Pretentii. Sentința nr. 4991/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4991/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 24292/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 4991/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. I.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. P. și pe pârâtul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat B. M. pentru reclamant, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,
Avocat B. M. pentru reclamant depune la dosar înscrisuri în completarea probatoriului și chitanța privind onorariul de avocat, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.
Avocat B. M. pentru reclamant a solicitat admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată reclamantul D. P. a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca pârâta să îi restituie reclamantului contravaloarea taxei de primă înmatriculare, în cuantum de 5464,07 lei, actualizată cu dobânda legală prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală, de la data punerii în întârziere până la data plății efective și obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocat.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al Comunității Europene, iar în vederea înmatriculării acestuia în România a fost obligat să plătească taxa de 5464,07 lei.
A arătat că a solicitat Administrației Financiare C. să-i restituie taxa de primă înmatriculare, aceasta refuzând prin adresa nr. _/2013.
În susținerea acțiunii arată că în conformitate cu prevederile art. 23 (9) din pârâtul Uniunii Europene, cuprins în Titlul I privind libera circulație a mărfurilor, comunitatea se bazează pe o uniune vamală, care cuprinde ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea între statele membre a tarifelor vamale la import și export și a tuturor taxelor cu efect echivalent.
De asemenea în cuprinsul art. 25 (12) din același tratat s-a convenit că statele membre se abțin să introducă între ele noi taxe vamale la import și la export sau taxe cu efect echivalent.
Reclamantul a precizat că, în baza art. 90 din Tratat nici un stat membru nu stabilește direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite, direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale și că prin adoptarea măsurii taxei de primă înmatriculare s-a adus atingere liberei concurențe în interiorul pieței, prin distorsionarea acesteia, cauzată de crearea unei situații împovărătoare în cazul importului de autoturisme second hand, produse în alte state decât statul român.
La solicitarea reclamantului, a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Examinând acțiunea și probele administrate, precum și prevederile aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism folosit dintr-un stat membru al Comunității Europene.
După introducerea autovehiculului în țară, în vederea înmatriculării acestuia și ținând seama de prevederile art.2141 Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare, așa cum rezultă din chitanța fiscala aflată la dosar în cuantum de 5464,07 lei.
Ulterior, a solicitat Administrației Financiare a Municipiului C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, apreciind ca în mod nelegal fost obligat la plata taxei .
Prin Adresa nr._/07.01.2013, organul fiscal a adus la cunoștința reclamantului dispozițiile legii 9/2012 potrivit cărora se restituie diferența dintre taxa de poluare achitată în temeiul OUG 50/2008 și cea calculată în baza prezentei legi, dacă prima taxă este mai mare decât cea de-a doua, fără însă a sesiza că reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei, cu motivarea ca a fost achitata ca urmare a aplicarii eronate a dispozitiilor legale si cu incalcarea dispozitiilor comunitare.
Reclamantul nu contesta cuantumul stabilit cu ocazia inmatricularii, ci sustine ca dispozitiile legale creaza o discriminare, apărări ce nu au fost avute in vedere de organul fiscal.
Astfel, instanța apreciază că răspunsul pârâtului conține un refuz nejustificat, de vreme ce reiese clar că nu s-a pronunțat asupra solicitării reclamantului și, mai mult, că restituirea integrală a taxei, în opinia organului fiscal, nu este posibilă.
Taxa percepută de autoritatea fiscală era reglementată la data achitării în art.2141 și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art.90(86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul apreciază că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141 Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art.90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
În speța de față, suntem în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
Instanța apreciază că în speță se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
Tribunalul constată că în baza art.148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art.148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, Tribunalul va da eficiență prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art.2141 Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului. Ori, legislația națională, respectiv art.2141 Cod fiscal, nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s-a aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care autoritatea judecătorească procedează, pe baza atribuțiilor constituționale pe care le are, la acordarea priorității reglementării din Tratat.
Împrejurarea că taxa ar fi având o componentă de mediu pentru a se evita importul în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare este nereala, deoarece textul art.2141 Cod fiscal nu conturează în nici un fel taxa respectivă ca fiind o taxă de mediu.
Chiar denumirea respectivei taxe conduce la ideea încălcării Tratatului, pentru că, dacă ar fi avut caracter de taxă de mediu, această taxă s-ar fi aplicat unitar tuturor vehiculelor, indiferent de țara de origine din care s-a efectuat vânzarea.
Instanța apreciază că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene.
Ca atare, cererea reclamantului privind restituirea taxei de înmatriculare auto este fondată
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Se constată că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea de chemare în judecată, nefiind făcuta dovada formulării unei astfel de cereri adresată organului fiscal și înregistrată la acesta. În aceste condiții reclamantul nu poate solicita direct în instanță plata respectivelor dobânzi fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal, ori în speță reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat nu numai restituirea taxei achitate ci și plata dobânzii printr-o cerere înregistrată la organul fiscal. Prin urmare, capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale la suma achitată, este neîntemeiat.
În raport de dispozițiile art 274 C. va obliga pârâta către reclamant a sumei de 542 lei cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul D. P. domiciliat în C., .. 5, jud. D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 5464,07 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare.
Obligă pârâta către reclamant a sumei de 542 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Aprilie 2013.
Președinte, M. D. I. | ||
Grefier, C. P. |
Red. 4 ex
MI/C.P.
10 Aprilie 2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 8647/2013. Tribunalul... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 7558/2013. Tribunalul... → |
|---|
