Pretentii. Sentința nr. 7189/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7189/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 727/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 7189/2013
Ședința publică de la 11 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul Ș. A., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamantul solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, față de dispozițiile OUG nr. 74/2013, ia act că Administrația Finanțelor Publice a mun. C. a fost reorganizată în Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și va dispune conceptarea acesteia din urmă în calitate de pârâtă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării și reține cauza pentru soluționarea excepției.
INSTANȚA
Se constată că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 04.04.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 C.p.civ. datorită neîndeplinirii de către reclamant a obligației impusă de instanță, respectiv de a depune la dosar dovada achiziției și înmatriculării autoturismului în alt stat membru UE, cererea de restituire a taxei de poluare, și nu a depus precizare cu privire la cadrul procesual.
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicare generală în faza judecății, operând atât în cazul acțiunilor prescriptibile cât în cazul celor imprescriptibile, sancțiune ce operează de drept, prin simpla împlinire a termenului de perimare.
Având în vedere că excepția de perimare este o excepție peremtorie și absolută, și ținând cont de considerentele învederate mai sus, instanța găsind întemeiată excepția invocată, în temeiul dispozițiilor art. 248 și dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă urmează să o admită și pe cale de consecință, să constate perimată acțiunea formulată de reclamantul Ș. A., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul Ș. A., domiciliat în satul Rast, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, jud. D., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294 corp A, sector 6.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D. Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2013.
Președinte, N. S. | ||
Grefier, L. V. N. |
Red. N.S./ 2 ex./L.N. 16 Septembrie 2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 9029/2013. Tribunalul... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 7483/2013.... → |
|---|








