Pretentii. Sentința nr. 50/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 50/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 7847/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 50/2014
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul C. I., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Gătejescu M. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pârâta A.J.F.P. D. a trimis actul solicitat la termenul anterior.
Apărătorul reclamantei învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici nu solicită administrarea altor probe – în dovedirea acțiunii -, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată, și acordă cuvântul asupra fondului.
Avocat Gătejescu M., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată - în sensul obligării pârâților la restituirea taxei de poluare și a dobânzii legale aferente (calculată de la data plății și până la momentul restituirii efective) -, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariul apărătorului ales – sens în care depune chitanța de plată a respectivului onorariu.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 11.04.2013 reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați să-i restituie contravaloarea taxei de poluare - în cuantum de 3.555 lei -, și să-i achite dobânda aferentă, prevăzută de art. 124 alin. 2 Cod pr. Fiscală - calculată de la data plății și până la momentul restituirii efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că a achiziționat un autoturism second-hand marca Opel, având nr. identificare W0L000053S5187028 iar, in vederea înmatriculării acestuia in România, a fost constrâns să plătească taxa de poluare anterior menționată – fapt atestat de chitanța ., nr._/11.08.2011.
Reclamantul a menționat că faptul că a solicitat A.F.P. C. sa-i fie restituita taxa de poluare însă pârâta a refuzat respectiva cerere.
Reclamantul a pretins că O.U.G. 50/2008 – care instituie taxa de poluare pentru autovehicule -, contravine prevederilor art. 90 alin. 1 TCE, care statuează: "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform Hotărârii CJE in cauza Weigel (2004), biectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
În conformitate cu prevederile art. 23(9) din Tratatul Uniunii Europene - cuprins in Titlul I privind libera circulație a mărfurilor -, comunitatea se bazează pe o uniune vamală care cuprinde ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea între statele membre a tarifelor vamale la import și export precum și a tuturor taxelor eu efect echivalent.
De asemenea, în cuprinsul art. 25 (12) din același tratat s-a convenit ca statele membre sa se abțină să introducă între ele noi taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent.
Introducerea unor taxe interne speciale discriminatorii, în urma aderării României la Uniunea Europeană, face ca O.U.G 50/2008 – cu modificările ulterioare -, să contravină dispozițiilor dreptului comunitar, respectiv art. 90, alineatul 1 TCE.
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene și, potrivit art. art. 148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile Tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare cuprinse în legile interne cu respectarea prevederilor actelor de aderare (alin. 2) iar Parlamentul, Președintele României și Autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și a prevederilor alin. 2 (alin. 4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin Decizia în cauză C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și tară ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în această țară, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora, se constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor din Tratatul CEE.
Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, in competiția cu produsele similare autohtone.
Discriminarea este cu atât mai vădita cu cat aceasta taxa nu este impusa la „prima înmatriculare" la toate mașinile noi, înmatriculate până la finele anului 2009, care circulă direct pe piața mașinilor de ocazie din România. Astfel, deși legiuitorul a avut ca intenție declarata la adoptarea OUG nr. 50/2008, colectarea unor sume pentru realizarea de proiecte de mediu privind îmbunătățirea calității aerului, acest scop declarat s-a transformat in scurt timp in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția interna de autovehicule. Astfel, deși inițial taxa era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in România, indiferent daca erau noi sau second-hand ulterior, prin modificarea adusa de OUG nr. 218/2008, au fost exceptate de la plata taxei « autovehiculele M1 cu norma de poluare EURO 4, a căror capacitate cilindrica nu depășește 2000 cmc, si toate autovehiculele M1 cu norma de poluare EURO 4, care se înmatriculează pentru prima oara in România sau in alte state ale Uniunii Europene in perioada 15 dec. 2008 - 31 dec. 2009 inclusiv. Deloc întâmplător, categoria de vehicule exceptate de la plata taxei corespunde caracteristicilor tehnice ale autovehiculelor produse in România, deci o noua dovada de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 25 și 90 din Tratatul CE, Directiva nr. 92/12/CEE din 25.02.1992, Legea nr. 554/2004; art. 148 din Constituția României; art. 117 C.pr.fiscală și art. 274 C.pr.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Deși legal citați, pârâții nu au înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare – înregistrată la A.F.P. C. sub nr._/26.04.2012 -, și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule; copia chitanței ., nr._/11.08.2011; copii după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare - eliberate de autoritățile române -, ale vehiculului marca Opel, având nr. identificare W0L000053S5187028 și nr. de înmatriculare_ ; copia unui înscris intitulat „contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul uzat” – redactat în limba germană -, încheiat în data de 02.03.2011, precum și traducerea actului în limba română; copia unui contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit întocmit în data de 12.07.2011; copia adresei nr._/11.11.2013 – întocmită de Instituția Prefectului Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit întocmit în data de 12.07.2011, reclamantul a achiziționat un automobil marca Opel, având nr. identificare W0L000053S5187028, de la numitul D. L..
Anterior, sus-numitul D. L. achiziționase respectivul autoturism de la societatea "Fa Asimi Auto Export"– fapt certificat de înscrisul intitulat „contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul uzat” (redactat în limba germană), încheiat în data de 02.03.2011.
Autovehiculul Opel, având nr. identificare W0L000053S5187028 fusese înmatriculat în Germania, în data de 07.03.1995 – conform celor înscrise în adresa nr._/11.11.2013, întocmită de Instituția Prefectului Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale automobilului anterior menționat - eliberate de autoritățile române -, atestă faptul că respectivul autoturism a fost înmatriculat în România la data de 12.08.2011 - fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_ -, în timp ce chitanța ., nr._/11.08.2011 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamantul a achitat taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008, în cuantum de 3.555 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr._/26.04.2012, reclamantul a solicitat A.F.P. C., fără a primi vreun răspuns la respectiva cerere.
O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu șiMinisterul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și în respectiva reglementare – în vigoare la data de 11.08.2011, momentul când reclamanta a achitat taxa de poluare -, art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în această formă, textul de lege anterior menționat stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și respectiva formă a O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderareaRomâniei la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Germania-, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, Tribunalul remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
În consecință, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4 din O.U.G. 50/2008, care contravin reglementărilor comunitare.
Date fiind cele expuse anterior, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamant o taxă de poluare, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.
În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă în parte acțiunea și vor fi obligați pârâții A.J.F.P. D. (fosta denumire fiind A.F.P. C.) și A.F.M – în solidar -, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă de poluare, în cuantum de 3.555 lei.
Cu privire la solicitarea reclamantului de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz.. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor", în timp ce art. 70 alin. 1 C.pr.fiscală prevede "Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare",
CJUE a statuat – în cauza C-565/11, I. c. Statul Român – că "Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".
CJUE a apreciat că un regim care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei .
Așadar, reglementarea națională – art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală -, contravine dreptului comunitar în măsura în care nu permite unui contribuabil căruia i-au fost încasate anumite sume la bugetul de stat prin încălcarea dreptului comunitar, să nu obțină – atunci când trebuie a i se rambursa respectivele sume -, și dobânzi la sumele plătite decât de la momentul trecerii unui interval de 45 de zile de la momentul formulării cererii de restituire, și nu de la data achitării acelor sume.
Însă, pentru ca o persoană să se prevaleze de dispozițiile art. 124 C.pr.fiscală, trebuie să fi solicitat, în mod expres – anterior sesizării instanței judecătorești -, organelor fiscale să-i achite și dobânda legală la suma achitată cu titlu de taxă de poluare. Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a apreciat că o astfel de prevedere a legii naționale – condiționarea acordării de despăgubiri de o cerere în acest sens -, ar fi contrară principiului efectivității, ci doar că momentul de la care încep a curge dobânzile – stabilit prin coroborarea prevederilor art. 70 și 124 alin. 2 C.pr.fiscală -, încalcă principiul anterior menționat – întrucât nu ia în calcul faptul că prejudiciul încercat de un contribuabil căruia i-au fost încasate anumite sume la bugetul de stat prin încălcarea dreptului comunitar se produce chiar de la momentul achitării taxei.
Cu alte cuvinte, persoana care pretinde că a plătit o taxă contrară dreptului Uniunii Europene, trebuie să dea dovadă de o diligență rezonabilă dacă dorește a-i fi reparat în mod integral prejudiciul produs de organele fiscale – în sensul restituirii atât a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare cât și a dobânzii aferente -, și să solicite – înainte de a se adresa instanței -, respectivelor organe fiscale nu numai restituirea sumei efectiv achitate ci și acordarea dobânzii legale aferente, impunerea unei astfel de proceduri prealabile neputând fi calificată ca o cerință excesivă sau care să facă aproape imposibilă obținerea de despăgubiri.
Or, analizând cererea de restituire a taxei de poluare – înregistrată la A.F.P. C. sub nr._/26.04.2012 -, se constată că reclamantul nu a solicitat și acordarea de dobânzi, ci doar restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare.
În aceste circumstanțe, neexistând o solicitare expresă a reclamantului de a beneficia și de dobânzi la suma achitată, instanța nu poate face aplicarea prevederilor art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, nefiind îndeplinită condiția cerută de textul de lege anterior menționat pentru acordarea unor dobânzi la sumele ce urmează a fi restituite.
Prin urmare, va fi respinsă cererea de acordare a dobânzii legale la suma achitată cu titlu de taxă de poluare.
Totodată, instanța va da eficiență și disp. art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ., și va obliga pârâții A.J.F.P. D. (fosta denumire fiind A.F.P. C.) și A.F.M, în solidar, să achite reclamantului suma de 542 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar, precum și onorariul apărătorului ales.
.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. I., domiciliat în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. (fosta denumire fiind A.F.P. C.), având sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 3.555 lei - reprezentând taxă poluare pentru autovehicule.
Respinge cererea de acordare a dobânzii legale la suma anterior menționată.
În baza art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ., obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 542 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 14 ianuarie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./21.01.2014/5 ex/
Tehnored. M.M
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 228/2014.... | Acţiuni împotriva ordonanţelor guvernului. Sentința nr.... → |
|---|
