Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 958/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 958/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 13054/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 958/2014

Ședința publică de la 04 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. G.

Grefier M. M.-S.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul S. D. D., în contradictoriu cu pârâta P. ORAȘULUI FILIAȘI, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea nr. 544/2001) și pretenții - acordarea de daune morale.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamantul a depus la dosar o cerere de amânare a judecării cauzei – învederând că, din motive personale, întrucât trebuie să participe la funeraliile unei rude, nu se poate prezenta în fața instanței. De asemenea, reclamantul a depus și un înscris intitulat "note de ședință", în cuprinsul căruia a solicitat audierea în calitate de martor a numitei B. D. – funcționar public la compartimentul cadastral de la P. Filiași.

Instanța respinge cererea de amânare a judecății, dat fiind că afirmațiile reclamantului referitoare la imposibilitatea de prezentare la acest termenul de judecată nu sunt dovedite în nici un fel. Mai mult decât atât, nu se poate susține că ar fi încălcat dreptul la apărare al reclamantului, din moment ce, în cuprinsul înscrisului intitulat "note de ședință", acesta și-a exprimat punctul de vedere cu privire la actele trimise instanței de către pârâtă la termenul anterior.

În ceea ce privește administrarea probei testimoniale instanța consideră că, în raport de înscrisurile aflate la dosar, o astfel de probă nu este utilă soluționării cauzei și, în consecință respinge cererea de audiere în calitate de martor a sus-numitei B. D..

Considerând terminată cercetarea procesului, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 07.09.2013 reclamantul S. D. D. a chemat în judecată pe pârâta P. ORAȘULUI FILIAȘI solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată, în termenul cel mai scurt să răspundă "cererilor de interes public" formulate.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că a solicitat comunicarea de infirmații prin cererile înregistrate sub nr._/10.07.2013, respectiv nr._/31.07.2013 și, întrucât nu i s-a răspuns, a formulat o nouă solicitare - nr._/20.08.2013 -, și aceasta rămasă fără răspuns..

Reclamantul a pretins că P. Orașului Filiași încalcă, cu rea credință, prevederile art. 21 alin 1 din Legea 544/2001, precum și art. 7 alin 2 din aceeași lege.

De asemenea, reclamantul a precizat că, întrucât nu a primit răspuns până în data de 06.09.2013 se consideră parte vătămată - cu un prejudiciu de aproximativ 5.000 lei -, pentru refuz nejustificat.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Deși legal citată, pârâta nu a înțeles să formuleze întâmpinare.

Au fost depuse la dosar: copii după cererile trimise de reclamant pârâtei – înregistrate sub nr._/10.07.2013,_/31.07.2013 și_/20.08.2013; copii după adresele_/07.10.2013, respectiv_/07.10.2013 – expediate de pârâtă reclamantului prin poștă, cu confirmare de primire, în data de 09.10.2013.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată sub nr._/10.07.2013, reclamantul a solicitat pârâtei să-i fie puse la dispoziție următoarele documente: copii după registrul cadastral din tarlaua 16, parcelele 30 până la 70 – potrivit legii 18/1991; copii după cererea nr. 1980/06.04.1991 – formulată în temeiul legii anterior menționate; copii după o . declarații-tip depuse conform disp. art. 872 dinlegea 18/1991, respectiv art. 9 alin. 5 lit. c) din legea 169/1997 – anexate cererilor înregistrate la P. Filiași sub nr. 390, 907, 1415, 1616, 1617, 1982 și 981/04.02.2008

Prin cererea înregistrată sub nr._/31.07.2013, reclamantul a solicitat pârâtei să-i fie puse la dispoziție următoarele documente: copii după cererea nr. 1989 – formulată în temeiul legii 18/1991 -, precum și după registrele din anii 1951-1962; potrivit răspunsului nr._/12.05.2003 – să se precizeze care este numărul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate "doar pentru extravilan"; care este procesul-verbal premergător titlului de proprietate al cererii anterior menționate – pentru numitul S. D. C.. De asemenea, reclamantul a solicitat să i se comunice "dacă P. Filiași a respectat art. 872 dinlegea 18/1991 la primirea cererii pentru extravilan a numitului S. D. C.".

Neprimind nici un răspuns, reclamantul a depus la P. Filiași cererea nr._/20.08.2013 – prin care solicita a i se răspunde la primele 2 cereri -, și această cerere rămânând fără răspuns.

Pentru termenul de judecată din data de 11.02.2014, pârâta a trimis instanței copii după adresele_/07.10.2013, respectiv_/07.10.2013 - prin care reclamantului i se comunicau, în mod parțial, informațiile solicitate, transmițându-i-se că o parte dintre cererile și declarațiile la care a făcut referire au fost înaintate Comisiei Județene D. pentru Aplicarea Legii fondului funciar, iar procesele-verbale din anul 1991 se găsesc la Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară C..

Conform prevederilor art. 6 din Legea 544/2001 ,,orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public", în timp ce art. 3 din Legea anterior menționează statuează că ,,asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile de interes public se face din oficiu sau la cerere (…)".

Contrar susținerilor reclamantului - care pretinde că nu a primit informațiile solicitate -, analizând conținutul adreselor nr._/07.10.2013 și nr._/07.10.2013 instanța reține că o parte dintre actele cerute – cele care se aflau în arhivele pârâtei - i-au fost transmise iar, în ceea ce privește înscrisurile care nu i-au putut fi puse la dispoziție, i s-a oferit o explicație obiectivă cu privire la motivul pentru care nu-i pot fi înaintate – și anume faptul că au fost transmise Comisiei Județene D. pentru Aplicarea Legii fondului funciar, ori se află în păstrarea O.C.P.I. C..

În altă ordine de idei, solicitarea reclamantului de a i se comunica "dacă P. Filiași a respectat art. 872 dinlegea 18/1991 la primirea cererii pentru extravilan a numitului S. D. C.", nu poate fi considerată cerere de "comunicare a unor informații de interes public", în înțelesul conferit acestei sintagme de art. 2 lit. b din Legea nr. 554/2001 care stabilește că: "prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației". Dacă reclamantul avea dubii că au fost respectate prevederile legale atunci când i s-a eliberat titlul de proprietate sus-numitului S. D. C., îi era deschisă posibilitatea de a se adresa instanței și de a-i solicita să verifice legalitatea și temeinicia unui astfel de act – iar în cadrul unei astfel de acțiuni se putea solicita să fie depuse la dosar toate înscrisurile care au stat la baza eliberării titlului de proprietate".

Prin urmare, nu se poate susține că P. Filiași ar fi refuzat să-i comunice reclamantului informațiile de interes public solicitate, nefiind încălcate prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 544/2001 – care statuează că "Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării" -, decât cu privire la termenul în care reclamantul a primit actele cerute.

Prin urmare, capătul de cerere având ca obiect comunicare informații de interes public apare ca fiind rămas fără obiect și, în consecință, urmează a fi respins.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune morale, art. 22 alin. 2 din Legea 544/2001 stabilește că "Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale".

D. fiind că P. Filiași a depășit cu mult termenul în care trebuia să-i comunice reclamantului informațiile de interes public solicitate - art. 7 alin. 1 din Legea nr. 544/2001 reglementând un interval de cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării or, în speță adresele nr._/07.10.2013 și nr._/07.10.2013 fiind expediate reclamantului în data de 09.10.2013 (după aproximativ 3 luni de la înregistrarea cererii nr._/10.07.2013, respectiv aproximativ 2 luni de la înregistrarea cererii nr._/31.07.2013 și după aproximativ o lună de la momentul intentării cererii de chemare în judecată), instanța consideră că reclamantul este îndreptățit a pretinde că i-a fost cauzat un prejudiu moral – constând în tulburarea liniștii psihice, la crearea unei stări de tracasare și de iritare.

Însă, în ceea ce privește cuantumul sumei pretinse cu titlu de daune morale (5.000 lei), instanța consideră că aceasta este prea mare - în raport de suferințele psihice îndurate de reclamant -, și că acordarea sumei de 500 lei cu acest titlu constituie o reparare justă a prejudiciului moral suferit.

Pentru considerentele expuse anterior, va fi admisă în parte acțiunea formulată – în sensul că va fi admis în parte capătul de cerere având ca obiect pretenții și, ca atare, va fi obligată pârâta să-i achite reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. D., domiciliat în orașul Filiași, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta P. Orașului Filiași, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea nr. 544/2001) și pretenții - acordarea de daune morale.

Respinge capătul de cerere având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea nr. 544/2004), ca fiind rămas fără obiect.

Admite în parte capătul de cerere având ca obiect pretenții și obligă pârâta să-i achite reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de daune morale.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică, azi 04 martie 2014.

Președinte,

C. M. G.

Grefier,

M. M.-S.

Red. C.G./19.03.2014/4 ex/

Tehnored. M.M

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 958/2014. Tribunalul DOLJ