Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 09/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 17823/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 434/2014
Ședința publică de la 18 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Judecător M. C. V.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul D. G. G., împotriva sentinței civile nr._/09.12.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I P J D. SERVICIUL POLITIEI RUTIERE, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP nr._.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial potrivit art. 34 din OG 2/2001
Constatându-se cauza în stare de judecată s-a reținut spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Împotriva sentinței civile nr._/09.12.2013, Judecătoria C., a respins plângerea contravențională formulată de petentul D. G. G., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie al Județului D., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.05.2013.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 09.05.2013 a fost încheiat in prezenta petentului care a refuzat să semneze de primirea acestuia si a martorului asistent B. T. E. F..
Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție, se observă că acesta este întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. 2/2001.
Astfel, în speță nu au fost identificate motive de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care să poată fi invocate din oficiu, iar eventualele deficiențe de formă ale procesului-verbal de contravenție care trebuie să cuprindă elementele cerute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, sunt sancționate cu nulitatea relativă care nu poate fi invocată decât de partea interesată. În speță, nu au fost invocate astfel de motive.
Cu privire la sarcina probei și a valorii probatorii a procesului verbal de contravenție în lumina jurisprudenței CEDO, instanța constată că deși în cauza A. contra României, s-a reținut că procedura contravențională este asimilată procedurii penale cu toate garanțiile care decurg de aici, respectiv prezumția de nevinovăție și sarcina probei care revine celui ce acuză, instanța, în măsura în care acesta nu este afectat de vicii de legalitate, nu poate să excludă valoarea sa probatorie. În raport de principiile stabilite de Curte, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenție dreptul de a investi organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore (a se vedea în acest sens cauza Lauko împ. Slovacia, hotărâre din 2 septembrie 1998, § 64), fiind conformă Convenției procedura de aplicare si executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat în fața unei instanțe, având implicit și valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestații judiciare împotriva unui alt act de același gen, acordarea unei relevanțe probatorii acestuia sa contravină Convenției.
Aspectele invocate de către petent în sprijinul plângerii sale sunt neîntemeiate. Astfel, din conținutul procesului verbal . nr._, reiese faptul ca petentul nu contesta fapta, deoarece la rubrica ,,Alte mențiuni” nu declara nimic, deci în momentul constatării contravenției nu a avut obiecțiuni de formulat.
Instanța, constată că până la proba contrară, procesul-verbal de contravenție face dovada deplină a celor înscrise in acesta, bucurându-se totodată de prezumția relativa de legalitate care se coroborează cu art. 249 Cod procedură civilă, conform căruia cel care face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească.
Totodată, conform art. 181 alin. 1 HG 1391/2006, în situația în care fapta a fost constată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilire identității conducătorului de vehicul, iar potrivit punctului 4.4. din N.M.L.021-05 privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre), „ măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă nu sunt respectate cerințele 4.1. … 4.3. din prezenta normă” si potrivit punctului 4.3. „cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate”.
Instanța, retine in speța dedusă judecații că, în cazul acestui tip de fapte contravenționale, constatarea faptei se face de către agentul constatator în mod direct și nemijlocit pe baza datelor oferite de către operatorul radar.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv din buletinul de verificare metrologică nr._ din 22.03.2013 (fila 20), cinemometrul de control rutier tip Python, utilizat de agentul constatator, a fost omologat de Biroul Român de Metrologie Legală pentru utilizare, iar din planșele foto atașate la dosarul cauzei (filele 1-3) rezultă cu certitudine că petentul a depășit un alt vehicul în zona de acțiune a indicatorului ,,depășirea interzisă" si a încălcat marcajul prevăzut cu linie continuă din zonă.
Mai mult decât atât, petentul nu a reușit să facă dovada contrară prin nici un mijloc de probă, cu toate că a solicitat și i s-a încuviințat în apărarea sa proba testimonială cu doi martori, renunțând ulterior la unul din martori, iar cel de-al doilea nu s-a prezentat spre a fi audiat, în cauză nefiind administrate alte probe din care să rezulte o situație de fapt contrară celei reținute prin procesul-verbal contestat, în baza observațiilor personale ale agentului constatator.
In aceste condiții, instanța reține faptul ca petentul a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, depășind în zona de acțiune a indicatorului ,,depășirea interzisă" autoturismul cu nr. de înmatriculare_, încălcând marcajul continuu și marcajul de spații interzise circulației, și prin urmare, în mod corect a fost sancționat potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 raportat la art. 120 alin. 1 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, procesul verbal fiind legal și temeinic.
În acest context, nu se poate aprecia, asupra stării de necesitate invocată în plângere, de altfel, petentul nu a probat nici susținerile formulate în acest sens, din ansamblul probator rezultând fără dubiu abaterea reținută în sarcina petentului.
Analizând, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, modul de individualizare a sancțiunii aplicate, prin prisma art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 și a art. 21 alin. 3 din același act normativ, ce prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța constată că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Astfel, având în vedere că fapta era de natură a pune în pericol siguranța persoanelor implicate in traficul rutier, cat si a conducătorului auto și că petentul nu recunoaște săvârșirea faptelor, instanța apreciază că agentul constatator a stabilit în mod corect sancțiunea amenzii în cuantumul minim, corespunzător gradului de pericol social al faptelor.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea formulată, întrucât aceasta este netemeinică si va menține procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.05.2013.
Împotriva sentinței civile nr._/09.12.2013, pronunțată de Judecătoria C. a declarat apel petentul D. G. G., solicitând admiterea apelului modificarea sentinței în sensul anulării procesului verbal de contravenție.
În motivare a arătat că prin plângerea contravenționala înregistrata sub nr._ a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.05.2013, de I. D. / Serviciul Politiei Rutiere solicitând instanței ca, pe baza probelor ce vor fi administrate, să se dispună anularea acestuia ca netemeinic și nelegal, cu consecința exonerării de la plata amenzii ce i-a fost aplicata și restituirea permisului ce i-a fost reținut.
In motivarea plângerii a arătat ca la data de 09.05.2013, in jurul orei 19:29, in timp ce conducea auto marca Opel, cu nr._, pe . fost oprit de un echipaj al I. D. / S.R. care sub pretextul că ar fi depășit auto cu nr. DJj-16-ENK, încălcând marcajul continuu si marcajul de spații interzise circulației. I s-au aplicat 6 puncte amenda in cuantum de 300 lei, dispunând suspendarea dreptului ele a conduce pe o perioada de 30 de zile.
In realitate cele consemnate în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu corespund realității. Acesta se deplasa pe . la intersecția cu . semnalizat intenția de a vira la stânga, a oprit si acordat prioritate de trecere autovehiculelor care veneau din fata, după care a pătruns pe . după autovehiculul cu nr._ .
A precizat că . prevăzuta cu doua benzi de circulație pe sensul de deplasare, iar auto căreia îi acordase prioritate s-a încadrat pe banda de lângă bordura, iar petentul s-a încadrat pe banda a doua de circulație, de lângă axul drumului. Din cauza faptului ca banda întâi de circulație, pe care se încadrase auto cu nr._, erau parcate autoturisme, care practic ocupaseră banda de circulație, conducătorul auto din fata sa, a intrat pe banda a doua fără a semnaliza manevra, fiind nevoit sa încalce marcajul interzis circulației pentru a evita o iminenta coliziune.
Consideră ca se află într-una din cauzele exoneratoare de răspundere prevăzute de art. 11 alin. l, din OG 2/2001, iar faptul ca a încălcat regulile de circulație a fost cauzata de conduita șoferului de pe banda din dreapta, care l-a forțat practic sa încalce marcajul interzis, fiind singura posibilitate de a evita un accident.
In dovedirea plângerii a solicitat instanței proba testimoniala, instanța încuviințând audierea martorului R. V..
La termenul de judecata din data de 09.12.2013, instanța a trecut la soluționarea plângerii pronunțându-se in sensul respingerii acesteia deși martorul legal citat nu a fost prezent.
Consideră ca instanța avea obligația in virtutea rolului activ al acesteia sa dispună citarea cu mandat de aducere a martorului care nu a făcut dovada imposibilității de a se prezenta.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ :încheiat la data de 09.05.2013, de I. D. / Serviciul Politiei Rutiere, ca netemeinic și nelegal.
In drept invocă dispozițiile art. 466 si urm. C Proc. Civ.
La data de 23 aprilie 2014, intimatul I. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr._ din 09.12.2013 pronunțată de Judecătoria C..
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art. 476 alin. 1 și art. 479C.p.civ., instanța apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin plângerea contravențională formulată, apelantul petent a solicitat anularea procesului verbal de contravenție invocând faptul că la întocmirea acestuia s-a reținut o stare de fapt greșită, în realitate fiind nevoit sa încalce marcajul interzis circulației pentru a evita o iminenta coliziune cu conducătorul auto din fata sa, care a intrat pe banda a doua fără a semnaliza manevra.
Consideră ca se află într-una din cauzele exoneratoare de răspundere prevăzute de art. 11 alin. l, din OG 2/2001, iar faptul ca a încălcat regulile de circulație a fost cauzata de conduita șoferului de pe banda din dreapta, care l-a forțat practic sa încalce marcajul interzis, fiind singura posibilitate de a evita un accident.
Tribunalul reține că prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.05.2013, apelantul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 300 lei și suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prev. de disp. art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 raportat la art. 120 alin. 1 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, reținându-se că a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, depășind în zona de acțiune a indicatorului ,,depășirea interzisă" autoturismul cu nr. de înmatriculare_, încălcând marcajul continuu și marcajul de spații interzise circulației.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța de fond a reținut în mod corect că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 alin. 1 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatata și din oficiu de către instanța.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contravențional atacat, procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii publice, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient, conform disp. art. 249 N.c.pr.civ. care reglementează sarcina probei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, inclusiv prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție. Instanța europeană a stabilit că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante să nu depășească anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare.
De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina sa nu este de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar c Franței).
În cauza dedusă judecății s-a reținut prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, tocmai că reținerea faptei contravenționale și aplicarea sancțiunii se întemeiază pe faptele și împrejurările constatate de agentul constatator în mod direct și nemijlocit pe baza datelor oferite de către operatorul radar.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv din buletinul de verificare metrologică nr._ din 22.03.2013 (fila 20), cinemometrul de control rutier tip Python, utilizat de agentul constatator, a fost omologat de Biroul Român de Metrologie Legală pentru utilizare, iar din planșele foto atașate la dosarul cauzei (filele 1-3) rezultă cu certitudine că apelantul petent a depășit un alt vehicul în zona de acțiune a indicatorului ,,depășirea interzisă" și a încălcat marcajul prevăzut cu linie continuă din zonă.
Tribunalul mai reține că acesta nu a reușit să facă dovada contrară prin nici un mijloc de probă, cu toate că a solicitat și i s-a încuviințat în apărarea sa proba testimonială cu doi martori, renunțând ulterior la unul din martori, iar cel de-al doilea nu s-a prezentat spre a fi audiat, în cauză nefiind administrate alte probe din care să rezulte o situație de fapt contrară celei reținute prin procesul-verbal contestat, în baza observațiilor personale ale agentului constatator.
Este neîntemeiată susținerea apelantului conform căreia instanța avea obligația in virtutea rolului activ al acesteia sa dispună citarea cu mandat de aducere a martorului care nu a făcut dovada imposibilității de a se prezenta.
Conform art. 313 Cod de procedură civilă, împotriva martorului care lipsește la prima citare, instanța poate emite mandat de aducere. Prin urmare, legea nu prevede obligativitatea emiterii mandatului de aducere, ci lasă la latitudinea instanței de judecată această posibilitate, în funcție de necesitatea administrării probei.
De altfel, tribunalul remarcă și atitudinea pasivă a petentului, care nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 09.12.2013, în vederea susținerii cererii.
Procesul verbal de contravenție nu este doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă.
Textul art. 34 din OG 2/2001 presupune o interpretare concordantă cu exigențele unui proces echitabil, devreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție. Prin urmare instanța nu pornește de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci menținerea procesului verbal va fi rezultatul unor verificări asupra tuturor consemnărilor actului sancționator.
În situația sancționării contravenției constând în fapta comisivă, astfel cum este în situația de față, procesul verbal constituie un mijloc de probă, el dovedind o situație de fapt care a condus în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat. Prin urmare, în astfel de cazuri, sarcina probei, în procesul civil, este inversată prin mecanismul de funcționare a prezumției simple, astfel încât aceasta trece asupra părții împotriva căreia este stabilită prezumția.
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat în mod corect că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
În cauză, ne aflăm în situația în care, neexistând alte probe sau indicii credibile care să răstoarne prezumția simplă de temeinicie a actului sancționator, concluzionând asupra temeiniciei procesului verbal criticat, tribunalul apreciază că acesta respectă dispozițiile OG 2/2001 și că surprinde fidel starea de fapt existentă și imputată apelantului petent.
Pe de altă parte, apelantul petent a avut posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, în calea de atac a apelului, în sensul că putea proba netemeinicia procesului verbal, însă acesta nu a depus nici un înscris și nu a solicitat nici un fel de probatorii, care să conducă la concluzia că faptele descrise de agentul constatator în cuprinsul actului de contravenție nu ar fi reale și că nu se impunea a-i fi aplicată o sancțiune contravențională.
În acest context, nu se poate aprecia asupra stării de necesitate invocate. De altfel, apelantul petent nu a probat nici susținerile formulate în acest sens, din ansamblul probator rezultând fără dubiu abaterea reținută în sarcina sa.
Având în vedere că procesul - verbal de contravenție face dovada stării de fapt si a încadrării in drept până la proba contrară conform art. 34 din OG 2/2001, probă care nu a fost realizată în cauză, în mod corect instanța de fond a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia, iar măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce reprezintă o măsură care are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto, având caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscului potențial pe care îl prezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulație rutieră, pentru participanții la trafic (Decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).
Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța de control consideră că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a actului de contravenție, astfel că va respinge ca nefondat apelul formulat împotriva sentinței civile nr._/09.12.2013, pronunțate de Judecătoria C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de apelantul D. G. G., domiciliat în C., ., nr. 15, .. A, ., împotriva sentinței civile nr._/09.12.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I P J D. SERVICIUL POLITIEI RUTIERE cu sediul în C., ., județ D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2014
Președinte, J. S. | Judecător, M. C. V. | |
Grefier, L. M. |
Red.J.S.
L.M. 26 Iunie 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2008/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 340/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
