Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 08-04-2014, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 715/304/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 190/2014
Ședința publică de la 08 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. G.
Judecător M. D. I.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea apelului privind pe apelantul F. M. și pe intimatul I. DE J. JUDEȚEAN D., formulat împotriva sentinței civile nr. 1240 din 25.10.2013 pronunțată de Judecătoria S..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în cauză s-a solicitat în baza art. 223 c.pr.civ. judecata și în lipsă.
În baza art. 131 N. C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial, în raport de art. 10 din Legea 554/2004.
Instanța pune in discutie proba cu martori, pe care o respinge ca nefiind utilă cauzei.
In raport de natura și complexitatea cauzei, ținând seama de probele ce urmează a fi administrate și dând eficiență prevederile art. 238 pct. 1 N. C.pr.civ., estimează a fi încheiată cercetarea procesului,după care, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a reținut spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1240 din 25.10.2013 pronunțată de Judecătoria S. s-a respins plângerea formulată de F. M..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit de I. de J. Județean D. la data de 10.03.2013, petenta F. M. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 10.03.2013, ora 08:50, în timp ce se afla în târgul de săptămână din localitatea Valea Stanciului a expus spre vânzare mai multe obiecte casnice, precum și becuri a căror proveniență nu a putut fi dovedită în condițiile legii, nefiind trecute în avizul de însoțire a mărfii din 10.03.2013, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 rep.
În procesul verbal a fost menționat că petenta este de acord cu cele consemnate însă refuză să semneze.
În ce privește legalitatea procesului verbal, petenta nu invocă motive de nelegalitate, iar instanță constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, se reține că procesul verbal de contravenție este un mijloc de probă care conține constatările personale ale agentului constatator, nu face dovada vinovăției petentei, ci a situației de fapt astfel cum a fost constatată de către agentul constatator.
Petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care, însă, nu este absolută, așa cum nu este absolută nici obligația intimatului de a suporta întreaga sarcină a probei. Faptele constatate personal de către agentul constatator dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
În speță, instanța a reținut că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte stări de fapt decât cea menționată în procesul – verbal de contravenție încheiat pentru a fi înlăturată prezumția de legalitate și temeinicie a acestuia sau a împrejurării că deținea documente de proveniență pentru bunurile găsite asupra sa și expuse spre vânzare, astfel încât plângerea contravențională va fi respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 „efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.
În speță, instanța a constatat că petenta a invocat netemeinicia procesului-verbal de contravenție invocând faptul că posedă toate actele necesare desfășurării faptelor de comerț, printre care și avizele de însoțire a mărfii pe care le avea la autoturism, însă agentul constatator a completat procesul-verbal și i-a spus să se adreseze instanței.
La dosarul cauzei petenta a depus un aviz de însoțire a mărfii fără număr din 10.03.2013 și două facturi fiscale.
Cu privire la avizul de însoțire a mărfii depus – fila 12 dosar instanța a reținut că acest înscris nu reprezintă un document care să facă dovada provenienței bunurilor descoperite asupra petentei întrucât din chiar cuprinsul procesului – verbal contestat rezultă că petenta a prezentat avizul organului constatator și s-a constatat că bunurile confiscate nu erau trecute în acest aviz.
Referitor la facturile fiscale depuse în susținerea plângerii instanța a apreciat că acestea nu fac dovada provenienței licite a bunurilor găsite la petentă cu ocazia încheierii procesului – verbal de contravenție având în vedere că este vorba de bunuri de gen iar petenta nu a făcut dovada identității între bunurile găsite asupra sa și cele menționate în facturi.
În plus, petenta nu a făcut dovada susținerilor din cuprinsul plângerii și în cuprinsul procesului – verbal de contravenție s-a menționat că este de acord cu cele consemnate dar refuză să semneze.
Împotriva aceste sentințe a formulat apel F. M., considerând-o netemeinică și nelegală.
În cuprinsul motivelor de apel susține că, în mod eronat instanța de fond a reținut că nu a făcut dovada existenței unei alte stări de fapt, decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, în condițiile în care tot instanța de judecată a reținut că la dosarul cauzei a fost depus avizul de însoțire a mărfii și două facturi, dar pe care nu le-a luat în considerare, deoarece aceste acte nu reprezintă documente cu care să fie dovedită nevinovăția sa.
De asemenea s-a apreciat eronat și faptul că acele chitanțe depuse la dosar nu fac dovada provenienței bunurilor, în condițiile în care în baza acestor facturi a achiziționat marfa pe care urma să o comercializeze.
Arată și că deși a susținut în fața agentului constatator că actele se află în mașină, instanța a reținut că a fost de acord cu cele consemnate în procesul-verbal de contravenție, dar nu l-a semnat, ori refuzul său s-a datorat tocmai acelei consemnări, care nu corespunde realității.
În susținerea apelului a solicitat încuviințarea probei cu martorii P. F. C. și R. A..
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Instanța, la termenul de azi, a respins proba cu martori ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Analizând apelul formulat, instanta retine urmatoarele:
In fapt, prin procesul verbal de constatare a contraventiei contestat s-a retinut ca petenta apelanta a expus spre vanzare mai multe bunuri care nu aveau acte de provenienta.
Agentul constatator a consemnat ca petenta este de acord cu continutul procesului verbal de constatare a contraventiei, dar refuza sa semneze, precum si ca aceste aspecte sunt atestate de martorul asistent N. C..
Instanta de fond a incercat sa audieze acest martor, insa din procesul verbal de cautare de la fila 36 dosar de fond reiese ca datele de identificare ale acestui martor au fost mentionate in mod gresit in cuprinsul actului constatator, la adresa sa de domiciliu nefiind identificata nici o constructie, iar el neputand fi gasit.
De asemenea, din inscrisurile de la filele 11-12 reiese ca marfurile expuse spre vanzare – 26 cutite de bucatarie, 5 tigai culoare neagra, 16 cutite de bucatarie, 16 bureti de bucatarie, 4 ibrice, 4 becuri economice - aveau acte de provenienta, acestea facand parte din bunurile inscrise in cele doua facturi prezentate si in avizul de insotire a marfurilor emis in data de 10.03.2014.
Tribunalul retine, contrar celor constatate de instanta de fond, ca inscrisurile indicate fac dovada provenientei bunurilor expuse spre vanzare, chiar daca acestea sunt bunuri de gen. Astfel, pentru bunurile de gen nu se trec semne distinctive in inscrisurile contabile, semne de natura a duce la identificarea certa a acestora, ci se trec doar caracteristicile generale si cantitatea lor.
Imprejurarea ca acestea sunt mentionate in cuprinsul avizului de insotire emis in data de 10.03.2014 - care a fost indicat de agentului constatator in procesul verbal de constatare a contraventiei- si in cele doua facturi emise in data de 18.02.2014 este de natura a conduce la concluzia ca toate aceste acte de provenienta sunt reale, nu intocmite pro causa, ele existand la data controlului.
Ca atare, intrucat apelanta petenta a dovedit temeinicia sustinerilor sale, prin probele aflate la dosar rasturnandu-se prezumtia de temeinicie de care beneficiaza actul administrativ contraventional atacat, si dovedindu-se ca nici una din imprejurarile consemnate de agentul constatator in cuprinsul acestuia nu este reala, instanta de apel, in baza prevederiloe art.480 al.2 C.p.c. va admite apelul formulat si va schimba Sentința 1240/2013 a Judecatoriei S., în sensul că va admite plângerea și va anula procesul verbal . nr._/10.03.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul privind pe apelantul F. M., domiciliat în comuna Gîngiova, ., jud. D. și pe intimatul I. DE J. JUDEȚEAN D., cu sediul în C., .. 7, jud. D., formulat împotriva sentinței civile nr. 1240 din 25.10.2013 pronunțată de Judecătoria S..
Schimbă sentința 1240/2013 în sensul că admite plângerea și anulează procesul verbal . nr._/10.03.2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2014.
Președinte, A. E. G. | Judecător, M. D. I. | |
Grefier, C. P. |
Red. 4 ex/24.05.2014
AEG/C.P.
Aprilie 2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2488/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 1496/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








