Pretentii. Sentința nr. 1496/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1496/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 458/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1496/2014
Ședința publică de la 22 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta R. M., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Ținând seama de dispozițiile art. 23 alin. 5 din H.G. 520/2013, pârâta A.F.P. C. va fi conceptată cu noua denumire, aceea de Administrația Județeană a Finanțelor Publice D..
Date fiind dispozițiile art. 1 și 8 din Legea 554/2004, instanța – dând eficiență prevederilor art. 131 N. C.pr.civ. -, apreciază că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa cauza dedusă judecății.
Instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare atât asupra excepției inadmisibilității acțiunii – invocată de pârâta A.F.M. prin întâmpinare -, cât și asupra fondului.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 17.01.2014 reclamanta R. M. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea actului administrativ prin care i s-a refuzat restituirea taxei de timbru, precum și obligarea pârâților de a-i restitui contravaloarea timbrului de mediu - în cuantum de 1.847 lei -, de a-i achita dobânda legală aferentă - calculată in conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod pr. Fiscală, până la momentul plății efective -, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că, în anul 2013 a achiziționat un autoturism marca Smart, având nr. identificare WME4540011B115037 iar, in vederea înmatriculării acestuia in România, a fost nevoită să achite timbrul de mediu anterior menționat – cuantumul acestuia fiind stabilit prin Decizia de calcul nr. 4221/03.07.2013 – fapt atestat de chitanța ., nr._/03.07.2013 .
Reclamantul a menționat faptul că a solicitat sa-i fie restituita suma achitată, însă respectiva cerere a fost respinsă ca fiind lipsită de o bază legală.
Reclamanta a menționat că O.U.G. 9/2013 – care constituie temeiul de drept pentru perceperea timbrului de mediu -, contravine prevederilor art. 90 paragraful 1 din tratatul Uniunii Europene – care prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mai decât cele care se aplică produselor naționale similare -, scopul acestui articol fiind de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de discriminare.
Or, instituirea timbrului pentru mediu introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din Uniunea Europeană pentru a fi înmatriculate în România – în contextul în care doar pentru acestea este achitat respectivul timbru, nu și pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Reclamanta a pretins că, prin instituirea timbrului de mediu se aduce atingere în mod direct și prevederilor art. 25 și 28 din Tratatul Uniunii Europene.
Astfel, potrivit art. 25 C.E. "între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și export sau taxele cu caracter echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal", în timp ce conform art. 28 C.E. "între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu caracter echivalent".
Potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, art. 25, 28 și 90 din TCE și art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
În data de 04.03.2014, D.G.R.F.P. D. – în numele și pentru A.J.F.P. D. -, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În cuprinsul acesteia s-a învederat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu se aplică tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român – indiferent dacă anterior fuseseră înmatriculate în România sau în alt stat membru al Uniunii Europene -, astfel încât nu este încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și cele importate.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 N.C.pr.civ.
În data de 17.02.2014, pârâta Administrația F. pentru Mediu a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității acțiunii iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
În susținerea excepției, pârâta A.F.M., a menționat că reclamantul își argumentează demersul pe o pretinsă neconformitate a O.U.G. nr. 9/_ privind timbrul de mediu pentru autovehicule cu normele europene și, implicit, printr-o pretinsă neconstituționalitate a respectivul act normativ.
Altfel spus, vătămarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului s-ar datora în exclusivitate stării de nelegalitate și neconstituționalitate a OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, ceea ce conduce la concluzia că este vorba despre o situație tipică art. 9 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
In aceste condiții, a analiza conduita organului fiscal impusă de aplicarea prevederilor OUG nr. 9/2013 - constând în încasarea taxei prevăzute pentru timbrul de mediu -, este o abordare greșită în condițiile în care organul fiscal nu este emitentul respectivei Ordonanțe, u are căderea de a examina legalitatea taxei în raport de prevederile dreptului comunitar și nici de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziții, fără a tine cont de legislație internă.
Mai mult decât atât, astfel cum este recunoscut jurisprudențial și doctrinar, în aceste cazuri, admisibilitatea acțiunii este condiționată de răsturnarea prezumției de constituționalitate a ordonanței Guvernului pretins vătămătoare: în cazul în care ordonanța de urgență sau dispoziția din ordonanța de urgență ce se consideră vătămătoare nu a fost declarată ne constituțională, acțiunea în contencios administrativ este admisibilă numai împreună cu excepția de neconstituționalitate. În cazul în care acțiunea ce vizează ordonanța de urgență nu este însoțită de excepția de neconstituționalitate, acțiunea în contencios administrativ se respinge ca inadmisibilă.
Regimul juridic al acțiunilor împotriva ordonanțelor Guvernului este stabilit printr-un articol distinct din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a cărui examinare, prin raportare la jurisprudența în această materie a Curții Constituționale și a instanțelor judecătorești, relevă o . particularități, cu precădere în ceea ce privește condițiile acțiunii, obiectul acesteia, incidența instituției suspendării executării actului administrativ, aspecte ce vor fi analizate în ceea ce urmează:
Persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ în două situații: a) când este pusă la îndoială prezumția de constituționalitate a unui astfel de act (situație în care, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea trebuie însoțită de excepția de neconstituționalitate; b) când a fost constatată neconstituționalitatea unei ordonanțe de Guvern, situație în care acțiunea trebuie introdusă în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României.
Or, întrucât interesul de a acționa în justiție, pe calea contenciosului administrativ, este legitimat de vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim născut din existența unui act administrativ a cărui anulare trebuie solicitată de cel ce se consideră păgubit și, totodată, având în vedere că, deși prin acțiune se solicită restituirea unei sume încasată în temeiul unui act normativ pretins neconstituțional, nu este formulată și excepția de neconstituționalitate a textului invocat, în opinia pârâtei A.F.M., cererea de chemare în judecată ar fi inadmisibilă.
Referitor la fondul cauzei, pârâta anterior menționată a precizat că, la 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. T. c. Statul Românși, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunțat astfel: ,Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională." Aceeași soluție a fost menținută de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C-263/10 N. c. Statul Român.
În răspunsul dat de către Curte în hotărârea T., la pct 54, se reține astfel: „(54) In ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen,C-451/99, R., p. 1-3193, par. 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-464/02, R., p. 1-7929, par. 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimport0rer,C-98/05, R., p. 1-4945, par. 28)."
Cu alte cuvinte, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării autovehiculelor de ocazie naționale și, prin aceasta, descurajarea importului de autovehicule de ocazie similare.
O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehiculea fost promovată tocmai din necesitatea de a corela dezideratele naționale în ceea ce privește scăderea nivelului de poluare prin aplicarea unei taxe factorilor poluanți, cu cele europene, România fiind sancționată pentru taxarea inechitabilă instituită de vechea reglementare în domeniu.
In acest context, O.U.G. nr. 9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ amintit înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative.Prin actuala lege s-a înlăturat taxarea discriminatorie, obligația fiscală având în vedere principiul "poluatorul plătește", fiind taxate primordial emisiile generate de mașina. Timbrul de mediu privește nivelul de emisii si tipul de tehnologie folosit (Euro 1, 2, 3, 4, 5) și reprezintă cu adevărat o taxă de mediu, întrucât se calculează în principal în funcție de emisia de C02, (luata în calcul în întregime pentru timbru, fata de reglementările anterioare), înscrisa în cartea de identitate a mașinii sau documentele de omologare.
De altfel, în preambulul O.U.G. nr. 9/2013 se arată că, prin adoptarea actului normativ, se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012, potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2.
Sigur, orice metoda de impunere poate să fie de unii agreeată, de alții contestată dar, în majoritatea statelor europene - si nu numai -, poluarea generata de autovehicule este taxata. Metodele de taxare, precum si valorile, sunt diferite de la tara la tara deoarece la nivel de Uniune nu exista o reglementare care sa instituie o taxa unica.
In acest sens în Uniunea Europeana, există mai multe state care isi calculează taxa de poluare în principal în funcție de emisia de C02: Franța, Spania, Irlanda, Olanda, Portugalia, Slovenia. In unele tari, precum Franța sau Olanda, cotele sunt mult mai mari decât în România, dar acest lucru este permis de puterea de cumpărare diferita.
In contextul intenției de armonizare europeană, dar și pentru a fi în deplin acord cu directivele europene, România a ales o taxare doar in funcție de emisia de C02 si de gradul de poluare a tehnologiei.
In altă ordine de idei, contrar susținerilor reclamantului, O.U.G. nr. 9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.Astfel, art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule prevede:
" Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv indiferent că este vorba de un autovehicul nou, un autovehicul second-hand care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule, și pentru care se transcrie dreptul de proprietate".
Prin urmare, argumentele și așa-zisele exemple ipotetice la care recurge reclamantul, nu se pot substitui unei analize pertinente a legalității/nelegalității timbrului de mediu institut prin O.U.G. nr. 9/2013.
Totodată, pârâta A.F.M. a solicitat să nu fie reținute nici alegațiile reclamantului potrivit cărora prin instituirea timbrului de mediu s-ar aduce atingere dreptului de proprietate, pentru următoarele considerente:
În primul rând, procesul civil este guvernat de principiul "actori incumbit probatio", prevăzut de art. 249 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit căruia "cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".
Or, reclamantul nu a făcut vreo dovadă că prin achitarea timbrului de mediu i s-ar fi încălcat dreptul de proprietate (respectiv acel atribut al dreptului de proprietate ce se referă la prerogativa proprietarului de a dispune de bunul său), nu s-a făcut proba existenței unei legături directe de cauzalitate între fapta achitării taxei și o eventuală încălcare a dreptului de proprietate suferită de partea lezată.
Altfel spus, pentru a se putea antrena răspunderea statului, trebuie verificat dacă pretinsa încălcare a dreptului de proprietate rezultă în mod direct din achitarea timbrului de mediu instituit prinO.U.G. nr. 9/2013.
Nu în ultimul rând, din sumele colectate cu titlu de timbru de mediu se finanțează programe pentru protecția mediului, în baza OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, astfel: Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități; Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național; Programul de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate; Programul de realizare a pistelor pentru bicicliști; Programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului,precum și multe alte proiecte, cum ar fi: reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului, inclusiv monitorizarea calității aerului; conservarea biodiversității și administrarea ariilor naturale protejate; educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului; monitorizări, studii și cercetări în domeniul protecției mediului, pădurilor și apelor privind sarcini derivate din acorduri internaționale, directive europene sau alte reglementări naționale sau internaționale, precum și cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice.
De altfel, indiferent de forma pe care taxa a îmbrăcat-o (taxă de primă înmatriculare/taxă pe poluare/timbru de mediu), prin aplicarea acestei masuri fiscale, pe lângă proiectele si programele finanțate de A.F.M., s-a derulat încă din anul 2005 „Programul Rabla", fiind scoase din uz un număr de 410.238 autovehicule vechi si poluante, astfel: 2005 - 14.607; 2006 -15.110; 2007 - 16.444; 2008 - 30.466; 2009 - 32.327;_;_; 2012 -25.000.
Pe lângă aceste cantități de emisii care au fost reduse, prin casarea autovehiculelor au fost eliberate suprafețe in localități de cea 10 mp/autovehicul, a fost introdusă o cantitate de cea 650 Kg/autovehicul de deșeu metalic în sistemul de reciclare, realizându-se astfel și obiectivele de mediu conform Directivei 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene nr. L 269 din 21 octombrie 2000.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 din Legea nr. 134/2010 – privind Codul de procedură civilă.
Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a timbrului de mediu – înregistrată la A.J.F.P. D. sub nr. DJ_/03.12.2013 -, și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule; copia chitanței ., nr._/03.07.2013; copie după certificatul de înmatriculare - eliberat de autoritățile germane -, al autoturismului marca Smart, având nr. identificare WME4540011B115037 și traducerea acestuia în limba română; copii după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare - eliberate de autoritățile române -, ale vehiculului anterior menționat, având nr. de înmatriculare_ ; copia unui înscris intitulat „comandă obligatorie a unui autovehicul la mâna a doua” – redactat în limba germană -, încheiat în data de 22.06.2013, precum și traducerea actului în limba română.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în înscrisul intitulat „comandă obligatorie a unui autovehicul la mâna a doua” – redactat în limba germană -, încheiat în data de 22.06.2013, reclamanta și numitaRosenauer Annemarie F. au achiziționat un autoturism marca Smart, având nr. identificare WME4540011B115037.
Respectivul automobil fusese înmatriculat în Germania, în data de 17.11.2005 – conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al respectivului vehicul, eliberat de autoritățile germane.
Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autovehiculului marca Smart, având nr. identificare WME4540011B115037 - eliberate de autoritățile române -, atestă faptul că respectivul autoturism a fost înmatriculat în România la data de 05.07.2013 - fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_ -, în timp ce chitanța ., nr._/03.07.2013 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamanta a achitat timbrul de mediu prevăzut de O.U.G. 9/2013, în cuantum de 1.847 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr. DJ_/03.12.2013, reclamanta a solicitat A.J.F.P. D. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta A.F.M. a invocat faptul că "deși prin acțiune se solicită restituirea unei sume încasată în temeiul unui act normativ pretins neconstituțional, nu este formulată și excepția de neconstituționalitate a textului invocat – așa cum statuează art. 9 din Legea 554/2004 -, astfel încât cererea de chemare în judecată ar fi inadmisibilă". Contrar acestor susțineri, instanța consideră că prevederile art. 9 alin. 1 din Legea 554/2004 – care statuează că "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță". -, nu au aplicabilitate în speță. Astfel, reclamanta nu înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. 9/2013, ci invocă faptul că respectivul act normativ contravine dreptului UE – art. 110 TFUE. În aceste circumstanțe, date fiind prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României "ca urmare a aderării, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare cuprinse in legile interne, cu respectarea prevederilor actelor de aderare", și ținând seama de cele statuate de CJCE în cauza Simmenthal (1976) – în sensul că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale -, revine instanței de judecată îndatorirea de a analiza compatibilitatea dreptului național cu cel comunitar și, în cazul constatării nor neconcordanțe trebuie să înlăture de la aplicare normele de drept național - nefiind necesar ca persoana interesată să invoce concomitent cu acțiunea principală și excepția de neconstituționalitate -, și să aplice în mod direct dreptul Uniunii Europene.
Date fiind considerentele prezentate, urmează a fi respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect anulare act administrativ-fiscal, deși reclamanta nu a specificat în mod concret care este actul atacat, instanța consideră că a înțeles să facă referire la adresa nr. DJ_/10.12.2013 – în cuprinsul respectivei adrese specificându-se că nu se poate da curs cererii de restituire a timbrului de mediu. Însă, adresa anterior menționată nu are natura unui act administrativ-fiscal - întrucât nu vizează stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale ale reclamantei – ci, pur și simplu, reprezintă documentul prin care se materializează refuzul pârâtei A.J.F.P. D.de a da curs cererii formulate de reclamantă – vizând restituirea sumei achitate cu titlu de timbru de mediu -, astfel încât cererea de anulare a înscrisului anterior menționat apare ca fiind inadmisibilă.
În speță, Decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbru de mediu pentru autovehicule - întocmită de A.F.P. C. în data de 03.07.2013 -, reprezintă un act administrativ-fiscal, în înțelesul conferit acestei sintagme de art. 41 din O.G. 92/2003 - Codul de procedură fiscală, care statuează că "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."Respectiva Decizie constituie titlu de creanță – fiind în măsură să stabilească o obligație fiscală (plata sumei de 1.847 lei cu titlu de timbru de mediu) în sarcina reclamantei -, însă reclamanta nu a înțeles să atace în fața instanței de contencios administrativ acest act.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect pretenții, argumentele invocate de reclamantă pentru a demonstra că O.U.G. nr. 9/2013 contravine art. 110 TFUE nu pot fi reținute decât în ceea ce privește actele normative care au reglementat anterior plata unei taxe de poluare – OUG 50/2008 -, sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule – Legea 9/2012, forma în vigoare până la data de 31.12.2012 -, însă nu pot fi primite și în cazul O.U.G. nr. 9/2013.
Astfel, este adevărat că, prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât era destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Italia -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarca și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit - în considerentele la Decizia nr. 24/14.11 .2011, prin care a fost admis un recurs în interesul legii -, că art. 110 din TFUE se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din O.U.G. nr. 50/2008 și, cu atât mai puțin, dispozițiile Ordinului MAI nr. 1501/2006, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite. Astfel, instanța supremă a statuat că „acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzuta de O.U.G. 50/2008, aprobata prin Legea 140/2011 ..........este admisibilă”.
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statua că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.
Potrivit art. 110 TFUE „ Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 110 TFUE - deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale -, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare – indiferent cât de ridicat ar fi și fără a exista posibilitatea ca persoana interesată să se prevaleze de faptul că într-un alt stat membru al Uniunii Europene o taxă similară are un nivel mai scăzut -, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 110 din TFUE suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent - conținute în art. 28 și 30 din Tratat -, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.
Este adevărat că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. 4 din Legea 9/2012 și, în consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, s-a realizat o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, Legea nr. 9/2012 - forma în vigoare până în data de 31.12.2012 inclusiv – era contrară art. 110 din TFUE, dat fiind că aspectele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene (în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE ), își păstrau valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012.
Însă, respectivele argumente își pierdeau valabilitatea începând cu data de 01.01.2013, întrucât, la acest moment, O.U.G. nr. 1/2012 a încetat să mai producă efecte .
O.U.G. nr. 9/2013 – act normativ intrat în vigoare în data de 15 martie 2013, care instituie obligativitatea achitării unui timbru de mediu -, statuează la art. 4 că "Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7; c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule".
Această nouă reglementare preia, în esență, disp. art. 4 din Legea 9/2013, prin urmare aspectele prezentate anterior – cu privire la faptul că, ulterior datei de 01.01.2013, actul normativ anterior menționat nu mai putea fi considerat ca încălcând disp. art. 110 TFUE -, își păstrează relevanța și în privința O.U.G. nr. 9/2013.
Timbrul de mediu reglementat de acest din urmă text de lege ar fi contrar reglementărilor comunitare doar în măsura în care ar fi destinat să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE - favorizând vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România - însă, dat fiind conținutul art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013, nu mai suntem într-o astfel de ipoteză.
Ca atare, fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român –indiferent dacă anterior, respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român – instituirea acesteia nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
Pentru considerentele expuse anterior, capătul de cerere având ca obiect pretenții apare ca fiind neîntemeiat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, ca fiind neîntemeiată.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta R. M., domiciliată în C., .. 6, ., ., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. (fosta denumire fiind A.F.P. C.), având sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ și pretenții.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 22 aprilie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./29.04.2014/5 ex/
Tehnored. M.M
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Pretentii. Sentința nr. 543/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
