Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 141/2015. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 141/2015 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 2383/221/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 141/A/2015DOSAR NR._

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTEDUCA C.-judecător

M. I.-judecător

B. A. E.-grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către apelantul Inspectoratul de Poliție al județului Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 1856/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă niciuna din părți, deși au fost legal citate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1856/29 mai 2014 pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, s-a admis în parte plângerea formulată de petentul F. A.-T., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție al jud.Hunedoara și ca urmare a fost înlocuită sancțiunea amenzii cu 170 lei, aplicată prin Procesul-verbal . nr._/04.03.2014, cu sancțiunea Avertisment, respingând în rest plângerea.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/04.03.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 170 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 142 lit. e din HG 1391/2006 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002 – în sarcina acestuia reținându-se faptul că în data de 4.03.2014, ora 23,39, în municipiul D., pe calea Zarandului, a oprit voluntar autoturismul marca Opel Astra cu nr._ pe marcajul trecerii pentru pietoni, deși i s-a atras atenția de două ori să mute autovehiculul. Abaterea a fost filmată cu aparatura de supraveghere video montată pe auto Dacia MAI34468, hard disk HD21.

În cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că procedura contravențională este asimilată unei proceduri penale și, prin urmare, trebuiesc respectate întru totul cerințele formale ale actului de acuzare și sancționare, respectiv ale procesului-verbal de contravenție.

Tot în acest sens, Curtea EDO s-a pronunțat și în cauza H. și alții contra României, reamintind deciziile anterioare din spețele similare, că din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franței, 23 septembrie 1998,pct. 39-40, Culegere de hotărâri și decizii 1998‑VII)

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la motivul de nulitate al procesului verbal de sancționare, vizând incompleta descriere a faptei, instanța a reținut că din cuprinsul procesului verbal se constată că agentul constatator a descris în mod complet fapta reținută în sarcina petentului, modalitatea de comitere și locul săvârșirii, aceasta fiind de natură a permite instanței verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, astfel că nu este incidentă cauza de nulitate prevăzută de dispozițiile art.16 din OG nr.2/2001.

Astfel instanța constatată că, în cuprinsul procesului verbal, la rubrica descrierea faptei, s-a indicat locul și timpul comiterii faptei, fapta comisă, modalitatea în care fapta a fost constatată și mijlocul tehnic cu care s-a realizat înregistrarea, apreciind astfel respectate exigențele art.16 din OG nr.2/2001, fapta fiind una de pericol, iar nu de rezultat.

În prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Potrivit practicii Curții EDO, astfel cum aceasta a fost în mod elocvent descrisă în cauza H. și alții contra României, este corect și în conformitate cu Convenția Europeană de apărare a drepturilor omului, procedura în care instanțele sesizate prin contestațiile acestora au așteptat ca petenții să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier. Nu este surprinzătoare o asemenea abordare din partea instanțelor naționale, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății (A. împotriva României, nr._/03, pct. 45 in fine, 4 octombrie 2007). Curtea a reamintit că, în materie de circulație rutieră, art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr._/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999].

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Din materialul probator administrat în cauză, coroborat cu poziția procesuală exprimată de petent prin care acesta recunoaște circumstanțial fapta reținută în sarcina sa, procesul-verbal întocmit are forță probantă atât în ceea ce privește existența faptei cât și a vinovăției contravenientului.

Instanța a reținut că CD-ul depus la dosarul cauzei, rezultă că într-adevăr petentul a staționat cu autovehiculul său pe marcajul pentru trecerea de pietoni.

Este probat în cauză că petentul a fost implicat într-o tamponare, cu puțin timp înainte de a fi sancționat prin procesul verbal contestat, însă din formularul de constatare amiabilă de accident (f.6) rezultă că acesta nu avea avarii care să pună autovehicul în situația de a nu putea deplasa, astfel că staționarea petentului în acel loc nu este justificată.

Totodată se mai reține că fapta a fost însușită de petent și prin semnarea procesului verbal.

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța poate hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă privește tot ceea ce presupune legalitatea sancțiunii, respectiv cuantumul acesteia sau alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile.

În baza art. 5 alin.5 din OG 2/2001, aprobată prin Legea 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată trebuie să se raporteze, în aprecierea legalității sancțiunii contravenționale aplicate, la gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 – „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”.

În această ordine de idei, examinând gradul de pericol social al faptei comisă de petent, raportat la criteriile prevăzute de art. 21 alin.3 din OG 2/2001, instanța reține că nu s-a produs nici o pagubă prin fapta comisă, petentul a recunoscut fapta de a efectua o manevră neregulamentară, dar aceasta a fost determinată de împrejurarea că fusese implicat cu puțin timp înainte într-o tamponare au autovehiculul cu nr._ . Din înregistrarea video aflată la dosarul cauzei, rezultă că mașina petentului avea semnalizarea de avarie în funcțiune, iar în spatele mașinii petentului se afla mașina de poliție, totodată lângă aceste autovehicule era un agent de poliție. În atare situație, instanța reține că celelalte persoane implicate în trafic puteau să observe din timp mașina petentului și ca atare să reducă viteza sau să se asigure, nefiind posibilă o perturbare a traficului sau producerea uni accident rutier, traficul fiind totodată redus la acea oră.

Prin urmare, instanța a constatat că această fapta contravențională săvârșită de petent prezintă un pericol social concret mult diminuat, apreciind că sancțiunea aplicabilă trebuie dozată în așa fel încât să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ.

Astfel, chiar dacă în norma de sancționare a fost prevăzută ca și sancțiune contravențională doar amenda, acest aspect nu împiedică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, întrucât legiuitorul a avut în vedere pericolul social abstract al faptelor prevăzute ca și contravenții, ori la alegerea și individualizarea sancțiunii trebuie să se țină seama de pericolul social apreciat în concret. Această interpretare fiind conformă cu dispozițiile art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, potrivit cărora avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Concluzionând, prin inexistența unor pagube minime constatate, conduita și persoana contravenientului, instanța apreciază că, respectând principiul proporționalității, sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor ce-i revin potrivit dispozițiilor legale, formându-se convingerea instanței că această faptă nu va mai fi repetată, motiv pentru care va admite plângerea și va înlocui amenda aplicată cu avertisment.

De asemenea, va atenționa petentul asupra pericolului social al faptei și îi va recomanda ca, pe viitor, să respecte dispozițiile legale în materie.

Prin urmare, față de motivele expuse, instanța a admis în parte plângerea în sensul că a înlocuit amenda aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.03.2014, cu sancțiunea contravențională „ Avertisment”, atrăgându-i-se atenția petentului asupra necesității respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, a respins în rest plângerea și a menținut în rest actul atacat.

Având în vedere dispozițiile art. 47 din OG 2/2001 raportat la art. 453 Cod procedură civilă, instanța nu a acordat cheltuieli de judecată, deoarece nu au fost solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul Inspectoratul de Poliție al jud.Hunedoara, care solicită desființarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei să fie respinsă plângerea petentului ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că hotărârea primei instanțe este criticabilă deoarece pericolul social al faptei rezultă din faptul că legiuitorul a încadrat-o în categoria contravențiilor fiind sancționat un comportament al conducătorilor auto care poate duce la evenimente rutiere cu urmări grave.

Intimatul mai arată că înainte de aplicarea sancțiunii contravenționale echipajul de poliție i-a pus în vedere petentului să mute autoturismul de pe trecerea de pietoni însă acesta a refuzat, deși cunoștea faptul că încalcă o regulă de circulație.

Petentul intimat nu a depus întâmpinare la apelul declarat de IPJ Hunedoara .

Examinând apelul de față în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța constată că este nefondat și ca urmare va fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta.

Petentul a oprit autoturismul pe trecerea de pietoni în urma accidentului rutier suferit din culpa altui conducător auto care circula cu autoturismul marca BMV cu nr. de înmatriculare_, fapt ce rezultă din înscrisul denumit Certificat de constatare amiabilă( fila 6 dosar fond).

Ca urmare, prima instanță în mod corect a constatat că această faptă contravențională prezintă un pericol social mai diminuat, astfel că sancțiunea aplicabilă trebuie dozată în așa fel încât să îmbine caracterul punitiv, cu cel preventiv și educativ.

Așa fiind, chiar dacă norma de sancționare prevede sancțiune contravențională doar amenda, acest lucru nu împiedică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului întrucât legiuitorul a avut în vedere pericolul social abstract al faptei prevăzută ca și contravenție, însă în concret la alegerea și individualizarea sancțiunii trebuie să se țină seama și de pericolul social concret al faptei, interpretare care este conformă cu dispozițiile art. 7 alin 2-3 din OG. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

În concluzie, instanța de apel reține că sentința apelată este temeinică și legală astfel că nu sunt motive de schimbare a acesteia și prin urmare în baza art. 480 NCPC, va respinge apelul intimatului IPJ Hunedoara, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul introdus de către INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, împotriva sentinței civile nr. 1856/2014 pronunțată de Judecătoria D., județul Hunedoara.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. C. M. I.

GREFIER,

B. A.- E.

Red. MI /dact.DL/4ex

30.03.2015( judec.fond Ș. D.-M.)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 141/2015. Tribunalul HUNEDOARA