Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 6448/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6448/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 6915/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 6448/2013
Ședința publică de la 14 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. D. C. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. D. C., pentru reclamantă, depune la dosar originalul recipisei de consemnare nr._/1 din 11.04.2013 privind cauțiunea depusă în dosarul nr._ și practică judiciară, învederând că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra cererii de suspendare.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii de suspendare, suspendarea executării deciziei contestate până la soluționarea în fond a contestației, susținând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și a unei pagube iminente. De asemenea, menționează că s-a făcut o interpretare greșită a inspectorilor fiscal a art.12 alin.2 și art.13 alin. 1 și 3 cu privire la comisioane și redevență, și au fost incluse și sumele prescrise. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2013 reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., a solicitat suspendarea executării Deciziei de Impunere NR. F- DJ 134/28.02.2013 a D.G.F.P. D., emisa in baza Raportului de Inspecție Fiscala Generala înregistrata sub nr. F- DJ 111/28.02.2013, pana la soluționarea in fond a contestației înregistrata la DGFP D. sub nr._/21.03.2013.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că cererea de suspendare s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ - "In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unor pagube iminente, dupa sesizarea, in condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond".
In practica judiciara s-a statuat ca expresia "cazuri bine justificate" reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa in privința legalității actului administrativ.
In contestația formulata împotriva actului administrativ atacat s-a arătat in ce consta nelegalitatea acestui act.
S-a arătat ca exista împrejurări care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa asupra legalității actului atacat a Deciziei de Impunere, cat si a Raportului de Inspecție Fiscala, atat in ceea ce privește starea de fapt, cat si cea de drept.
1. În ceea ce privește starea de fapt s-a susținut că:
Verificând relația comerciala derulata de . SRL cu firma . cu ceilalți prestatori se constata ca organul de inspecție fiscala nu precizează in Decizia de Impunere perioada verificata si documentele avute in vedere la stabilirea impozitului pe veniturile nerezidentilor (contracte, facturi, ordine de plata etc).
De asemenea in acest document de impunere nu se precizează si nu se individualizează baza impozabila stabilita suplimentar in relația cu prestatorii si nici impozitul stabilit suplimentar de plata aferent.
Având in vedere cele de mai sus se constata ca nu au fost respectate de către organele fiscale prevederile O.M.F.P nr. 1109/2004 privind modul si conținutul Deciziei de Impunere- Anexa 2 care la pct 5 Ut. 5 precizează: "Informațiile din Conținutul Deciziei de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscala se vor completa dupa cum urmează: c) rubrica: Motivele de fapt: se vor prezenta detaliat, in clar modul in care contribuabilul a tratat din punct de vedere fiscal o operațiune patrimoniala cu precizarea consecinței fiscale.
Întrucât constatarea organelor de inspecție fiscala nu a stabilit detaliat in cuprinsul Deciziei de Impunere si Raportul de Inspecție Fiscala influenta si consecința fiscala a fiecărei operațiuni patrimoniale in relația directa cu . SRL, respectiv baza impozabila suplimentara si impozitul suplimentar aferent, creaza o indoiala serioasa asupra legalității actului administrativ.
2. În ceea ce privește starea de drept
2.1. Organul fiscal a aplicat greșit Convenția dintre România si Italia pentru evitarea dublei impuneri.
Toate operațiunile supuse controlului se refera la modalitatea de impozitare a comisioanelor plătite unui rezident al celuilalt stat contractant.
In conformitate cu prevederile art. 13 alin. 1 din Decretul nr. 82/1977 privind ratificarea convenției dintre România si Italia pentru evitarea dublei impuneri "Comisioanele provenite dintr-un stat contractant si plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile in acest celalalt stat".
Deși sub acest aspect textul legal este cat se poate de clar, organul de inspecție fiscala a aplicat prevederilor art. 13 alin. 2 din Convenție care precizează ca aceste comisioane pot fi impuse in statul contractant din care provin.
2.2. De asemenea in relația cu prestatorul . alții, organul fiscal a stabilit debite suplimentare pentru anul 2007, debite care la data controlului erau prescrise.
Ori, daca organul fiscal constata împlinirea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanța fiscala.
Si aceasta împrejurare este de natura sa creeze o îndoiala serioasa asupra legalității actului administrativ atacat.
2.3. Acte de control efectuate de organul fiscal la . SRL cu același obiect, au mai avut loc si in anii anteriori.
Aceste acte au fost contestate in instanța de contencios administrativ, iar soluția a fost aceea: instanța a anulat actele organului fiscal cu motivația ca veniturile nerezidentilor " sunt impozabile numai in celalalt stat contractant.
Deci având in vedere si aceasta imprejurare este evident ca exista o indoiala puternica asupra prezumției de legalitate de care se bucura actul de control.
3. În ceea ce privește existenta unei pagube iminente
Prin actul administrativ fiscal a cărei suspendare s-a solicitat s-au stabilit in sarcina reclamantei obligații fiscale nelegale in cuantum ridicat, de natura sa perturbeze activitatea societății, putând avea drept consecința neonorarea contractelor externe si disponibilizarea personalului.
F. de toate aceste motive s-a solicitat admiterea cererea așa cum a fost formulată.
In dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri doveditoare.
În cauză s-a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată de către . SRL, avându-se în vedere următoarele motive:
În fapt, prin cererea formulată reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-DJ 134/28.02.2013, privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite în baza R.I.F. nr. F-DJ 111/28.02.2013, până la soluționarea în fond a contestației înregistrată la D.G.F.P. D. sub nr._/21.03.2013.
Luând în considerare faptul că obiectul acțiunii îl constituie suspendarea unui act administrativ - fiscal, s-a învederat că reclamanta va trebui să îndeplinească obligația legală prevăzută de art.215, alin. (2) Cod procedură fiscală, republicat.
Instanța competenta poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate."
S-a menționat că, suma stabilită prin actul administrativ - fiscal a cărui suspendare se solicită este de 520.584 lei, iar reclamanta a înțeles să conteste legalitatea stabilirii întregii sume ce reprezintă: 340.159 lei impozit pe veniturile obținute de nerezidenți, 129.401 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți, 51.024 lei penalități de întârziere aferente impozit pe veniturile obținute de nerezidenți.
Raportat la suma constatată prin actele administrativ - fiscale, cuantumul cauțiunii stabilite de instanța de judecată nu trebuie să fie derizoriu.
Prin consemnarea unei sume derizorii, în nici un caz nu poate fi atins scopul instituirii cauțiunii, de a acoperi o parte importantă din prejudiciul produs bugetului de stat.
Având în vedere practica judiciară în materie a Î.C.C.J., s-a considerat că se impune stabilirea unei cauțiuni de cel puțin 10% din cuantumul sumei datorate.
În cauze similare, Î.C.C.J. a dispus astfel: în dosarul nr._, in care reclamanta a fost obligata la plata unei cauțiuni de 10% din cuantumul creanței bugetare, în dosarul nr._, reclamanții, persoane fizice, au fost obligați la plata unei cauțiuni de 172.063 lei.
În ceea ce privește fondul cererii, s-a solicitat a se observa că reclamanta nu dovedește îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004
Prezumția de legalitate si de veridicitate de care se bucură actul administrativ - fiscal determină executarea acestuia din oficiu, actul devenind titlu executoriu și, în consecință, suspendarea executării actelor administrativ - fiscale constituie o situație de excepție care intervine când legea o prevede în mod expres, dar cu îndeplinirea condițiilor anume reglementate de aceasta.
Instanța trebuie să analizeze eventuale împrejurări legate de efectele actului, deci in cererea de suspendare nu se pot retine aspecte legate de legalitatea actului contestat.
Suspendarea este o situație de excepție ce poate fi acordată de către instanța cu respectarea condițiilor legale.
Pentru a se putea dispune suspendarea executării deciziei de impunere, în afară de condițiile legale privind plata cauțiunii și existența unei plângeri prealabile, practica judiciară în materie este unanimă în a aprecia ca trebuie îndeplinite cumulativ și condițiile stabilite de art. 14 din Legea nr.554/2004, respectiv, să fie un caz bine justificat și să se producă o pagubă.
Este evident că aceste condiții se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii unei pagube și invers, despre iminența pagubei, în absența caracterului bine justificat al cazului.
În ceea ce privește cazul bine justificat vă rugăm să observați că reclamanta nu motivează în niciun fel îndeplinirea acestei condiții singurele motive invocate fac referire la existența unui presupus prejudiciu și la situația de fapt reținută în raportul de inspecție fiscală.
Cazul bine justificat presupune că, pe baza pagubei iminente, reclamanta trebuia să dovedească împrejurări legate de efectele actului contestat, imprejurari care să fie dovedite.
S-a considerat că, reclamanta nu dovedește îndeplinirea acestei condiții. Împrejurările invocate cu privire la faptul că nu ar fi precizată perioada verificată, nu ar fi individualizată baza impozabilă și că nu ar fi fost aplicată corect Convenția de evitare a dublei impuneri nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat deoarece nu sunt susținute de dovezi.
S-a solicitat a se constata că actul a cărei suspendare se solicită a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, în cuprinsul său fiind menționată perioada supusă verificării și individualizată baza impozabilă
După cum reiese din actele puse la dispoziție de către reclamantă și din corespondența purtată cu C. Evitare a dublei impuneri și Acorduri fiscale, reclamanta avea obligația legală să rețină și să vireze impozitul pe veniturile nerezidenților de la societățile partenere care au desfășurat activitate în România.
În consecință, reclamanta nu poate aduce argumente de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat, acesta nefiind analizat nici în procedura prealabilă.
Analizarea eventualelor acte de executare ce ar fi comunicate reclamantei nu este de competența instanței de contencios administrativ.
Aplicarea unor forme de executare silită pentru recuperarea creanțelor bugetare nu poate determina admiterea unei cereri de suspendare .
Nu s-a făcut dovada nici a îndeplinirii celei de-a doua condiții, a pagubei iminente, la care ar fi fost supusă reclamanta.
Reclamanta susține fără temei că paguba ar rezulta din paguba materială în curs de a se produce printr-o presupusă blocare a activității sale ce ar conduce la desființarea societății reclamante, neonorarea contractelor externe și disponibilizarea personalului.
Aceste afirmații nu sunt suficiente pentru a dovedi îndeplinirea condiției impusă de lege, nefiind încălcat dreptul reclamantei de a-și desfășura activitatea în continuare, prejudiciul nefiind previzibil în mod evident.
În legătura cu noțiunea de paguba iminenta, chiar Legea nr.554/2004, la art.2, lit.ș o definește ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil, ceea ce in speța nu este dovedit.
Referitor la paguba iminentă s-a convenit în practică și doctrină să se aibă în vedere prejudiciul efectiv, cât și o perturbare a funcționării respectivului contribuabil.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezulta nici prejudiciul efectiv, cu atât mai mult perturbarea activității contribuabilului respectiv.
S-a apreciat că reclamanta nu poate demonstra producerea unui prejudiciu în patrimoniul ei prin simpla înșiruire a unor etape parcurse de organele fiscale in încercarea de a recupera prejudiciul produs bugetului.
Reclamanta nu face dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții, respectiv cazul bine justificat si paguba iminenta, limitându-se la a indica presupuse "scenarii" in care "organul constatator ar bloca activitatea societății.
Instanța are posibilitatea să verifice situația concretă a reclamantei și efectele pe care le-ar putea produce punerea în executare silită a actului administrativ, împotriva acestora .
Dar, această verificare nu se poate face decât pe baza probelor existente la dosarul cauzei, ori la dosar nu au fost prezentate documente care să permită analizarea situației de fapt referitoare la prejudiciu .
În consecința, simpla afirmație că, prin punerea în executare a actelor administrative, reclamanta ar fi grav prejudiciată, nu poate conduce la îndeplinirea celor doua condiții .
În speță, având în vedere și împrejurarea că din acțiunea formulată rezultă că reclamanta nu a înțeles să administreze probe cu privire la îndeplinirea celor două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare, la dosarul cauzei fiind depuse o . documente legate de activitatea curentă a reclamatei, nu este dovedită acea pagubă iminentă de care se face vorbire și care, împreună cu cazul bine justificat, ar putea conduce la acordarea suspendării.
De asemenea, apărările de fond, legate de contestația formulată împotriva actelor administrative, nu sunt de natură a convinge că, într-adevăr, măsurile dispuse ar aduce grave prejudicii reclamantei.
Neîndeplinirea măsurilor dispuse și ulterior stabilirea obligațiilor de plată scadente, conduce la concluzia ca singurul prejudiciat este bugetul de stat.
În sensul respingerii cererilor de suspendare a unor acte administrativ - fiscale s-a pronunțat si înalta Curte de Casație si Justiție prin Deciziile nr.5191/27.10.2005, nr. 419/07.02.2006, nr. 343/17.10.2006, nr. 3781/22.09.2010, nr. 3655/16.09.2010, nr. 1651/ 23.03.2010, nr.3414/10.06.2011 și altele.
În concluzie, s-a solicitat respingerea cererii de suspendare ca netemeinică și nelegală.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.205 - 208 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Reclamanta a depus la dosar recipisa de consemnare nr._/1 din 11.04.2013 privind cauțiunea depusă în prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin decizia de impunere nr.F-DJ 134/2913 emisă de DGFP D., au fost stabilite obligații de plată suplimentare în sarcina reclamantei.
Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație administrativă, înregistrată sub nr._/21.03.2013.
De asemenea, cu recipisa de consemnare nr._/1 din 11.04.2013 s-a făcut dovada consemnării sumei de_ lei, stabilită cu titlu de cauțiune.
În raport de apărările invocate și dispozițiile art.14 din legea 554/2004, instanța apreciază neîntemeiată cererea de suspendare a deciziei de impunere, pentru următoarele argumente:
Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.
În procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat însă un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a sigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
În plan intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) și ș).
În speță, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, instanța apreciază că nu este îndeplinită niciuna dintre cele două condiții;
Existența cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută în raport de conținutul actului a cărui anulare se solicită și de actele ce au stat la baza emiterii actului contestat, în care se regăsesc atât motivele de fapt cât și cele de drept ce au stat la baza emiterii lui.
Reclamanta invocă drept împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului, aplicarea eronată de către organul fiscal a dispozițiilor Convenției dintre România și Italia, privind evitarea dublei impuneri.
Motivele invocate de reclamantă nu reușesc să creeze vreo îndoială serioasă în privința legalității actului; astfel, se constată că organul fiscal a avut în vedere, la stabilirea sumelor stabilite suplimentar, exact dispozițiile acestei Convenții precum și faptul că veniturile avute în vedere la calcularea impozitelor din decizia de impunere se referă la persoane nerezidente.
Reclamanta a invocat acele prevederi ale Convenției care se referă la modul de impozitare a veniturilor obținute din România de u rezident al altui stat, însă organul fiscal a impus doar veniturile obținute de nerezidenți.
Așadar, această apărare nu este de natură să creeze vreo îndoială serioasă în privința legalității actului;
În ceea ce privește celelalte apărări, prin care se invocă interpretări juridice greșite sau aprecieri eronate ale stării de fapt, acestea exced prezentei cauze, urmând a fi analizate cu ocazia verificării pe fond a legalității actului emis.
În ceea ce privește a doua condiție, susținerea potrivit căreia, prin executarea actului s-ar ajunge la producerea unui consecințe negative în ceea ce privește relațiile economice și patrimoniul societății, deși este reală nu este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu să reprezinte chiar executarea actului atacat.
Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art.2 alin.(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative astfel cum acesta este reglementată de Legea nr. 554/2004.
Pentru argumentele anterior expuse, constatând că niciuna dintre cele două condiții impuse de art. 14 din legea 554/2004 nu este îndeplinită, va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare formulată reclamanta . SRL, cu sediul în C., .-5, jud. D., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., ..2, jud. D..
Cu recurs, în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
Președinte, C. E. I. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 4 ex./17 Mai 2013
C.I./M.M.
| ← Pretentii. Sentința nr. 2768/2013. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
