Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 8461/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8461/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 12373/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8461/2013
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta . P. ADMINISTRATOR BUDALA O. LILIAN I., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pârâtele, reprezentate de cons. jur. U. N., lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta nu a depus la dosar cauțiunea în cuantum de 9.000 de lei.
Instanța, date fiind prevederile art. 131 N. C.pr.civ., pune în discuția părților, competența generală, materială și teritorială a Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal de a soluționa cererea de chemare în judecată.
Cons. jur. U. N. pentru pârâte consideră că Tribunalul D. – Secția C. este competent cu soluționarea cauzei.
Instanța, în baza art. 131 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial, raportat la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Instanța pune în discuție denumirea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice a mun. C. și Direcția G. a Finanțelor Publice D. care, în raport de dispozițiile art. 23 alin. 5 din H.G. 520/2013, au fost reorganizate în Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., și conceptarea acestora din urmă în calitate de pârâte.
Cons. jur. U. N. pentru pârâte este de acord.
Ținând seama de dispozițiile art. 23 alin. 5 din H.G. 520/2013, pârâtele A.F.P. C. și D.G.F.P. D. vor fi conceptate cu noua denumire, aceea de Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..
Instanța acordă cuvântul atât asupra cererii de suspendare cât și asupra cererii de anulare a actului administrativ.
Cons. jur. U. N. pentru pârâte solicită respingerea cererii de suspendare ca fiind inadmisibilă, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță de a achita cauțiunea pentru cererea de suspendare.
Pe fond, invocă excepția prematurității introducerii acțiunii, dat fiind că decizia de soluționare a contestației nu era emisă în momentul când s-a formulat acțiune în instanță, și pe cale de consecință solicită respingerea acțiunii.
INSTANȚA
La data de 01 august 2013 reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D. formulând contestație împotriva Raportului de Inspecție Fiscală încheiat la data de 30.04.2013 și a deciziei de impunere întocmită la aceeași dată și comunicate la data de 07.05.2013, solicitând suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala întocmita la data de 30.04.2013 si comunicată subscrisei la data de 07.05.2013 pana la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații. De asemenea solicită anularea acestora cu obligativitatea organului de control fiscal la întocmirea unei decizii de impunere si a unui raport de inspecție fiscală care sa corespundă realității faptice existente.
Arată că greșeală făcută în calcularea corecta a cifrei de afaceri a fost sancționată cu amendă prin procesul-verbal nr._/12.03.2013 și în atare situație nu pot fi pedepsiți de doua ori pentru aceeași contravenție, existând obligația colaterala de a reglementa corect si legal situația faptica existenta. Mai mult, organul fiscal nu are doar scop sancționator ci și de control și îndrumare.
Din acest punct de vedere, societatea a depus lunar, semestrial, anual, toate declarațiile impuse de Legea Contabilității - din al căror cuprins a reieșit clar aceeași situație constatata in anul 2013 - existând in opinia sa o culpa comună.
Referitor la calculul impozitului pe profit in perioada 01.01._10 societatea a virat impozit minim în valoare de 33.298 de lei (în loc de 3.225 de lei, 1.075 de lei/trimestru) și în acest caz nu este relevantă diferența de plată stabilită de organul fiscal în sumă de 2.602 de lei precum și a majorărilor de 116 lei si a penalităților de 59 de lei. Față de cele mai sus menționate consideră că se impune scăderea TVA-ului colectat. In atare situație baza de calcul a penalităților si accesoriilor fiind diferita de cea stabilită de inspectorii fiscali.
Opinia inspectorilor fiscali ca TVA-ul s-ar deduce în momentul depunerii primului Decont de TVA (25.07.2013) nu este legala si nici temeinica întrucât am fi obligați la plata unor sume nedatorate pe care subscrisa nu le-a acceptat nici in timpul Inspecției Fiscale. P. Decizia de Impunere s-a calculat o suma certa a cărei câtime o contestam si pe cale de consecința solicită acțiunii așa cum a fost formulată, având în vedere situația financiar - contabilă a societății si aceeași lege care permite nu doar colectarea TVA-ului ci și deducerea lui.
Pentru aceste considerente reclamanta a formulat contestație in termenul legal prevăzut de lege, pe care a depus-o la organul fiscal contestație la care nici până in prezent nu a primit răspuns si s-a trecut la executarea noastră silită, deși reclamanta și-a manifestat intenția plății eșalonate a debitului, chiar efectuând plați în acest sens.
In vederea susținerii celor mai sus menționate reclamanta depune in scop probator: certificatul de plătitor TVA, însoțit de decizie privind înregistrarea in scopuri de TVA si înștiințare din cuprinsul cărora rezultă că data de la care subscrisa a devenit plătitoare de TVA este 10.05.2013, decontul subscrisei de TVA nr._/15.07.2013, decont ce a putut fi depus doar semestrial după declararea noastră ca si plătitori de TVA de către Organul Fiscal.
In atare situație solicită să se constate că pentru perioada 2009-2012 în aceleași condiții de legalitate reclamanta poate deduce TVA așa cum a si colectat.
Pentru că eronat s-a calculat cifra de afaceri, reclamanta a fost sancționată cu amendă, pe care a achitat-o.
Cu privire la primul capăt de cerere, reclamanta arată că a contestat decizia ce impunere in termenul legal prevăzut de lege (30 zile de la comunicare) si cu toate acestea, fără a primi răspuns sau alte acte (somație) s-a trecut la executarea silită, reclamanta primind adresă să prezinte expertului evaluator actele mașinilor si să permite fotografierea acestora pentru evaluare, situație faptică consumat, urmând ca expertul sa depună raportul de evaluare până la data de 01.08.2013.
Conform normelor de drept in vigoare la aceasta dată, termenul de vânzare ar fi de 15 zile, iar conform obiectului i-ar fi fost vândute toate cele 6 autoturisme cu care reclamanta își desfășoară activitatea pentru care a fost autorizată, activitate de taximetrie, situație ce ar duce atât la falimentarea subscrisei (lichidare), dar si la răspunderea sa pentru o situație nereală si pentru refuzul nejustificat al Organelor Fiscale de a aplica legea corect si a ajuta atât contribuabilul, dar si statul - având in vedere faptul ca reclamanta și-a manifestat intenția de a plătii eșalonat, solicitând astfel continuarea activității pe care in mod nejustificat i se impune a o închide și a lăsa fără locuri de muncă un număr de 10 salariați.
A depus la dosar raport inspecție fiscală si decizie de impunere din data de 30.04.2013, contestație formulata si depusa la organul fiscal, înscrisuri doveditoare ale calității noastre de plătitori de TVA, decont TVA al subscrisei, adresa de participare la evaluarea mașinilor.
La data de 25 septembrie 2013 pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În fapt, prin acțiunea formulată, reclamanta contestă următoarele acte: Decizia de impunere nr. F-DJ 263/30.04.2013, Raportul de inspecție fiscală nr. F-DJ 223/30.04.2013 solicitând totodată și suspendarea deciziei de impunere nr. F-DJ 263/30.04.2013.
Consideră că acțiunea reclamantei nu poate fi soluționată favorabil, avându-se în vedere următoarele considerente:
1. Referitor la primul capăt de cerere, privind anularea actelor administrativ fiscale, reprezentate de decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală, pârâta invocă excepția prematurității contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. F-DJ 263/30.04.2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-DJ 223/30.04.2013. Arată că reclamanta a optat pentru procedura administrativ jurisdicțională prevăzută de art. 205-215 din OG nr. 92/2003, formulând contestației împotriva actelor administrative fiscale la organul fiscal, dar aceasta nu a așteptat soluționarea contestației de către Serviciul Soluționare a Contestației din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice C., introducând acțiune pe rolul instanței, fără a mai aștepta soluționarea contestației în cadrul procedurii prealabile.
Abia după ce se emite decizia de soluționare a contestației, reclamantul o poate contesta pe aceasta în termen de 6 luni, așa cum rezultă din dispozițiile art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003.
P. adresa nr. CV 4257/17.09.2013, emisă de Serviciul Soluționare Contestații se precizează că . a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 263/30.04.2013, contestație care se află în curs de soluționare.
Împrejurarea că, plângerea formulată de . se află spre soluționare la Serviciul Soluționare Contestații, pune pârâta în imposibilitatea de a formula prin prezenta apărări pe fondul cauzei și totodată de a vă depune actele care au stat la baza emiterii deciziei.
2. Referitor la cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. F-DJ 263/30.04.2013 arată că reclamanta nu-și motivează cererea de suspendare a actelor administrativ fiscale. Având in vedere ca obiectul acțiunii îl constituie suspendarea unui act administrativ-fiscal, învederează că reclamanta va trebui sa îndeplinească o obligație legală prevăzută de art. 215, alin. (2) din Codul de procedura fiscala, privind depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
În ceea ce privește fondul cererii, arată că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Consideră că reclamanta nu dovedește îndeplinirea acestei condiții legale.
Reclamanta nu poate aduce argumente de niciun fel pentru a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat, acesta nefiind analizat nici în procedura .prealabilă. Pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ fiscal este necesară dovedirea în primul rând a existenței unui caz bine justificat, în sensul creării unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.
Nu s-a făcut dovada nici a îndeplinirii celei de-a doua condiții, a pagubei iminente, la care ar fi fost supusă reclamanta.
În legătură cu noțiunea de pagubă iminentă, chiar Legea nr. 554/2004, la art. 2, lit. ș o definește ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil, ceea ce în speță nu este dovedit.
Referitor la paguba iminentă s-a convenit în practică și doctrină să se aibă în vedere atât prejudiciul efectiv, cât și o perturbare a funcționării respectivului contribuabil. Apreciază că reclamanta nu poate demonstra producerea unui prejudiciu in patrimoniul ei.
În consecință, este evident că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
Instanța are posibilitatea sa verifice situația concreta a reclamantei si efectele pe care le-ar putea produce executarea silită a actului administrativ - fiscal împotriva acestora pe baza probelor existente la dosarul cauzei. În consecință, simpla afirmație că, prin executarea actelor administrativ - fiscale, reclamanta ar fi grav prejudiciata, nu poate conduce la îndeplinirea celor doua condiții .
În speță, având în vedere că din acțiunea formulată rezultă că reclamanta nu înțelege să administreze nici o probă cu privire la îndeplinirea celor condiții de admisibilitate a cererii de suspendare, nu este dovedită acea pagubă iminentă de care face vorbire și care, împreună cu cazul bine justificat, ar putea conduce la acordarea suspendării. De asemenea, așa cum a precizat anterior apărările de fond, legate de contestația formulată împotriva actelor administrative, nu sunt de natura a convinge că, într-adevăr, executarea silită a creanțelor bugetare ar aduce grave prejudicii reclamantei. Oricum, aplicarea unor forme de executare silită, în eventualitatea neachitării creanțelor bugetare la scadență, pentru recuperarea acestor creanțe nu poate determina admiterea unei cereri de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Neachitarea creanțelor bugetare scadente, conduce la concluzia că singurul prejudiciat este bugetul de stat.
În drept invocă dispozițiile art. 205-208 din NCPC. Solicită judecarea cauzei în condițiile art. 223 NCPC.
P. încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2013 instanța a fixat cauțiune în sarcina reclamantei în cuantum de 9.000 de lei, iar la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2013 instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada achitării cauțiunii.
În ceea ce privește cererea de suspendare executare act administrativ formulată de către reclamantă, instanța reține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale privind suspendarea executării actelor administrative, motiv pentru care va fi respinsă ca nefondată cererea formulată de către reclamanta ..
Astfel, art. 215 din O. G. 92/2003 care reglementează suspendarea executării actului administrativ fiscal prevede că ,,Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei”.
Așadar, pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal, este necesar ca reclamanta să fi depus cauțiunea în cuantum de 9.000 de lei, conform normelor legale menționate, aceasta fiind o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actelor administrative fiscale, obligație pe care reclamanta nu a îndeplinit-o deși i-a fost pusă în vedere de către instanță prin încheierea de ședință din data de 15.10.2013, urmând astfel a fi respinsă cererea formulată de către reclamantul reclamanta ..
Cu privire la cerea de anulare a deciziei de impunere și raportului de inspecție, în baza art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va analiza excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă, excepție ce face inutilă analizarea în fond a cauzei.
Instanța reține că în cauza de față reclamanta . a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. 263/30.04.2013 și a RIF încheiat în data de 30.04.2013.
Actele atacate de către reclamantă au valoare de acte administrativ fiscale, în înțelesul art. 41 din codul de procedură fiscală, astfel încât procedura de contestare a lui este supusă legii speciale – art. 205 din codul de procedură fiscală, iar nu dispozițiilor Legii 554/2004 care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Așadar, reclamanta a formulat contestație în conformitate cu dispozițiile art. 205 ș.u. din OG 92/2003 la data de 03.07.2013 (fila 18 din dosar), iar acțiunea în justiție a introdus-o pe rolul instanței judecătorești la data de 01.08.2013.
Conform dispozițiilor art. 70 alin. 1 din OG 92/2003 ,,cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Fără să aștepte soluționarea contestației formulate și înainte de trecerea termenului de 45 de zile avut la dispoziție de către organele fiscale pentru soluționarea contestației, reclamanta a formulat acțiune în justiție pentru anularea deciziei de impunere, acțiune ce a fost înregistrată în instanță la data de 01.08.2013, așa cum rezultă din rezoluția judecătorului delegat aplicată pe acțiunea formulată de către reclamantă.
Astfel, în condițiile în care reclamanta nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile legale premergătoare soluționării contestației, neașteptând expirarea termenului de soluționare a contestației, aceasta nu poate contesta direct în instanță actele administrativ fiscale, înainte de a fi emisă decizia prin care se finalizează procedura administrativă.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 218 cod procedură fiscală care prevăd că ,,deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii", fiind o procedură derogatorie de la dreptul comun.
Rezultă de aici că obiectul acțiunii în contenciosul administrativ îl poate constitui numai decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, iar nu actul fiscal însuși în mod direct, astfel încât parcurgerea procedurii reglementate de Titlul IX este obligatorie, procedura contestației fiind asimilată cu o procedură administrativă.
Parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuși exercițiul dreptului la acțiune în contencios administrativ.
Față de toate aceste considerente, instanța constată că excepția invocată este întemeiată, urmând a fi admisă în baza art. 248 alin. 1 cod procedură civilă și a se respinge ca prematură acțiunea formulată de către reclamanta . în condițiile în care acesta a înțeles să atace direct în instanță decizia de impunere și nu decizia de soluționare a contestației formulate de către acesta.
În raport de aceste considerente, instanța va respinge acțiunea formulată de către reclamanta ., în integralitatea sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta . prin administrator BUDALA O. LILIAN I., cu sediul în C., .. D 11, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ambele cu sediul în C., .. 2, jud. D., în integralitatea sa.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2013.
Președinte, N. S. | ||
Grefier, L. V. N. |
Red. N.S./ 5 ex./L.N. 06.12. 2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 7594/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 7473/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
