Pretentii. Sentința nr. 8865/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8865/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 12345/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8865/2013
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S.
Grefier A. G. C.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta P. D., în contradictoriu cu pârâtul I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G. DIN C. MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin reprezentant convențional, avocat A. P. și pârâtul prin consilier juridic A. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că pârâtul a depus întâmpinare și a invocat excepția conexității, precizând că între prezenta cauză și dosarul nr._/63/2013 există o strânsă legătură, solicitându-se plata sumelor reprezentând premiul anual, aferent anului 2010.
Reprezentantul pârâtului depune la dosar copia comunicării emisă în dosarul nr._/63/2013.
Se înmânează instanței pentru observare cererea de chemare în judecată din cauza nr._/63/2013, în care se solicită obligarea pârâtului la plata premiului anual aferent anului 2010.
Apărătorul reclamantului solicită instanței respingerea excepției invocate și arată că prezenta cauză și dosarul nr._/63/2013 au un singur petit comun; nu sunt în strânsă legătură, iar temeiurile juridice sunt diferite. Totodată arată că renunță la ultimul petit al cererii de chemare în judecată, care este comun cu cel din cauza nr._/63/2013.
Reprezentantul pârâtului arată că nu se opune renunțării reclamantului la petitul cinci al acțiunii.
Instanța respinge excepția conexității, invocată de către pârât, având în vedere renunțarea reclamantului la judecata petitului privind al 13-lea salariu.
Instanța pune în discuție competența în soluționarea cauzei.
Reprezentanții părților arată că Tribunalul D. este competent să soluționeze cauza, Secția C.A.F.
În baza art. 131 N. C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial, în raport de art. 10 din Legea 554/2004.
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 238 pct. 1 N. C.pr.civ., acordă cuvântul părților, referitor la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Apărătorul reclamantului apreciază că prezenta cauză ar putea fi soluționată în termen de 1 an.
Reprezentantul pârâtului apreciază că prezenta cauză ar putea fi soluționată în două luni de zile.
Instanța, în raport de natura și complexitatea cauzei, ținând seama de probele ce urmează a fi administrate și dând eficiență prevederile art. 238 pct. 1 N. C.pr.civ., estimează că o durată de șase luni de zile este suficientă a fi încheiată cercetarea procesului.
Instanța acordă cuvântul părților pe probele solicitate.
Apărătorul reclamantului solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu expertiza contabilă, față de lipsa unor norme metodologice pentru calculul drepturilor reclamantului, învederând faptul că drepturile salariale au fost diminuate din luna iulie 2010 până în anul 2011, din anul 2011 au fost acordate din nou, dar nu în cuantumul în care trebuia.
Reprezentantul pârâtului arată că drepturile bănești au fost acordate în temeiul legii, iar la modificarea legii nr. 188/2010 salariile au fost diminuate cu 25%.
La interpelarea instanței reprezentanții părților arată că înscrisurile aflate la dosar sunt singurele emise în dovedirea apărărilor formulate.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, solicitată de către apărătorul reclamantului.
În ceea ce privește proba cu expertiza contabilă, apărătorul reclamantului arată că obiectivul acesteia este calculul pentru perioada menționată a drepturilor salariale cuvenite reclamantului.
Reprezentantul pârâtului arată că se opune încuviințării probei cu expertiza, precizând că nu există nicio variabilă, salariul se plătește lunar în funcție de orele lucrate, iar reducerea a fost aplicată în baza legii 118/2010, neexistând o normă metodologică. Precizează că proba nu este utilă în soluționarea cauzei.
Apărătorul reclamantului arată că nu se cunoaște dacă ceea ce s-a plătit este corect, lipsind normele metodologice pentru sumele calculate, acestea nefiind în cuantumul legal. Precizează că obiectul acțiunii îl reprezintă restituirea diminuării de 25% a veniturilor lunare, indemnizațiilor și sporurilor începând cu luna iulie 2010, până în luna decembrie 2010 inclusiv și învederează că se critică modul de calcul al procentului de 25% al reducerii aplicate în temeiul Legii nr. 118/2010, în concret faptul că nu a fost aplicat la veniturile cuvenite, ci la un cuantum al veniturilor mult mai mici; nefiind mulțumit de modul de calcul al procentului de 25% aplicat în temeiul disp. Legii nr. 118/2010.
Reprezentantul pârâtului invocă excepția inadmisibilității acțiunii față de lipsa procedurii prealabile, reclamantul neformulând o solicitare sau contestație în sensul celor precizate la acest termen.
Instanța, având în vedere solicitarea de probatorii de la acest termen, o respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei având în vedere, pe de o parte că nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, iar pe de altă parte, având în vedere faptul că nu prezintă relevanță aspectele invocate ca obiective ale expertizei contabile față de acțiune astfel cum a fost formulată prin cererea de sesizare a instanței. Apreciază că o astfel de cerere nu poate fi avută în vedere ca o cerere de probatorii întrucât nu conține indicarea probei, obiectul probațiunii și a faptelor ce urmează a fi dovedite prin administrare.
Părțile învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul solicită instanței admiterea acțiunii, cu precizarea că reclamantul este îndreptățit să obțină drepturile pe cele 5 petite din cererea de chemare în judecată. Solicită instanței să aibă în vedere practica altor instanțe: Tribunalul Tulcea, Tribunalul Ploiești, Curtea de Apel Pitești, instanțe care au pronunțat hotărâri favorabile reclamanților în ceea ce privește diminuarea salariilor cu 25%, hotărâri ce au rămas irevocabile.
Reprezentantul pârâtului, având cuvântul, solicită instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, conform întâmpinării, precizând că în privința primului capăt de cerere diminuarea s-a făcut în temeiul Legii nr. 118/2010, în privința capătului doi al cererii arată că reclamantul nu se încadrează în acea categorie a foștilor polițiști reîncadrați, pe capătul trei învederează că nu toate persoanele au beneficiat de aceste alocații, iar în privința capătului patru arată că reclamantul a primit prima despre care se face vorbire.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 31 iulie 2013 reclamanta P. D. a chemat în judecată pe pârâtul I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G. DIN C. MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, sa fie obligat pârâtul la plata sumei reactualizate de la data achitării efective a drepturilor salariale prin cumularea dobânzii legale cu indicele de inflație, după cum urmează:
1. Drepturile salariale reprezentând contravaloarea diminuării cu 25% a cuantumului brut al salariilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi pentru perioada 2010-2011;
2. Contravaloarea diminuării cu 25% a drepturilor specifice pentru activitățile desfășurate in instituțiile de apărare, ordine publica si siguranța naționala, prevăzute la pct. 3 alin. 1 si 2, pct. 4 alin. 1, pct. 6,8,10,11 si 12 din Anexa IV/2 la Legea cadru nr. 330/2009;
3. Contravaloarea diminuării cu 25% a cuantumului compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrana si, respectiv, valoarea financiara anuală a normelor de echipare, precum si valoarea financiară a drepturilor de echipament;
4. Contravaloarea primei de vacanță aferentă perioadei respective;
5. Contravaloarea premiului anual (al 13-lea salariu) pentru perioada respectivă.
In teza subsidiara și doar in eventualitatea în care cele 5 capete de cerere principale vor fi înlăturate, solicită constatarea dreptului la restituirea categoriilor de sume, așa cum au fost reduse pe perioada de aplicare a Legii 118/2010, cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu.
In fapt, reclamantul a fost angajata pârâtului, având un stagiu de cotizare in sistemul de apărare ordine publică si siguranța națională prevăzut de lege de 15 ani 10 luni si 15 zile, iar din data de 25.09.2012 este pensionată pentru invaliditate, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr._/25.09.2012, emisă de Casa de Pensii Sectoriala din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
In urma intrării in vigoare a Legii 118/2010, începând cu luna iulie 2010 salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, drepturile specifice, norma de echipament, norma de hrana, compensația lunara a chiriei, dreptul/cheltuielile cu asistenta medicala au fost diminuate cu 25%.
In conformitate cu dispozițiile Legii 360/2002 coroborate cu cele ale Legii 188/1999, raporturile de munca ale polițistului se stabilesc si se execută in baza actului administrativ de numire. Prin acest act administrativ se stabilește si salariul ce urmează a fi primit de polițist pentru munca prestată, astfel ca reducerea cuantumului salariului nu se poate face decât prin emiterea unui act administrativ modificator, dându-se astfel posibilitatea persoanei vizate de a supune actul controlului de legalitate al instanței judecătorești.
Ori, aceasta reducere a salariului in mod direct, ca efect al aplicării unui act normativ, fără a fi emise acte administrative individuale de modificare a cuantumului retribuției lunare este una nelegală.
In alta ordine de idei, măsura dispusa prin Legea 118/2010 referitoare la diminuarea cu un procent de 25% a salariului brut cuvenit funcționarilor publici vine in contradicție cu normele legale ce reglementează raportul juridic dintre funcționarul public si angajator, astfel, funcționarul public, inclusiv cel cu statut special, activează în cadrul angajatorului in baza unui raport juridic atestat de către actul administrativ încheiat la data angajării sub imperiul Legii 360/2002 si al Legii 330/2009.
Prin actul administrativ încheiat la data începerii raporturilor de munca s-au stabilit drepturile si obligațiile pârtilor, inclusiv definirea si cuantificarea salariului, iar Legea 118/2010 nu modifica prevederile Legii 330/2009, ci prin aceasta se dispune cu caracter temporar o diminuare a cuantumului salariului cuvenit pana la nivelul lunii decembrie 2010 inclusiv.
De altfel, Curtea Constituționala, prin Decizia 874/2010 a statuat ca Salariul reprezintă o componenta a dreptului la munca si contraprestația angajatorului in raport cu munca prestata de angajat; efectele raportului de munca stabilite intre angajat si angajator se concretizează in obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestata.
Mai mult decât atât, conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de bun determina orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, salariile fiind incluse in categoria drepturilor de creanța cu valoare de bun ocrotit de art. 1 al Protocolului 1 la Convenție, precum si de principiile Constituției României, privarea de bunul respectiv (sau parte di acesta) putându-se face daca aceasta este prevăzuta de lege, adică de normele interne aplicabile si daca este impusa de o cauza de utilitate publica (Hotărârea din 15.06.2010 in cauza Muresanu vs România).
Reducerea unilaterala a salariului brut cu 25% in temeiul dispozițiilor art. 1 din legea 118/2010 încalcă prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenție.
In aceste condiții, întrucât Legea 118/2010 nu prevede direct o modalitate de despăgubire pentru dreptul de proprietate încălcat, cu atât mai mult in prezent se impune recunoașterea dreptului subsemnatului de valorificare a beneficiului cuvenit, având in vedere ca perioada vizata de Legea 118/2010 a expirat, circumstanțele excepționale aduse ca argumentație in preambulul legii modificându-se.
In plus, prin reducerea drepturilor salariale, privita ca o restrângere de drepturi esențialmente nelegală, se încalcă art. 4 din Carta Social Europeană semnata de România la 15 mai 1997, publicata in M.Of. 193/04.05.1999.
Prin Decizia 1655/28.12.2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind salarizarea in anul 2011, Curtea Constituționala recunoaște inferioritatea drepturilor salariale fata de momentul iunie 2010, ceea ce înseamnă ca si in continuare exista o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv dreptul la salariu. Astfel, in accepțiunea Curții, si prevederile Legii 285/2010 sunt constituționala, in condițiile împlinirii, in mod cumulativ, a cerințelor expres prevăzute de art. 53 din Constituție.
Restrângerea temporară a acordării drepturilor nu echivalează cu neacordarea drepturilor, ci cu amânarea la plata a acestora; in cazul Legii 118/2010 termenul pentru care a constituit o măsura temporară este 31.12.2010, astfel cum termenul prevăzut de Legea 285/2010 este 31.12.2011. In consecința, drepturile restrânse prin Legea 118/2010 sunt exigibile de la data de 01.01.2011.
In drept, invocă dispozițiile art. 6 din OUG 1/2010, OG 38/2003, pct. 5 din nota, Legea 188/1999, Legea 330/2009, Legea 554/2004.
În concluzie, solicită admiterea acțiunii, iar in raport de motivele invocate si dovedite, obligarea pârâtului la plata sumelor pretinse pe fiecare petit in parte, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 22 octombrie 2013 pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În fapt, reclamanta, a avut calitatea de funcționar public cu statut special, respectiv polițist de frontieră în cadrul Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră G. până la data de 07.10.2011, când a încetat raporturile de serviciu cu Unitatea, fără drept de pensie.
In ceea ce privește diminuarea cu 25 % prevăzută de Legea nr. 118/2010, ca urmare a promulgării actului normativ incident, în perioada 03.07._10, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, ale personalului plătit din fonduri publice, s-au diminuat cu 25%.
Menționează faptul că acest act normativ a fost atacat la Curtea Constituțională a României, pronunțându-se următoarele decizii:
1.Înainte de promulgarea legii: Deciziile nr. 872/2010 și nr. 874/2010 prin care Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale.
2.După . legii: Decizia 975/07.07.2010 prin care Curtea Constituțională a României constată că excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este inadmisibilă.
Solicită să se constate că nu se poate susține că o lege este „nelegală", din moment ce provine de la Parlamentul României, autoritatea învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării. Așadar, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice k domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc.
Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, și implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care, așa cum am arătat mai sus, s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.1-8 și cele ale art.10-17 din Legea nr. 118/2010.
Astfel, deși Curtea Constituțională a României recunoaște că diminuarea salariilor personalului bugetar cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului la muncă ce afectează dreptul la salariu, constată însă că prevederea este constituțională deoarece respectă dispozițiile art. 53 din Constituție privind securitatea națională, este limitată în timp și trebuie avută în vedere criza economică din România.
Tot în motivarea deciziilor Curții Constituționale se menționează că: "Este evident că securitatea națională nu implică numai securitatea militară, deci domeniul militar, ci are și o componentă socială și economică. Astfel, nu numai existența unei situații « mânu militari» atrage aplicabilitatea noțiunii de « securitate națională » din textul art. 53, ci și alte aspecte din viața statului, precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului".
Având în vedere argumentele expuse mai sus, arată că raporturile de serviciu dintre reclamantă și instituția publică angajatoare a avut natura unui contract administrativ; acest contract administrativ a fost întocmit în regim de putere publică și cuprindea clauze de natură reglementară stabilite prin lege sau în baza legii; când interesul public o cere, autoritatea publică poate modifica în mod unilateral contractul; părțile se supun unui regim juridic de drept public. Adoptarea Legii nr. 118/2010 prin care a fost diminuat cu 25% cuantumul brut al salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale.
În ceea ce privește invocarea de către reclamantă a încălcării dispozițiilor Constituției României referitoare la „dreptul de proprietate" și a legislației comunitare, precizăm următoarele:
Este adevărat faptul că potrivit art. 14 din Constituția României, republicată, și art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății „dreptul de proprietate este garantat", iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Buchen vs. Cehia și Beyler vs. Italia a statuat faptul că „noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul de pensie și, evident, dreptul la salariu sunt asimilate drepturilor de proprietate", însă, dreptul de proprietate nu face parte din categoria drepturilor absolute garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cum este de exemplu: dreptul la viață), ci el poate suferi anumite limitări, statul având o anumită marjă de apreciere în acest sens, cu respectarea testului de proporționalitate (în cauza Eskelinen vs. Finlanda CE.P.O. a explicat limpede că dreptul la salariu nu presupune și dreptul la un anumit cuantum al acestuia).
În ceea ce privește proporționalitatea situației care a determinat diminuarea veniturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar cu 25%, solicită să se constate faptul că, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în considerentele deciziilor mai sus menționate, există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului / indemnizației / soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Menționează faptul că, în cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit, 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „art. 1 din Protocolul adițional la Convenție nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate socială. Este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri. Singura condiție impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenție privind nediscriminarea".
În acest sens, solicită să se constate că măsura legislativă de reducere a veniturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar cu 25% este aplicată în mod nediscriminatoriu, respectiv asupra tuturor categoriilor de bugetari, în același cuantum și în același mod. De asemenea, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituția României, republicată, sunt respectate, este evident faptul că măsura legislativă de reducere a veniturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar cu 25% nu aduce atingere substanței dreptului.
În concluzie, apreciază că, atât Constituția României, republicată, în art. 53, cât și documentele internaționale în materia drepturilor omului, de exemplu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice, admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecție oferită unor drepturi fundamentale, în anumite momente sau situații, cu respectarea unor condiții, câtă vreme prin aceasta nu este atinsă chiar substanța drepturilor.
Începând cu data de 01.01.2011, odată cu . Legii 285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, drepturile solicitate de reclamantă la pct.1 și 3 au fost majorate cu 25% potrivit art. 1 și art. 10 din respectiva lege.
Referitor la drepturile reclamate la pct. 2 din acțiune „contravaloarea diminuării cu 25 % a drepturilor specifice pentru activitățile desfășurate în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, prevăzute de pct. 3, alin 1 și 2, pct. 4 alini, pct. 6,8,10,11 și 12 din Anexa IV/2 la Legea cadru nr. 330/2009", precizează faptul că reclamanta, la data de 03.07.2010, . Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, nu se afla în niciuna din aceste situații descrise de lege.
Capătul de cerere referitor la achitarea primei de vacanță aferentă perioadei 2010-2011, de asemenea nu poate fi primit de instanță, întrucât reclamanta a beneficiat de acest drept.
În ceea ce privește contravaloarea premiului anual (al 13-lea salariu) pentru perioada 2010 - 2011, arătă că pentru perioada 01.01._10 sunt incidente dispozițiile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Conform art. 25 alin. (1) din actul normativ menționat mai sus „pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea".
Potrivit acelor prevederi polițistul de frontieră are dreptul la un premiu anual pentru perioada 01.01._10.
Însă alin. (4) al articolului de mai sus prevede că plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul. În speța de față plata premiului anual, potrivit legii în vigoare la acel moment, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.
La data de 28 decembrie 2010, odată cu . Legii 284/2010, prin art. 39 pct. w) au fost abrogate expres dispozițiile Legii 330/2009, inclusiv cele privitoare la plata premiului anual pentru personalul plătit din fondurile bugetare.
Tot la acea dată a intrat în vigoare Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
In ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010, potrivit art. 8 din Legea 285/2010 "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Așadar, din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente în cauză, nu poate fi vorba despre încălcarea principiului neretroactivității legii, întrucât Legea 285/2010, care reglementa în mod expres plata premiului anual, a intrat în vigoare la data de 28 decembrie 2010 deci anterior momentului la care, conform vechii legislații ar fi trebuit plătit premiul respectiv, în speță „începând cu luna ianuarie 2011".
Mai mult, apreciază că legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că în anul 2011 nu se acorda premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordări majorării salariale cu 15%.
In ceea ce privește Legea nr. 284/2010 Curtea Constituțională a reținut că "statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, suplimente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare ce le realizează. Aceste drepturi nu sunt fundamentale, ci drepturi salariate suplimentare" (Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006 și Decizia Curții Constituționale nr. 1250 din 7 octombrie 2010).
În ceea ce privește momentul intrării în vigoare a prevederilor legale criticate - Legea nr. 285/2010, apreciem că acestea au intrat în vigoare la data de 01.01.2011 și se aplică întregului personal bugetar beneficiar al premiului anual, conform reglementărilor legale anterioare.
Teoretic, Legea nr. 285/2010 - legea nouă se aplică premiului anual aferent anului 2010, întrucât ne aflăm în cazul unor raporturi juridice ce nu sunt încheiate, ci născute numai sub imperiul legii vechi, dar nu si-au epuizat efectele, câtă vreme plata premiului anual nu a fost realizată în luna ianuarie a anului 2011.
Legiuitorul, în virtutea prerogativelor constituționale, a stabilit că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă sub această formă, începând cu luna ianuarie a anului 2011, cu sub forma majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Ca atare, prevederile Legii nr. 285/2010 nu retroactivează, acestea neproducând nici un efect pentru perioada anterioară emiterii lor, în ceea ce privește acordarea premiului anual aferent anului 2010 legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce privește plata efectivă a acestui premiu, plată ce are loc sub forma majorărilor salariale ce se acordă în acest an.
Legiuitorul este îndrituit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales celor suplimentare (cum sunt primele, premiile, sporurile, etc. ), cât și modalitatea de plată a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicându-se asupra tuturor raporturilor juridice de muncă aflate în derulare, fără ca aceste masuri să atragă nerespectarea dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii. Prin urmare, întră în competența exclusivă a legiuitorului luarea în considerare, la construcția sistemului de salarizare în sectorul bugetar, a sporurilor, premiilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, precum și a altor drepturi de natură salariată, recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar măsura privind neacordarea premiului anual aferent anului 2010 în anul 2011 este una legitimă din punct de vedere legal și constituțional și se înscrie în rândul politicilor de personal ale statului. Capătul de cerere referitor la constatarea dreptului la restituirea categoriilor de sume, așa cum au fost deduse pe perioada de aplicare a Legii 118/2010, vă rugăm să îl respingeți ca neîntemeiat având în vedere precizările făcute în prezenta întâmpinare
Solicită să se constate faptul că în sensul Legii 118/2010 nu se poate vorbi de o restrângere temporară a acordării unor drepturi. Această lege nu suspendă acordarea drepturilor, ci le reduce cu 25%.
Analizând materialul probator administrat, instanța constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând diminuarea salarială ce s-a aplicat în perioada iulie 2010 / decembrie 2011; contravaloarea diminuării altor drepturi specifice (prima de vacanță, norma de hrană și de echipament), contravaloarea premiului anual.
Din motivarea în fapt a cererii, reiese că nemulțumirea reclamantei vizează aplicarea, din iulie 2010, a dispozițiilor legii 118/2010, fapt ce a condus la diminuarea salariului cu 25%.
Reclamanta critică măsura reducerii salariale dispusă prin legea 118/2010, arătând că aplicarea legii încalcă dispozițiile art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.1 din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor Omului; că legea 118/2010 nu conduce la modificarea legii 3330/2009 și că modalitatea de aplicare a legii, în lipsa emiterii unui act administrativ de modificare a salariului, este nelegală.
Reclamanta susține că legea este contrară dispozițiilor art.1 din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și solicită, în temeiul art.20 din Constituție, să fie aplicate cu prioritate reglementările internaționale.
Dispozițiile criticate sunt prevăzute de art.1 din lege “Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%”.
În privința drepturilor salariale ale funcționarilor publici, se reține că acestea sunt reglementate de art. 31 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici care prevede: ,,(1) Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:(a) salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă. (2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. (3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Acest articol trimite la o lege prin care se reglementează sistemul de salarizare aplicabil funcționarilor publici, mult timp drepturile salariale cuvenite funcționarilor publici fiind reglementate succesiv prin ordonanțe ale guvernului privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici care s-a materializat prin adoptarea Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Așadar, reglementarea legală a salariului reprezintă una dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public; în cazul funcționarilor publici, salariile sunt stabilite de către legiuitor, nefiind negociate.
Așadar, susținerea reclamantei, potrivit căreia salariul reprezintă unul din drepturile asupra căruia cele două părți ale raportului juridic de muncă au convenit, este nereală.
Faptul că prin legea 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost diminuat cu 25% cuantumul brut al salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu legea 330/2009 și OUG 1/2010, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale.
Reclamanta susțin că legea 118/2010 încalcă dreptul de proprietate consacrat de art.1 Protocol 1 al CEDO, cu motivarea că dreptul salarial este un drept de proprietate în sensul Convenției, astfel că reducerea cuantumului acestuia echivalează cu o expropriere.
Potrivit art. 1 Protocol 1 al CEDO „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Pentru a analiza conformitatea legii cu dispozițiile Convenției, trebuie analizate, așadar, mai multe aspecte: dacă reclamanții au un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; dacă există o ingerință din partea autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate.
Cu privire la primul aspect, noțiunea de bunuri este înțeleasă în sens extins și desemnează toate bunurile cu valoare patrimonială: orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie considerat drept un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional. Prin urmare, aceasta noțiune înglobează toate interesele ce rezultă din raporturile economice ale unui individ, depășind dreptul de proprietate, vizând noțiunea de patrimoniu.
Extinzând noțiunea de bun, Curtea a statuat că anumite drepturi și interese ce constituie elemente patrimoniale active pot fi considerate ca fiind bunuri în înțelesul art.1 (hotărârea Beyeler contra Italiei, 5 ian. 2000).
Prin urmare, este considerat bun orice drept dobândit, care există în patrimoniul unei persoane.
O singură limitare importantă este adusă protecției oferite de articolul 1: aceasta se întinde doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite, și, în consecință, nu garantează dreptul de a le dobândi; așadar nu este acordată nicio garanție pentru dreptul de a accede la proprietate sau, mai general, la bunurile cu caracter economic; garanția nu poartă decât asupra bunurilor actuale și nu garantează dreptul de a dobândi altele (Hotărârea V. der Musele împotriva Belgiei,1983); Articolul 1 protejează dreptul de proprietate, și nu dreptul la proprietate.
Tocmai de aceea, când interesul patrimonial este de natura unei creanțe, Curtea a statuat că nu poate fi considerat o valoare patrimonială decât dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi executată sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o „speranță legitimă” de a-l vedea concretizat, spre exemplu dacă se confirmă printr-o jurisprudență constantă a instanțelor (Lelas c. Croațieidin 20 mai 2010, par. 58). Criteriul decisiv al unei speranțe legitime protejate de protocol este existența unei baze suficiente în dreptul intern. (un solicitant poate invoca o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 numai în măsura în care deciziile contestate se referă la "bunuri" în sensul acestei dispoziții. "Bunuri" pot fi "bunuri existente" sau creanțe stabilite suficient pentru a fi considerate ca "active").
În speță, dreptul invocat de reclamanta, respectiv încasarea unui salariu de un anumit cuantum, pentru munca ce va fi prestată, reprezintă fără îndoială un interes patrimonial, însă nu poate fi considerat "bun actual" în înțelesul Convenției, astfel că nu este protejat de art.1 din Protocolul 1 CEDO.
În patrimoniul unei persoane intră drepturile, obligațiile și bunurile existente la un moment dat, ori dreptul la salariul aferent perioadei iulie-decembrie 2010 nu exista în patrimoniul reclamantului la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale în discuție (03.07.2010) fiind un drept viitor.
Deci, la data intrării în vigoare a legii 118/2010, nu se poate susține că reclamantul aveau un drept de creanță privind salariul pentru lunile următoare, de vreme ce încasarea salariului depindea de munca pe care aceasta urma să o presteze, iar contravaloarea muncii prestate este cea stabilită de legea 118/2010 în vigoare la data prestării activității.
Reclamanta susține că legea 118/2010 încalcă drepturile protejate art.1 din Protocolul 1 CEDO, însă pe de o parte, la data am arătat că reclamantul nu avea, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale, un drept de creanță privind salariul pentru lunile următoare, pe de altă parte, dreptul la încasarea unui salariu de un anumit cuantum nu este protejat de art.1 din Protocolul 1 CEDO.
În argumentarea acestei concluzii este avută în vedere tocmai jurisprudența CEDO, invocată de reclamantă: "Curtea consideră că este în puterea de apreciere a statului pentru a determina ce beneficii trebuie să fie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata prestațiilor, respectiv poate face modificări legislative adecvate. Cu toate acestea, dacă o dispoziție legală este în vigoare, care prevede plata unor beneficii, și condițiile prevăzute au fost îndeplinite, autoritățile nu pot refuza deliberat plata lor, în timp ce dispozițiile legale rămân în vigoare" (Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005).
"Curtea notează că articolul 1 din Protocolul 1 nu include dreptul de a achiziționa proprietate. Aceasta nu limitează libertatea statelor contractante de a decide dacă este necesar sau nu să pună în aplicare orice sistem de securitate socială sau a alege tipul sau nivelul prestațiilor acordate în conformitate cu un astfel de plan" (Stec și alții contra Regatului Unit 12 aprilie 2006).
"Curtea notează că Convenția nu conferă dreptul de a primi în continuare un salariu de o anumită sumă" (Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007).
"Articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție nu garantează, ca atare, orice drept la o pensie de o valoare deosebită "(Wieczorek c. Poloniei, 8 decembrie 2009). În aceeași cauză, care se referă în fapt la pensii, Curtea arată că marja de apreciere a statului la punerea în aplicare a politicilor sociale și economice ar trebui să fie una largă și va respecta hotărârea legiuitorului care este "în interesul public", cu excepția cazului în care aprecierea autorităților este în mod vădit lipsită de orice temei.
Concluzia care se desprinde este aceea că prin Convenția nu este garantat dreptul la un salariu de o valoare deosebită astfel că cererea reclamantului referitoare, în esență, la nivelul salariului său, nu intră sub incidența Convenției.
În concluzie, instanța constată că reducerea salarială a operat în temeiul legii 118/2010, în vigoare până la 31.12.2010, prin urmare solicitarea de acordare a diferențelor salariale, diminuate prin legea 118/2010, este neîntemeiată și va fi respinsă.
Începând cu 1 ianuarie 2011, salarizarea funcționarilor publici s-a făcut conform legii 284/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 877, din 28 decembrie 2010.
Legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011, dată la care a fost abrogată legea anterioară de salarizare nr.330/2009 (art.39 pct.w din legea 284/2010).
În ceea ce privește salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011, aceasta s-a făcut în temeiul legii 285/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 878 din 28 decembrie 2010.
Potrivit art.1: (1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcției de baza/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura in care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) si (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii pana la 31 decembrie 2010.
(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comanda/salariului de comanda, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Prin urmare, în temeiul acestei legi, drepturile salariale au fost majorate cu 15%, fără însă a ajunge la cuantumul acordat prin legea 330/2009.
Și această lege a reprezentat o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale.
Reclamanta susține că legea 284/2010 încalcă dispozițiile legii 330/2009, însă nu se poate vorbi despre contradicția dintre două norme decât dacă cele două legi coexistă, ceea ce nu este cazul în speță.
Legea se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare; legea 330/2009 a reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice iar efectele legii s-au produs până la momentul abrogării sale;
Reclamanta susține că legea 330/2009 a prevăzut obligativitatea ca în anul 2011 salariile să crească față de nivelul acestora din anul 2010; însă abrogarea legii face ca efectele acesteia să nu se mai producă după momentul abrogării.
A mai susținut reclamanta că legea 284 nu ține seama de Decizia Curții Constituționale nr. 874/2010, care a statuat că începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor de dinainte de adoptarea măsurilor de diminuare.
În decizia respectivă, analizând constituționalitatea legii 118/2010, Curtea a arătat că măsura criticată (reducerea salariilor) are un caracter temporar.
"Măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea faptului că art. 17 alin. (2) din lege acordă o posibilitate nelimitată Guvernului sau Parlamentului de a aplica, după data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, Curtea constată ca această critică nu este reală, întrucât astfel cum rezultă din textul de lege menționat, începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie sa se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare".
Prin urmare, prin salariile anterioare reducerii sunt avute în vedere salariile stabilite de legea 330/2009; revenirea la salariile anterioare reducerii este condiționată, așa cum reiese din chiar decizia prezentată, nu numai de necesitatea încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare, ci și de faptul menținerii în vigoare a legii 330/2009.
Ca atare, salarizarea în 2011 s-a făcut în temeiul legii 284/2010, prin urmare solicitarea de acordare a diferențelor salariale, potrivit legii 330/2009 (abrogată la 1 ianuarie 2011) este neîntemeiată și va fi respinsă.
Referitor la drepturile reclamate prin cel de-al doilea petit, acestea se referă la soldele personalului militar în activitate și salariile lunare ale polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare; or, reclamantului, polițist de frontieră în cadrul Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră G., nu-i sunt aplicabile aceste dispoziții.
Cel de-al treilea capăt de cerere, care se referă contravaloarea diminuării normei de hrană și normei de echipament, de asemenea este neîntemeiat;
Referitor la norma de hrană, aceasta este reglementată de dispozițiile HG 65/2003 adoptată în temeiul prevederilor art.28 și următoarele din legea 360/2002, potrivit cu care polițistul are dreptul la alocații pentru hrană în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului.
Normele de hrană zilnice și categoriile de personal cărora se acordă sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre.
În anexa la HG nr. 65/2003 se regăsește Norma 12 B care se acordă mai multor categorii de polițiști sau personal din cadrul Politiei Române, între acestea fiind și personalul căruia i se aplică statutul polițistului care încadrează unitățile și subunitățile din poliție din structura IGPR.
În cuprinsul HG 65/200, care constituie cadrul legal general pentru acordarea normelor de hrană și a categoriilor de persoane beneficiare, se prevede în art. 4 că normele de aplicare a hotărârii, precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al Ministrului de Interne.
Ordinul nr. 310/2009, adoptat de către Ministrul de Interne în baza disp. art. 4 din HG 65/2003, prevede în art. 1 alin. 1 că efectivele Ministerului de Interne au dreptul la hrană gratuită, care în timp de pace se acordă potrivit normelor și regulilor cuprinse în acest ordin.
Conform art.5 Valoarea financiară a normelor de hrană se stabilește și se actualizează, în mod unitar, de către Ministerul Apărării Naționale împreună cu celelalte instituții publice din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în funcție de indicii prețului de consum pentru actualizare la rata inflației a elementelor patrimoniale, capitolul "Mărfuri alimentare", publicați de Institutul Național de S. în Buletinul Statistic de Prețuri, pentru sortimentele de produse cuprinse în structura normelor de hrană.
Art.6 (2) Valoarea financiară lunară se calculează prin înmulțirea valorii financiare zilnice a normei de hrană cu numărul de zile calendaristice din luna respectivă.
Potrivit art.2 din legea 118/2010: "Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora: (...) d) cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum si valoarea financiară a drepturilor de echipament"
Ca urmare, și norma de hrană a fost corect redusă, de la 3 iulie 2010, cu 25%, în temeiul legii 118/2010, pentru ca ulterior, după . legii 285/2010, să fie majorată cu 15%.
Referitor la norma de echipament, se reține că este stabilită de Ordinul MAI nr.236/2009 modificat de Ordinul 152/2010 potrivit cu care "Drepturile anuale de echipament pentru polițiști se stabilesc sub forma echivalentului valoric al cotei-părți anuale a articolelor prevăzute gratuit în norme și se asigură corespunzător încadrării la drepturi de echipament".
Întrucât se încadrează în categoria drepturilor de natură salarială, după . legii 118/2010, s-a aplicat și pentru această normă reducerea de 25%, pentru ca ulterior, după . legii 285/2010, să fie majorată cu 15%, în temeiul art.1 al acestei legi.
În privința primei de vacanță, se constată că potrivit dispozițiilor art. 37 al 2 din OG 38/2003 „la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu . În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată".
Potrivit legii 118/2010, art.1 “Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%”.
Prin urmare, prima de concediu calculată în funcție de salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu (OG 38/2003) se acordă în cuantum diminuat (conform legii 118/2010) dacă cererea de concediu este depusă după . legii 118/2010 sau dacă scadența obligației pârâtului de plată a primei de concediu (cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu), se situează după . legii 118/2010.
Reclamanta a primit prima de vacanță pentru 2010, însă în cuantum diminuat, în aplicarea legii 118 care a stabilit diminuarea, pe o anumită perioadă, a tuturor drepturilor salariale, prima de vacanță încadrându-se în această categorie.
Referitor la prima de vacanță pentru anul 2011, sunt de menționat dispozițiile legii 285/2010 care la art.9 alin.2 prevăd: "În anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță".
Prin urmare, pentru anul 2011, reclamantul nu este îndreptățit la acordarea primei de vacanță.
In ceea ce priveste ultimul petit instanta urmeaza a lua act de renuntarea reclamantei la judecarea acestuia, avand in vedere disozitiile art. 406 NCPC.
În ceea ce privește cererea în constatarea dreptului la încasarea acestor diferențe, aceasta este inadmisibilă, față de dispozițiile art.35 NCPC, în condițiile în care reclamantul are acțiunea în realizarea dreptului, pe care de altfel a și exercitat-o prin prezenta acțiune, fiind analizată anterior.
Pentru argumentele prezentate anterior, urmează a fi respinsă în totalitate acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind acordarea premiului anual.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta P. D., domiciliată în Calafat, .. A10, ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G. DIN C. MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, cu sediul în G., . nr. 36, județul G..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D. Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2013.
Președinte, A. M. S. | ||
Grefier, A. G. C. |
A. S./18.12.2013
A.C. 16 Decembrie 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 3111/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2844/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
