Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1324/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1324/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 8345/318/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE nr. 1324/2015
Ședința publică de la 20 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C.
Judecător: C. B.
Grefier: R. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.5893 din data de 07.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent C. M. A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat. S-a comunicat intimatului petent un exemplar de pe cererea de apel spre observare și cu mențiunea de a formula întâmpinare.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.5893 din 07.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. M. - A., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 03.06.2014, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., cu sediul în Târgu-J., județul G., fiind înlocuită amenda în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal contestat, cu avertisment. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 03.06.2014 s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, în baza legii 12/1990.
Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța a reținut, în ceea ce privește legalitatea, că actul contestat cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constată din oficiu de către instanța de judecată. Din raportul agentului constatator a reieșit că în data de 03.06.2014 a fost identificat petentul care comercializa pâine si produse de panificație din autovehiculul cu nr._ pe raza comunei Turcinești, fără să dețină autorizație de vânzare ambulantă. Din declarația dată de petent in fața organelor de politie a reieșit că aceste este angajat la ., in funcția de manipulant, dar și faptul că nu deține autorizație de vânzare ambulantă, întrucât nu a știut că îi este necesară.
Instanța de fond a reținut că sancțiunea aplicată acestuia este prea mare, in raport de pericolul social al faptei săvârșită de petent, având în vedere că obligația de a solicita autorizația nu in incumba acestuia ci societății la care este angajat, aceasta formulând, de altfel, cerere către primărie in data de 03.06.2014, în sensul emiterii autorizației de vânzare ambulantă. Instanța de fond a considerat că sancțiunea aplicată petentului este prea drastică în raport cu situația de fapt prezumată de către instanță. Astfel, orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
Ca atare, având în vedere prevederile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijlocele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, instanța a constatat că plângerea a fost în parte întemeiată, sancțiunea amenzii contravenționale aplicată de agentul constatator petentului fiind neproporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte plângerea, a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, aplicată petentului prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 03.06.2014, cu sancțiunea „avertisment”. Cu privire la măsura complementară de confiscare a produselor, instanța de fond a apreciat că legitimarea procesuală activă pentru a formula plângere contravențională sub acest aspect revine exclusiv proprietarului bunurilor confiscate, respectiv societății ., și nu petiționarului.
Împotriva sentinței civile nr.5893 din 07.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că în fapt, contravenientul a fost sancționat pentru comercializarea de produse de panificație fără a deține autorizație de vânzare ambulantă. În opinia sa, fapta săvârșită nu are un grad redus de pericol social, având în vedere că prin aceasta se aduce atingere intereselor consumatorilor. De asemenea, a considerat că trebuie avută în vedere și atitudinea duplicitară a petentului, reflectată în plângerea contravențională, acesta solicitând în principal anularea procesului-verbal și doar în subsidiar aplicarea unei sancțiuni mai blânde. În condițiile date, este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petentul va putea fi determinat ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.
Critica nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului se confirmă situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției, situație recunoscută în totalitate de către intimatul petent, încă de la motivarea plângerii contravenționale, iar instanța de fond a procedat, în condițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, la o reindividualizare a sancțiunii aplicate, în raport de conduita contravenientului, precum și în funcție de împrejurările în care s-a comis fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale intimatului petent.
Din considerentele hotărârii instanței de fond rezultă că atât sub aspectul legalității cât și sub aspectul temeiniciei procesul verbal a fost corect întocmit, raportat la dispozițiile art.16 și următoarele din OG nr.2/2001, însă în urma probatoriului administrat în cauză instanța de fond, raportat la criteriile menționate anterior, a apreciat în mod corect faptul că amenda contravențională aplicată încalcă principiul proporționalității, reglementat de legiuitor în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și scopul sancționator al amenzii aplicate, în sensul că acest scop vizează în primul rând reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte, astfel că aplicarea sancțiunii contravenționale cu avertisment respectă principiul amintit anterior și realizează în totalitate scopul regimului sancționator.
Nu se poate reține faptul că instanța de fond ar fi favorizat intimatul reclamant pe motiv că acesta s-a bucurat deja de clemența agentului constatator care a aplicat minimul amenzii întrucât așa cum agentului constatator legiuitorul a permis acestuia să aplice cuantumul amenzii prin aprecierea gravității faptei și, implicit, a cuantificării sancțiunii, tot astfel legiuitorul a prevăzut în art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 ca instanța să poată aprecia în raport de împrejurările concrete de săvârșire a faptei contravenționale, aplicarea sancțiunii contravenționale care poate fi avertisment sau amendă contravențională, astfel că soluția pronunțată nu poate fi reținută ca fiind netemeinică sau nelegală.
Instanța de fond a motivat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului raportat la atitudinea intimatului, precum și la gradul scăzut de pericol social și în consecință a respectat dispozițiile art.7 din OG nr.2/2001, care menționează că: avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, că acesta se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă și că se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Este contrar spiritului legii și intenției legiuitorului să se susțină că numai agentul constatator poate aprecia asupra cuantumului unei amenzi contravenționale și că instanța de judecată, in calitate de cenzor al activității agentului constatator, nu ar avea această posibilitate. Articolul 34 alin.1 prevede clar posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile, ci și la tot ceea ce presupune legalitate sancțiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.
În urma probatoriului administrat, instanța de fond a reindividualizat sancțiunea aplicată în condițiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 având în vedere totodată prevederile art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, în sensul aplicării sancțiunii contravenționale cu avertisment, reținându-se că în conformitate cu principiul proporționalității raportat la gradul redus de pericol social al faptei săvârșite și ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.
De asemenea, au fost avute în vedere circumstanțele atenuante raportate la conduita intimatului petent, în sensul că acesta nu este cunoscut cu antecedente contravenționale, precum și raportat la aspectele și împrejurările în care s-a produs fapta, reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii, că la dosarul cauzei nu sunt dovezi cu privire la cazierul contravențional al petentului care să conducă la concluzia unor încălcări repetate a normelor referitoare la activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.
În consecință instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii raportat la dispozițiile menționate anterior, având în vedere atât rolul sancțiunii juridice, cât și al scopului urmărit prin stabilirea și aplicarea caracterului punitiv al sancțiunii reindividualizate, apreciindu-se în mod corect că și prin sancțiunea contravențională cu avertisment se poate îndeplini scopul și rolul acesteia ce poate determina îndreptarea intimatului petent a acestei atitudini de neglijență în ceea ce privește obligația legală de a obține autorizație și de a respecta locurile de vânzare ambulantă autorizate în acest de autoritățile publice locale.
Situația de fapt prezentată de agentul constatator nu a putut fi infirmată în timpul cercetării judecătorești, însă în raport de aspectele și împrejurările de fapt, instanța de fond a procedat la reindividualizarea sancțiunii în condițiile art.7 din OG nr.2/2001 apreciind că sancțiunea amenzii contravenționale nu corespunde gradului de pericol social al faptei, încălcându-se astfel principiul proporționalității în raport de circumstanțele reale ale contravenției prin prisma cărora se poate aprecia întinderea și intensitatea aduse obiectului juridic al contravenției.
În art.7 se menționează următoarele: „Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.”. Sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice. Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.
Tribunalul reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.
În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art.6 din Convenție. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia). Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Conform dispozițiilor art. 470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.
Instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art. 477 raportat la dispozițiile art. 479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.
Din cele menționate rezultă că sancționarea unei atare activități ce constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată potrivit legii penale infracțiune, este condiționată de lipsa documentelor de proveniență a mărfurilor, indiferent dacă aceasta se constată pe timpul transportului, al depozitării, al achiziționării sau al comercializării. Acest element constitutiv al contravenției nu poate fi considerat îndeplinit, în cazul în care persoana fizică sau juridică ce a efectuat actul de comerț, dovedește ulterior în fața instanței de judecată că documentele de justificare a provenienței mărfurilor existau la data întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenției și că nu a avut posibilitatea să le prezinte în momentul efectuării controlului sau deși le-a prezentat la momentul respectiv nu au fost luate în considerare de către agenții constatatori.
În raport de toate aceste considerente se constată faptul că intimatul petent nu a făcut dovada provenienței licite a mărfii achiziționate prin probatoriile administrate, astfel că având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg-J., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 5893 din data de 07.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent C. M. A. cu domiciliul în Târgu-J., ., județul G., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 mai 2015, la Tribunalul G..
Președinte, C. C. | Judecător, C. B. | |
Grefier, R. C. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. B. D.
4 ex./ 17 Iunie 2015
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
