Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 536/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 536/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 7433/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 23 Aprilie 2014

PREȘEDINTE - C. B.

JUDECĂTOR MIȚICĂ A.

JUDECĂTOR M. HĂRĂȚU

Grefier M. I. P.

DECIZIE Nr. 536/2014/CA

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul D. M. și pe intimata Direcția Județeană Pentru Accize Și Operațiuni Vamale Iași, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării.

Cauza este repusă pe rol din oficiu de instanță în vederea verificării perimării.

Constatând că părțile au fost legal citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării, instanța rămâne în pronunțare pe această excepție.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față:

Prin cererea formulată la data de 27.12.2012, D. M. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr._/2.10.2012 a Judecătoriei Iași.

La data de 27.02.2013, judecarea recursului a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 C.proc. civ, dată de la care nu s-a mai efectuat nici un act de procedură în dosar.

În conformitate cu disp. art. 248 alin. 1 coroborat cu art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare in judecată, apel, recurs, se perimă de drept, chiar si în contra incapabililor, dacă a rămas in nelucrare timp de 1 an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură de mai mult de 1 an, instanța urmează să constate că recursul s-a perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul D. M. împotriva Sentinței civile nr._/2.10.2012 a Judecătoriei Iași .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2014.

Președinte,

C. B.

Judecător,

Mițică A.

Judecător,

M. Hărățu

Grefier,

M. I. P.

Red/tehnored. A.M. – 2ex/16.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 536/2014. Tribunalul IAŞI