Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 639/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 639/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 12122/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 639/2014
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta S.C. G. S. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ R. A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect anulare act administrativ-fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspunsa avocat C. P. pentru societatea-reclamantă, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantei învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici nu solicită administrarea altor probe – în dovedirea acțiunii -, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată, și acordă cuvântul asupra fondului.
Avocat C. P., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată - în sensul anulării actelor administrativ-fiscale atacate. Menționează că nu erau întrunite condițiile prevăzute de art. 6 și 7 din C.pr.fiscală pentru reîncadrarea unei tranzacții comerciale. Pretinde că activitatea desfășurată de societatea pe care o reprezintă a fost de prestări servicii – și nu de consultanță, așa cum, dintr-o eroare s-a menționat în contractul nr. 1/03.10.2011, astfel încât datora impozit pe activitatea microîntreprinderilor și nu impozit pe profit. Solicitată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 24.07.2013 reclamanta S.C. G. S. S.R.L. a chemat în judecată pe DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispusă anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, înregistrată sub nr. F-DJ 646/23.10.2012 - emisă ca urmare a întocmirii raportului de inspecție fiscală nr. F-DJ 523/23.10.2012 -, cu consecința exonerării de la plata sumei de 31.083 lei impozit pe profit stabilit suplimentar cu accesorii, anularea în totalitate a Deciziei nr. 17/21.01.2013 - emisă în soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere anterior menționată -, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că a fost efectuat un control fiscal care a cuprins perioada 05.10._12, pentru următoarele obligații bugetare: impozit pe veniturile microîntreprinderilor, TVA, contribuții, impozit pe veniturile din dividende și impozit pe profit.
Urmare a controlului, a fost stabilită obligația de plată a sumei de 31.083 lei - din care impozit pe profit 25.238 lei, majorări de întârziere 2.059 lei iar penalități de întârziere 3.786 lei.
În motivarea stabilirii obligațiilor suplimentare, organul de control a apreciat că societatea-reclamantă a desfășurat în perioada verificată activitate de consultanță, raportat la prevederile contractului nr. 1/03.10.2011 încheiat cu ..
În aceste condiții, organul fiscal a considerat că reclamanta nu putea beneficia de opțiunea de a plăti impozit pe veniturile microîntreprinderii (art. 1122 alin. 6 lit. c din Codul Fiscal) și a stabilit că era obligatorie înregistrarea ca plătitor de impozit pe profit - calculând impozitul pe profit datorat prin aplicarea cotei de 16% la totalul veniturilor, din rezultat fiind scăzută suma reprezentând impozit pe venitul microîntreprinderilor declarat și achitat de societate.
Prin contestația formulată în procedura prealabilă, reclamanta a solicitat anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, invocând netemeinicia și nelegalitatea constatărilor organelor de control.
Astfel, s-a menționat că societatea-reclamantă nu a desfășurat o activitate (prestare de servicii) care să îi interzică să opteze pentru plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor (ceea ce a și făcut), iar impunerea este vădit nelegală.
Prin Decizia nr. 17/21.01.2013 - fără a lua în considerare înscrisurile prezentate de reclamantă și fără a motiva în vreun fel soluția raportat la susținerile acesteia -, D.G.F.P. D. a respins contestația înregistrată sub nr._/04.12.2012, menținând în totalitate actele administrativ-fiscale contestate.
Recurenta a pretins că realitatea prestațiilor efectuate pentru .. nu a fost pusă niciodată la îndoială, diferențele de obligații bugetare provenind strict din modalitatea diferită în care a apreciat organul de control contractul încheiat cu această societate față de scopul urmărit efectiv de părți la momentul semnării actului (contract de consultanță, respectiv contract de prestări servicii).
Nicăieri in actul administrativ nu se face referire la situația mijloacelor fixe aparținând societății-reclamante atunci când este impusă - așa cum se încearcă justificarea debitului suplimentar prin decizia de soluționare a contestațiilor -, abordarea inițiala a organului de inspecție fiscala având in vedere ca nu este obligatoriu ca un contribuabil sa achiziționeze active pentru a desfășura activitate economica, cu atât mai mult cu cat realitatea acestei activități nu este pusa la îndoiala.
Singurul motiv al stabilirii de obligații suplimentare l-a reprezentat existenta contractului încheiat cu .. iar instanța, in aprecierea legalității impunerii, trebuie sa se raporteze la temeiurile de fapt si de drept indicate in decizia de impunere.
Reclamanta a precizat că a dovedit, inclusiv la momentul controlului (prin adresa înregistrată la DGFP D. sub nr._/23.10.2012), faptul că respectivul contract a fost denumit din eroare contract de consultanță, în măsura în care activitățile enumerate la pct. 2 din contract erau fără echivoc prestări de servicii pe care societatea urma să le presteze - și le-a prestat -, pentru beneficiarul ..
În măsura în care societatea-reclamantă a acționat ca un veritabil prestator de servicii (activitate care nu este interzisă pentru cei care optează pentru plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor), și a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1121 Cod fiscal centru a fi tratată din punct de vedere fiscal ca o microîntreprindere, apare ca nejustificată calificarea ca plătitor de impozit pe profit.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin actele administrative emise, D.G.F.P. D. a făcut considerații cu privire la activitatea desfășurată, și a indicat în cuprinsul RIF-ului că se poate pronunța asupra realității stării de fapt fiscale, cu consecința reîncadrării operațiunilor economice, era obligat organul fiscal să analizeze în amănunt toate înscrisurile emanând de la contribuabil, inclusiv prevederile contractului la care se face referire (ceea ce nu a făcut, oprindu-se la analiza denumirii contractului).
Așa cum a fost precizat în decizia de impunere, potrivit art. 6 din Codul de Procedură Fiscală "Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză. "
Conform art. 7 din OG nr. 92/2003, "Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. în analiza efectuată organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz", iar potrivit art. 64 " Documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere, în cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere."
Sintetizând normele citate și de către organul de control, acesta poate reîncadra o operațiune, cu condiția ca starea de fapt să difere de cea prezentată de către contribuabil, să existe alte documente justificative decât cele prezentate de persoana impozabilă și, mai important, să analizeze toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz.
În măsura în care în actul de impunere nu se face în nici un fel dovada îndeplinirii acestor condiții, nici reîncadrarea nu este legală, astfel că nu poate fi modificată calificarea dată activităților prestate pentru .. - simple prestări de servicii și nu activitate de consultanță -, care îi permite reclamantei să opteze pentru plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor.
Că organul fiscal nu a procedat corect atunci când a calificat societatea-reclamantă ca plătitor de impozit pe profit o dovedește chiar simpla lecturare a art. 1122 Cod Fiscal: nu este suficient ca un contribuabil să încheie un contract de consultanță pentru a se aprecia că nu poate opta pentru plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor, trebuie ca el să presteze efectiv activitate în domeniul consultantei.
Or, reclamanta a învederat controlului tocmai acest lucru: chiar dacă contractul încheiat cu . poartă denumirea de contract de consultanță, în fapt acest contract este un veritabil contract de prestări servicii.
Tocmai raportat la obiectul contractului și la rezultatele urmărite de părți, voința părților din respectiva convenție este clară – S.C. G. S. S.R.L. se obligă să presteze pentru .. o . servicii constând în identificarea zonelor geografice în care brandul Oriflame nu este recunoscut, organizare de întruniri publice, asigurare de locații în care .. să prezinte oportunitatea afacerii Oriflame, efectuarea oricăror opțiuni practice care au ca rezultat găsirea de cumpărători pentru produsele valorificate de ..
Nici unul dintre aceste servicii - pe care societatea-reclamantă le-a prestat efectiv -, nu au presupus acordarea de consultanță; în fapt, acest lucru nici nu era posibil, în măsura în care clientul este situat între primele 15 firme din lume care distribuie produse Oriflame, și în mod evident reclamanta nu era în măsură să o consilieze în legătură cu modul în care o astfel de activitate poate fi dezvoltată.
În relația cu reclamanta, societatea-beneficiară avea nevoie de un prestator care să identifice rapid clienți și să organizeze întâlnirea cu aceștia, activitate direct si concretă pe care reclamanta a dus-o la îndeplinire. Ca urmare a încheierii contractului de prestări servicii, societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile (acest lucru nu este contestat nici de către inspecția fiscală), ca urmare a întrunirilor organizate în zonele identificate (T., lași, C. S., etc), și nu ca urmare a unei consultanțe acordate cu privire la modul de organizare a afacerii, fiind încheiate contracte de către .. cu peste 400 de persoane.
Este adevărat că nu există legiferată o definiție a celor două contracte ( de prestări servicii propriu zise și de consultanță), însă doctrina a definit că prin consultanță se înțelege orice formă de a acorda ajutor cu privire la conținutul, desfășurarea sau structura desfășurării unei activități sau a unei serii de activități - acțiune în cadrul căreia consultantul nu răspunde in realitate de executarea acelei activități, ci îi ajută pe cei însărcinați cu această răspundere. Consultanța reprezintă prestarea unui serviciu profesional specializat, un serviciu de consiliere pentru care organizațiile interesate încheie un contract cu persoane special instruite și calificate în acest domeniu, persoane care ajută organizația beneficiară într-un mod obiectiv și independent să-și identifice și să-și analizeze problemele, recomandând soluții pentru astfel de probleme și ajutând atunci când li se cere la implementarea soluțiilor .
Spre deosebire de această activitate, prestarea de servicii presupune o activitate directă și concretă desfășurată de prestator, care răspunde de rezultatul obținut.
Există astfel o distincție clară, dată de obligația asumată de prestator. Ca și în prezenta speță, dacă obligația este de rezultat, este vorba despre o prestare de servicii propriu zisă, și nu se impune reîncadrarea activității.
Concluzionând, trebuie reținute următoarele:
- chiar dacă un contract este greșit intitulat, prin acest nu se poate modifica voința părților care convin asupra obiectului contractului;
- situația de fapt, concretizată în ceea ce părțile au convenit, trebuie să primeze în aprecierea relațiilor comerciale;
- activitatea prestată de reclamantă a presupus organizare de evenimente, recrutare potențiali clienți pentru .., toate acestea fiind veritabile prestări de servicii cu plată;
- organul fiscal, în condițiile în care reîncadrează o operațiune, trebuie să analizeze în profunzime actele emanând de la contribuabil și trebuie să se bazeze în stabilirea soluției pe constatări complete și pe documente noi; în cauză, nu există alte înscrisuri și nu s-a făcut o minimă verificare a stării de fapt;
- obiectul contractului este clar și diferențiază prestarea pe care societatea-reclamantă a făcut-o pentru beneficiar de o activitate de consultanță; diferența rezidă chiar din tipul de obligație pe care prestatorul și-o asumă - dacă în cazul unei activități de consultanță obligația este una de diligentă, în cazul prestării de servicii obligația este una de rezultat;
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Deși legal citată, pârâta nu a înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: copia Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-DJ 646/23.10.2012, precum și actele care au stat la baza întocmirii acesteia; copia Raportului de inspecție fiscală întocmit în data de 23.10.2012; copia contestației formulată de societatea-reclamantă împotriva Deciziei de Impunere anterior menționată – înregistrată la D.G.F.P. D. sub nr._/04.12.2012 și copia Deciziei nr. 17/21.01.2013 – prin care a fost soluționată respectiva Contestație; copie după contractul de consultanță nr. 1/03.10.2011.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-DJ 646/23.10.2012 - adoptată pe baza Raportului de inspecție fiscală întocmit în data de 23.10.2012 – s-a stabilit că societatea-reclamantă datorează următoarele sume: 25.238 lei cu titlu de impozit pe profit stabilit suplimentar; 2.059 lei cu titlu de dobânzi și 3.786 lei penalități de întârziere la suma anterior menționată – în total 31.083 lei.
Împotriva Raportului de Inspecție Fiscală și Deciziei de impunere anterior menționate societatea-reclamantă a formulat Contestație - înregistrată la pârâta D.G.F.P. D. sub nr._/04.12.2012 – însă, prin Decizia nr. 162/12.07.2013, a fost respinsă respectiva contestație.
Instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Astfel, în cuprinsul Deciziei de impunere și R.I.F. anterior menționate se precizează faptul că reclamanta a înregistrat, evidențiat în contabilitate și declarat un impozit pe venitul microîntreprinderilor însă - dat fiind contractul de consultanță nr. 1/03.10.2011, încheiat între societatea-reclamantă și .. -, conform prevederilor art. 1122 alin. 6 lit. c) din Legea nr. 571/2003, nu putea opta pentru sistemul de impunere privind microîntreprinderile – respectiv impozitarea cu 3% a veniturilor realizate din orice sursă -, ci avea obligația de a calcula, înregistra și declara impozit pe profit.
Textul de lege anterior menționat statua – la momentul adoptării Deciziei de impunere nr. F-DJ 646/23.10.2012 - că "Nu pot opta pentru sistemul de impunere reglementat de prezentul titlu persoanele juridice române care: ... c) desfășoară activități în domeniile jocurilor de noroc, consultanței și managementului", așadar o societate-comercială care desfășoară activitate în domeniul consultanței, nu poate opta pentru a achita impozitul pe venitul microîntreprinderilor reglementat de Titlul IV din Legea nr. 571/2003.
Or, între reclamantă și .., fusese încheiat contractul nr. 1/03.10.2011, pe care părțile semnatare au convenit să-l denumească "de consultanță".
Prin urmare, reclamanta este cea care, în ciuda încheierii acestui contract, a considerat că, de fapt, nu desfășoară activități "de consultanță" ci "prestează servicii", astfel încât este îndreptățită să își exercite opțiunea de a achita impozit pe veniturile microîntreprinderii.
Ca atare, o primă "recalificare" a operațiunii comerciale derulate conform contractului anterior menționat a realizat-o chiar societatea-reclamantă, organele fiscale – deși fac referire la art. 6 și 7 din O.G. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), care menționează: (6) Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză. (7) Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. în analiza efectuată organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz". -, nefăcând practic altceva decât să aprecieze că acel contract încheiat între reclamantă și .. reprezintă chiar un contract de consultanță – așa cum îi indică denumirea -, și nu un contract servicii, așa cum îl considera societatea-reclamantă.
Cât privește susținerile reclamantei în sensul că denumirea "consultanță" reprezintă "o simplă eroare materială", este greu plauzibil ca două societăți comerciale – care, teoretic, sunt familiarizate cu activitatea comercială pe care o desfășoară și cu actele normative care reglementează diferitele contracte pe care le încheie pentru a-și îndeplini obiectul de activitate -, să dea o calificare juridică greșită unui act pe care-l încheie – și îl cataloghează drept activitate de consultanță deși, în realitate, era vorba de "prestări servicii".
În altă ordine de idei, analizând clauzele contractului nr. 1/03.10.2011, se reține că reclamanta își asuma următoarele obligații: să identifice zonele geografice în care brandul Oriflame nu este cunoscut; să estimeze potențialul de creștere al respectivelor zone; să organizeze întruniri publice de promovare a brandului Oriflame; să asigurare locații în care .. să prezinte oportunitatea afacerii Oriflame; să efectueze orice opțiuni practice care au ca rezultat găsirea cât mai multor cumpărători direcți Oriflame.
Or, chiar dacă s-ar accepta ideea că obligațiile de a organiza întruniri publice de promovare a brandului Oriflame, de a asigurare locații în care .. să prezinte oportunitatea afacerii Oriflame și de a efectua orice opțiuni practice care au ca rezultat găsirea cât mai multor cumpărători direcți Oriflame ar reprezenta prestare de servicii, în ceea ce privește primele două obligați asumate - să identifice zonele geografice în care brandul Oriflame nu este cunoscut și să estimeze potențialul de creștere al respectivelor zone -, acestea reprezintă în mod indubitabil activitate de consultanță – fiind destinate să conducă la eficientizarea activității și creșterea volumului de vânzări al .. -, neputându-se susține că reprezintă doar o "prestare de servicii". Așadar, chiar dacă s-ar accepta distincția făcută de reclamantă între Contractul de prestări servicii și Contractul de consultanță - prestarea de servicii presupune o activitate directă și concretă desfășurată de prestator, care răspunde de rezultatul obținut, în timp ce consultanța reprezintă prestarea unui serviciu profesional specializat, a unui serviciu de consiliere pentru organizațiile interesate, așadar o obligație de mijloace -, contractul nr. 1/03.10.2011 poate fi calificat ca având o natură mixtă – atât prestări servicii, cât și oferirea de consultanță. În aceste circumstanțe, fiind incontestabil că reclamanta a desfășurat și activitate de consultanță pentru .. – de altfel, în cuprinsul acțiunii, societatea-reclamantă confirmă că și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contractul anterior menționat -, organele fiscale au avut temei pentru a aprecia că sunt incidente în cauză prevederile art. 1122 alin. 6 lit. c) din Legea nr. 571/2003 și, în consecință, exista obligația ca S.C. G. S. S.R.L. să se înregistreze drept plătitor de impozit pe profit – în conformitate cu prevederile art. 13 lit. a) din Legea 571/2003 "Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili: a) persoanele juridice române" -, și să achite cota reglementată de art. 17 din actul normativ anterior menționat –"C. de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%, cu excepțiile prevăzute la art. 38" -, și nu impozitul prevăzut de art. 1125 din Legea nr. 571/2003 – care stabilește "C. de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este 3%".
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază că nu a fost adusă dovada că Decizia de Impunere nr. F-DJ 646/23.10.2012 și RIF încheiat în data de 23.10.2012 ar fi fost întocmite în mod nelegal sau netemeinic – și, în mod logic, nici Decizia 162/12.07.2013, prin care a fost respinsă Contestația formulată împotriva actelor administrativ-fiscale anterior menționate -, astfel încât nu există justificare pentru a se dispune anularea acestora.
În consecință, acțiunea formulată apare ca fiind neîntemeiată și, prin urmare, urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. G. S. S.R.L., având sediul în orașul D., sat D. .. 30, jud. D., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., având ca obiect anulare act administrativ-fiscal, ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 11 februarie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./04.03.2013/4 ex/
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 652/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 822/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
