Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 3072/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3072/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 15767/63/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3072/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanții L. A.-M., C. A.-NONA, M. C., N. A.-F., D. F., F. B., Z. M.-M., B. D.-L., V. M. șI D. S. - reprezentanți de Sindicatul Polițiștilor D. -, în contradictoriu cu pârâții I.P.J. D. și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns cons. jur. T. C. pentru pârâtul I.P.J. D. – care depune la dosar delegație -, lipsă fiind reclamanții și pârâtul M.A.I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă aspectul perimării cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul asupra acestui aspect.
Cons. jur. T. C., pentru pârâtul I.P.J. D., solicită să se constate perimată acțiunea.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._, în data de 28 iunie 2011, reclamanții L. A.-M., C. A.-NONA, M. C., N. A.-F., D. F., F. B., Z. M.-M., B. D.-L., V. M. și D. S. - reprezentanți de Sindicatul Polițiștilor D. -, au chemat în judecată pe pârâții I.P.J. D. și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați la plata sumei cuvenite și neachitate ce reprezintă valoarea financiară neimpozabilă a orelor lucrate în perioada repausului săptămânal și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, ca urmare a nealocării acesteia pe ultimii 3 ani de la data introducerii acțiunii și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii - actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății -, precum și la plata lunară a acestora începând cu 30 iunie 2008 și până la data de 30 iunie 2011. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 18.10.2011, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 1551 C.pr.civ.
Potrivit disp. art. 248 C.p.civ., ”orice cerere de chemare în judecată ... se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Având în vedere că, de la momentul suspendării cauzei și până la momentul actual a trecut un interval de timp mai mare de un an, și ținând seama de faptul că în acest interval părțile nu au îndeplinit niciun act procedural în vederea judecării procesului, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 248 C.pr.civ. și, în consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 248 și 252 C.pr.civ., constată perimată acțiunea formulată de reclamanții L. A.-M., C. A.-Nona, M. C., N. A.-F., D. F., F. B., Z. M.-M., B. D.-L., V. M. și D. S. - reprezentanți de Sindicatul Polițiștilor D. -, având domiciliul procesual ales în C., ., .. 4, . – la Cabinet de Avocat C. L. M. -, în contradictoriu cu pârâții I.P.J. D., având sediul în C., ., jud. D., și M. Administrației și Internelor, cu sediul în București, . A, sector 1, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi 05 Martie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M. |
Red. C.G./01.04.2013/2 ex/
Tehnored. M.M/13 Martie 2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 4031/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 959/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








