Obligaţia de a face. Sentința nr. 1083/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1083/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 11818/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 25 Aprilie 2014

Președinte - S. T.

Grefier I.-P. V.

SENTINȚA CIVILĂ NR. Nr. 1083 C.A.

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. C., CNP:_, domiciliat în IASI, ., ., ., J. IAȘI și pe pârât ADMINISTRAȚIA J. A FINANTELOR PUBLICE IASI,cu sediul în IASI, A.P., nr. 26, J. IAȘI pârât D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE IAȘI,cu sediul în IASI, A.P., nr. 26, J. IAȘI, având ca obiect obligația de a face RESTITUIRE TAXA AUTO.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.04.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

TRIBUNALUL

Deliberând :

Prin cererea nr._ /203 reclamantul C. C. a solicitat obligarea pârâtelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și DGRFP Iași să-i restituie suma de 5000 lei, plătită ca taxă de poluare, precum și dobânzile legale aferente, calculate până la data achitării efective.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Audi, cu prima înmatriculare în UE, și, pentru a-l putea înmatricula în România, a achitat taxa de poluare prevăzută în OUG nr. 50/2008.

Reclamantul consideră că prin încasarea acestei taxe nu se respectă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne,taxa fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România,în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în țară ,în cazul unei noi înmatriculări,nu mai este percepută.

Afirmă reclamantul că taxa de poluare contravine art. 110 din Tratatul Comunității Europene.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus înscrisuri.

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași nu a formulat întâmpinare.

Examinând prioritar excepția lipsei calității procesuale a pârâtei DGRFP Iași, Tribunalul o va admite întrucât această pârâtă nu are abilitatea de a sta în proces deoarece nu a fost implicată în operațiunea de stabilire și încasare a taxei de poluare prevăzute de OUG 50/2008.

Pe fondul litigiului, examinând probele administrate, Tribunalul va admite cererea reclamantului pentru argumentele ce succed.

Din înscrisurile depuse de către reclamant la dosar, Tribunalul retine că acesta a achiziționat un autoturism ce a fost înmatriculat inițial în UE, pentru care a plătit taxa de poluare de 5000 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, "Obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9;

c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8".

Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național .

Instanța constată că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.

Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.

Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași la restituirea către reclamant a sumei de 5000 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru această sumă de la data plății și până la data restituirii efective, instanța o va admite, luînd în considerare și decizia CJUE pronunțată în cauza C-565/11 I. vs. Administrația Finanțelor Publice Sibiu.

Fiind în culpă procesuală, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași va fi obligată, în temeiul disp. art. 453 alin.1 Cod procedură civilă la plata cheltuielilor de judecată de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamantul C. C. în contradictoriu cu pîrîta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 5000 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare, precum și dobânda legală calculată potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală, începând cu ziua plății și pînă la momentul restituirii debitului.

Respinge cererea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pîrîta DGRFP Iași, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite cererea vizînd cheltuielile judiciare și obligă pîrîta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași să achite reclamantului suma de 300 lei, cu acest titlu.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Iași.

Pronunțată în condițiile prevăzute de disp.art. 396 alin. 2 c.proc.civ., la data de 25.04.2014.

Președinte,

S. T.

Grefier,

I.-P. V.

RED/TEHNORED.T.Ș.

5 EX-23.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 1083/2014. Tribunalul IAŞI