Pretentii. Sentința nr. 2282/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2282/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 2213/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 2282/2014

Ședința publică de la 27 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. L. G.

Grefier A. F.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul R. V. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat D. C., lipsind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul nr._/63/2011.

Nemaifiind alte cereri de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Administrația F. pentru Mediu la plata dobânzii în materie fiscală pentru taxa de poluare plătită de la data achitării taxei de poluare 20.03.2009, până la data plății-19.04.2012.

Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Depune la dosar concluzii scrise și chitanța onorariu avocat.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14.02.2014, reclamantul R. V. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. și Administrația F. Pentru Mediu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor, să-i plătească dobânda legală în materie fiscală la suma achitată cu titlu de taxă de poluare, începând cu momentul achitării taxei (20.03.2009) și până la data la care a fost efectuată plata-19.04.2012.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al U.E, marca VW GOLF având nr. de identificare WVWZZZ1JZ3D509809 iar, în vederea înmatriculării acestuia in România, a fost constrâns, să plătească taxa de poluare reglementată de prevederile O.U.G. 50/2008, în cuantum de 3719, fapt atestat de chitanța ., nr._/20.03.2009.

Reclamantul a mai menționat că a formulat acțiune în justiție și, prin Sentința nr. 1895/2011 din 03.10.2011 – pronunțată în dosarul nr._/63/2011 -, Tribunalul D. au fost obligate pârâtele să-i restituie suma achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 c.proc.fiscală.

Reclamantul a precizat faptul că, dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a respectivei taxe.

Prin urmare, reclamantul se consideră îndreptățită a primi dobândă la suma achitată cu titlu de taxă de poluare de la data achitării sumei(20.03.2009) până la data de 19.04.2012(data la care s-a efectuat plata potrivit înștiințării de restituire-fila 29)

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 25 și 90(110) T.F.U.E, Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-565/11 (M. I.).

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a dobânzii taxei de poluare – înregistrată la A.J.F.P D. sub nr. DJ._/29.01.2014 -, și răspunsul primit la aceasta; copia chitanței ., nr._/20.03.2009 ,cartea de identitate a autovehiculului, copia Sentinței nr. 1895/2011, pronunțată de Tribunalul D., decizia 1572/2012 a Curții de Apel C...

Deși legal citați, pârâții nu au înțeles să formuleze întâmpinare.

S-a dispus atașarea dosarului nr._/63/2011 al Tribunalului D. și al Curții de Apel C..

Analizând actele aflate la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 14.02.2014, reclamantul R. V. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i plătească dobânda legală în materie fiscală, la suma achitată cu titlu de taxă de poluare(3719 lei), începând cu momentul achitării taxei (20.03.2009) și până la 19.04.2012,precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 1895/2011 din 03.10.2011 – pronunțată în dosarul nr._/63/2011 al Tribunalul D.,rămasă definitivă și irevocabilă prin dec.1572/2012 din 07.03.2012 au fost obligate pârâtele să-i restituie suma achitată cu titlu de taxă de poluare în cuantum de 3719 lei și s-a respins capătul de cerere (în recurs) cu privire la dobânda fiscală calculată conform art.124 cod procedură fiscala .Instanța urmează să observe că potrivit considerentelor deciziei din recurs restituirea dobânzii nu a fost acordată pe considerentul că reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat ,anterior formulării acțiunii,organului ce a perceput taxa,cu o cerere în restituire.

Art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală -, statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.

Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor", în timp ce art. 70 alin. 1 C.pr.fiscală prevede "Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".

Așadar, dat fiind că reclamantului nu i s-a soluționat pe fond capătul de cerere privind acordarea dobânzii pentru perioada cuprinsă între data plății sumei cu titlu de taxa de poluare și data de 19.04.2012(data la care s-a efectuat plata potrivit înștiințării de restituire-fila 29),acesta s-a adresat cu o nouă cerere la 29.01.2014 fila 7,cererea fiind înregistrată sub nr. DJ_ .

În motivarea sentinței anterior menționate, instanța a stabilit că, întrucât O.UG.50/2008– în temeiul căreia a fost percepută de la reclamant suma 3719 lei cu titlu de taxă de poluare(pentru autoturismul marca VW GOLF având nr. de identificare WVWZZZ1JZ3D509809 ) contravine dispozițiilor. art. 110 TFUE (ex-art. 90 TCE), norma de drept intern trebuie înlăturată de la aplicare, astfel încât persoana care a achitat respectiva taxă este îndreptățită a obține atât restituirea sumei plătite, cât și dobânda fiscală aferentă,astfel cum a fost solicitată.

Ulterior pronunțării Hotărârii de către Tribunalul D., CJUE a statuat – în cauza C-565/11, I. c. Statul Român – că "Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".

CJUE a apreciat că un regim care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește principiul efectivității ,care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei .

Întemeindu-se pe Hotărârea CJUE anterior menționată, reclamantul a solicitat pârâtei A,J.F.P. D. - să-i achite dobânda la suma achitată cu titlu de taxă de poluare începând cu ziua achitării respectivei taxe și până la data care i-a fost efectuată plata,însă pârâta i-a transmis un răspuns negativ la respectiva cerere.

Acest refuz este însă nejustificat, în contextul în care art. 148 alin. 2 din Constituția României stabilește "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Pentru considerentele expuse anterior, fiind indubitabil că reclamantul era îndreptățit a obține dobânzi la suma achitată cu titlu de taxă de poluare și care urmează a i se restitui de la data achitării respectivei taxe -20.03..2009, acțiunea formulată apare ca fiind întemeiată și, ca atare, urmează a fi admisă.

În consecință, vor fi obligați pârâții,( Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., și Administrația F. Pentru Mediu) în solidar, să achite reclamantului dobânda legală la suma de 3719 lei achitată cu titlu de taxă de poluare începând cu momentul plății și până la data de 19.04.2012.

Totodată, instanța va da eficiență și dispozițiilor art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ., și va obliga pârâții A.J.F.P. D. și A.F.M, în solidar, să achite reclamantului suma de775,1lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru, precum și onorariul apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul R. V.,cu domiciliul ales la C.. Avocat D. C.,în C., ., .. 1, ., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, jud. Doljși ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.

Obligă pârâtele, în solidar, să restituie reclamantului dobânda fiscală aferentă sumei de 3719 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, de la data achitării sumei(20.03.2009) până la data de 19.04.2012.

Obligă pârâtele de mai sus, în solidar, să plătească reclamantului suma de 775,1 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare,cerere ce se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2014.

Președinte,

D. L. G.

Grefier,

A. F.

Red. 5 ex/04.07.2014

DLF/AF

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 2282/2014. Tribunalul DOLJ