Anulare act administrativ. Sentința nr. 2562/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2562/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 9419/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2562/2014
Ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. M.. C. și pe pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul P. M.. C. prin consilier juridic P. N. lipsind pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Instanța pune în discuție necompetența secției
Consilier juridic P. N., susține că Tribunalul D. secția C. Administrația și Fiscal este competent cu soluționarea cauzei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._ din data de 19 iunie 2014, reclamantul P. M.. C. a chemat în judecată pe pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, prin care a solicitat anulare act administrativ nr. 251/30.04.2014 emisă de pârât.
În fapt, se arată că prin hotărârea nr. 251/30.04.2014 P. Municipiului C. a fost sancționat că amendă în cuantum de 2000 lei în conformitate cu prevederile art. 26 alin.1 din OG nr. 137/2000 pentru neasigurarea condițiilor de transport local, prin mijloacele de transport în comun, a persoanelor cu dizabilități locomotori.
Astfel, obligativitatea dotării mijloacelor de transport în comun este stabilită prin Legea nr. 448/2006 în sarcina autorităților publice, astfel încât de la data de 31.12.2010 începe să curgă termenul de prescripție .
De asemenea, aplicarea amenzii contravenționale Primarului Municipiului C. s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 215/2001 ce stabilește limitativ atribuțiile Primarului.
Astfel, obligativitatea dotării mijloacelor de transport în comun intră în sarcina exclusivă a operatorului de transport.
C.N.C.D. apreciază faptul că în raport de prevederile art. 22 din Legea 448/2006 sunt încălcate prevederile O.G. nr. 137/2000 întrucât se creează o deosebire pe criteriul dizabilității.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 448/2006 autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele masuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:
a)să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate;
b)să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în
limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare;
c)să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice
sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.
Asa cum se poate observa din conținutul textului legal precizat, legiuitorul a instituit această obligativitate pentru mijloacele de transport aflate în circulație. în funcție de caracteristicile tehnice posibile, fără a impune această normă cu caracter imperativ pentru aceasta categorie de vehicule.
Cerința obligatorie rezidă numai pentru mijloacele de transport nou achizitionate, astfel încât cele aflate în circulație pentru care nu există posibilitatea tehnică de adaptare vor fi menținute fără a exista obligația retragerii acestora.
Pe cale de consecință, chiar in conținutul legii rezultă faptul că nu reprezintă o măsură discriminatorie menținerea în circulație a mijloacelor de transport ce nu des pot adapta tehnic.
Așadar, nici legiuitorul nu a impus obligativitatea măsurii dotării pentru toate mijloacele de transport, astfel încât nu se poate stabili care sunt motivele apreciate de CNCD ce au determinat luarea unei astfel de măsuri.
Concluzia paratei a fost rezultată din situația prezentată de către autoritatea locală din care rezultă că nu toate mijloacele de transport aflate în circulație sunt dotate cu rampe de acces.
Pentru ca sancțiunea contravențională să poate fi aplicată este necesar ca fapta contravenientului să fie săvârșita cu vinovăție, adică să rezultă din conduita acestuia că nu dorește îndeplinirea obligație stabilita prin lege.
Câtă vreme autoritatea publică locală a luat măsuri de dotare a mijloacelor de transport cu astfel de rampe, iar prin procedurile de achiziție publică demarate a impus condiția ca mijloacele de transport să fie dotate cu astfel de rampe, nu se poate retine culpa autorității locale și reaua sa credință ce ar putea determina persoanele cu dizabilități să aprecieze că sunt discriminate pe astfel de criterii.
Pârâtul C. Național pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția necompetenței Tribunalului D.-Secția contencios administrativ și fiscal și declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel C.- Secția contencios administrativ și fiscal.
Analizând cu prioritate, conform art.248 C., excepția necompetenței materiale a Tribunalului D., excepție de procedura, dilatorie și absoluta, instanța o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a înțeles să conteste în prezenta cauză hotărârea nr.251/30.04.2014 emisă de pârâtul C. Național pentru Combaterea Discriminării.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Conform art. 96 pct. 1 C.proc. civ, curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.
Hotărârea contestată de reclamant a fost emisă de o instituție centrală, respectiv C. Național pentru Combaterea Discriminării care este o autoritate centrală, autonomă, aflată sub control parlamentar, conform art.16 din O.G. nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, precum și dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 se reține că îi revine Curții de Apel C., în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantului, competența de soluționare a prezentei contestații, motiv pentru care se va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, față de dispozițiile art.129 și 132 alin.3 C.p.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul P. M.. C. cu sediul în C. ., nr.7, Județul D., în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, Piața V. M., nr. 1-3, ., în favoarea Curții de Apel C.-Secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 septembrie 2014
Președinte, A. G. V. | ||
Grefier, L. M. |
Red. A. V.
L.M. 23.09.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1025/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 6294/2014.... → |
|---|
