Pretentii. Sentința nr. 918/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 918/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 4005/95/2015
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA nr. 918/2015
Ședința publică din 04 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. S.
Grefier: E. R. P.
Pe rol judecarea acțiunii promovată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâtul C. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect pretenții, se află la primul termen de judecată, stadiul procesual fond precum și faptul că, în cadrul procedurii prealabile, pârâtul nu a formulat întâmpinare. de asemenea a învederat că la data de 24 august 2015, reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată.
Tribunalul, din oficiu, verificându-și competența în temeiul art. 131 alin.1 Cod procedură civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 19 iunie 2015, sub nr._, reclamanta S.C. P. M. H. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul C. I., solicitând ca pe baza probelor ce vor fi administrate, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 290,01 lei, cu titlu de debit cert, lichid și exigibil, reprezentând contravaloarea prestațiilor de salubrizare, efectuate de către societatea reclamantă în perioada 01.01._15; la plata sumei de 108,87 lei, reprezentând penalități de întârziere, în procent de 0,1% pe zi, raportate la debitul pe care aceasta îl are calculat conform anexei și la plata sumei de 31,91 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru avansate de reclamantă în vederea judecării și soluționării prezentei cauze.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între aceasta și pârâtul C. I. s-a încheiat prin voința comună a părților, sub forma unui înscris sub semnătură privată, un contract de prestări servicii, înregistrat sub nr._ DIN 08.11.2007, având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale de la adresa de precolectare indicată de pârât, conform declarației anexă la contract.
Având în vedere că sunt îndeplinite toate condițiile de validitate ale unei convenții și că, potrivit art. 969 cod civil „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, s-a apreciat că respectivul contract încheiat cu pârâtul produce efecte valabile, generând drepturi și obligații în beneficiul, respectiv sarcina părților. Ca urmare a executării obligațiilor ce îi reveneau, în temeiul contractului amintit, societatea reclamantă a început efectuarea prestațiilor, care s-au derulat în mod neîntrerupt pe perioada 01.01._15, iar pentru plata lor, lunar s-a emis câte o factură, astfel încât pentru întregul interval de timp menționat, s-a întocmit un număr de 10 facturi, în valoare totală de 290,01 lei.
Conform art. 14 alin.2 din contract „Factura se consideră acceptată la plată dacă nu a fost contestată în scris în termen de cinci zile de la primire. Contestația se depune la registratura departamentului comercial al operatorului, acesta fiind singurul mod de înregistrare și soluționare agreat de părți. A..3: Utilizatorul este obligat ca în cazul în care nu a primit factura în termen de trei zile de la data maximă de emitere stabilită la alin.1, să se prezinte în a patra zi la departamentul comercial al operatorului în vederea ridicării acesteia, în caz contrar aceasta se consideră de drept acceptată la plată.”
Pârâtul, prin necontestarea debitului datorat în termenul contractual înseamnă că a acceptat la plată facturile fiscale și, în consecință și-a însușit debitul în sumă totală de 290,01 lei.
Art. 46 Cod comercial înțelege factura ca un act sub semnătură privată ce face proba contractului pe care îl constată. Factura independent de orice semnătura, dovedește față de emitent încheierea și condițiile de existență ale operațiunii comerciale pe care o menționează. Pentru a avea forță probantă față de persoana care nu a redactat-o, în speță față de pârât, aceasta trebuie să fie semnată sau acceptată de către aceasta. Conform art. 46 Cod comercial, factura acceptată de către debitor probează obligațiunile comerciale. Factura poate fi acceptată expres, în scris ori verbal, sau tacit, prin fapte concludente.
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. În aplicarea acestui principiu art. 1073 Cod civil dă dreptul creditorului să pretindă debitorului îndeplinirea exactă a obligației sale, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunări.
În ceea ce îl privește însă, pârâtul nu a înțeles să-și execute de bună voie obligația de plată, nici până în prezent, debitul devenind cert, lichid și exigibil pentru toate facturile emise în perioada 01.06._15, a căror valoare, de ansamblu, este de 290,01 lei, acesta fiind și motivul pentru care a fost promovată cererea de față.
Certitudinea efectuării prestațiilor este dovedită printr-o . texte din contract, dintre care prevederile art. 8, lit. a), f), g), n), o), p) din contractul de prestare al serviciului de salubrizare al localităților.
Din ansamblul acestor dispoziții contractuale rezultă că, în concepția legiuitorului, de la data când societatea reclamantă s-a obligat să efectueze prestații în favoarea beneficiarului său, ele nu se pot executa decât continuu, fără nici un fel de întrerupere, indiferent de conduita beneficiarilor săi, deoarece în caz contrar el riscă să suporte sancțiunile pe care sunt împuternicite să i le aplice Primăria Municipiului Tg-J., Agenția de Mediu și Poliția Sanitară și că, numai în mod excepțional, în anumite împrejurări deosebite și imprevizibile, s-ar putea întâmpla ca vreuna să rămână neexecutată. Dar, ori de câte ori s-ar invoca existența vreunui asemenea caz, sarcina probei nu revine prestatorului, el nefiind obligat să se justifice, ci incumbă beneficiarului prestației, ținut să se conformeze prevederilor art. 1169 din Codul Civil; în caz contrar, refuzul său de plată nu poate fi interpretat decât ca neîntemeiat, efectuat cu rea-credință. fără nici o acoperire legală.
Deci, atât din punct de vedere legal, cât și contractual, în toate situațiile când beneficiarii prestațiilor de salubrizare intenționează să refuze plata unora dintre facturi, pe motiv de neexecutare sau de executare necorespunzătoare, a obligațiilor asumate de societatea reclamantă, lor le revine îndatorirea de a întocmi și a prezenta din proprie inițiativă, mai înainte de declanșarea oricărui litigiu, acte de constatare, care să fie opozabile, care să nu poată fi contrazise și în baza cărora să se poată impune reclamantei să-și asume întreaga responsabilitate în fața autorităților competente. Cu atât mai mult, în cazul concret, atâta timp cât din partea pârâtului nu s-au semnalat nici un fel de reclamații întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, reclamanta a arătat că certitudinea realizării sarcinilor ce i-au revenit, este indiscutabilă.
În același sens, certitudinea efectuării în ritm continuu a prestațiilor la care s-a angajat este garantată și prin existența unor interese majore, care nu sunt și nu pot fi lăsate la libera apreciere a părților contractante, ci se raportează la nivelul întregii comunități și de aceea, prin implicarea autorităților centrale și a celor locale, s-au luat măsuri, pe cale normativă, de natură să asigure igiena colectivă, apărarea colectivității împotriva factorilor nocivi, starea de sănătate a întregii populații și a mediului înconjurător iar, din aceste puncte de vedere, încercările pârâtului de a se sustrage de la plata sumelor datorate sunt inoportune, dând dovadă de lipsă de responsabilitate contractuală și de abuz de drept.
Părțile au inserat în contract, la art. 19, o clauză penală, stabilind că în caz de neexecutare a obligației la termenul stabilit pârâtul datorează daune interese moratorii sub forma penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, raportate la nivelul debitului.
Conform art. 1069 Cod civil clauza penală este o compensare a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale. Este vorba deci despre o evaluare anticipată a prejudiciului, prin convenția părților, încercat de către creditor în cazul neexecutării la timp a obligației. Clauza penală fiind un contract, este obligatorie între părți.
Art. 1084 Cod civil statuează principiul conform căruia prejudiciul suferit de către creditor trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza, tocmai prin imposibilitatea de a folosi sumele pe care debitorul le datorează. Astfel reclamanta a arătat că se consideră îndreptățită a solicita penalitățile de întârziere ce reprezintă evaluarea prejudiciului efectiv suferit de către creditor, cu titlul de daune interese pentru repararea beneficiului nerealizat.
Art. 1088 Cod civil stabilește faptul că la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, în afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate, nefiind debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, în afară de cazurile în care dobânda curge de drept. Din nou, acest articol face trimitere la dispozițiile codului comercial, derogatorii în acest sens, care stabilesc prin art. 43 faptul că debitorul datorează dobânzi de drept de la data scadenței, chiar fără a fi pus în întârziere.
În concluzie a considerat reclamanta că, în cauza dedusă judecății, sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 969, art.970 și art.1073 Cod civil.
Art. 969 Cod civil prevede obligativitatea respectării convențiilor legal făcute între părțile contractante, în caz contrar, fiind antrenată răspunderea civilă contractuală a părții care și-a nesocotit obligațiile. A mai precizat că, în cauza dedusă judecății a făcut dovada existenței contractului încheiat între părți, precum și faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată.
În virtutea contractului și-a asumat o obligație de a face pe care a respectat-o, prestând servicii de salubrizare pârâtului conform obiectului contractului, iar pârâtul nu a respectat obligația de plată a sumei de bani aferente serviciului de care a beneficiat.
Având în vedere îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții ale răspunderii civile contractuale, respectiv existența unui contract, existența unei fapte ilicite (pârâtul nerespectându-și obligația de plată a serviciilor de care a beneficiat, pe care și-a asumat-o prin contract), a unui prejudiciu (întrucât a prestat servicii pentru care nu a încasat prețul pe care pârâtul s-a obligat să-l achite prin semnarea contractului), a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a elementului subiectiv (prin semnarea contractului, pârâtul și-a însușit obligația de plată a serviciilor, aceasta nesocotindu-și obligațiile în cunoștință de cauză), consideră că în cauza dedusă judecății este antrenată răspunderea civilă contractuală a pârâtului.
De asemenea, creanța solicitată de către societatea reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 Cod procedură civilă.
Astfel, în primul rând, reclamanta este titulara unei creanțe certe a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea pârâtului de a plăti o sumă de bani, cu mențiunea că obligația patrimonială este una comercială.
În al doilea rând, creanța este certă, lichidă și exigibilă. Creanța este certă, întrucât existența ei rezultă din facturile emise, având o existență neîndoielnică. De asemenea, creanța este lichidă având în vedere faptul că este determinată în ceea ce privește cuantumul ei prin înscrisuri însușite de pârât și opozabile acesteia. În fine, creanța este exigibilă întrucât toate facturile au ajuns la scadență. Conform art. 14, alin. (1) din contractul de prestare „Utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data primirii facturii”.
În temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, a solicitat să fie obligată pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cerere de chemare în judecată pe dispozițiile consacrate de art. 969, art.970 și art.1073 Cod civil, art. 43 Cod comercial, art. 3 din O.G. nr. 9/2000, de Legea nr. 356/2002 și Legea nr. 422/2002, Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, ale cărei prevederi se completează cu dispozițiile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.
Astfel, în raport de motivele de fapt și de drept, expuse și argumentate în mod corespunzător, în temeiul dispozițiilor art. 1169 din Codul Civil, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii ca fiind întemeiată și obligarea pârâtului la plata debitului, a penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată.
În temeiul dispozițiilor art.411 Noul cod de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea cererii, a depus, în copie, contractul nr._ din 08.11.2007, facturile fiscale nr._ din 10.06.2013, nr._ din 26.09.2013, nr._ din 01.10.2013, nr._ din 07.02.2014, nr._ din 02.05.2014, nr._ din 04.06.2014, nr._ din 10.09.2014, nr._ din 12.11.2014, nr._ din 11.03.2015, nr._ din 22.04.2015 și calculul penalităților de întârziere.
Deși prin rezoluția din 22 iunie 2015 i s-a comunicat pârâtului un exemplar de pe cererea de chemare în judecată cu mențiunea de a formula întâmpinare, acesta nu a formulat întâmpinare.
La data de 24 august 2015, prin serviciul registratură, reclamanta S.C. P. M. H. S.R.L. a formulat cerere de renunțare la judecată, precizând faptul că pârâtul a achitat datoria față de societatea reclamantă, anexând la aceasta structura de sold a debitorului.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de renunțare la judecată pe dispozițiile art. 406 și următoarele Cod procedură civilă.
Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta S.C. P. M. H., instanța reține că potrivit art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
Alineatul 2, teza I al aceluiași articol, statuează că dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate, rezultă că, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, dar înainte de primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, nu este necesar consimțământul pârâtului.
În cauza dedusă judecății, se constată că la data de 24 august 2015, reclamanta S.C. P. M. H. a formulat cerere de renunțare la judecată (fila 29), adică după comunicarea cererii de chemare în judecată, dar înainte de primul termen de judecată din data de 04.09.2015, la care părțile au fost legal legal citate
Pe cale de consecință, tribunalul, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 alin. 1 și 4 Cod procedură civilă, va lua act că reclamanta S.C. P. M. H. renunță la judecarea cererii, în contradictoriu cu pârâtul C. I., având ca obiect pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. P. M. H. S.R.L, având sediul în C., . 2A, Pavilion Administrativ, Camera numărul 1 și cu punct de lucru în Târgu-J., . 1, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul C. I., având CNP_, cu domiciliul în Târgu-J., .. 103, ., județul Gorj.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 04 septembrie 2014, la Tribunalul Gorj.
Președinte, D. S. | ||
Grefier, E. R. P. |
Red. S.D.
Tehnored. P.R.
4 ex./16.09.2015
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
