Anulare act administrativ. Sentința nr. 1103/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1103/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 11845/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 30 Aprilie 2014

Președinte - M. Hărățu

Grefier E. C.

Sentința nr. 1103/ca

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant N. D.-CNP_ cu domiciliul în Iași, ..11, ., ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâta U. T. G. A. DIN IAȘI-FACULTATEA DE CONSTRUCȚII DE MAȘINI ȘI MANAGEMENT INDUSTRIAL (CMMI)-DEPARTAMENTUL DE TEHNOLOGIA CONSTRUCȚIILOR DE MAȘINI (TCM) cu sediul în Iași, ., jud.Iași, având ca obiect anulare act administrativ PROCES-VERBAL.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Dezbaterile pe excepțiile inadmisibilității cu privire la cererea reclamantului de anulare în parte a procesului verbal nr.121/12.02.2013, excepție invocată din oficiu de instanță și excepțiile autorității de lucru judecat, prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității acțiunii pentru tardivitatea plângerii prealabile, excepții invocate de pârâtă prin întâmpinare, au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 23.04.2014 și 30.04.2014, când:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._, reclamantul N. D. a chemat în judecată pe pârâtul U. T. G. A. Iași-Facultatea de Construcții Mașini –Departamentul de Tehnologia Construcțiilor de Mașini, solicitând anularea în parte a procesului-verbal nr.121/12.02.2013 întocmit de Consiliul Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial, doar cu privire la punctul 5 prin care a fost avizată noua componență a Consiliului Departamentului de TCM ca urmare a înlocuirii sale, proceselor verbale din 23.01.2013 și 7.02.2013 ca acte premergătoare, restabilirea situației anterioare emiterii procesului verbal nr.121/12.02.2013, precum și obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1000 lei.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că luand la cunoștintă in ședința de judecată de la data de 25.06.2013, a formulat, in termen legal, in raport de dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, plangere administrativă la toate structurile decizionale.

Răspunsul primit la plangerea prealabilă l-a depus in copie, din care rezulta clar ca parata se refera doar la faptul ca el ar fi luat la cunostinta de emiterea acestei hotarari (proces verbal) la o alta data decat cea indicata de de el si anume sedinta de judecata din data de 25.06.2013.

Înlocuirea lui din calitatea de membru in cadrul

consiliului departamentului a fost determinata de revocarea sa nelegala din

calitatea de membru al consiliului departamentului de TCM.

La baza procesului verbal nr. 121/12.02.2013 (Anexa 1) încheiat la

ședința Consiliului facultății de Construcții au stat doua procese-verbale

ale Departamentului prin care s-a discutat si votat revocarea sa din

calitatea de membru in consiliul departamentului.

A: Procesul verbal (minuta) din data de 23.01.2013 a Departamentului de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) in ceea ce privește punctul 1 de pe ordinea de zi privind modificare structura/completare consiliu departament, in concret dispoziția cu privire la revocarea sa din consiliul departamentului de TCM(Anexa 4)

B: Procesul verbal (minuta) din 07.02.2013 (Anexa 5) a departamentului de TCIW, Facultatea Construcții de Mașini si Management Industrial (CIWIWI), in ceea ce privește punctul 1 de pe ordinea de zi a ședinței privind menținerea hotărârii referitoare la revocarea sa, din consiliul departamentului de TCM, proces verbal ; emis ca urmare a plângerii formulate de el împotriva procesului verbal (minuta) din 23.01.2013.

Pârâtul prin reprezentant, a formulat întâmpinare, invocând excepțiile puterii de lucru judecat, inadmisibilității acțiunii pentru tardivitatea plângerii prealabile și prescripției dreptului la acțiune arătând că reclamantul nu a promovat fata de hotărârea consiliului facultății nici un demers in condițiile art. 7 din legea nr. 554/2004 deși a avut cunoștință de existenta acesteia încă din data de 12.02.2013, adresându-se instanței de judecată a Tribunalului lași numai pentru cenzurarea hotărârilor Consiliului Departamentului de Tehnologia Construcțiilor de Mașini, adoptate in data de 23.01.2013 si in data de 7.02.2013 ( dosarul nr._ .

Însă, prin sentința civila nr. 3878/18.10.2013), instanța a respins acțiunea reclamantului, statuînd ca fiind inadmisibila excepția de nelegalitate invocata de ) către reclamantul N. D. cu privire la hotărârea din 12.02.2013, / adoptata de către Consiliul Facultății de Mașini si Management Industrial-, U. Tehnica „ G. A." Iași, si, pe cale de consecință, a respins ca fiind inadmisibila cererea formulata de către reclamant in ceea ce privește cele doua hotărâri adoptate la nivelul departamentului.

Deci, atât timp cat anterior promovării prezentei acțiuni judecătorești, printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva, instanța a respins pretențiile reclamantului vizând hotărârile consiliului departamentului si ale consiliului facultății, in virtutea puterii de lucru judecat, nu pot fi primite ulterior pretențiile acestuia din acțiunea de fata atât timp cat se vizează aceleași hotărâri.

Mai mult decât atât, pornind de la prevederile art. 11 din legea contenciosului administrativ si raportat la momentul promovării acțiunii de față, aceasta, in ceea ce privește cele doua acte administrative ( hotărârile adoptate la nivelul consiliului departamentului ), este promovata cu mult peste termenul de 6 luni si, ca atare, pretențiile reclamantului sunt tardiv formulate

Procedând la soluționarea cu prioritate a acestor excepții procesuale dirimante absolute, tribunalul apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește tardivitatea plângerii prealabile formulate de reclamant împotriva procesului-verbal contestat nr.121/12.02.2013, tribunalul, constatând că pârâtul a precizat că a realizat procedura de comunicare a procesului-verbal menționat anterior la data de 12.02.2013 prin intermediul poștei electronice și la 13.03.2013 prin comunicarea ordinii de zi a ședinței Senatului Universității din 21.03.2013, în care la pct.31 s-a trecut „aprobarea hotărârii consiliului facultății cu privire la noua componență a consiliului departamentului” din care face parte reclamantul, și observând că pârâtul nu a făcut dovada că, la datele precizate mai sus, a fost pus la dispoziția reclamantului spre luare la cunoștință conținutul efectiv al procesului-verbal contestat, consideră că simpla informare a reclamantului fără punerea efectivă la dispoziția acestuia a actului respectiv nu echivalează cu îndeplinirea legală a procedurii de comunicare a procesului verbal nr.121/2013.

Pentru aceste motive, tribunalul apreciază că data la care reclamantului i-a fost comunicat actul respectiv este ziua de 25.06.2013, când i-a fost înmânat, în ședință publică de judecată, procesul-verbal în cauză. Constatând că reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva acestui act la data de 04.07.2013, când a primit nr. de înregistrare la autoritatea pârâtă(fila 18 dosar), instanța consideră că a fost respectat termenul procedural de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art.7 al.1 din Legea nr.554/2004, motiv pentru care va respinge excepția inadmisibilității acțiunii pentru tardivitatea plângerii prealabile.

De asemenea, văzând că reclamantul a sesizat instanța judecătorească cu acțiune de anulare în parte a procesului-verbal nr.121/2013 la data de 29.11.2013, cu respectarea termenului de 6 luni de prescripție a dreptului la acțiune prevăzut de art.11 alin.1 lit.b din Legea 554/2004 în situația în care refuzul pârâtului a fost emis la 10.07.2013, tribunalul va respinge și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.

Referitor la excepția puterii de lucru judecat, invocată de pârât, instanța, constatând că obiectul acțiunii soluționate prin sentința civilă nr.3878/CA/18.10.2013 a Tribunalului Iași, se referă la excepția de nelegalitate a procesului-verbal din 12.02.2013, fiind diferit de cel al acțiunii de față, consideră că nu este îndeplinită condiția triplei identități de obiect, cauză, părți, motiv pentru care urmează a respinge și excepția puterii de lucru judecat..

În ședința publică din 08.04.2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pe care o consideră întemeiată pentru motivele ce succed.

Astfel, conform prev. art.41 al.13 din Carta Universității Tehnice”G. A.” din Iași( fila 77 din dosarul nr._ al Tribunalului Iași atașat dosarului de față), printre atribuțiile Senatului Universității pârâte se numără și aceea de aprobare a înființării, organizării sau desființării departamentelor la propunerea consiliului facultății în care funcționează, conceptul de „organizare a departamentului” vizând inclusiv componența organului deliberativ al acestuia și anume Consiliul Departamentului. Ca urmare, orice act de modificare a componenței Consiliului Departamentului trebuie aprobat de Senatul Universității pentru a deveni un act administrativ producător de efecte juridice. În lipsa validării sale de către Senatul Universității, un astfel de act nu capătă caracter de act administrativ, nefiind îndeplinită o condiție imperativă de adoptare a actului respectiv. Aceasta este situația pct.5 din procesul-verbal nr.121/12.02.2013 al Consiliului Facultății C.M.M.I., prin care a fost avizată noua componență a Consiliului Departamentului de T.C.M ca urmare a revocării reclamantului din calitatea de membru al organului deliberativ respectiv.

De altfel, chiar pârâtul susține, în întâmpinare, că, la pct.31 al ordinii de zi a ședinței Senatului Universitar din 21.03.2013, s-a propus aprobarea procesului-verbal nr.121/12.02.2013 al Consiliului Facultății C.M.M.I., acest demers nefiind finalizat.

Tribunalul constată că, anterior acestui litigiu, Senatul Universității Tehnice”G. A.” Iași a aprobat, la pct.14 din procesul-verbal al ședinței Senatului din 13.02.2014, modificarea componenței Consiliului Departamentului de Matematică și Informatică, Facultatea E.T.T.I(fila 183 dosar).

Același raționament juridic este exprimat în considerentele sentinței civile nr.3878/CA/18.10.2013 a Tribunalului Iași, irevocabilă, cu privire la necesitatea aprobării, la propunerea decanului, de către Consiliul Facultății a măsurilor de organizare a facultății, prin conceptul de”organizare a facultății”, utilizat în art.50 alin.1 din aceeași Cartă, înțelegându-se inclusiv componența Consiliului oricărui Departament al Facultății.

Reținând că pct. 5 al procesului-verbal nr.121/12.02.2013 al Consiliului Facultății C.M.M.I. nu a fost aprobat de Senatul Universității pârâte, după cum se statuează imperativ în art.41 al.13 din Carta Universității, tribunalul apreciază că acesta nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi considerat act administrativ în sensul dispozițiilor art.2 alin.1 lit.c din Legea 554/2004, neproducând efectele juridice pentru care a fost adoptat, motiv pentru care instanța consideră că nu a încetat, în baza acestui act, calitatea reclamantului de membru al Consiliului Departamentului de T.C.M.

Având în vedere că actul contestat nu este un act administrativ producător de efecte juridice, instanța, reținând că pe calea contenciosului administrativ nu pot fi atacate decât acte administrative potrivit disp. art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, urmează a respinge ca inadmisibil capătul principal de cerere constând în anularea parțială a procesului verbal nr.121/2013, soluție ce atrage respingerea și a capetelor de cerere accesorii.

Văzând și disp. art.453 alin.1 N.C.p.C:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile puterii de lucru judecat, inadmisibilității acțiunii pentru tardivitatea plângerii prealabile și prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârât.

Respinge cererea formulată de reclamantul N. D., domiciliat în Iași, .. 11, ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâta U. T. G. A. Iași - Facultatea de Construcții și Mașini - Departamentul de Tehnologia Construcțiilor de Mașini cu sediul în Iași, ., ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Iași.

Pronunțată în condițiile art. 396 alin.2 C.pr.civ. la data de 30.04.2014.

Președinte,

M. Hărățu

Grefier,

E. C.

Redactat jud. Hărățu M.

Tehnored. C.E

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1103/2014. Tribunalul IAŞI