Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 538/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 538/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 8209/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 23 Aprilie 2014

PREȘEDINTE - C. B.

JUDECĂTOR MIȚICĂ A.

JUDECĂTOR M. HĂRĂȚU

Grefier M. I. P.

DECIZIE Nr. 538/2014/CA

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul R. S. G. și pe intimatul I.P.J. Iași, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul prin reprezentant convențional consilier juridic Z. M., care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsind recurentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării.

Cauza este repusă pe rol din oficiu de instanță în vederea verificării perimării și acordă cuvântul asupra acestei excepții.

Intimatul, prin consilier juridic, având cuvântul solicită admiterea excepției perimării în temeiul art. 248 Cod procedură civilă.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării cererii de recurs.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii in contencios administrativ de fata formulate de recurentul R. S. G. in contradictoriu cu I.P.J. IAȘI având ca obiect recurs impotriva sentinței civile nr. 2888/02.11.2012 a Judecătoriei P..

Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.01.2013 când cauza a fost suspendată conf. art. 242 alin 1 pct. 2 C.pr. civ pentru lipsa părților și că la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimarea cererii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul R. S. G. împotriva Sentinței civile nr. 2888/2.11.2012 a Judecătoriei P. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2014.

Președinte,

C. B.

Judecător,

Mițică A.

Judecător,

M. Hărățu

Grefier,

M. I. P.

Red./tehred. C.B.

2 ex./28.04.2014

Jud fond D. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 538/2014. Tribunalul IAŞI