Pretentii. Sentința nr. 6362/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6362/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 22572/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 6362/2013
Ședința publică de la 08 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta O. S., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta nu a semnat cererea de chemare în judecată, fiind citată cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a semna acțiunea.
Instanța, având în vedere că reclamanta a fost citată cu mențiunea de a se prezenta în vederea semnării acțiunii, aceasta neprezentându-se la acest termen, în raport de dispozițiile art. 103 C.pr.civ, va reține cauza pentru soluționarea excepției nulității cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
La data de 03 decembrie 2012 reclamanta O. S. a chemat în judecată pe pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâților la restituirea contravalorii taxei de poluare în cuantum de 5.384 de lei, cu dobânda legală și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism marca FORD FOCUS, dintr-un alt stat al Uniunii Europene, acesta fiind înmatriculat anterior în alt stat membru UE, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de poluare în cuantum de 5.384 de lei, conform chitanței de plata . 7, nr._ din data de 07.10.2010, pe baza Deciziei de calcul emisă de A.F.P. C.. Precizează faptul ca a formulat cerere către A.F.P. C. in vederea recuperării taxei de poluare, la care i s-a răspuns ca nu exista temei legal pentru restituire.
In drept a invocat art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene, art. 148 din Constituția României, Directiva nr. 92/12/VCEE din 25.02.1992, Hotărârea în cauza C-402/2009 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Analizând cauza dedusă judecății, instanța constată că la data de 03 decembrie 2012 a fost înregistrată pe rolul instanței acțiunea formulată de către reclamanta O. S..
Instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a semna cererea de chemare în judecată, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 18 din dosar), însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, neînsușindu-și astfel acțiunea.
La termenul de judecată din data de 08 mai 2013 instanța a invocat excepția anulării cererii de chemare în judecată ca nesemnată.
Conform dispozițiilor art. 133 alin.1 C.pr.civ. „Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”.
Având în vedere că reclamantul nu a semnat cererea de chemare în judecată constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 133 alin. 1 C.pr.civ., urmând a anula cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O. S., domiciliată în ., ., nr. 403, jud. D., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU, cu sediul în București, .. 294 corp A, sector 6, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2013.
Președinte, E. S. | ||
Grefier, L. V. N. |
Red. E.S./13 Mai 2013
L.N. / 4 ex./13 Mai 2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 7899/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 2768/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








