Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 263/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 263/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 14501/318/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia nr. 263/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S. S.
Judecător O. C. S.
Grefier P. V. B.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G., împotriva sentinței civile nr. 1285 din data de 26 Februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – petent P. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează care învederează că este primul termen de judecată precum și că apelul a fost declarat în termen legal. De asemenea, la dosarul cauzei s-au depus concluzii scrise.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 Cod procedură civilă tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competent general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 126 alin. 1 Constituția României, art.95 pct.2 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, tribunalul reține cauza spre soluționarea cererii de apel deduse judecății.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1285 din data de 26 Februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul P. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție G., s-a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.09.2013 întocmit de către Poliția Oraș Bumbești J..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.09.2013 s-a dispus sancționarea petentului cu sancțiunea principală constând în amendă în sumă de 320 lei și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prev. de art.100 alin.3 lit. d din O.U.G nr. 195/2002, reținându-se că acesta, în data de 23.09.2013, ora 10.26 pe DN 66 zona Peco Succes Vișina a condus autoutilitara marca Ford cu numărul de înmatriculare_ și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric, instalat pe un tronson de drum aflat în lucru, tronson de drum pe care se circula pe un singur sens, faptă care a fost filmată de tehnicianul criminalist cu aparatura video din dotare.
La rubrica ”alte mențiuni” a procesului-verbal petentul a consemnat că nu este de acord cu cele menționate.
Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța de fond a reținut în ceea ce privește legalitatea, că acesta îndeplinește condițiile de formă ale întocmirii lui.
Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv mențiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absolută care se constată din oficiu de către instanța de judecată.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța de fond a avut în vedere faptul că nu întreaga materie a contravențiilor din dreptul intern reprezintă o “acuzație în materie penală”, în sensul autonom al Convenției Europene a Drepturilor Omului. O premisă contrară, în sensul că natură “penală” are întreaga materie a contravențiilor, nefiind de conceput vreo distincție din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se lovește de cel puțin două contraargumente.
Primul are în vedere însăși modalitatea de analiză a Curții Europene, care nu pornește niciodată - nici chiar în situațiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa că o anumită faptă contravențională reprezintă o acuzație în materie penală. Curtea procedează în mod necesar și invariabil la o analiză a cazului concret dedus judecății, pentru clarificarea aplicabilității ratione materiae a art. 6 și subsecvent, a incidenței garanțiilor instituite de acesta.
Această analiză are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel și alții împotriva Olandei și Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea conținutului noțiunii autonome de « acuzație în materie penală », necesară tocmai pentru a analiza realitățile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii și anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului național, (b) natura faptei incriminate, (c) natura și gravitatea sancțiunii.
În ceea ce privește primul criteriu, în dreptul intern conducerea unui autoturism cu încălcarea regulilor de circulație prev. de O.U.G.nr.195/2002 reprezintă o faptă contravențională și nu penală.
Însă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul național al statului în cauză are o valoare formală și relativă, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuată de Curte ( cauza Weber împotriva Elveției).
Rațiunea pentru care calificarea realizată de dreptul intern nu este una absolută este prezentată de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului și scopului art. 6, care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, dacă statelor le-ar fi permis să excludă din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul că acestea ar fi contravenții.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativă a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încălcate prin săvârșirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adresează tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercițiul funcțiunii, avocaților ținuți să respecte solemnitatea ședinței de judecată ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generală și art. 6 sub aspect «penal » devine incident ( hotărârea Bendenoun împotriva Franței). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor condiții privind săvârșirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, șofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale răspunderii juridice, în măsura în care norma își păstrează caracterul de generală aplicare.
Verificând existența acestui element în cauză, instanța de fond a constatat că O.U.G.nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generală, adresându-se tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar rațiunea urmărită de legiuitorul român în incriminarea faptei săvârșite de petent o constituie protejarea siguranței pe drumurile publice.
Un al doilea element analizat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) și disuasiv, iar nu reparator al măsurii luate.
În cauză, sancțiunea aplicată are acest caracter, întrucât nu este menită să acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sancționa o anumită conduită apreciată de legiuitor ca prezentând pericol social pentru circulația pe drumurile publice.
În ceea ce privește cel de-al treilea criteriu, natura și gravitatea sancțiunii, se are în vedere maximul pedepsei prevăzut de lege pentru fapta incriminată, deci sancțiunea la care făptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neapărat cea efectiv aplicată ( cauzele Campbell și Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).
În dreptul intern, după abrogarea prevederilor privind transformarea amenzii contravenționale în închisoare, art. 5 alin. 2 și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 din privind regimul juridic al contravențiilor prevăd că sancțiunile contravenționale principale sunt avertismentul, amendă contravențională și prestarea unei activități în folosul comunității, iar amenda contravențională are caracter administrativ.
Fiind distinctă de eventualele prejudicii produse prin săvârșirea faptei, amendă contravențională este o sancțiune pecuniară principală, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv și sancționator.
În aceste condiții, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk împotriva Germaniei că o amendă, chiar într-un cuantum moderat, nu este de natură să înlăture de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.
În prezenta cauză, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 320 lei, însă instanța a avut în vedere faptul că potrivit art.63 alin.2 C.penal, minimul amenzii penale îl constituie 150 lei, comparație care imprimă severitate sancțiunii aplicate petentului.
Ultimele două criterii formulate de Curtea europeană pentru identificarea noțiunii autonome de «acuzație în materie penală » sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricăruia dintre ele ducând la concluzia că art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca excepție însă, abordarea cumulativă nu este exclusă atunci când analiza separată a celor două criterii nu a fost suficientă pentru excluderea oricărui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei (hotărârea Bendenoun împotriva Franței).
Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanța de fond a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”.
Mai mult, Curtea a stabilit în cauze precum Oztürk împotriva Germaniei ori Lutz împotriva Germaniei că, adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier (caracterul general al normei) și având un caracter represiv și disuasiv (scopul sancțiunii), întreaga procedură de aplicare și sancționare a amenzilor administrative în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art. 6. Același caracter îl are și sancțiunea suspendării dreptului de a conduce autovehicule în baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe lângă caracterul normei incriminatoare, instanța europeana a folosit și criteriul gravitații sancțiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viața curentă a oricărei persoane sau pentru exercițiul unei activități profesionale.
Consecințele calificării faptei imputate petentului de către instanță în prezenta cauză drept acuzație în materie penală sunt acelea că petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului.
Însă niciuna dintre aceste garanții procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauza semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt.
În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și să le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului.
De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție.
A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.
Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).
Transpunând aceste principii în speță, instanța de fond a observat că intimata își susține acuzarea nu numai prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, ci și prin fotografii efectuate cu aparatul video.
În analiza respectării principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G.nr.195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății în respectarea acestor reguli este de importanță capitală.
În același timp însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realității.
Instanța de fond a dat posibilitate petentului să indice motivele de fapt și de drept ale plângerii sale, a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială solicitată de petent.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul, care funcționează în speță cu prioritate față de prezumția de temeinicie a actului contestat întrucât fapta nu a fost constatată personal de agentul constatator, prin propriile simțuri, ci și cu ajutorul unor mijloace tehnice, acest aspect având implicații si sub aspectul sarcinii probațiunii, ce incumbă astfel intimatului, instanța a reținut următoarele:
În lumina principiilor extrase din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prezentate mai sus, instanța de fond a apreciat că în circumstanțele concrete ale speței prezumția relativă de temeinicie a procesului-verbal nu este suficientă pentru a înlătura prezumția de nevinovăție a petentului, din moment ce fapta imputată petentului nu este susceptibilă să fie constatată doar cu propriile simțuri ale agentului constatator, ci și cu ajutorul unor mijloace tehnice.
Potrivit art.109 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 privind circulația rutieră, constatarea contravenției se poate face cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal, cerințe pe care însă agentul constatator le-a respectat.
Astfel, înregistrarea video înaintată la dosar, în baza căreia au fost obținute și fotografiile, nu a fost efectuată cu un aparat tehnic omologat și verificat metrologic, conform dispozițiilor art.109 alin.2 din OUG nr.195/2002, la dosar nefiind înaintată vreo dovadă în acest sens.
Nefiind respectate aceste cerințe legale, instanța de fond a înlăturat din materialul probator al cauzei înregistrarea video și fotografiile obținute în baza acesteia, exigențele unui proces echitabil, care nu lasă loc de arbitrariu în modalitatea de constituire a probelor de către agenții statului, impunând acest lucru.
Ca atare, instanța de fond a analizat prezumția de temeinicie a actului contestat prin prisma celorlalte probe administrate în cauză.
Apărarea petentului nu s-a redus la simpla negare că faptele nu corespund adevărului, ci a fost susținută de probe și împrejurări credibile care dovedesc o altă situație de fapt.
S-a arătat de către instanța de fond că martorul D. V. audiat nemijlocit a confirmat faptul că se afla în autovehiculul condus de petent și că în momentul în care au ajuns în dreptul semaforului, acesta avea culoarea verde, iar în față circula în regim de taxi un autoturism marca Ford, care de asemenea nu a oprit, ca de altfel nici autoturismul care circula în spate, iar pe porțiunea de drum aflată în lucru pe care au circulat nu au întâlnit nici un autoturism care să circule din sens invers.
Aceeași stare de fapt este confirmată și de către martorul C. I., care a declarat că a fost conducătorul autoturismului marca Ford care circula în regim de taxi înaintea autovehiculului condus de petent și că în momentul în care a trecut de semafor, acesta arăta culoarea verde, iar după petent a mai trecut de semafor cel puțin încă o mașină. A precizat martorul că până la ieșirea de pe porțiunea de drum aflată în lucru între semaforul de care au trecut și cel amplasat pe sens invers nu au întâlnit nicio mașină care să circule din sens invers, iar la cel de-al doilea semafor era oprită pe sensul invers de mers coloană de mașini. A confirmat martorul că a încetinit viteza în dreptul semaforului, însă nu a avut loc o staționare a autoturismului.
Împrejurarea confirmată de martori că deplasându-se pe porțiunea de drum aflată în lucru, petentul nu a întâlnit mașini circulând din sens invers, dimpotrivă acestea staționau la terminarea porțiunii de drum aflate în lucru așteptând culoarea verde a semaforului electric confirmă susținerea petentului și a martorilor că la momentul când au trecut pe lângă semaforul electric, acesta arăta culoarea verde.
Prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul în analiza temeiniciei acuzației aduse împotriva sa impune următoarele condiții: instanța să nu pornească de la premisa că petentul contravenient a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, sarcina probei revine organului constatator și îndoiala este în beneficiul contravenientului, însă unele din aceste elemente, cum este acela al sarcinii probei, nu trebuie să fie absolutizate, existând posibilitatea, cu respectarea cerinței proporționalității mijloacelor folosite și scopul legitim urmărit, să funcționeze și alte prezumții de fapt și de drept, chiar și în favoarea organului constatator (cauza Blum contra Austriei, Hotărârea din 3 februarie 2005).
În raport de probatoriul cauzei și pentru considerentele mai sus expuse, instanța de fond a apreciat că în privința temeiniciei situației de fapt reținute în actul contestat s-a născut un dubiu rezonabil și cum îndoiala este în beneficiul contravenientului, conform principiului in dubio pro reo, rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției contestat nu poate fi menținut.
Față de aceste considerente, instanța de fond a admis plângerea petentului și a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.09.2013 întocmit de către Poliția Oraș Bumbești J., cu consecința exonerării petentului de plata amenzii contravenționale în cuantum de 320 lei și înlăturării sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere.
Împotriva acestei sentinței a declarat apel în termen și motivat apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Prin motivele de apel, s-a susținut că petentul a fost sancționat pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
În opinia apelantului - intimat, prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză, și a anulat procesul-verbal de contravenție, înlăturând din materialul probator al cauzei înregistrarea video și fotografiile obținute în baza acesteia, considerând că înregistrarea video nu a fost efectuată cu un aparat tehnic omologat și verificat metrologic, motivând decizia în baza prevederilor art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002:
„(2) Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției."
Învederează apelantul - intimat, că fapta săvârșită de contravenient a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002: „(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră."
De asemenea, înregistrarea video depusă la dosarul cauzei are rolul doar de a întări starea de fapt reținută de agentul constatator, contravenția săvârșită de reclamant netrebuind a fi constată cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, ca în cazul contravențiilor pentru care trebuie determinată viteza cu care circulă conducătorii auto sau concentrația de alcool din aerul expirat.
Pe de altă parte, arată că declarațiile martorilor audiați la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, aceștia fiind, probabil, în relații de rudenie sau prietenie cu petentul.
În aceste condiții, a apreciat că prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată.
Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.
La data de 27.11.2014, intimatul – petent P. C., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, având în vedere următoarele argumente: în mod corect instanța de fond a înlăturat din materialul probator al cauzei înregistrarea video și fotografiile obținute în baza acesteia, nefiind respectate dispozițiile art.109 alin2.din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația rutieră, care prevăd în mod expres ca mijloacele tehnice folosite la constatarea contravenției trebuie sa fie omologate și verificate metrologic, toate acestea consemnându-se în procesul - verbal, cerințe pe care agentul constatator nu le-a respectat.
La dosar nu există dovada că înregistrarea video în baza căreia au fost obținute și fotografiile ar fi fost făcută cu un aparat tehnic omologat și verificat tehnic, conform dispozițiilor art.109 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002.
Înlăturarea acestor probe din materialul probator este rezultatul nerespectării unor cerințe legale și pe cale de consecință asigurarea exigentelor unui proces echitabil, fără a se lăsa loc arbitrariului în modalitatea de constituire a probelor de către agentul constatator.
Având în vedere principiile existente în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în mod corect instanța de judecată a apreciat ca în circumstanțele concrete ale spetei, prezumția relativă de temeinicie a procesului - verbal de contravenție nu este suficientă pentru înlăturarea prezumției de nevinovăție a petentului, din moment ce fapta ce i-a fost imputată nu a fost constată doar prin propriile simțuri ale agentului constatator, ci și cu ajutorul unor mijloace tehnice neomologate și verificate metrologic. Aceasta constatare a condus instanța de fond să analizeze prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat și prin prisma celorlalte probe (proba testimoniala) și a celorlalte împrejurări care au dovedit o alta situație de fapt.
Susținerea apelantului ca declarațiile martorilor propuși și audiați în cauză nu ar reflecta realitatea, și că aceștia ar fi în relații de rudenie sau prietenie cu contravenientul este neadevărată și nedovedită.
Martorul C. I. era un necunoscut, participant în trafic la momentul respectiv, conducând în regim de taxi un autoturism marca "Ford", și întâmplător, era poziționat chiar înaintea mașinii pe care acesta o conducea.
Ambii martori, au confirmat faptul ca în momentul în care a ajuns în dreptul semaforului, acesta avea culoarea verde și că autoturismul care circula înaintea sa, a trecut tot pe culoarea verde, același lucru făcându-l și autoturismul care circula în spatele său.
Mai mult, martorii au declarat că până la ieșirea de pe porțiunea de drum aflată în lucru, între semaforul de care a trecut și cel amplasat în sens invers, nu a mai întâlnit nicio mașina circulând din sens opus, acestea fiind oprite la semaforul instalat pe sensul invers, fapt care întărește susținerea sa că a circulat pe culoarea verde a semaforului.
Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476, art. 477 și 480 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul îl reține ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.09.2013 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 320 lei și reținerea permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prev. de art.100 alin.3 lit. d din O.U.G nr. 195/2002. S-a reținut că petentul, în data de 23.09.2013 ora 10.26 pe DN 66 zona Peco Succes Vișina, a condus autoutilitara marca Ford cu numărul de înmatriculare_ și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric, fiind filmat cu aparat video Sony de către tehnicianul criminalist.
La rubrica ”alte mențiuni” a procesului-verbal petentul a consemnat că nu este de acord cu cele menționate.
Printre motivele de apel invocate de către apelantul – intimat s-a arătat că instanța de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză, și a anulat procesul-verbal de contravenție, înlăturând din materialul probator al cauzei înregistrarea video și fotografiile obținute în baza acesteia, considerând că înregistrarea video nu a fost efectuată cu un aparat tehnic omologat și verificat metrologic, motivând hotărârea în raport de prevederile art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere motivele invocate de către apelantul – intimat, tribunalul apreciază că instanța de fond a soluționat cauza în mod eronat, urmare a interpretării greșite a probelor administrate în cauză și a normelor legale incidente în materie.
Este de precizat că potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002, mijloc tehnic omologat și verificat metrologic este dispozitivul care stabilește concentrația de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei. Rezultă așadar că utilizarea de mijloace tehnice omologate și verificate metrologic este necesară numai pentru stabilirea concentrației de alcool și a măsurării vitezei, nu și pentru verificarea elementelor constitutive ale altor contravenții ce privesc traficul rutier.
Pe cale de consecință, pentru înregistrarea faptei contravenționale săvârșită de petentul - intimat, nu este necesară prezentarea de către agentul constatator a certificatului de omologare, a buletinului de verificare metrologică și a atestatului de operator, astfel încât planșele fotografice depuse la dosarul de fond la fila 24, prezintă valoare probatorie.
În situația expusă, tribunalul apreciază declarațiile celor doi martori audiați nemijlocit de către instanța de fond ca fiind subiective și urmează a le înlătura.
Se constată că instanța de fond a apreciat în mod eronat că procesul verbal este netemeinic, față de declarațiile martorilor audiați și a lipsei dovezii că mijlocul folosit pentru filmarea momentului în care petentul a comis contravenția a fost omologat și verificat metrologic.
Afirmațiile martorilor, în sensul că petentul nu a trecut pe culoarea roșie, nu înlătură constatările agentului de poliție, care a sesizat personal săvârșirea faptei. Dacă martorul D. V. nu a văzut ca petentul să fi trecut pe roșu, nu înseamnă că este exclusă această posibilitate, ci eventual că atenția martorului nu a fost îndreptată asupra semnelor de circulație, pe tot parcursul deplasării vehiculului condus de petent, în care acesta susține că s-a aflat. În ceea ce privește celălalt martor, din actele dosarului rezultă că este conducătorul autoturismului ce a circulat în fața celui condus de petent și că la rândul său a fost sancționat pentru aceeași faptă, iar în urma verificării sistemului de înregistrare a cauzelor pe rolul instanței s-a constatat că și acesta a contestat actul sancționator ce i-a fost încheiat în aceleași împrejurări, propunând ca martor în dovedirea plângerii sale pe petentul din speță, împrejurare în care se apreciază asupra subiectivității cu privire la cele relatate instanței.
În opinia tribunalului, petentul contravenient nu a administrat probe de natură să combată situația de fapt ce a fost constatată personal de agentul constatator
Pentru considerentele arătate, tribunalul constată că procesul verbal este legal și temeinic și pe cale de consecință sunt fondate criticile apelantului, motiv pentru care va proceda la admiterea apelului, schimbarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii plângerii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G., cu sediul în Tg – J., ., Județul G., împotriva sentinței civile nr. 1285 din data de 26 Februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – petent P. C., cu domiciliul în comuna Cîlnic, ..
Schimbă sentința în sensul că respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. C., cu domiciliul în comuna Cîlnic, . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G., cu sediul în Tg – J., ., Județul G., privind procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.09.2013 întocmit de către Poliția Oraș Bumbești J..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2015, la Tribunalul G..
Președinte, A. S. S. | Judecător, O. C. S. | |
Grefier, P. V. B. |
Red. A.S.S.
Tehn. P.V.B.
Ex. 4/pag.8/27.02.2015
Jud. fond A.E. T.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 396/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 14/2015.... → |
|---|
