploatare.
Având în vedere cele menționate, conform prevederilor art. 256 alin.(3) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, "pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren".
Prin sentința nr. 2566 din data de 14 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D. s-a respins contestația formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții P. ORAȘULUI D. - SERVICIUL TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE și P. ORAȘULUI D..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta reclamantă ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia nr. 2566 din 14.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de reclamanta . împotriva sentinței nr.2566 din data de 14 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., în contradictoriu cu intimații pârâți P. ORAȘULUI D.-SERVICIUL TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE și P. ORAȘULUI D.. S-a casat sentința și trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut că reclamanta a invocat atât motive de nulitate a celor două decizii de impunere cât și motive de netemeinicie și nelegalitate, contestând totodată și modul de calcul al sumelor reținute ca fiind datorate de către autoritatea pârâtă P. Orașului D..
Instanța de fond, deși a reținut în considerentele sentinței susținerile părților referitoare la contestarea modului de calcul și al cuantumului impozitului stabilit prin cele două decizii, nu s-a pronunțat și nu a analizat apărările reclamantei ce vizau majorările și penalitățile de întârziere.
Pe de altă parte, prin sentința recurată prima instanță nu a lămurit și nu a analizat legalitatea și temeinicia deciziei de impunere nr. 1098/2011(împotriva căreia reclamanta a formulat contestație administrativă, respinsă de P. Orașului D. prin dispoziția nr.159/2011), prin prisma faptului că deși, inițial a fost stabilit un debit de_ lei, ulterior, în urma recalculării impozitului, în raport de perioada în care reclamanta a exercitat dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 249, 62 ha s-a stabilit un debit final în sumă de 46.429,16 lei.
Mai mult decât atât se constată că există inadvertențe în ceea ce privește cuantumul debitului stabilit prin decizia de impunere nr. 1098/2011 (de_ lei) și acela din titlul executoriu nr. 4427/29.12.2011 emis de pârâtă în vederea punerii în executare a deciziei de impunere, fiind stabilită o altă sumă, respectiv debit principal de_,96 lei și accesorii aferente de_,32 lei. Aceste aspecte nefiind analizate de prima instanță deși au fost invocate prin acțiunea introductivă.
Față de cele reținute, Curtea a apreciat că judecătorul fondului nu a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia să lămurească situația de fapt și să dea o soluție legală acțiunii dedusă judecății.
Cum, în cauză, situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, nu se poate proceda la judecarea fondului pricinii ca urmare a modificării hotărârii și este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.
Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond, urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților, și, totodată, să lămurească pe deplin starea de fapt, prin administrarea de probatorii (înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate), iar nu doar primind apărările pârâtei.
Primind dosarul în rejudecare, s-a fixat termen și s-a dispus citarea părților.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia de impunere 1101/2011 s-au stabilit in sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare in suma de 6970 lei reprezentând impozit pe terenul în suprafața de 205,52 m.p., datorat pentru perioada 01.01._07. De asemenea, prin Decizia de impunere 1098/22.12.2011 s-a constatat ca prin aceasta s-au stabilit in sarcina reclamantei obligații fiscal suplimentare de plata in suma de 80.877 lei reprezentând impozit pentru terenul agricol în suprafața de 249,62 ha, calculate începând cu data de 01.01.2007 pana la 22.12.2011.
Potrivit disp. art. 256 al. 3 Cod fiscal „pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren“.
In ceea ce privește decizia de impunere nr. 1101/2011 pentru suprafața de 205,52 ha aceasta suprafața de teren, instanța reține că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 13/15.09.2005 reclamanta a cumpărat, pe lângă alte terenuri, si plantația de pomi în suprafața de 205 ha, fără terenul aferent.
Prin Contractul de concesiune nr. 3/20.04.2007, reclamanta a concesionat suprafața de teren de 205 ha aferentă plantației de pomi, iar potrivit art. art. 5.2 din contract “redevența se datorează de la data cumpărării plantației de pomi, respective din data de 08.09.2005”, stabilindu-se astfel de către parți că reclamanta are folosința terenului de sub plantație, aceasta din urma fiind de acord cu plata contravalorii dreptului de folosința (redeventei), pentru perioada anterioara încheierii contractului, începând cu data de 08.09.2005.
Mai mult, și în raportul de fiscală s-a constatat ca a fost calculată în mod corect suma de 6970 lei, reprezentând impozit aferent terenului extravilan în suprafață de 205,52 ha pe perioada 01.01.2007 – 30.06.2007.
In ceea ce privește Decizia de impunere 1098/22.12.2011, instanța reține că s-au stabilit in sarcina reclamantei obligații fiscal suplimentare de plata in suma de 80.877 lei reprezentând impozit pentru terenul agricol în suprafața de 249,62 ha, calculate începând cu data de 01.01.2007 pana la 22.12.2011.
Prin Dispoziția 159/10.02.2012 de soluționare a contestației administrative, s-a reținut că reclamanta are de fapt de achitat suma de 46.429,16 lei, impozit aferent perioadei 01.01._10, însă s-a respins cererea privind anularea Deciziei de impunere 1098/22.12.2011.
În ceea ce privește cuantumul sumei reținute prin Decizia de impunere, din raportul de expertiză fiscală depus la dosar și din cuprinsul Dispoziției 159/10.02.2012 de soluționare a contestației administrative, instanța reține că pârâta a calculat în mod greșit impozitul aferent suprafeței de 249,62 ha pe perioada 01.01.2007 – 22.12.2011. Astfel, la data de 28.01.2010, suprafața de teren de 249,62 ha a fost concesionată de către Administrația Domeniilor Statului unei alte societăți, reclamanta fiind obligată în mod eronat la plata impozitului până la data de 22.12.2011.
Mai mult, chiar pârâta a recunoscut în cuprinsul Dispoziției 159/10.02.2012 de soluționare a contestației administrative că a calculat în mod greșit impozitul respectiv, însă nu a procedat la anularea Deciziei de impunere 1098/22.12.2011 pentru suma reținută în plus în sarcina reclamantei.
Astfel, instanța reține că s-a stabilit în mod eronat în sarcina reclamantei suma de 80.877 lei reprezentând impozit pentru terenul agricol în suprafața de 249,62 ha, pe perioada 01.01.2007 – 22.12.2011, reclamanta având de achitat impozit pentru terenul agricol menționat pe perioada 01.01._10 în cuantum de 46.429,16 lei, așa cum rezultă din raportul de expertiză fiscală.
În ceea ce privește susținerea reclamantei că în mod greșit a fost obligată la plata impozitului aferent suprafeței de 249,62 ha teren, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 256 alin. 3 Cod fiscal, instanța reține că terenul în suprafața de 249,62 ha a făcut obiectul Contractului de asociere în participațiune nr. 108/26.08.2004, încheiat între Administrația Domeniilor Statului și reclamantă.
Potrivit art. 4.1 din contract părțile au prevăzut ca “pentru realizarea prezentului contract, asociatul prim pune la dispoziția asociatului secund terenul ce face obiectul contractului” iar cap. V reglementează plata și condițiile de plată în sarcina asociatului secund.
Astfel, din modul de reglementare al obligațiilor părților stabilite prin contract, în special obligațiile de plată stabilite în sarcina asociatului secund, instanța apreciază că reclamanta a dobândit un drept de folosință asupra terenului respectiv, stabilindu-se și prețul folosinței terenului, contravaloarea cantității de 308 kg grâu/ha, precum și penalitățile în caz de plată cu întârziere a obligațiilor de către reclamantă.
Mai mult, în cuprinsul contractului nu se reglementează modalitatea de repartizare a beneficiilor și pierderilor. Or, din cuprinsul art. 251 Cod comercial contractul de asociere în participațiune reprezintă contractul comercial în care o parte numita asociat principal sau asociat titular convine cu celelalte părți la acord să efectueze împreună o anumita operațiune comercială, mai multe sau chiar întregul lor comerț, împărțind beneficiile și pierderile, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Prin urmare, instanța apreciază că sunt incidente în cauza dispozițiile art. 256 al. 3 Cod fiscal, impozitul pe teren proprietate de stat fiind datorat de titularul dreptului de folosința, în cauza de față reclamanta. În ceea ce privește concluziile expertului că acest impozit a fost stabilit în mod eronat în sarcina reclamantei, instanța le va înlătura, având în vedere că expertul a depășit cadrul obiectivelor stabilite de către instanță prin încheierea de ședință din data de 28.06.2013.
In ceea ce privește susținerile reclamantei cu privire la faptul că nu a primit nici o notificare că are obligația de a declara și plăti impozitele, instanța reține că, potrivit disp. art. 258 alin. 7 Cod fiscal impozitul pe teren se stabilește în baza declarației fiscal a contribuabilului si înscrisurilor doveditoare depuse de acesta iar potrivit art. 81 alin. 1 Cod de procedură fiscală declarațiile fiscale se depun de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.
În ceea ce privește accesoriile, instanța reține că prin deciziile de impunere atacate nu s-au stabilit în sarcina reclamantei majorări și penalități de întârziere.
Pentru motivele arătate, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată, va desființa Dispoziția nr. 159/10.02.2012 emisă de P. Orașului D., va anula în parte Decizia de impunere nr. 1098/22.12.2011, în ceea ce privește suma de_,84 lei (diferența dintre suma de 80.877 lei, reținută în mod greșit în sarcina reclamantei și suma de 46.429,16 lei) și va respinge cererea de anulare a Dispoziției nr. 158/10.02.2012 emisă de P. Orașului D. și Decizia de impunere nr. 1101/23.12.2011, ca neîntemeiată.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă, instanța va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 2244,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta .., cu sediul în orașul D., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții P. ORAȘULUI D. și P. ORAȘULUI D., ambii cu sediul în orașul D., ., jud. D..
Desființează Dispoziția nr. 159/10.02.2012 emisă de P. ORAȘULUI D..
Anulează în parte Decizia de impunere nr. 1098/22.12.2011, în ceea ce privește suma de_,84 lei reprezentând impozit pe teren.
Respinge cererea de anulare a Dispoziției nr. 158/10.02.2012 emisă de P. ORAȘULUI D. și Decizia de impunere nr. 1101/23.12.2011, ca neîntemeiată.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 2244,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.09.2013.
Președinte, A. M. M. | ||
Grefier, A. F. |
Red. 5 ex/17.10.2013
AMM/AF
| ← Pretentii. Sentința nr. 7189/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 4391/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
