Pretentii. Sentința nr. 8669/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8669/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 12655/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8669/2013
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Grefier M. M.
S-a luat în cercetare acțiunea formulată de reclamanta . C. SRL în contradictoriu cu pârâtul S. R., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării acțiunii și rămâne în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Analizând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu dispozițiile art.248 c.pr.civ., potrivit cu care, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 (un) an,
Și având în vedere că, în speță, de la data de 16 octombrie 2012, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, timp în care acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, urmează a se constata, că acțiunea este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea formulată de reclamanta . C. SRL în contradictoriu cu pârâtul S. R., având ca obiect pretentii.
Cu recurs, în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2013.
Președinte, C. E. I. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 2 ex./C.I./M.M./ 28 Noiembrie 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 1140/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 902/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








