Pretentii. Sentința nr. 3076/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3076/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 9318/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 3076/2013

Ședința publică de la 05 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. G.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cererii de repunere pe rol a cauzei privind pe reclamantul G. A., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamantul a depus la dosar chitanță de plată a taxei de timbru în cuantum de 20 lei, timbru judiciar în valoare de 1,5 lei – aferente cererii de repunere pe rol.

Având în vedere că a fost legal timbrată cererea de repunere pe rol și că au fost depuse înscrisurile solicitate, se încuviințează repunerea pe rol a cauzei.

Instanța consideră dosarul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 23 mai 2012 reclamantul G. A. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați să-i restituie contravaloarea taxei de poluare - în cuantum de 1.374 lei -, să-i achite dobânda legală aferentă - până la momentul plății efective -, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că a achiziționat un autoturism marca F. iar, in vederea înmatriculării acestuia in România, a trebuit să achite taxa de poluare anterior menționată – în data de 08.02.2011, la Trezoreria C..

Reclamantul a menționat că faptul că a solicitat A.F.P. C. – invocând incompatibilitatea dreptului național cu prevederile art. 90 alin. 1 TCE, precum și Decizia nr. 24/2011, prin care ÎCCJ a stabilit că "Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod" -, sa-i fie restituita taxa de poluare, însă a primit un răspuns negativ la respectiva cerere.

Reclamantul a pretins că taxa pentru emisii poluante – instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 -, diminuează sau încearcă să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene.

Conform prevederilor prevederilor art. 90 TCE (actual Art. 110 TFUE) „(1) Niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție" .

Textul de lege anterior menționat limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor – prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste -, scopul respectivului articol fiind de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE – respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.

Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora ca, indiferent de regimul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate .

Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse – chiar similare în sensul art. 90 alin. 1 TCE -, în funcție de criterii obiective. Aceste diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele Tratatului și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din alte state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96 și hot. Nadasdi și N., C-290/05).

Având în vedere incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art. 90 TCE și luând în considerare prevederile art. 148 din Constituție – autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării -, instanța trebuie să înlăture de la aplicare reglementarea internă, astfel încât reclamantul se consideră îndreptățit a i se restitui suma achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante.

Totodată, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului - consacrat de art. 1084 Cod procedura civila -, reclamantul a cerut să i se achite și dobânda legală la suma anterior menționată, până la momentul restituirii efective.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Deși legal citați, pârâții nu au înțeles să formuleze întâmpinare.

Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare – înregistrată la A.F.P. C. sub nr._/11.04.2012 -, și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule; copia chitanței ., nr._/08.02.2011; copie după cartea de identitate - eliberată de autoritățile germane -, a autoturismului marca F., având nr. de identificare ZFA_30 și traducerea acesteia în limba română; copii după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare - eliberate de autoritățile române -, ale vehiculului anterior menționat, având nr. de înmatriculare_ ; copia unui înscris intitulat „contract de vânzare-cumpărare privind vânzarea unui autovehicul uzat” – redactat în limba germană -, încheiat în data de 20.12.2010, precum și traducerea actului în limba română.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Conform celor menționate în înscrisul intitulat „contract de vânzare-cumpărare privind vânzarea unui autovehicul uzat” – redactat în limba germană -, încheiat în data de 20.12.2010, reclamantul a achiziționat un autoturism marca F., având nr. de identificare ZFA_30, de la cetățeanul Gabriele Held.

Automobilul anterior menționat fusese înmatriculat în Germania – conform celor înscrise în cartea de identitate a respectivului vehicul, eliberată de autoritățile germane.

Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autovehiculului marca F., având nr. de identificare ZFA_30 - eliberate de autoritățile române -, atestă faptul că respectivul autoturism a fost înmatriculat în România la data de 09.02.2011 - fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_ -, în timp ce chitanța ., nr._/08.02.2011 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamantul a achitat taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008, în cuantum de 1.374 lei.

Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr._/11.04.2012, reclamantul a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta i-a transmis că este îndreptățit a i se restitui doar eventuala diferență între cuantumul taxei calculată conform prin aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012 și taxa achitată anterior – determinată în raport de disp. O.U.G. 50/2008.

O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.

Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.

Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu șiMinisterul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".

Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și în actuala reglementare, art. 4 lit. a) statuează că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în forma actuală textul de lege anterior menționat stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Ca atare, și actuala formă a O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderareaRomâniei la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Germania -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.

În altă ordine de idei, Tribunalul remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".

În consecință, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).

Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4 din O.U.G. 50/2008, care contravin reglementărilor comunitare.

Date fiind cele expuse anterior, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamant o taxă de poluare, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.

În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă acțiunea și vor fi obligate pârâtele A.F.P. C. și A.F.M – în solidar -, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă de poluare, în cuantum de 1.374 lei.

Cu privire la solicitarea reclamantului de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz.. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor"

Ca atare, în baza prevederilor legale anterior menționate, reclamantul este îndrituit de a pretinde și dobânzi la sumele achitate și care urmează a-i fi restituite, nivelul dobânzii urmând a fi stabilit în conformitate cu disp. art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală.

Totodată, instanța va da eficiență și disp. art. 274 alin 1 C.pr.civ și va obliga pârâții A.F.P. C. și A.F.M., în solidar, să achite reclamantului suma de 42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul G. A., domiciliat în ., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C., având sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.

Obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 1.374 lei - reprezentând taxă poluare pentru autovehicule -, precum și dobânda legală prevăzută de art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, până la momentul plății efective.

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 05 martie 2013.

Președinte,

C. M. G.

Grefier,

M. M.

Red. C.G./03.04.2013/5 ex./

Tehnored. M.M./13 martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 3076/2013. Tribunalul DOLJ