Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 27/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 3685/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 15 Ianuarie 2014

Președinte - I. D.

Grefier L. A.

SENTINȚA Nr. 27CA /2014

Pe rol judecarea cauzei privind pe contestator C. C. G. și pe intimat A.N.A.F. IAȘI, având ca obiect contestație act administrativ fiscal declinat.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Tribunalul,

Deliberând asupra cauzei de contencios de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ reclamantul C. C. G. a a chemat în judecată pe pârâta A. Iași solicitând să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea Deciziei de impunere ce a stat la baza emiterii titlului executoriu și a somației de plată nr-._

În motivarea acțiunii arată reclamanta ul următoarele aspecte:

Instanța din oficiu invocat excepția inadmisibilității acțiunii raporat la dispozițiile art. 218 Cod proc. Fisc. .

.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele cu privire la excepția inadmisibilități:

Prin prezenta cerere se contestă decizia de impunere ce a stat la baza emiterii titlului executoriu și a somației de plată nr-.

Potrivit art. 205 și 207 din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală împotriva acestei decizii se putea formula contestație administrativă.

În soluționarea acestei contestații organul fiscal trebuie să emită o decizie .

Potrivit art. 218 Cod Proc. Fisc. ˝deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de cãtre contestatar sau de cãtre persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecãtoreascã de contencios administrativ competentã, în condițiile legii.

Rezultă că instanța nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanței măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal. Stabilirea unor condiții pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcarea a dreptului de liber acces la justiție, art. 52 alin. (2) din Constituția României prevăzând că prin lege organică se stabilesc condițiile și limitele exercitării dreptului la acțiune al persoanei vătămate de o autoritate publică.

Având în vedere considerentele expuse va fi respinsă acțiunea ca inadmisibilă .

Pentru aceste motive ,

În numele legii ,

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. C. G. în contradictoriu cu A. Iași, ca inadmisibilă ..

Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2014.

Președinte,

I. D.

Grefier,

L. A.

L.A. 16 Ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 27/2014. Tribunalul IAŞI